Codul Penal al infractorilor

Cristian Curte
Patru sute. Cam atâția infractori vor fi eliberați în această lună, odată cu mo­di­ficările aduse de noul Cod Penal.

Vor mer­ge printre noi, își vor lua țigări de la colț dimineața, se vor plimba în parc îm­pre­ună cu copiii și nepoțeii noștri și vor pleca, probabil, în concedii, la mare, va­ra, și la ski, iarna, cu noi, și ca noi. De­și, aș în­drăz­ni să spun, ei nu sunt chiar ca noi. Până acum, despre acest subiect a curs multă cerneală în presă și ore ne­sfâr­șite de dezbateri la televizor. Am aflat astfel o su­medenie de adevăruri șo­can­te, care cred că ne vor schimba viața tuturor. În rău...
De acum înainte, politicienii și oa­menii de afaceri corupți vor scăpa, prac­tic, de urmărirea procurorilor, pentru că, după noul Cod Penal, trebuie să înștiin­țezi in­frac­torul înainte de a-i asculta te­lefoanele! Și, odată înștiințat, ce credeți că va face el? Va vorbi la telefonul la care știe că va fi as­cultat?! Tot de acum îna­in­te, mulți rău­făcători de drept comun vor primi la prima infracțiune o pedeap­să mai mică. Sunt vizați, în special, cei care la data comiterii infracțiunii au fost mi­nori. Dar ce minori? Nu vă imaginați că vor fi tratați cu blân­dețe doar puștii care au șutit un portofel ca să-și cumpere o bere. Sau o ladă cu bere. Nu. Printre cei care au fost mutați din pușcărie într-un centru de reeducare se numără și Lu­cian Hoară, acum în vârstă de 21 de ani, de origine din Hunedoara. Des­pre cazul său a scris și colegul nostru, Că­tălin Ma­nole. Un caz care pare patologic, deși nu e, pentru că doctorii l-au catalogat pe bă­iat drept întreg la minte. Lucian, sa­ta­nist declarat, i-a tăiat gâtul iubitei sale, cu un cuțit de bucătărie, după care a plecat liniștit, pe bicicletă. Pentru această faptă a luat nouă ani. Cu noul Cod Penal, a re­u­șit să plece din pușcărie, într-un centru în care va fi reeducat. Oare?
Un alt caz este cel al lui Robert Cio­banu, care în anul 2005, pe când avea 16 ani, a violat și ucis o fetiță din vecini, care avea doar șapte ani. Cu cinci ani îna­inte, mai violase doi copii. El a fost con­damnat în 2006, la 20 de ani închi­soa­re, iar acum va fi internat, și el, într-un centru de ree­ducare.
Toate aceste schimbări au în spate o fi­losofie a stângii. Potrivit ei, pedeapsa exe­cutată de un deținut are drept scop o îndreptare a lui, care să culmineze cu re­in­te­grarea în societate. Ca pe vremea lui Stalin! Educație în celula de partid. Așa­dar, clemența este mai importantă de­cât dreptatea cerută de victime sau rudele lor. La prima vedere sună frumos, chiar creș­tinește, aș îndrăzni să spun. Tot stânga e res­ponsabilă pentru abolirea pe­depsei cu moar­tea, o inițiativă care pare ruptă di­rect din Biblie. În fond, Dum­nezeu nu do­rește moartea păcătosului, "ci ca pă­că­tosul să se întoarcă de la calea sa și să fie viu" (Ie­zechiel XXXIII, 11). Atâta doar că stânga nu crede în Biblie. Și de aceea nu are li­mi­te. Visul ei este o utopie din ca­re s-a născut și comunismul, al cărui fi­nal îl știm cu toții. Or, utopiile nu se po­tri­vesc întotdea­una în lumea noas­tră. De aceea și eșuează. Așa cum a eșuat și noul Cod Penal, care, în dorința de a-i recu­pe­ra pe infractori, uită de vic­time. Victime ac­tuale, dar și poten­țiale! Suntem cle­menți cu Lucian Hoară sau cu Robert Cio­banu, dar ce garanție avem că ei, oda­tă "recuperați" și eliberați, nu vor comite alte crime, la fel de inu­ma­ne? Și dacă stânga crede că ei au drepturi și trebuie protejați, cum de milioanele de copii din Ro­mânia, potențiale victime ale pe­do­fi­lilor, violatorilor și tâlharilor "recu­pe­rabili", nu au dreptul să fie protejați? Pe ei cine îi mai recuperează dacă ajung în mâinile unor astfel de brute? Lor cine le mai aduce înapoi inocența, somnul fără coșmaruri sau o căsnicie normală? Cât și cine hotărăște ce e mai prețios - viața unui in­fractor de după pușcărie sau viața noas­tră, în siguranță și liniște? Oare vrem să plă­tim prețul nesiguranței pentru a recu­pera astfel de oameni? Și chiar, oare nu ar fi trebuit să fim întrebați? Prin re­ferendum na­țional! Sunt sigur că, de data asta, am fi mers să votăm. Deși, odată consul­tați prin referendum, nu e obli­ga­toriu să fim și as­cul­tați. S-a mai întâmplat.