"Te iubim nespus, tată!"

Cititor Formula AS
Stimată doamnă Sânziana Pop,

Nu știu dacă vă mai amintiți de numele meu și nici nu are importanță, de fapt. Am cores­pon­dat acum câțiva ani și vă trimiteam cu regu­la­ri­tate bani pentru cazurile de extremă urgență pe care le publicați. Anii au trecut și chiar dacă nu am mai corespondat, eu și părinții mei v-am ci­tit revista cu multă plăcere, de aici, din Sue­dia.
Din nefericire, cu câteva zile în urmă, lucrul care nu trebuia să se întâmple niciodată s-a în­tâmplat. Cel mai drag prieten, modelul meu de viață, minunatul meu tată, a adormit pe scaunul său, pentru a nu se mai trezi vreodată.
Tata știa totul și făcea totul. Cu toate acestea, nu era niciodată prea obosit sau prea ocupat pentru a ne ajuta cu orice era nevoie. Tata a dat tuturor, dar nu a vrut nimic pentru sine. Ultima sa zi a fost una obișnuită, a mers la cumpărături apoi, întors acasă, a copt o plăcintă. Am făcut îm­preună planuri pentru sărbători. Am mâncat de seară împreună, toată familia, ca de obicei, și după ce s-a uitat puțin la televizor împreună cu ma­ma, s-a dus la calculator să joace șah. În timp ce aștepta calculatorul să pornească, s-a stins. L-am zărit câteva minute mai târziu, pe scaun, cu spatele drept, bărbia în piept și mâinile îm­pre­unate în poală. Nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva. Dumnezeu a avut nevoie de el și l-a chemat în cer. A plecat dintre noi așa cum a trăit: demn, umil, recunoscător pentru tot ce i-a oferit viața și, mai presus de toate, fără a de­ranja pe nimeni cu nimic. A plecat liniștit și în­conjurat de cei pe care i-a iubit nespus.
Plecarea tatei în lumea celor drepți s-a pe­trecut în seara zilei de vineri, 13.12.2013, când toată Suedia serba Sfânta Lucia, cea aducătoare de lumină. În disperarea cu care ne agățasem de spe­ranța că îl vom readuce la viață, nu i-am aprins o lumânare, decât după ce medicul ne-a dat cumplita veste. Când încercările de resusci­ta­re făcute de medicii de la ambulanță au fost oprite, iar eu, cu sufletul frânt și mâinile tre­mu­rând, am vrut să aprind lumânarea pentru tata, tot cartierul s-a cufundat în beznă. Nu știm nici acum ce s-a întâmplat, dar timp de vreo 20 de mi­nute, toată zona noastră a fost lipsită de cu­rent electric. În casele din jur au început să se aprindă lumânări și zeci, poate sute de oameni, fă­ră să știe, au luminat calea spre Domnul a ta­tălui meu. Fiul meu avea să împlinească 16 ani, două zile mai târziu. Tata a fost prezent la toate ani­versările nepoților săi. De data aceasta, am avut un scaun liber la masă, dar și un înger care ne-a vegheat. De ziua mea, i-am făcut tatei sluj­ba de 9 zile, iar azi este prima sfântă zi de Cră­ciun pe care o petrecem departe unii de ceilalți.
Tăicuță, vrem să-ți mulțumim pentru tot, dar cuvintele nu ne ajung. Durerea este imensă, dar ne sprijinim unul de celălalt, pentru că tu nu ai fi vrut să ne vezi triști. Știm că vei veghea asu­pra noastră și ne vei ajuta și în continuare - asta ne dă putere să mergem mai departe. Așa cum Robert ți-a spus când și-a luat la revedere de la bunicul lui drag, "Te vom face mândru de noi!". Te iubim nespus, tată! Dumnezeu să te odih­nească în pace!
(În memoria tatălui meu, Ioan-Eugeniu Du­mi­trescu, am donat suma de 300 euro în con­tul Fun­dației dvs., sumă pe care revista dvs. să o dea celor care au nevoie de ajutor. Dacă există ci­­neva care dorește să îmi mulțumească, să po­me­nească în rugăciunile sale numele tatălui meu.) Cu stimă,

ANCA DUMITRESCU - Suedia