Când e vorba de economie, toată lumea vă plictisește cu tot felul de indicatori - PIB, inflație, șomaj, deficit etc... Ca să vă fac în ciudă, mai adaug și eu unul, de care nu cred că ați auzit până acum, dar care ne spune multe despre lumea largă și, indirect, și despre țărișoara noastră - "Baltic Dry Index". Știu, e în engleză și nu sună deloc bine, dar este foarte important pentru că ne arată ce fac vapoarele. Sau, mai bine spus, cât se mișcă ele. Și această mișcare e foarte importantă, mai importantă poate decât alți indicatori ai economiei mondiale. Pentru că, dacă vapoarele se mișcă, înseamnă că ele transportă mărfuri pe care oamenii le cer în toate colțurile planetei. Și dacă le cer, înseamnă că le și cumpără, pentru că au bani. Ei bine, acest indice a stat foarte bine anul care tocmai a trecut. Mult mai bine decât în anul 2012. Vapoarele s-au mișcat în 2013 și continuă să se miște și acum. Dacă tendința continuă, înseamnă că economia mondială se reface. FMI crede că această creștere globală va fi în anul 2014 de 3,6%, față de 2,9% în 2013. Iar dacă economia globală crește, acest lucru este primul semn bun al noului an, și pentru noi, căci vom avea unde să ne vindem produsele la export.
Iar la exporturi stăm bine. Aș îndrăzni să spun că foarte bine. Se estimează că anul care tocmai a trecut am exportat bunuri și servicii de 48 de miliarde de euro, cu 3 miliarde mai mult decât în 2012. Pe vremea lui Ceaușescu, exportam mărfuri și servicii de 4 miliarde de dolari. Pe an... Și ca să vă ofer încă o injecție de optimism, aflați că anul trecut a fost primul an după revoluția din decembrie 1989 când am exportat mai multe agroalimente decât am importat. E o evoluție care, dacă va continua și în acest an, ne va rezolva o problemă gravă.
Ar mai fi de spus multe despre inflație. Știu că îl tot auziți pe domnul guvernator Mugur Isărescu vorbindu-vă despre acest indicator. Domnia sa este "paznicul" inflației, și știu că nu îl băgați în seamă prea mult. Aveți și de ce să fiți indiferenți - pentru că o inflație mică nu se simte în buzunar. Când e mare, o sesizezi imediat, pentru că îți dai seamă că, având același salariu, poți cumpăra mai puține mărfuri. Nu e cazul anului în care tocmai am intrat. Analiștii se așteaptă ca inflația să fie 1% în prima parte a lui. Un minim istoric! Ea va accelera apoi spre 2,5-3% până la sfârșitul anului. Am ajuns aici cu sacrificii mari, dar ele nu au fost în van. O inflație mai mică înseamnă nu numai prețuri mici, deci și puterea de a cumpăra mai mare, ci și credite în lei mai ieftine și o stabilitate importantă pentru firme.
O veste bună vine și din industrie. Analiștii estimează că ea a crescut în anul 2013 cu 3,6%, iar în anul care vine, ea va continua să crească. Un raport al "Economist Intelligence Unit" vede chiar o stabilizare a acestei creșteri în jurul a 4%, până în anul 2017. Asta înseamnă că în România se vor crea noi locuri de muncă. Ajungem astfel la un indicator care ne interesează pe toți - șomajul. Previziunile pentru anul în care am intrat indică un șomaj de 7%, în scădere față de 2013. Cine își va căuta un loc de muncă anul acesta va avea mai multe șanse să îl găsească decât în anul trecut.
Ar mai fi câte ceva de spus despre aportul statului în economie. Analiștii se așteaptă ca proiectele în infrastructură începute în acest an să se accelereze, împreună cu absorbția fondurilor europene. Asta înseamnă că și construcțiile, care în anii de criză au fost o piatră de moară de gâtul economiei, se vor accelera.
În final, aș putea spune că 2014 are semne bune, de care trebuie să ne bucurăm. În fond, optimismul și încrederea sunt în sine, așa cum spun mulți economiști, o sursă importantă de creștere. Așa că, de ce nu le-am avea și pentru țărișoara noastră?