Îi admir pe cei care, din pasiune pentru un domeniu, devin cercetători - o muncă prost plătită, nenormată, care implică răbdare și studiu permanent. Vera Molea este cercetător doctor în Istoria Teatrului și a mai publicat în ultimii ani două volume: "Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată" (2011) și "Un regizor uitat - Ion Aurel Maican" (2012), remarcabile nu doar prin acribia documentară, ci și prin claritatea stilului și montarea atrăgătoare în pagină de citate, documente și ilustrații. Calități care se regăsesc și în cartea pe care vi-o recomand azi, în care cercetătoarea și-a ales ca subiect de studiu monografic o personalitate complexă și controversată - actrița, regizoarea și profesoara Marietta Sadova (1897-1981). Controversată pentru că realizările ei memorabile ca slujitoare a teatrului și profesoară de actorie au fost umbrite de participarea activă la Mișcarea Legionară în anii '30 - opțiune politică ale cărei consecințe avea să le suporte toată viața și din pricina căreia a făcut și compromisuri profesionale în anii proletcultismului. După ce a studiat arta dramatică în țară cu Constantin Nottara și la Paris, Maria Bârsan, cum se numea la naștere, a fost remarcată pe scenele bucureștene, în toate rolurile, secundare și principale, comice și dramatice pe care le-a interpretat. Repertoriul abordat era vast, de la clasici la contemporani, iar cronicarii timpului îi lăudau naturalețea comportării scenice, pătrunderea psihologiei personajelor, rafinamentul artei sale actoricești. Căsătoria în 1919 cu Ion Marin Sadoveanu, care avea să ajungă un scriitor și critic de notorietate, dar și să ocupe înalte funcții în Direcția Teatrelor, i-a deschis drum spre statutul de vedetă. Mai mult, anvergura intelectuală a soțului și a prietenilor acestuia a stimulat-o să-și cultive prin lecturi temeinice inteligența, spiritul analitic, inventivitatea, valorificate apoi ca regizoare. În 1929, Marietta Sadoveanu își ia numele de scenă Sadova, păstrat și după divorț și transformat în renume. O a doua căsnicie, din mare dragoste, cu Haig Acterian, regizor și teatrolog mai tânăr cu șapte ani, va avea un final tragic. Legionari fanatici amândoi, cu o propensiune mistică și convinși că doar Mișcarea Legionară "poate mântui țara", în 1941, după rebeliunea la care participaseră, Marietta și Haig sunt arestați. Ea, internată în lagărul de la Târgu Jiu, va fi eliberată prin înalte pile după doar trei luni, dar Haig, condamnat la 12 ani de închisoare, acceptă alternativa de a pleca pe front în linia întâi, unde e ucis. Întreg episodul legionar al Mariettei Sadova e expus de Vera Molea cu admirabilă obiectivitate, în contextul epocii, cu citate din jurnale și memorii (Jeni și Arșavir Acterian, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Camil Petrescu ș.a.). După cum sunt consemnate și eforturile artistei de a-și face uitat trecutul prin montarea în anii '50 a unui repertoriu impus, preponderent sovietic și propagandistic, sau prin contribuția la filme precum "Mitrea Cocor", "Răsare soarele" și "Nufărul roșu" - pentru care primește decorații și titlul de "laureată a Premiului de Stat", precum și permisia de a pleca în celebrul turneu de la Paris, în 1956. Nerespectând interdicțiile, se vede acolo cu vechii prieteni Mircea Eliade și Emil Cioran și aduce în țară cărțile lor "Pădurea interzisă" și "Ispita de a exista", cărți a căror lectură e capul de acuzare în procesul Noica-Pillat din 1959. După amnistia din 1964, ieșită din închisoare, Marietta Sadova se consacră carierei didactice cu strălucite rezultate. Bine și echilibrat alcătuită, cu foarte numeroase ilustrații ce au presupus investigații speciale și cu anexe documentare extrase din dosarul de la CNSAS, monografia Verei Molea reconstituie nu doar parcursul unui valoros om de teatru, ci și o epocă dramatică sub aspect politic și moral.