Veterani, dar pe jăratec: DEEP PURPLE

Dana Ene
"Un premiu ar încununa munca noastră"

Joi, pe 20 februarie 2014, formația britanică Deep Purple vine la Sala Polivalentă din Bu­cu­rești, pentru un concert fierbinte. Britanicii au mai cântat în Capitală de două ori, în 1998 și 2007. Anul trecut, în vară, ei au ajuns și la Cluj, pe stadion, unde au adunat 15.000 de spectatori în prima zi a Festivalului Cluj Arena Music Fest. Acolo și-au pre­zen­tat noile melodii, cuprinse pe cel de-al 19-lea al­bum al lor, "Now What?!", lansat în primăvara lui 2013. Sonorizarea nu a prea ținut cu artiștii englezi, veniți în vizită în Ardeal, și pe alocuri, Ian Gillan, so­listul trupei, abia s-a auzit. Au existat însă și fani deza­măgiți nu atât de sunet și de sonorizare, cât de lista cu melodii alese de trupa britanică, care nu a prea cântat hiturile care au făcut-o celebră în lumea întreagă, incluzând în concert și melodii noi, necunoscute. "Nu mai trăim doar din amintiri. Am renunțat acum douăzeci de ani la concertele alcătuite integral din cântecele anilor noștri de glorie", povestea Ian Gil­lan, într-un interviu acordat anul trecut unei reviste ame­ricane.
Deep Purple a fost înființată în orășelul Hertford, Marea Britanie, în 1968, și alături de Led Zeppelin și de Black Sabbath, este considerată una dintre pre­cursoarele genului heavy metal sau ale hard rock-ului modern. Deși au început inițial să cânte un rock pro­gresiv, pe parcurs și-au schimbat stilul, ajungând să cânte heavy metal și hard rock-ul care i-a consacrat. Și componența și-au tot schimbat-o de-a lungul anilor, sin­gurul membru al formației care apare pe toate albu­mele acesteia este toboșarul Ian Paice.
În 1975, erau trecuți în "Guinness Book of World Re­cords" drept "Cea mai gălăgioasă trupă de pe glob". Cu toate acestea, în ciuda "gălăgiei" pe care o creau, au vân­dut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, dintre care aproape 18 milioane doar în Statele Unite.
Anii '70 au fost perioada lor de glorie supremă. Con­cer­tele susținute atunci au devenit legendare, în special turneul din 1972, în Japonia. La finalul aces­tuia, Deep Purple au lansat un dublu vinil intitulat "Made in Japan", care a devenit una dintre cele mai cunoscute și bine vândute înregistrări live din istoria muzicii rock.
Compozițiile lor au influențat de-a lungul timpului numeroși alți artiști, precum Metallica, Aerosmith, Van Halen, Alice in Chains, Bon Jovi, Motörhead și chiar "noul val" de heavy metal britanic: Iron Mai­den, Judas Priest sau Def Leppard. Cu toate acestea, Deep Purple nu a fost inclusă până azi în celebrul muzeu american "Rock and Roll Hall of Fame", în timp ce învățăceii lor sunt de mult acolo. Au fost nominalizați pentru a fi introduși în acest cerc select pentru prima dată abia în anul 2012, dar, în urma voturilor, s-au clasat pe locul al doilea și nu au fost admiși. Au mai primit o nouă nominalizare, pe 16 octombrie 2013, pentru votul de anul acesta. Slash, fos­tul chitarist de la Guns N' Roses, spunea: "Sunt uimit ce nume găsesc în Rock and Roll Hall of Fame și mă uimește și mai tare că Deep Purple nu se află acolo". Chiar și chitaristul de la Metallica, Kirk Ham­mett, se numără printre cei care fac lobby pentru in­clu­­derea britanicilor în mu­zeul muzicii rock: "Dacă Black Sabbath se află acolo, cu sigu­ranță că Deep Purple trebuie să fie și ea inclusă. Au melodii grozave, muzicieni de pri­mă mână și au influențat întreaga comunitate heavy metal", de­clara el. Până atunci însă, bătrâneii de la Deep Purple fac ceea ce au făcut aproape o via­ță, cântă și își continuă tur­neele liniștiți. "Pentru noi cea mai mare formă de res­pect ar fi să primim un premiu în Ma­rea Britanie. Dacă ar fi să pri­mim vreo­dată unul. Și totuși, dacă l-am primi, cred că nu l-am accepta... Bine, dacă aș primi un premiu și aș avea la dispoziție o săptă­mână de gân­dire înainte de-al ridica, pro­ba­bil că m-aș răzgândi și m-aș duce să-l iau mai mult pentru prie­teni, familie și fanii care ne-au fost aproape toți anii ăștia. Un premiu ar încu­nuna mun­ca noastră... Nu știu dacă merităm unul sau nu. E aproape jenant să mă gândesc la așa ceva și să fac supoziții", spunea Ian Gillan după nominalizare.

"Now What?!" (Și-acum ce?!)

Deși, după 46 de ani de la înființare, Deep Purple, alcătuită din Ian Paice (65 ani) - tobe, percuție, Ian Gillan (68 ani) - voce, armonică, percuție, Roger Glo­ver (68 ani) - chitară bass, Steve Morse (59 ani) - chitară, voce și Don Airey (65 ani) - orgă, clape, nu se mai bucură de succesul de altădată, membrii trupei nu se dau bătuți. Doar trei dintre ei au gus­tat din anii de aur: Ian Paice, Ian Gillan și Roger Glo­ver, și, cu toate că sunt acum sexagenari, nu au renun­țat total la visele de glorie sau dragostea de muzică. "Nu am mai vândut albume ca pe vremuri, dar există încă o mulțime de oameni care plătesc să vină la con­certele noastre. Asta e su­fi­cient pentru noi. Banii nu aduc fericirea", decla­ra, într-un interviu din 2009, Ian Gillan.
După o pauză de opt ani de la ultimul lor al­bum, "Rap­ture of the Deep" (2005), anul trecut, Deep Purple au revenit în aten­ția publicului cu un disc nou, intitulat "Now What?! (Și-acum ce?!). "Ne gân­deam de mult să facem un nou album. Aveam o mul­țime de idei, însă nu ne mo­bilizam deloc să-l rea­li­zăm. Mai pomeneam din când în când la o bere că «Ar trebui să mai înregis­trăm și câteva melodii noi». Noroc cu Bob Ezrin - pro­ducător al unor artiști ca Lou Reed, Alice Cooper, Kiss, Pink Floyd și Peter Gabriel - care ne-a prins după o serie de concerte în Canada și ne-a pus la treabă. Fără imboldul primit de la el, nu cred că ne urneam nici azi", își reamintea, plin de umor, Ian Gillan, cum a luat naștere noul lor album.
Dar odată puși la treabă, nu s-au lăsat, și în doar câteva luni, aveau gata un disc nou-nouț. Din păcate, bucuria creării acestuia le-a fost umbrită de moartea lui Jon Lord, fostul organist și fondatorul trupei, care s-a stins în 2012, la 71 de ani. "I-am dedicat albumul lui Jon. Pentru noi, el nu a fost doar un mare mu­zician, ci și un prieten drag. Am primit vestea morții lui chiar atunci când ne apucaserăm să înregistrăm albumul ăsta și ne-am gândit la el, când am compus și înregistrat o parte din melodii", povestea Roger Glo­ver într-un interviu recent.
(Biletele pentru concertul Deep Purple de la Bucu­rești sunt disponibile pe myticket.ro, dar și în rețeaua magazinelor Diverta sau la Sala Palatului. Mai puteți găsi bilete cu prețul cuprins între 95 lei - categoria 7 și 200 lei - categoria 2.)