Jurământul lui Hippocrate și jurământul față de Dumnezeu
"Să vă spun un lucru: pentru noi, ca medici, Jurământul lui Hippocrate este foarte slab. Eu, ca medic, am un alt jurământ, un jurământ față de Hristos, pe care încerc să-l respect".
În cabinetul înalt de pe Calea Moților din Cluj, glasul doctorului Ioan Boilă răsună grav. Apasă pe fiecare cuvânt, ca și cum, preț de două fraze, s-ar afla - nu într-o clinică, ci sus, în amvonul în care fratele său, binecunoscutul preot și luptător țărănist Matei Boilă, le-a vorbit de atâtea și atâtea ori clujenilor despre credința în Dumnezeu, îndrumându-i să-și iubească și să-și ajute semenii. Nepot al lui Iuliu Maniu, născut într-o familie de martiri întru credință și dreptate, cu peste 20 de deținuți politici în rândurile ei, doctorul Ioan Boilă a avut de suferit aproape două decenii până să poată depune și el, precum colegii săi cu care intrase, tânăr și entuziast, la Facultatea de Medicină, Jurământul lui Hippocrate. A fost exmatriculat pentru că protestase împotriva arestării profesorului său de Anatomie, celebrul Victor Papilian. După 8 ani de temniță grea și după ce a fost persecutat, alături de fratele său, Matei Boilă, Ioan Boilă și-a reluat studiile universitare în Medicină, la 42 de ani! Și-a început, la propriu, meseria de doctor la o vârstă când alții se gândesc deja la anii de pensie și, chiar dacă a terminat Facultatea de Medicină cu cea mai mare medie pe țară, a fost constrâns, de același regim comunist, la o carieră de medic în spitale și cabinete modeste. Dar asta nu l-a descumpănit pe doctorul Boilă, căci, înainte de a depune Jurământul lui Hippocrate, el depusese deja jurământul față de Dumnezeu. Jurământul de a-și practica meseria cu tot dragul și cu toată grija față de pacient, față de omul necăjit care-i calcă pragul cabinetului. Jurământul de a-l ajuta pe om, și sufletește, nu doar medical. Și, mai presus de orice, jurământul de a nu face niciodată din meseria sa, pe care atât de greu a ajuns să o poată practica, un prilej de jecmănire a pacienților săi. Iar prilejul n-a întârziat să apară. Imediat după '90, în entuziasmul activităților de caritate de atunci, și când tocmai devenise "tânăr pensionar", s-a hotărât să găsească un loc în care cei sărmani să fie tratați omenește, în mod gratuit. A strâns în jurul său alți vreo zece medici cu suflet mare, iar ideea a început să prindă contur: o Policlinică fără plată, în care toți medicii să lucreze ca voluntari!
"Vreau să existe!"
Și-a existat...
Când s-au apucat de treabă (tămăduitori fără de arginți, ca-n poveștile "Sfintei Scripturi"), toată lumea le-a spus că sunt nebuni! Erau doar o mână de medici, majoritatea pensionari, și nu aveau nimic altceva decât un apartament de patru camere, în cartierul clujean Mănăștur, pe care doctorul Ioan Boilă îl pusese la dispoziție drept sediu al "Policlinicii". L-au găsit ei înșiși dezolant de gol, când s-au întâlnit acolo, dar trebuia să înceapă de undeva! "Era o îndrăzneală cu totul ieșită din comun să poți face ceva fără bani, fără instrumente, fără birouri, fără mese, fără scaune, cu puțini medici... Însă noi am crezut tare în rațiunea de a fi a unei astfel de clinici fără plată: într-o țară cât de cât evoluată, cu instituții și cu legi care protejează categoriile defavorizate, o astfel de policlinică nu prea și-ar fi avut rostul, pentru că organismele care se ocupă de asistența socială sunt foarte solide. La noi, însă, după 1989, aceste instituții și legi nu au reușit să schimbe cu nimic în bine viața oamenilor nevoiași. Acest lucru e o realitate, e dincolo de politică. Numai în București avem mii de oameni care nu sunt nici măcar înscriși la medicul de familie. Tuturor acestor orfani, familii cu mulți copii, persoane cu handicap, clinica noastră urma să le ofere un minimum minimorum de asistență medicală", își amintește doctorul Boilă despre începuturile acelei "aventuri" pornite în martie 1994.
"Era elanul acela de după Revoluție... A fost ceva extraordinar!
În apartamentul acela din Mănăștur, în câteva zile, s-au înscris ca voluntari peste 100 de medici. De peste tot veneau camioane cu mobilier, cu instrumentar, cu aparatură medicală... «Înseamnă că aici e și mâna lui Dumnezeu!», ne-am zis. Am făcut clinica gândind că s-ar putea foarte bine să nu dureze mai mult de două luni, și uite că a durat 20 de ani!".
Când îmi povestește toate astea, doctorul Boilă are lacrimi în ochi. Stă cuminte, încotoșmănat ca un pensionar care-și știe de grijă, pe un scaun mic, în biroul său de director din sediul cel nou al Policlinicii fără plată, lângă un reșou care amăgește atmosfera cu un pic de aer cald. Un birou simplu, o masă, trei scaune, un cuier... Câteva iconițe răsfirate ici-colo, pe pereți, încălzesc o cameră care, sub viscolul lui ianuarie, aduce ca simplitate și ca frustețe cu o chilie. Privindu-mă în ochi, ca un doctor de suflete ce se află, Ioan Boilă îmi citește parcă gândurile și, chiar înainte să-l întreb, îmi răspunde, cu tonul său simplu și sever, la întrebările încă nerostite. "Cum am putut rezista 20 de ani fără bani? Cine și cum ne-a susținut atâta vreme? Oricum o iei, pare un miracol. Nu doar că am existat, dar, de la improvizația aceea din apartamentul de patru camere, am făcut această clădire extraordinară, în care lucrăm acum. Răspunsul este unul singur, iar Dumnezeu ne-ar pedepsi dacă nu am spune adevărul. Adevărul e că El ne-a ajutat într-o formă miraculoasă. Putem să spunem - și să ne ferească Cel de Sus să ne mândrim că noi am făcut ceva! - că El a vrut ca această policlinică fără plată să existe. S-a uitat la îndrăzneala noastră, s-a uitat la credința noastră, și a spus: «Vreau să existe!». Și există de 20 de ani".
Maicile din ușa casei
Când vorbește despre îndrăzneală și credință, Ioan Boilă vorbește mai ales despre primii ani ai Policlinicii fără plată. Despre anii din Mănăștur. Despre improvizațiile nebunești făcute în apartamentul său de patru camere. Bucătăria au transformat-o în farmacie, iar în ușa bucătăriei au tăiat o fereastră, pe unde se preluau comenzile de medicamente! Într-o cameră au pus birourile, iar în celelalte trei se făceau consultațiile. "Într-o cameră era și masa de ginecologie, și ecograful! Era îmbulzeală mare, tot Clujul aflase ce facem noi și venea la consultații... În hol, pacienții stăteau umăr la umăr. Așa mare nevoie era de ceea ce făceam noi!", se înseninează doctorul Boilă, la amintirea entuziasmului acelor vremuri. Și se înseninează și la gândul că Dumnezeu a avut ochi pentru îndrăzneala lor.
Într-o bună zi, la vreo 2 ani de când "clinica" funcționa târâș-grăpiș în Mănăștur, la ușa apartamentului de patru camere au apărut niște călugărițe din Congregația Surorilor Doctrinei Creștine din Nancy, venite tocmai din Franța. Căutau un apartament de închiriat în Cluj. "Auziseră că ar fi liber la noi. Or, noi eram deja instalați acolo de o grămadă de vreme! Le-am găsit în hol: erau trei surori. Au intrat și au început în franțuzește: «Qu'est ce qu'il y a ici? Qu'est ce qu'il y a ici?». («Ce e aici? Ce e aici?») Le-am spus că e o policlinică fără plată. Nu le venea să creadă că există așa ceva pe lume, nu auziseră pe nicăieri de un proiect similar, în care medici de renume să lucreze gratuit într-o policlinică. Să știți un lucru: ceea ce a lipsit pentru foarte multe proiecte puse în fața occidentalilor care au venit după Revoluție dispuși să ne ajute a fost încrederea în noi. Justificat, nejustificat, mulți nu au avut încredere în noi nici să investească, nici să ajute caritabil. Or, noi am reușit să le câștigăm chiar atunci, pe loc, încrederea acestor surori de caritate din Franța. Poate că a fost o chestiune de inspirație a lor... Nu știu, dar au avut așa o încredere încât ne trimiteau bani cash prin cineva, fără chitanță, fără nimic. Aveau și au până azi această încredere, pentru că ne-a ajutat Dumnezeu să nu le dezamăgim. Venirea lor la Cluj și ajutorul pe care ni l-au acordat a însemnat primul mare miracol din viața Policlinicii noastre", spune Ioan Boilă.
Uimite de această policlinică fără plată, de numărul impresionant al oamenilor tratați, dar și de profesionalismul corpului medical, surorile din Nancy au dus în Franța, la conducerea Congregației, dar și la cunoștința oamenilor cu stare și cu credință, vestea extraordinarei povești a medicilor din Cluj. Și tot ele au fost cele care au avut inițiativa construirii unui sediu nou, modern, pentru Policlinica fără plată. "De unde atâta amar de bani?", le-a întrebat medicul Boilă, președintele fundației caritabile "Familia Sfântă", cea care coordonează activitatea policlinicii. "Ne ocupăm noi de tot. E prea frumoasă ideea aceasta ca să nu merite o investiție pe măsură! Dăm noi banii pentru clinică!", au spus călugărițele, care au în spate o congregație cu resurse financiare importante. Ioan Boilă a aflat atunci despre un teren al bisericii greco-catolice din centrul Clujului, iar surorile de la Nancy s-au dus la Episcopul de Cluj-Gherla de pe atunci, regretatul George Guțiu, și au obținut concesionarea acestuia pentru 45 de ani. Congregația de la Nancy a plătit ridicarea noului sediu al Policlinicii fără plată, care a costat, la vremea ei, 7 miliarde de lei!
Camionul cu medicamente
Paralel cu ajutorul financiar al surorilor, a mai picat din cer un alt ajutor. Într-o zi, medicii de la Policlinică s-au trezit cu un ditai camionul în fața porții. Pe bancheta de lângă șofer stătea directorul unei asociații din Nancy care se ocupa cu colectarea de medicamente din Franța, pentru a le aduce ca ajutoare în România. Omul auzise depre Policlinica fără plată și despre faptul că la Cluj era o astfel de instituție medicală care oferea gratuit consultații și medicamente bolnavilor. "A început să ne aducă medicamente, dar nu două flacoane, ci tone! Le colectau din farmacii, de la bolnavii vindecați... Totul a ținut până acum 3 ani, când s-a dat o lege în Franța care interzice colectarea de medicamente. Am rămas de atunci fără acest ajutor și suntem azi obligați ca din puținele donații în bani să cumpărăm, strict, pentru bolnavii care nu au", spune Ioan Boilă.
Cabinetul cu somități
La 85 de ani, Ioan Boilă e mai determinat ca oricând să ducă mai departe proiectul Policlinicii fără plată. Măicuțele de la Nancy s-au văzut nevoite să retragă, la începutul acestui an, sprijinul acordat instituției de caritate clujene, pentru a-și putea concentra banii de asistență în țări din lumea a treia, unde nevoile sunt mai mari decât în România. Acum e momentul ca și clujenii să-și arate solidaritatea cu cei mai bătrâni și mai neajutorați membri ai comunității lor. Deja, banii pentru încă o lună de funcționare s-au strâns, iar medicul Boilă e optimist. A văzut în 20 de ani atâtea miracole...
Dar cel mai mare miracol îl reprezintă chiar medicii care au lucrat gratuit pentru pacienții lor, în toți acești ani. "Nu au fost un medic, doi, nici zece, nici 30 câți sunt acum, au fost chiar și 120 de medici, printre care foarte multe somități ale Clujului. Un voluntariat făcut la cel mai înalt nivel de experiență și de calitate. Am avut în rândurile noastre 15 mari profesori universitari și șefi de clinici medicale din Cluj! Dau numai două nume foarte cunoscute, profesorul Coman și profesorul Lucan, ambii urologi vestiți, profesorul Duncea și alți și alți mari profesori. Ce au făcut ei este o mare mândrie pentru corpul medical clujean. E o onoare pe care nu am auzit ca cei din Colegiul Medicilor să o fi premiat cândva, dar medicii care s-au perindat pe la noi în 20 de ani chiar fac cinste acestei meserii! Sunt medici pensionari care vin de două-trei ori pe săptămână. Alții vin o dată pe săptămână. Fiecare își oferă disponibilitatea după cum poate. Avem toate specialitățile medicale, în afară de radiologie și stomatologie, care costă foarte mult. Aveam, înainte, patru-cinci medici pe specializare, care acopereau bine de tot o săptămână. Au fost ani în care unii medici, care nu puteau ajunge la noi la clinică din pricina programului, ne rugau să le trimitem, cu prioritate, pacienți la cabinetele lor. Noi îi făceam trimitere pacientului, iar el mergea la cele mai bune clinici din Cluj, fără să plătească! Să vă dau și exemplul fostului șef de secție și chirurg oftalmolog, doctorul colonel Ioan Horge, de la Spitalul Militar din Cluj. Când ne-am înființat, în 1994, a apărut la mine în cabinet. «Domnule colonel, noi nu avem nici un aparat de oftalmologie aici...». «Nu-i nimic, fixați-mi o zi!». Și i-am fixat o zi sau două pe săptămână. Incredibil, venea cu două geamantane în care avea tot instrumentarul, îl desfăcea, îl monta și făcea consultații de oftalmologie pentru cei săraci! Apoi urca geamantanele în mașină și pleca înapoi la muncă, la el, la Spitalul Militar".
Picături într-un ocean de indiferență
La orele amiezii, holul Policlinicii de pe Calea Moților e mereu plin. Oamenii, pensionari cei mai mulți dintre ei, fac coadă la fișier. Doamna Maria, care tocmai iese din cabinetul doctorului Boilă, îmi spune șoptit că vine aici de ani de zile. S-a obișnuit cu medicii, cu atmosfera caldă a locului. "Se vede, domnule, că medicii de aici vin pentru om, că vin cu drag, că nu te fușeresc numai ca să mai încaseze un plic până se face ora de plecare. Te iau cu frumosul, iar asta contează foarte mult". Mai încolo, la avizier, un domn trecut de 80 de ani stă sprijinit într-o cârjă. E îmbrăcat ca de gală. Un sacou în carouri, vechi de decenii, se vede de sub paltonul gros. Mirosul de naftalină e mascat de cel de after-shave. Are o pensie bunicică, îmi spune, dar o dă mai toată pe niște datorii făcute de câțiva ani, când a avut niște necazuri. Fără ajutorul celor de la Policlinică nu știe cum s-ar fi descurcat...
Ca cei doi sunt mii. Mii de oameni nevoiași tratați, vreme de 20 de ani, de medicii fără de arginți. Doctorul Boilă mă ia de braț și mă duce în sala cu fișele pacienților. Aprinde becul, trage sertare după sertare, apoi face un pas în spate, lângă mine, ca să le poată admira în întregul lor. "Avem 45.000 de fișe personale ale pacienților noștri. Atâția bolnavi au fost înscriși la noi de la început. Avem pacienți ale căror fișe sunt groase cât o enciclopedie! Sunt oameni care vin de 20 de ani la noi, de când eram în Mănăștur! Sunt dependenți de noi. Sunt mulți așa, oameni pe care îi îngrijim de o viață. Mulți sunt legați și afectiv de noi. Am vrut ca policlinica asta să fie o oază de pace, de bună înțelegere, de ajutor, de dragoste în acest deșert de ură, de egoism, de neînțelegere și de indiferență față de suferințele celorlalți, care este lumea de azi. Când oamenii intrau aici, simțeau că e altceva... Iar asta tot doctorilor li se datorează. Nimeni nu zice ca un mare profesionist în medicină, un om care a învățat și a muncit o viață ca să ajungă la cel mai înalt nivel, să nu câștige bani din munca pe care o face. Dar oricât de ocupat ai fi, poți o oră pe săptămână să o sacrifici pentru cei săraci... Poți să-l mulțumești și pe Hippocrate, dar să-l cinstești și pe Dumnezeu, cu o faptă bună".
(Fotografiile autorului și fotografii din arhiva Policlinicii fără plată)
Cei care doresc să sprijine financiar activitatea Policlinicii fără plată din Cluj-Napoca o pot face prin donații în conturile de mai jos.
FUNDAȚIA "FAMILIA SFÂNTĂ"
C.U.I. 8683871
Cont IBAN lei: Banca Română de Dezvoltare Cluj, România,
RO15BRDE130SV07856701300
Cont IBAN valută: Banca Română de Dezvoltare Cluj, România,
RO42BRDE130SV06568001300