ADRIAN VASILESCU - "Noi, românii, avem probleme cu organizarea muncii, nu reușim să valorificăm perspectivele"

Consilierul Guvernatorului Băncii Naționale a României

Banca Națională a României are, alături de Bise­rică și Armată, cea mai mare credibilitate în fața societății românești. Este a 16-a bancă centrală în­ființată în lume! De la BNR așteptăm veștile, bune sau rele, și pentru anul care s-a înnoit. De aici dorim să aflăm ce ni se întâmplă și de ce. Dorim să înțelegem cum putem ieși din criză și cum putem să ne organizăm mai bine munca. În volumul de lux "Biletul de ieșire din criză", apărut în 2011 la Editura "Curtea Veche" și răs­plătit de Academia Română cu Premiul "Victor Slă­vescu", consilierul Guvernatorului Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu, notează: "Criza și rece­siunea sunt ca durerea și febra: două simptome diferite ale aceleiași suferințe. De regulă, criza și recesiunea se conjugă, lovesc împreună și produc efecte grave". Avertizându-ne că, pentru noi, românii, criza încă nu s-a terminat și se conjugă, dacă nu cu recesiunea, de care am scăpat încă din 2011, cu o lipsă cronică de or­ganizare a muncii, Adrian Vasilescu găsește, în inter­viul de mai jos, explicații pertinente ale durerilor socie­tății românești actuale.

"Trecutul e în noi, în toți, și, din păcate, este și în acești oameni care s-au apucat, cu banii lor, să facă întreprinderi capitaliste"

- Ați declarat recent: "Noi, românii, avem pro­bleme cu organizarea muncii, nu reușim să va­lo­ri­ficăm perspectivele". Ce ați vrut să spuneți?

- Pot să vă răspund cu o poveste? Am mai spus-o când­va, dar o repet pentru că mi se pare bogată în sem­nificații profunde. Era pe la începutul anilor '60, când lucram ca foarte tânăr jurnalist la "Scânteia Tine­re­tului", și am avut șansa să-i iau un interviu academi­cianului Nicolae Gh. Lupu - la ora aceea cel mai mare medic al României și unul dintre marii medici ai Eu­ropei. Îl îngrijea pe Gheorghiu-Dej. Pentru asta, își per­mitea să vorbească mai mult decât își permiteau mulți alții. L-am intervievat despre excelența în profesia de me­dic, despre competența profesională, despre educa­ție. La sfârșit, l-am întrebat: "Ce credeți că nu știu ro­mânii că nu știu?". A râs și a spus: "Îți răspund, dar să nu scrii asta în ziar, că ne arestează pe amândoi. Ui­te, s-a internat în clinica al cărei șef sunt Dumitru Co­liu (un personaj din tabloul cu membrii Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului). Am tot dis­cutat cu el vrute și nevrute. Într-o seară, i-am spus: voi, co­muniștii, ați organizat bine multe lucruri, dar e de­geaba, pentru că nu știți și nu veți învăța niciodată să organizați munca... Acum, dacă mă gândesc bine, ar trebui să rectific: nu ei, comuniștii, ci noi, românii, nu știm să organizăm munca. Și nu cred că vom învăța foarte curând s-o facem". Aceste cuvinte ale acelui ma­re om mi-au rămas întipărite în minte pentru tot­deauna. În țara asta s-a muncit mult. S-a muncit și cu "hei-rup", s-a muncit și cu "elan sporit", cu voință, cu pricepere. Dar ne-a lipsit întotdeauna arta și știința de a organiza munca. Eu pretind, și am argumente, că știu multe despre economia românească. Multe și mult. Pentru că, încă de foarte tânăr jurnalist, și am în spate cinci decenii de presă, am cutreierat țara și lumea. Știu când s-au ridicat primele industrii în România, de după Al Doilea Război Mondial, când s-au bătut primii ță­ruși, când au fost ridicate primele ziduri, primele com­binate. Mă uitam peste tot și-mi aduceam aminte de cuvintele academicianului Lupu, când vedeam aproape matematic aceeași situație copiată la indigo, de la în­treprindere la întreprindere, de la combinat la com­bi­nat. De regulă, în primele zece zile ale lunii, îndeosebi din cauza dezorganizării aprovizionării cu materii pri­me și materiale, în mai toate întreprinderile, munca se desfășura la întâmplare; următoarele zece erau zile "de reglaj" (se încerca cârpirea a ceea ce nu se realizase în primele zece zile), iar ultimele zece erau "zile de asalt". Un asalt teribil, că se sfârșea luna și trebuiau raportate în­deplinirile de plan.

"Firmele private nu se pot conduce cu fii, veri, verișoare și nepoți"

- Cum stau lucrurile în zilele noastre capitaliste?

- Acum lucrurile sunt mult mai complicate. Vorbim despre management. E un adevărat chin să fie găsiți ma­nageri, să fie făcute contracte cu manageri privați pentru întreprinderi de stat. Suntem în urmă. Lumea în care trăim merge pe o tripletă: o bună organizare a mun­­cii înseamnă o combinație management - leader­ship (conducere) - cooperare. Aceste trei componente ale organizării, dacă nu sunt puse cap la cap, singure n-au nici o valoare. La noi nu se vorbește nici teoretic, în dezbaterile publice, despre aceste lucruri, d'apoi să fie făcute practic! Există 700 de mii de întreprinderi în România! Sunt mai multe, de fapt, dar mă refer la cele care depun anual bilanțul la Ministerul Finanțelor. Aceste 700 de mii de întreprinderi ar trebui, într-un sis­tem bun de organizare, să constituie o sursă con­sis­tentă de valoare adăugată. Din nefericire, o foarte mare parte dintre ele, câteva sute de mii, lucrează haotic. Trecutul e în noi, în toți și, din păcate, este și în mulți din­tre oamenii care s-au apucat, cu banii lor, să facă fir­me capitaliste. Unii și-au vândut casele ca să-și facă aces­te firme, au vândut tot ce au avut și au plecat cu foar­te mare elan la muncă. Dar mulți, foarte mulți, fie că s-au lovit de birocrație și au cedat, fie că s-au lovit de vechile metehne și au clacat. N-au înțeles că aceste întreprinderi nu se pot conduce cu fii, veri, verișoare și nepoți. Ele pot produce profit și aduce bani numai cu tripleta amintită: leadership, management, cooperare. Or, cei mai mulți dintre întreprinzătorii ro­mâni nici mă­car n-au auzit de alăturarea acestor trei cu­vinte, d'apoi să mai știe ce înseamnă să pună în practică acest concept! Or fi ei patroni, dar n-au cu­noștințe de ma­nagement, de leadership, de cooperare. Prin ur­mare, mulți au ajuns în insolvență sau se târăsc de la un an la altul cu profituri mici, fără să înțeleagă că, în lumea de astăzi, o companie mică, cu 10-20 de oameni, tre­buie să lucreze în același stil și cu aceleași concepții ca o multinațională. Altfel nu răzbesc!

"Trebuie să învățăm să mulgem altă vacă, cea de la Bruxelles"

- Ați vorbit de o "vitrină" de la Bruxelles, în care stau miliardele de euro care ne fac cu ochiul să-i lu­ăm acasă. Vă mențineți opinia?

- Suntem în al șaselea an de criză. România, din 2004 până în 2008, a avut cinci ani cu "vaci grase", timp în care s-a descurcat bine: a venit în valuri capital străin în țară! Intrau cam 20 de miliarde de euro pe an! Ei, bine, vaca asta a înțărcat la începutul anului 2009, iar societatea românească a rămas dintr-o dată des­co­perită. Un alergător de cursă lungă rămas fără aer. Eram deja în UE și aveam, cum am spus, o grămadă de bani în vitrină, circa 30 de miliarde! Erau acolo, cu me­sajul următor: "Priviți-i, sunt ai voștri, veniți să-i luați". Numai că banii ăștia nu-i poți lua de la ghișeu cu buletinul. Nu, trebuie să aduci proiecte viabile. Dar cine să le facă? Ne-am trezit că nu eram organizați pen­tru a-i lua. Sigur, sunt țări care și-au construit in­fra­structura, autostrăzile, cu bani europeni. E drept, era mai ușor de accesat acești bani (vezi Grecia și Por­tu­galia). Aceste țări au avut timpul lor. Dar și România are timpul ei, acum, când condițiile, din păcate, sunt mai aspre. Cu atât mai mult ar fi trebuit să ne organi­zăm mai bine, să fim mai pregătiți, dar mai ales să fim pă­trunși de ideea limpede că avem de luat niște bani, că tre­­buie să învățăm să mulgem altă vacă, cea de la Bruxelles.

- Ați spus, și acest lucru v-a atras aspre critici pe forumuri, că România are cele mai mici prețuri din Europa. Oare nu trebuia să spuneți că are și cele mai mici salarii?

- Nu e vorba că am spus eu. Astea sunt adevăruri economice. Sunt date avansate și de Institutul Național de Statistică din România, dar, cu deosebire, și de Bi­roul European de Statistică - Eurostat. Sigur, noi, în so­cietatea românească, nu prea suntem obișnuiți să avem încredere în datele statistice și nici să ne ra­por­tăm la legitățile economice; nu suntem obișnuiți nici mă­car să le respectăm. Când încalci legile penale, vine justiția cu buzduganul și te lovește imediat. Când în­calci legile civile, usturimea o simți imediat în bu­zu­nar. Dar când le încalci pe cele economice, s-ar putea ca pedeapsa să vină și după un an, și după doi, și după zece uneori. Din cauza asta, noi, care nu suntem bine organizați, nu avem o perspectivă pe termen lung, nu înțelegem că aceste legi economice sunt implacabile, că nu pot fi abrogate. Cum se întâmplă cu legea gra­vitației, bunăoară. Cu legile economice în față însă, când vorbim de salarii, nu avem de ce să le raportăm la prețuri. Salariile sunt comparate nu cu prețurile, ci cu productivitatea muncii. Într-o țară cu productivitate mică - și România este o țară cu productivitate mică -, sa­lariile nu pot fi mari. Prețurile au, în schimb, o le­gă­tură cu salariile, pentru că într-o țară cu productivitate mică nu poți împinge prețurile prea sus, căci nu vor mai putea fi plătite. Ca producător însetat de profit rapid, poți să te lauzi la televizor că o să le mărești cât vrei, dar nu-ți va mai călca nimeni pragul magazinului. Avem, deci, prețurile cele mai mici din Europa, la car­ne, la benzină, la pâine. Acum, și mișcarea prețurilor e lentă, am încheiat anul cu o inflație anuală de numai 1,55 la sută, dar, fără productivitate mai mare, nu ajun­gem la bunăstarea visată.

"Suntem 28 de țări membre ale Uniunii Europene, iar România se află pe locul 28 la puterea de cumpărare!"

- Să zicem că stăm bine cu prețurile, în com­pa­rație cu celelalte țări din UE, dar cum stăm cu pu­te­rea de cumpărare? Unde ne uităm mai departe?

- Într-adevăr, om fi noi cu prețurile cele mai mici, dar avem și valoarea adăugată cea mai mică pe locuitor și, mai ales, puterea de cumpărare cea mai mică din UE. Aici, tabloul este descurajant. Suntem 28 de țări mem­bre ale Uniunii Europene, iar România se află pe locul 28 la puterea de cumpărare! La PIB-ul pe lo­cui­tor, ocupăm locul 27, bulgarii fiind ultimii. Ce în­seam­nă asta? Deși, ca număr de populație, suntem a șap­tea țară din UE, ca PIB global, suntem a șapte­spre­zecea! Gândiți-vă că Finlanda, care are 5 milioane de lo­cui­tori, are PIB-ul de 200 de miliarde de euro, în timp ce PIB-ul României, cu o populație de patru ori mai ma­re, este de 130 de miliarde de euro. Dreptate e asta? E nedreptate, dar ne-o facem singuri, prin slaba or­ga­ni­za­re și productivitatea modestă. Ne uităm prea mult sus, la modul de viață din țările dezvoltate, și prea puțin jos, la felul în care muncim. Populația României aș­teaptă mereu alt guvern, care să pună lucrurile la punct, să fa­că mai mult PIB, să dea salarii mai mari, să creeze mai multe locuri de muncă. Românul, în loc să-și pună în­tre­barea "Când îmi asigură mie guvernul alt loc de mun­­că?", ar trebui să se întrebe "Cum să-mi creez eu în­­s­­umi un loc de muncă?". Rareori se pune această în­tre­bare în România. Ne aflăm în situația globală în care tot mai multe locuri de muncă dispar, dar, totodată, apar tot mai multe posibilități de a ne face singuri locuri de muncă. N-are rost să dau eu soluții, dar există multe posibilități de a-ți face un loc de muncă în țara asta. Chinezii ați văzut unde au ajuns. De la o țară lo­vită de Revoluția culturală, aflată într-o situație eco­no­mi­că groaznică, la a doua putere economică a lumii. Au format... formatori de opinie, care au învățat să-și privească în ochi concetățenii și să le spună deschis: aveți salarii mici, economia nu poate face mai mult pentru voi, societatea încă n-are putere să vă ajute, așa că încercați să vă ajutați singuri. Așa s-a născut con­cep­tul un om, o afacere. Poate unii râd acum, dar pri­mă­riile desenau cu creta pe trotuare spații de câțiva metri pătrați, spunându-le oamenilor: "Ăsta-i spațiul tău; ce știi tu să faci? Repar biciclete. Uite, repară bi­ci­clete în acest spațiu! Tu? Repar stilouri. Uite, în drep­tunghiul ăsta pune-ți un scaun, o masă, și deschide afacerea cu stilouri". Au început de la spațiul acela, apoi și-au construit un chioșc, chioșcul l-au transformat în atelier, apoi într-o încăpere mai mare și, în cele din urmă, au început să se nască mari întreprinderi. Așa a crescut China, țara care are acum rezerve valutare de circa 3800 de miliarde de dolari, fiind cea de-a doua pu­tere economică după SUA.

- Într-o bună tradiție a dialogurilor noastre, vă rog să faceți o previziune asupra economiei ro­mâ­nești în anul 2014.

- În general, Banca Națională nu agreează pre­dicția, așa cum nu agreează profeția. Cu toate acestea, de curând, guvernatorul Isărescu spunea că, în privința creșterii economice, BNR rămâne la nivelul avansat în Raportul din noiembrie 2013, și anume, prevedem o creștere de 2,4% în 2014. Cât privește inflația, cel pu­țin pentru următoarele șase luni, prognoza noastră plea­că de la ideea că vom avea în continuare o inflație cal­mă, care nu se va îndepărta de nivelul din 2013. În pri­­vința cursului valutar, BNR nu face publice prog­no­zele de uz intern, dar prevede o stabilitate a pieței valutare care, împreună cu stabilitatea prețurilor, va contribui la stabilitatea financiară a țării.