Ceea ce părea a fi acum un an și ceva o simplă beție de putere, venită după anii lungi de abstinență din opoziție, se dovedește a fi, zi după zi, o mișcare sistematică. Promisiunile electorale și le-au încălcat, cu metodă, toate guvernele de după 1989, de răzgândiri dramatice pe teme ce țineau de onoarea de șef de stat, dacă de cea de politician nu se mai poate vorbi, am avut parte, iarăși, în fiecare ciclu al puterii, de gafe impardonabile, în plan intern și extern, iarăși nu am dus lipsă, mici și vinovate "ajustări" aduse unui sistem democratic și așa "original", au fost cu toții tentați să facă, dacă și când au avut posibilitatea. Dar parcă niciodată ca până acum, oficialii români nu au manifestat un mai mare miserupism față de consecințele ideilor și faptelor lor. Dacă în țară, opoziția e oricum torpilată, instituții (ambasade străine, comisii europene, organe de presă din Occident) și mari personalități ale scenei publice internaționale (de la cancelarul german Angela Merkel, la comisarul european Viviane Reding ori, cazul cel mai recent - Victoria Nuland, asistent al secretarului de stat al SUA) sunt tratate cu un dispreț și cu o lipsă de eleganță care pun într-o lumină bădărănească în primul rând România ca țară, indiferent de retorica și de argumentele conducătorilor ei.
Venită la București să afle justificările autorităților în legătură cu o serie de demersuri legislative pe bună dreptate discutabile (Codul Penal, reglementări legate de conflictul de interese, superimunitatea acordată parlamentarilor etc.), Victoria Nuland a fost întâmpinată cu atenționarea că România nu e colonie a Americii. În loc să i se aducă argumentele viziunii USL în zona delicată a justiției, Victoria Nuland e tratată cu trucurile elevului de clasa a V-a care chiulește de la oră, invocând îmbolnăvirea pisicii. E doar unul dintre numeroasele exemple de proastă purtare oficială, care i-au pus pe jar până și pe liderii grupului socialist din Parlamentul european, aliați de încredere, într-o vreme, ai liderului PSD, Victor Ponta.
Într-un climat continental și mondial tot mai încins, cu alegeri europarlamentare și naționale în multe zone, cu temeri tot mai mari legate de ziua de mâine și de efectele liberalizării forței de muncă, cu o retorică anti-românească întreținută constant în diverse medii, am fi avut, mai mult ca oricând, nevoia unui discurs temperat și pragmatic, care să ne aducă prestigiu, iar nu replici dure, din zona partenerilor noștri strategici. "Orbanizarea" României, impunerea, la fel ca în Ungaria, a aroganței și a discreționarului ca politică de stat, modificarea Constituției și a legilor după bunul plac al celor care conduc și tratarea de sus a aliaților din NATO și UE nu pot aduce nimic bun. În timp ce noi ni-i punem în cap pe americani și pe nemți și ținem primele pagini ale presei internaționale, despre țări ca Estonia sau Lituania (jucători tot mai influenți în planul politicilor europene) nu veți auzi mai nimic. Noi ne certăm prostește, iar alții tac și fac. De aceea o și duc cum o duc.