Micul malefic Marte, în schimb, începe să creeze discordie, din 2, când intră în mișcare retrogradă. Optimismul se datorează marelui benefic Jupiter, care se pregătește să-și reia traiectoria directă, din 7. Până atunci ar trebui să ne ferim să dăm curs impulsurilor bruște de-a ne schimba direcția și să avem așteptări exagerate. Proiectele începute acum vor evolua bine, vreme de măcar opt luni. La mijlocul lunii vom avea o perspectivă cuprinzătoare și relativ realistă asupra planurilor noastre, putând pune la punct ultimele detalii. Saturn intră în mișcare retrogradă pe 3, ceea ce ne ajută să ne folosim experiența adunată până acum pentru a deveni mai eficienți în ceea ce facem, mai ales la capitolul afaceri și investiții. Nodul Lunar Nord (sensul vieții) părăsește pe 23 zodia Scorpionului, pentru a intra în Balanță, pe care o va traversa timp de 18 luni.
BERBEC
21 martie-20 aprilie
Familia în prim plan
Năbădăiosul Uranus în semnul dvs. vă îndeamnă să fiți mai individualiști, să vă revendicați tot mai multă independență, în timp ce Jupiter în Rac încearcă să vă convingă, mai ales după data de 7, cât de bine vă simțiți în mijlocul familiei și ce bine vă ies planurile legate de casă. E o perioadă în care ar fi de dorit să acordați prioritate familiei, consolidând legăturile, inclusiv cu rudele prin alianță, căci în felul acesta preveniți rezultatele negative ale unor tulburări ulterioare. Micul benefic Venus se ocupă de armonia din viața dvs. socială și vă poate aduce noi prieteni, începând din 6. Anul acesta, Soarele intră în semnul dvs. mai devreme, respectiv pe 20, cu o nouă porție de energie, menită să vă ajungă tot anul.
BANI: Aceia dintre dvs. care au posibilitatea de-a face investiții în casă sau doresc să cumpere o bucată de pământ pot găsi, după 7, cele mai bune variante. Țineți separat prietenia și afacerile în ultimele două zile ale lunii.
CARIERĂ: Sunt numeroase presiuni în viața dvs. acum, care vă împiedică să vă concentrați asupra carierei, iar ajutorul pe care l-ați primit de la începutul anului din partea micului benefic, Venus, încetează din 6.
DRAGOSTE: Partenerul de cuplu vă pune pe tapet nemulțumirile din trecut, începând cu data de 2, și ar fi bine să luați în seamă nemulțumirile sale, chiar dacă nu sunteți de acord cu ce vi se cere.
SĂNĂTATE: Circulația lasă de dorit la începutul lunii, 4 fiind ziua în care inima nu face față bine la efort, iar circulația periferică e jalnică.
TAUR
21 aprilie-20 mai
Luna cu prieteni
Luna nouă în Pești, care se întâmplă de Mărțișor, vă poate inunda cu emoții, care vă fac să vă priviți prietenii cu alți ochi. E un moment bun pentru a face inventarul prieteniilor, să analizați persoanele de care vă atașați și să înțelegeți de ce simțiți nevoia de-a vă înconjura de asemenea persoane. Acest proces este stimulat de aspectul dintre Jupiter și Uranus, care provoacă situații neobișnuite, în urma cărora îi vedeți pe cei din anturajul dvs. cu alți ochi. Grăbiți-vă să finalizați până pe data de 6 un proiect care presupune o verificare a cunoștințelor dvs., o deplasare în străinătate sau o apariție publică.
BANI: Chestiunile multe, mărunte și încurcate de luna trecută își intră pe făgaș încă din primele zile ale lunii martie. Înainte să vă numărați banii, ar trebui să vă asigurați că descâlcirea ițelor s-a făcut ca lumea.
CARIERĂ: Micul benefic Venus începe să vă sporească creativitatea la serviciu, începând din 6. Planeta dvs. guvernatoare este responsabilă și de bunăvoința cu care vă privesc șefii dvs., atitudine care poate trezi invidii din 20 încolo, când e bine să vă păziți spatele.
DRAGOSTE: Taurii solitari ar putea să-și schimbe statutul, în preajma Lunii pline din 16, când se poate înfiripa o relație, într-un context promițător. În cuplurile sudate poate interveni o detensionare sau o clarificare majoră după 22.
SĂNĂTATE:Tensiunea arterială, cea intraoculară sau ambele, pot crește progresiv, începând din 20. Ultimele zile sunt cele mai periculoase.
GEMENI
21 mai-21 iunie
Maximum intelectual
Respirați ușurați, la propriu și la figurat, încă din prima zi a lunii, odată cu revenirea lui Mercur în mișcare directă. Sunteți din nou cu vorbele la dvs., vă recâștigați mobilitatea și viteza de reacție. Mai mult, cu ajutorul energiilor cumulate ale micului benefic Venus și ale lui Mercur în Vărsător, vă puteți lansa în îmbunătățirea imaginii dvs. publice. Intervalul 6-17 este cel mai potrivit pentru așa ceva, dar și pentru călătorii, participarea la conferințe, cursuri ori seminare. În formă intelectuală maximă vă găsiți pe 15, când și energicul Marte se decide să contribuie la succesul dvs. Și ultimele zile ale lunii sunt potrivite pentru activități creative, cu posibilitatea ca potențialul dvs. să fie remarcat.
BANI: Unele proiecte financiare, în care ați crezut la începutul lui noiembrie dar care nu au putut fi nici măcar începute, se pot debloca după 7 și e o perioadă bună pentru noi începuturi.
CARIERĂ: În urma Lunii noi de la 1 martie vă puteți pune pe treabă, pe plan profesional. Este vremea să vă evaluați atât performanțele, cât și modalitatea prin care vă puteți realiza următorul obiectiv.
DRAGOSTE: Din 2, când pasionalul Marte intră în mișcare retrogradă, o fostă iubire poate să reapară. Pe 15 și în ultimele zile ale lunii, e mare tentația unei reluări, dar probabil fără a renunța la ce aveți acum.
SĂNĂTATE: Aceia dintre dvs. care au fost consecvenți în tratarea unei afecțiuni cronice către care erau predispuși genetic se pot trezi vindecați, după 22.
RAC
22 iunie - 22 iulie
Ura! Revine Jupiter
Sunteți zodia care are de cules cele mai multe beneficii de pe urma revenirii marelui benefic Jupiter în mișcare directă, pe data de 7. Proiectele la care vă gândeați în noiembrie au suferit stagnări. Pot reveni în actualitate și se profilează de asemenea unele noi. Jupiter favorizează noile inițiative și își extinde protecția pe o perioadă de circa opt luni. Jupiter direct determină, de asemenea, deblocarea creativității și a curajului în exprimare. Micul malefic Marte intră în mișcare retrogradă pe 2, semnalizând debutul unei perioade în care frustrări adunate în viața de familie sau legate de locuință încep să se adune, dar nu vor atinge punctul culminat decât la începutul lui aprilie.
BANI: Ocazii de a face afaceri sau investiții favorabile apar încă din prima zi a lunii, datorită abilului comerciant Mercur, iar din 7, Venus sporește șansele. Intervalul optim pentru demersuri financiare este 6 - 17.
CARIERĂ: Aveți nevoie de autocontrol ca să țineți pasul cu schimbările bruște de idei ale șefilor, care se întâmplă până pe 7, dată cu maxim potențial de risc.
DRAGOSTE: În grațiile partenerului de cuplu sunteți până pe 5, dar acesta nu se înțelege cu familia dvs. Saturn vă poate trezi amintiri, începând din 3, în timp ce soarta conspiră, până pe 22, să vă pună în situația de a duce până la capăt relații rămase în coadă de pește.
SĂNĂTATE: După o perioadă de dezenergizare, treceți printr-un proces de regenerare, care durează până pe 17.
LEU
23 iulie - 22 august
Atenție la falsele victime!
Aceia dintre dvs., probabil mulți la număr, care își doresc în această perioadă un plus de imagine, ar trebui să recurgă la mijloace conservatoare. Încercarea de a vă face remarcați prin excentricități sau originalitate cu orice preț nu s-ar solda decât cu atragerea unor antipatii sau chiar dușmănii ascunse. Odată cu intrarea în mișcare retrogradă a micului malefic Marte, supranumit și planeta accidentelor, pe data de 2 vă recomandăm prudență la volan și moderație în atitudinile luate față de cei din anturaj, căci vă puteți pierde răbdarea mai lesne ca de obicei, iar pe final de lună puteți fi de-a dreptul agresivi.
BANI: În primele zile ale lunii vă lipsește claritatea necesară pentru a lua decizii chibzuite, legate de bani. Dacă vă lăsați înduioșați de false victime, v-ați putea trezi cu o pierdere substanțială. Flerul vă revine pe 18, dar după 22 trebuie respectate aceleași măsuri de precauție ca la începutul lunii.
CARIERĂ: Pluton, planeta puterii, și micul benefic, Venus, concură, până pe 5, ca să vă asigure și să vă consolideze devotamentul colaboratorilor.
DRAGOSTE: Relațiile de cuplu încep pe un fond bun de comunicare, asigurat de un Mercur prietenos (mai puțin pe 11 și 12). Venus are și ea un aport, din 6 (mai puțin pe 30). Per total, o mini-lună de miere.
SĂNĂTATE: Forma optimă o aveți până pe 5, dar pe 3 ar trebui să evitați eforturile bruște.
FECIOARĂ
23 august-22 septembrie
Răbdare cu vârstnicii
Faptul că severul Saturn intră în mișcare retrogradă pe data de 3 înseamnă că ar trebui să-i tratați cu îngăduință pe oamenii vârstnici din anturajul dvs. Această răbdare este necesară și din pricina faptului că Nodul Nord (sensul vieții) parcurge în martie ultimele zile în Scorpion, efectuând reglaje karmice. Pentru a face față solicitărilor, este bine să acceptați situațiile mai neplăcute, fără a vă revolta sau a-i critica pe alții. Până pe 7 inclusiv ar fi indicat să vă abțineți de la inițierea unor activități de grup.
BANI: Marte cel voluntar devine retrograd pe 2, motiv pentru care s-ar putea să fie nevoie să reveniți asupra unor decizii luate anterior. Pe 3, o reacție mai brutală poate duce la pierderea unor sume alocate distracțiilor, iar din 23 se poate să reluați niște colaborări mai vechi.
CARIERĂ: Capitalul de simpatie maxim îl puteți câștiga între 6 și 17, printre colegi, iar în virtutea acestei popularități, puteți spera la o promovare prin iunie-iulie.
DRAGOSTE: Viața de cuplu este relativ așezată, mai puțin în jurul zilelor de 4, 23 și 28. Poveștile de amor (posibil două la număr) pot evolua în direcții diferite, după data de 5, când una dintre ele se poate termina. Ea s-ar putea încheia amiabil (cu excepția zilei de 2).
SĂNĂTATE: Combinația dintre Mercur și Venus vă asigură atât mobilitatea, cât și buna funcționare a glandelor endocrine, în special între 6 și 17.
BALANȚĂ
23 septembrie - 22 octombrie
Nemulțumiri din trecut
Marte cel voluntar, care vă străbate semnul zodiacal încă de la sfârșitul anului trecut, intră în mișcare retrogradă pe data de 2, ceea ce vă poate redeștepta nemulțumiri din trecut, sub o formă destul de agresivă pentru firi pașnice, ca a dvs. Chiar pe 3 are loc un meci între blânda dvs. patroană, Venus, și Marte cel arțăgos, dispută care se poate desfășura pe teritoriul familiei. Dar același Marte vă poate folosi pentru a pune la punct niște situații în care ați fost prea toleranți, pe 15, și apoi din nou, în ultimele zile ale lunii. Nodul Nord (sensul vieții) intră pe 23 în semnul dvs. zodiacal, unde va petrece următoarele 18 luni, aducându-vă în față situații și persoane predestinate.
BANI: Anumite obligații materiale de care nu ați putut scăpa nicicum pot înceta după 22, odată cu ieșirea Nodului Nord din Scorpion. Dar faptul că Saturn intră retrograd pe data de 3 în aceeași zodie arată că trebuie să strângeți, în continuare, cureaua.
CARIERĂ: Viziunea șefilor poate fi la polul opus față de aceea a dvs. Consecințele nu sunt tocmai plăcute, până pe 7. După această dată însă, cotele vă cresc din nou.
DRAGOSTE: Unele reacții ale partenerului, pe care le considerați inexplicabile, dar care vă creau doar o stare de iritare modică, vă pot călca rău pe nervi începând cu data de 2, când Marte retrograd vă taie drastic din rezerva de toleranță.
SĂNĂTATE: Imunitatea poate fi scăzută, la începutul și la sfârșitul lunii, iar picioarele sunt sensibile și se umflă din te miri ce.
SCORPION
23 octombrie - 22 noiembrie
Nu răspundeți la provocări
Vechiul guvernator al zodiei dvs., Marte, începe să meargă de-a-ndoaselea din 2, reactivând dușmănii mai vechi. Probabil că aceștia sunt rivali ambițioși, care nu îndrăznesc însă să vă atace direct, preferând să recurgă la uneltiri. Pentru a scăpa de capcanele întinse de ei, e bine să vă abțineți să răspundeți la provocări. Saturn, care vă supune unor teste de anduranță începând din toamna lui 2012, intră de asemenea în mișcare retrogradă pe 3 și iată-vă supuși unei alte încercări, aceea de-a vedea cu câtă eficiență v-ați gestionat problemele personale. Dintre relațiile existente în viața dvs. acum, unele nu vor rezista scrutinului, dar lucrurile nu se întâmplă dintr-o dată.
BANI: În primele cinci zile ale lunii este posibil să câștigați bani în urma unei colaborări, pe care ulterior vă puteți decide să-i investiți în casă.
CARIERĂ: Martie nu este o lună în care să încercați să progresați, ci una în care trebuie să vă apărați statutul actual. Cei de acasă vă pot da sfaturi bune, mai ales pe 15 și pe 30, cu privire la contracararea adversarilor dvs.
DRAGOSTE: Plăcere și durere sunt rimele îndrăgostiților, la începutul și sfârșitul lunii, când vă afectează și cele mai mici gesturi ale persoanei iubite. Probleme mai vechi, legate de comunicare, apar în cuplu în jurul datei de 11.
SĂNĂTATE: Insomnia și durerile de cap sunt probleme care se intensifică, începând din 3.
SĂGETĂTOR
23 noiembrie - 20 decembrie
Corvezi sociale
În ultimele luni ați investit multă energie ca să cultivați relații de prietenie și se poate să vă fi implicat și în mai multe proiecte de grup. Energia și motivația au venit din partea planetei Marte. Din data de 2, însă, Marte devine retrograd și senzația este că s-a supărat și-și ia energia înapoi. Obligațiile sociale pe care înainte le onorați cu plăcere și fără vreun efort se pot transforma în corvezi care vă seacă de energie. În plus, Saturn, care devine la rândul său retrograd, din 3, accentuează nevoia de interiorizare și vă taie cheful de-a mai întreprinde ceva împreună cu alții. În cazul în care v-ați angajat în proiecte sociale în urmă cu circa două săptămâni, ar trebui să vă străduiți să le duceți la bun sfârșit, altfel cei care contau pe dvs. se pot supăra pe voi, iar supărarea nu le va trece ușor.
BANI: Veniturile dvs. directe ar putea să crească până pe 5. Data de 2 însă reprezintă un pericol pentru buzunarele dvs. Afacerile în schimb prind avânt, din 7, datorită revenirii lui Jupiter în mișcare directă.
CARIERĂ: Probabil că nu veți băga de seamă că șefii vă observă mai atent ca de obicei, începând din 3, pentru că o fac cu discreție sau îi pun pe alții să urmărească cu câtă conștiinciozitate vă îndepliniți îndatoririle.
DRAGOSTE: Viața dvs. amoroasă devine mai palpitantă după data de 7, poate pentru că vă lansați într-o aventură.
SĂNĂTATE: Oasele încep să scârțâie, după 3, pielea devine sensibilă și dinții la fel. Pe 11 ar fi cazul să vă menajați și încheieturile brațelor.
CAPRICORN
21 decembrie - 19 ianuarie
O lună prosperă
Când guvernatorul dvs., Saturn, începe să se miște înapoi pe ceruri, îi urmați exemplul, devenind și mai retrași ca de obicei. Începeți să vă analizați prieteniile, rolul pe care acestea le-au jucat în viața dvs. și felul în care v-au afectat viața. În timp ce le revizuiți, începe să se petreacă un proces subtil de triere, iar în momentul în care Saturn revine în mișcare directă, către finele lunii iulie, veți putea constata - și accepta - schimbările intervenite în viața dvs. socială. Din 18 puteți constata însă că începeți să personalizați relațiile cu persoanele cu care vă intersectați toată ziua, iar după echinocțiul de primăvară sunteți dornici să petreceți mai mult timp cu familia.
BANI: Mercur și Venus vă promit o lună prosperă, intervalul optim pentru negocieri și semnări de contracte fiind cuprins între 6 și 17, cu excepția zilei de 11. Și restul lunii arată bine, doar că pe 30 puteți fi tentați de cumpărături prea costisitoare.
CARIERĂ: Șefii dvs. pot deveni mai reținuți și mai nervoși, începând cu data de 3, când Marte intră în mișcare retrogradă. Deși Venus vă poate îndemna, până pe 6, să încercați să-i liniștiți, aspectul tensionat dintre ea și Marte arată că e mai bine să stați deoparte.
DRAGOSTE: Buna dispoziție se întoarce în cuplu după data de 7, când marele benefic, Jupiter își regăsește jovialitatea.
SĂNĂTATE: E bine să vă faceți timp pentru a intra în formă, până pe 17, căci aveți chef de mișcare și vă ajută și corpul.
VĂRSĂTOR
20 ianuarie - 18 februarie
Pace cu dușmanii
Planetele sunt de partea dvs. În primul rând, stați bine la capitolul comunicare, cu Mercur în zodia dvs. până pe 17. El vă poate lăsa în pană doar pe 11, când ar fi bine să vă rezumați la rolul de ascultător. Pe 15, în schimb, vă vin idei îndrăznețe și puteți face o impresie deosebită și prin siguranța de sine, cu care le prezentați. Micul benefic Venus vine pe 6 alături de dvs., unde rămâne până la sfârșitul lunii - un câștig categoric pentru calitatea tuturor relațiilor din viața dvs. În ultimele două zile ale lunii puteți face pace și cu persoane cu care aveți în mod tradițional conflicte. Deplasările lungi sau scurte sunt însoțite de riscuri, la începutul lunii. În ultima parte a lunii începe să vă bată gândul să schimbați mediul sau să vă dedicați unui studiu menit să vă lărgească orizontul.
BANI: Și la începutul, și la sfârșitul lunii, chestiunile bănești pot fi greu de deslușit. Puteți face calcule greșite sau puteți fi induși în eroare, cu sau fără intenții, de altcineva.
CARIERĂ: Șefii devin mai exigenți, cu începere din 3, și ar fi bine să vă pregătiți pentru o evaluare a prestațiilor dvs. trecute. Vechi greșeli rămase necorectate vă pot costa în jurul datei de 11 ori în ultimele zile ale lunii.
DRAGOSTE: Aceia dintre dvs. care-și doresc o relație stabilă au ce alege, mai ales după 6, când Venus intră în semnul dvs.
SĂNĂTATE: Eforturile ar trebui evitate cu strictețe în primele zile ale lunii. Ficatul și pancreasul încep să funcționeze mai bine după 7.
PEȘTI
19 februarie - 20 martie
Stări nebuloase
Atât la începutul, cât și la sfârșitul lunii, vă puteți trezi inundați de stări grele, ale căror cauze nu se regăsesc în lumea reală din jurul dvs. Se poate ca anumite dureri pe care ați crezut că le-ați lăsat în urmă să nu fi fost vindecate, ci doar reprimate și acum ies din nou la iveală. Le puteți cădea pradă mai cu seamă pe 4 și pe 22. În cazul în care credeți că așa ceva se poate întâmpla, n-ar strica să vă luați liber, deoarece vă va veni greu să vă concentrați pe orice altceva. Străduiți-vă să acceptați trăirea acestor stări de spirit, dar fără a vă identifica cu ele, ci imaginându-vă că sunteți doar un obiect prin care ele trec. Pentru a vă păstra imaginea pe care v-o doriți, după data de 3, când Saturn devine retrograd, ar trebui să faceți efortul de-a vă revizui opiniile prea conservatoare, căci prin rigiditate nu aveți decât de pierdut.
BANI: Începând cu data de 2, când Marte intră în mișcare retrogradă, s-ar putea să fiți nevoiți să reveniți asupra unor decizii de afaceri sau să redirecționați niște resurse. Mișcările cele mai inspirate le puteți face la mijlocul și la sfârșitul lunii.
CARIERĂ: Alianțele discrete și informațiile primite între 6 și 17 vă pot fi de mare folos.
DRAGOSTE: O poveste de dragoste care a trecut printr-un proces de redefinire din noiembrie încolo poate fi reluată după 7, în condițiile unei mai bune înțelegeri reciproce.
SĂNĂTATE: Odihna și somnul pot avea un efect profund regenerator, mai ales în intervalul 6-17.