Efectele terapiei cu animale în vindecarea a numeroase afecțiuni - mai cu seamă la copii - sunt absolut uimitoare. Cea mai spectaculoasă dintre ele, folosită în cazul copiilor handicapați, este fără doar și poate cea care apelează la "ajutorul" delfinilor, aceste animale inteligente și jucăușe, a căror atingere ușoară și blândă este inegalabilă. Dar și câinii, pisicile, caii, păsările de curte sau cele exotice, purcelușii, lamele etc. fac adevărate minuni. Atât cercetătorii, cât și practicienii sunt unanim de acord că animalul potrivit, folosit la momentul potrivit poate liniști spasmele, poate stabiliza tensiunea arterială, poate alunga stările depresive și poate preveni agresiunile. Încet-încet, medicina alopată este obligată să accepte că aceste făpturi cu aripioare, blăniță sau pene nu sunt niște concurenți ai medicilor, ci un sprijin real în ameliorarea sau vindecarea bolilor.
Dragoste fără cuvinte
Joshua, un băiețel de 6 ani, stă pe marginea unui bazin și țipă cât îl țin puterile: "Nu știu". "Nu știu". Nu, nu poate și nu vrea să-i spună femeii aceleia străine, îmbrăcată în costum de baie, ce este obiectul rotund pe care i-l întinde. Pur și simplu nu poate să pronunțe cuvântul "minge", iar de monstrul cenușiu care tocmai se-ndreaptă spre el îi e o frică îngrozitoare. În clipa următoare, antrenoarea i-o prezintă pe Jeannie, o femelă delfin care, la semnalul ei, se culcă pe-o parte, îl privește șmecherește pe Joshua cu un singur ochi și-i face semne cu una din aripioare: "Vino-ncoace! Habar n-ai ce minunată e apa." Pentru o clipă, băiețelul uită să mai zbiere și, curios, se lasă ademenit pentru prima oară în apa încălzită. Femeia își bagă un braț pe sub el și-o prinde pe Jeannie de aripioara dorsală. Ședința începe și, o dată cu ea, prietenia tainică dintre copil și animal.
După opinia specialiștilor, delfinii sunt cei mai uimitori reprezentanți ai "terapiei cu animale", al cărei principiu de bază este pe cât de simplu, pe-atât de senzațional: vietățile cu aripioare, blană sau pene îi pot ajuta pe oameni să se vindece de boli sau să-și amelioreze starea sănătății, chiar și acolo unde intervenția medicilor și a științei este limitată. Cu toate acestea, în epoca medicinei computerizate și a terapiei genetice, cauza și modul în care acționează aceste puteri misterioase deținute de animale nu reprezintă, firește, o temă de cercetare. "Basme de adormit copiii." Chiar așa?
Terapeutul din apele oceanului
Joshua face parte dintr-un grup de 18 pacienți provenind din 16 țări, care participă la o terapie cu delfini în Florida. Familiile lor își pun toate speranțele în delfinii Jeannie, Nickky, Alfonz, Spunky, Duke și Dreamer. În cazul ideal, cu ajutorul lor, starea copiilor cu handicapuri grave se poate ameliora: se destind membrele spastice, reușesc să pronunțe primele cuvinte și să-și focalizeze atenția. Boala lui Joshua se numește dispraxie: el nu-și poate transforma mișcările în acțiuni concentrate și nu rostește cuvintele decât cu mare greutate. În general, lista handicapurilor prezente acolo este ca un catalog înfricoșător, plin de enigme medicale: sindromul Angelman, autism, epilepsie, spasme, sindromul Williams, pareză cerebrală etc. Cei diagnosticați astfel sunt băieți și fetițe pe care limba și membrele (inferioare și superioare) nu vor să-i asculte și ale căror suflete par zăvorâte în propriul lor trup.
David Nathanson este neuropsiholog și folosește terapia cu delfini de peste 25 de ani. Cei prezenți la ședințe nu-și pot da seama ce se-ntâmplă, de pildă, atunci când delfinul Nickky o atinge, tandru, pe Lea-Paulina, o fetiță cu handicap mental, dar constată, fascinați, ceea ce urmează: pentru o clipă, privirea complet lipsită de viață a micuței de doar doi ani devine limpede și concentrată, ca și când delfinul ar fi reușit să-și croiască drum printre perdelele dense de ceață direct către un miez încă viu al eului acesteia.
Încă din antichitate, cronicarii au consemnat cu entuziasm legătura incredibil de intimă dintre om și "frații lui din mări și oceane". Scafandrii de pretutindeni relatează apropierea și chiar prietenia trainică cu delfinii ce trăiesc în largul mărilor. Aceste mamifere marine inteligente îi fascinează prin dimensiunea creierului și capacitatea lor formidabilă de învățare.
"În fiecare zi, o mică minune" se intitulează cartea publicată de Kirstin Kuhnert, în care autoarea germană descrie - absolut emoționant - felul în care Timmy, băiețelul ei, aflat în comă mai mult de un an, își regăsește zâmbetul și pofta de viață cu ajutorul delfinilor. Printre "terapeuții" din tagma animală, delfinii sunt - fără doar și poate - vedetele.
Doctorii patrupezi
Dar în țările în care numărul câinilor și al pisicilor este extrem de ridicat (în Elveția și Norvegia trăiesc circa 47 de milioane de pisici și 41 de milioane de câini), aceste animale nu se mai rezumă doar la statutul lor de membri ai familiei, ci sunt adevărate izvoare de sănătate, după cum demonstrează experimentele efectuate în ultimii ani.
Cercetătoarea Karen Allen din Buffalo (statul New York) a efectuat niște experimente interesante, în care și-a introdus subiecții într-o stare (artificială) de stres. I-a pus să rezolve probleme grele de matematică sau să-și țină mâinile câteva minute în apă rece ca gheața. Urmările generale: puls accelerat și tensiune arterială mai ridicată. La stăpânii de câini și pisici, efectele negative s-au dovedit a fi însă mult mai reduse, iar în cazul prezenței la test a animalului însuși, semnalele de stres au dispărut.
Următorul studiu a fost efectuat pe 48 de agenți de bursă din New York, care erau hipertensivi și luau medicamente hipotensoare. Toți erau singuri, nefumători, nu mai aveau animale de casă de cel puțin cinci ani, dar erau dispuși să adopte unul pe parcursul experimentului. Jumătate dintre ei (aleși la întâmplare) au devenit deci stăpâni de câini sau pisici. După șase luni, le-a fost testată starea de stres. Rezultatul: funcțiile organismului stăpânilor de animale deveniseră mult mai stabile. Practic, se puteau considera vindecați.
Cauza pentru care animalele produc vindecări a dat loc la foarte multe speculații. Psihologii consideră primordial faptul că animalele de casă nu-i clasifică pe oameni - tovarășii lor de viață - în categorii ca: frumoși, urâți, albi, negri, celebri, handicapați, bogați, consacrați etc. Cei ce stabilesc o relație cu ele se simt acceptați ca persoane "întregi". Odată legătura "înnodată", oamenii trebuie, la rândul lor, să accepte comunicarea proprie tagmei animale prin semnale directe și univoce: contactul fizic și limbajul corporal conduc la o comunicare mai profundă decât reușesc s-o facă cuvintele.
Un studiu recent, realizat de cercetătorii elvețieni de la Universitatea din Basel, redă conversațiile cu cinci femei văduve. Toate, fără excepție, au povestit cum le-au ajutat câinii să suporte mai ușor dispariția soților lor: toți patrupezii au dovedit că au calități pe care te-aștepți să le găsești doar la o prietenie omenească. Le-au ascultat cu răbdare, au acceptat mângâierile și tristețea lor, le-au împărtășit durerea până la capăt.
Dar câinii sunt capabili nu numai să consoleze, ci și să creeze contactul între oameni. Într-un experiment amuzant, cercetătorul american Edward O. Wilson a observat contactele stabilite de un bărbat însoțit de un câine, cu altul fără câine, aflați vreme de o jumătate de oră în același loc public. Și ca să vadă cât este de influențată atracția socială de elementele exterioare, bărbații au apărut când îmbrăcați elegant, când în haine ponosite. Contactul însemna orice interacțiune, de la datul din cap și zâmbit până la conversație. Este foarte clar cine a fost "liantul" comunicării. Bărbatul singur a avut în medie 27 de contacte - îmbrăcat zdrențăros, și 30 - îmbrăcat elegant. Omul cu câinele, în schimb, a atins o adevărată cifră record: îmbrăcat îngrijit a avut 350 de contacte, iar neîngrijit - 224. Există însă și întâmplări care dau de gândit. Un exemplu s-a petrecut în San Francisco, unde un băiat a intrat în comă după o operație pe cord și s-a trezit exact în momentul când i-au pus pe pat cobaiul pe care-l iubea și pe care-l botezase "Albă ca Zăpada". Coincidență? Miracol?
Un indiciu hotărâtor că animalele participă efectiv la însănătoșirea oamenilor datează de prin anii '80 și a fost descoperit nu de medici, ci de un sociolog. Erica Friedmann a cercetat atunci factorii care contribuie la supraviețuirea persoanelor cu infarct miocardic. Spre stupefacția ei, rezultatele arătau că animalele de casă au o influență pozitivă semnificativă asupra șanselor de vindecare. Ideea că responsabilă ar fi mișcarea suplimentară făcută în timpul plimbărilor cu câinele nu s-a confirmat. Căci peștii, pisicile și păsările s-au dovedit și ele la fel de utile!
Faptul că asemenea concluzii nu atrag după ele studii mai largi și mai profunde demonstrează existența unei "pete albe" în cercetarea medicală contemporană, în care animalele sunt, ce-i drept, prezente, dar, din păcate, doar pentru a fi chinuite ca "material" în experimentele de laborator. Faptul că un biet cobai ar putea rezolva situații în care medicina eșuează este o jignire pentru onoarea profesională a medicilor.
Rețete cu cocoși și capre
Billy și Mark, doi adolescenți de 15 și 16 ani, nu par a fi niște mari iubitori de animale. Primului, un negru supraponderal, "vaca îi este la fel de străină ca gorila", iar cel de-al doilea, un latino-american cu gură mare și cu pasul săltat, tipic copiilor din ghetouri, declară că la început "a urât ferma și animalele care trăiesc aici". Dar asta se-ntâmpla în urmă cu câțiva ani. Între timp, Billy este entuziasmat de tot ce vede, de tot ce latră sau behăie. Iar Mark este un exemplu pentru toți băieții din internat, ale căror accese de furie sau tristețe i-au devenit familiare. De curând, la ferma-internat a sosit un tânăr "hiper", adică violent și cu ieșiri de care se tem cu toții. Mark îl duce la capre. "Nu-i plăceau caprele până-n clipa când una dintre ele i-a lins mâna." "Green Chimneys", ferma cu hornurile vopsite în verde, se află la vreo 60 de mile la nord de New York, în Putnam County, o regiune împânzită de păduri și de lacuri. Căminul-internat adăpostește 102 tineri, un personal numeros și în total 300 de animale mai mult sau mai puțin exotice, printre care lama Angel, iguana Hitchy etc. etc. Și, firește, Ruffles și King Arthur, cele două bufnițe care participă la orele de curs, trăgând cu coada ochiului, peste umărul băieților, la caietele de matematică.
"Green Chimneys" este o combinație între Grădina Paradisului și o închisoare fără ziduri. În afara câtorva elevi originari din zonă, nici unul nu a venit de bunăvoie, ei fiind internați aici de Serviciul de ajutor social din New York. Condițiile de acces: maltratați, violați, agresivi, decăzuți, criminali, potențiali sinucigași. Iar doctorii sunt animalele. Puii de găină, vițelușii, iezii sau purceii jucăuși au un șarm înnăscut și nu poți rezista să nu pui mâna pe ei. Mângâierea lor, impulsul de a le atinge blănița sau de a le netezi penele, în general de a ocroti o ființă neajutorată, reprezintă cheia autovindecării. Când e cuprins de furie, Donnell ar fi în stare să lovească pe cineva cu o scândură în cap. Și totuși, acceptă să țină în brațe un cocoș cântărind 5-6 kg. Pe fața lui Donnell apare o străfulgerare pornită din suflet. Crisparea și neîncrederea dispar, iar pe buzele lui se ivește un zâmbet scurt, ușor sceptic, în timp ce cocoșul își caută culcușul în brațele lui și apoi se liniștește. O clipă mai târziu, obrazul de adolescent se lipește de trupul acestuia, iar Donnell îl alintă cu voce joasă, dus pe gânduri, visător, transfigurat. Mângâind și hrănind animalele, problemele sufletești se deapănă mai ușor decât în timpul unor ședințe la cabinet. Cazurile întâlnite aici sunt foarte variate. Un băiețel de 12 ani a primit o scrisoare prin care este anunțat că tatăl lui, dependent de droguri, este dispus să-l dea spre adopție unei alte familii, un altul și-a vizitat mama aflată la o cură de dezintoxicare și aceasta a încercat din nou să-i sustragă cei câțiva dolari câștigați de el din căratul pachetelor. Sau alții care, venind acasă, nu-și mai găsesc tatăl, aflat din nou în arest, pentru o nouă infracțiune. În asemenea situații, copiii au nevoie de alt ajutor decât cel pe care li-l pot acorda niște oameni maturi, complet străini. De cine să te lipești când propria ta lume se sfarmă în bucăți?
Multe dintre biografiile animalelor seamănă cu cele ale copiilor. Sunt vietăți respinse, izgonite, martiri fără voie. Foștii stăpâni ai lui Hitchy - iguana - au cumpărat-o când era mică și drăgălașă; când a crescut, nu li s-a mai părut potrivită cu apartamentul și cu planurile lor de viitor. Mr. Postman, vulturul cu guler alb, care și-a pierdut o aripă, este victima poluării, iar noul venit, berbecul Franklin, a scăpat în timp ce era transportat spre abator.
Scopul internatului este ca, după o perioadă, foștii copii cu probleme să fie lăsați să se-ntoarcă la casele lor. Pentru vindecarea "cicatricelor" celor mai rebele este nevoie, în medie, de doi ani de școlarizare. Adolescenții de la "Green Chimneys" învață că pornirile violente pot fi ținute în frâu și că pot avea și ei sentimente de compasiune.
Azilul cu papagali
Elisabeth Hunder consideră normal ca la vârsta ei (77 de ani) să se scoale în fiecare dimineață la ora 5 și să hrănească maimuțele și papagalii din curtea azilului de bătrâni în care locuiește. "Sunt «mâncată» de reumatism și gută. Trebuie să umblu." A suferit o operație la vezica biliară și o mai chinuie și meniscul de la unul din genunchi. Cu toate astea, la ora 9, ea începe cea de-a doua tură, cărând după ea un sac plin cu rumeguș, pentru că animalele trebuie să trăiască în curățenie. Cu mulți ani în urmă, aici, la Mohnesse (Westfalia), fusese o mică gospodărie țărănească, care s-a transformat, între timp, într-un azil de bătrâni cu 52 de locatari, cărora li se adaugă, în funcție de sezon, vreo 300-500 de animale, de la guguștiuci și până la cai. Personal special nu există, astfel că bătrânii aflați încă în putere se ocupă ei înșiși de curățarea grajdurilor și a coliviilor. "E o plăcere", spun ei. "Animalele sunt recunoscătoare." Faptul că azilul particular condus de familia Müller a devenit o instituție-model se datorează, pur și simplu, întâmplării. Într-o zi, s-a aciuat aici un papagal. Văzând bucuria bătrânilor, directoarea a mai cumpărat unul, apoi i-a îndemnat pe locatari să-și aducă cu ei câinii și pisicile de acasă, astfel că, încet-încet, s-a dezvoltat, în paralel, un alt azil: pentru animalele nevândute în magazinele specializate, pentru veteranii grădinilor zoologice, pentru câinii și pisicile victime ale divorțurilor sau schimbărilor de domiciliu.
Aici, la azilul de bătrâni din Mohnesse (Germania), nimeni nu se simte inutil sau "bun de nimic". Calitatea vieții bătrânilor s-a ameliorat simțitor, dovadă fiind cantitatea mică de medicamente consumate. Este limpede că tocmai acești oameni în vârstă, ai căror ani de trăit sunt restrânși la număr, profită din plin de pe urma contactului cu animalele.
Este foarte probabil ca pe viitor terapiile cu animale să cunoască o dezvoltare puternică, mai cu seamă dacă se demonstrează că ele aduc după sine o reducere substanțială a consumului de medicamente. Statisticienii americani au calculat deja: conform rapoartelor existente, stăpânii de animale au mers - în medie - mai rar la doctor, au consumat medicamente mai puține, iar numărul internărilor în spitale a fost mai redus. Rezultatul: o economie anuală situată între 400-800 milioane de dolari! Și toate astea, ținând în brațe un cocoș sau mângâind o pisică...