Vă încredințez această scrisoare, deoarece "Formula AS" a fost de la început, și este și acum, în linia întâi în lupta împotriva monstruosului proiect minier de la Roșia Montană. După știința mea, "Formula AS" a fost prima publicație care a sesizat periculozitatea și nocivitatea acestui proiect, iar apoi, ați luptat împotriva lui în mod constant, cu seriozitate, cu argumente, nu cu injurii, dar mai ales nu ați abandonat lupta, nici atunci când totul părea pierdut, și acest lucru s-a întâmplat de multe ori. A fost nevoie să luptați chiar cu cei care hotărăsc soarta acestui popor și nu ați ezitat. În mod sigur faptul că încă acest proiect nu este pus în practică vi se datorează în foarte mare parte.
Am fost mereu cu sufletul lângă voi. Citesc revista de la înființarea ei. Ați rămas printre puținele publicații scrise care nu au acceptat să facă publicitate pentru acest proiect, cu toate că se pare că ea se plătește foarte bine, câtă vreme chiar și posturile de televiziune care sunt împotriva proiectului au acceptat bani, pentru a-i face publicitate. Nu am găsit altă formă de a lupta împotriva acestui proiect, decât scriindu-le roșienilor, atâția câți au mai rămas, câteva din gândurile mele referitor la ceea ce li se întâmplă.
Un Cernobîl românesc
În urmă cu câțiva ani am fost la Roșia Montană, iar la intrarea în sat, deasupra șoselei, era un banner foarte mare, pe care scria cam așa: "Roșienii pot să își rezolve singuri problemele". Cu alte cuvinte: voi, ceilalți români, nu vă amestecați, nu e treaba voastră! Măi, să fie!? Chiar așa? Cât tupeu! Sper că lozinca lor nu mai este acolo, pentru că ea insultă inteligența unui întreg popor. Demonstrațiile din toată țara le-au arătat că nu suntem un neam de imbecili, așa cum ne voiau nu doar ei, dar iată că și aleșii noștri.
Atâta timp cât există perspectiva realizării acestui proiect nu doar în zona voastră, dar chiar și în cele limitrofe, în toți Munții Apuseni nu se va face nicio investiție serioasă, pentru că nimic nu se va mai putea consuma, vinde și exporta de aici. Roșia Montană va deveni Cenobîlul românesc. Știți bine că și cel ucrainean este pustiu și va fi la fel multe secole de acum încolo. Toată zona se va pustii. Vă veți trimite și copiii de acasă în cele patru zări, iar apoi veți pleca și voi.
De ce credeți că nu vă lasă să construiți nimic în zonă? Vor să vă aducă la disperare, să nu aveți altă perspectivă decât aceea de a merge cu mâna întinsă la ei și de a accepta orice vă propun. Așa făceau și comuniștii. Le-au luat oamenilor tot, i-au adus la sărăcie și disperare și au reușit să facă ce au vrut cu popoare întregi, atâta amar de vreme. Diferența este doar de metodă: comuniștii au făcut-o cu pușca, cu închisorile, iar cei de la Gold și, culmea, și aleșii neamului, cu un pumn de arginți și cu minciuni învelite în vorbe frumoase.
Nicăieri în lume nu s-au folosit, până acum, cantități atât de mari de cianuri, într-un singur loc. Ce credeți că se va întâmpla cu ea? Se va evapora, vântul și norii o vor purta peste tot, se va reîntoarce pe pământ în plante, apă, sol, animale și oameni, iar zonele apropiate lacului vor fi cele mai îmbâcsite. Va otrăvi tot. O vom mânca. Vom fi oameni-cianuri. Dacă ar fi așa cum susțin goldiștii, că apa din lac nu va fi poluată, de ce mai fac lacul? De ce nu dau drumul cianurii în Arieș, să hrănească peștii?
Și explozibil se va folosi, tot în cantități uriașe. Exploziile care vor zdrobi munții timp de 17 ani vă vor sparge creierele și vor finaliza opera de dărâmare, de ștergere de pe pământ a Roșiei Montane. Metalele grele care vor fi în steril le vom înghiți tot noi și voi. Nimeni nu va mai cumpăra nimic din toți Apusenii, pentru că totul va fi otrăvit: nici laptele, nici carnea, nici iarba, nici fructele de pădure, nici mobila etc. Pensiunile din toată zona se vor închide, Fares de la Orăștie la fel. Nimeni nu va consuma produsele lor, pentru că vor fi pline de cianuri. Nici întreprinderea "Vidra", de la Orăștie, nu va fi cruțată, pentru că se va presupune că animalele din a căror piele sunt fabricate hainele au fost crescute în apropierea cianurilor. Fabrica de lapte de la Alba va avea aceeași soartă, ca să dau doar câteva exemple mai cunoscute. Nu exagerez! Toți cei care veți putea veți părăsi zona. De fapt, asta și vor.
Se vor pierde toate locurile de muncă din Apuseni. Vor rămâne doar goldiștii și cei câțiva kamikaze ce își zic mineri, dar care în final vor muri otrăviți, mult mai repede decât ar fi normal.
Nu trebuie să vă spun eu câte se pot face în zonă, ca să se poată trăi foarte bine, dar evident - doar dacă spectrul acestui proiect va fi eliminat pentru totdeauna. Roșienii au fost oameni bogați, pentru că, de secole, au fost temeinici și harnici și au avut resurse. Au avut tradiția muncii grele. Cei de astăzi trebuie să revină la o viață normală și să se folosească de tot ceea ce le-a dat Dumnezeu, mai ales de tradiția lor de oameni harnici și inteligenți.
Lumea se întoarce cu fața spre natură, nu vrea poluare. Să vă spun că în câmpia Ardealului au apărut peste tot culturi de afine, zmeură, merișoare, ciuperci? Că oamenii își fac solarii, sere, de unde au tot ce le trebuie, și pentru ei, și pentru comerț? Ați putea cultiva și voi, pentru că nicăieri nu este o zonă mai bună pentru astfel de culturi. Cunosc oameni care au făcut averi din ciuperci, și culese, și cultivate. Cum ar fi dacă ați umple pivnițele cu șampinioane, iar șoproanele cu ciuperci de fag, ca să dau doar un exemplu din miile de activități pe care le poate face omul harnic.
Faima localității nu este de neglijat. Dacă faceți proiecte pe fonduri europene, sigur le veți primi. În Arieșeni și Gîrda, majoritatea pensiunilor sunt făcute cu fonduri europene. Fondurile se dau nu doar pentru turism și pensiuni, ci și pentru agricultură și, mai ales, pentru cea montană, dar nu veți primi nimic, câtă vreme spectrul poluării nu va fi îndepărtat pentru totdeauna.
Horea, Iancu și-arginții
Ce credeți că ar face Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu, în situația voastră de acum ? V-ați pus această întrebare? Sigur, nu și-ar vinde locurile lor pentru un pumn de arginți. Și ei au fost ispitiți, nu doar cu bani, ci și cu tot felul de avantaje, dar au refuzat, deși vremurile erau mult mai grele. Avram Iancu a refuzat chiar să se întâlnească cu împăratul, când și-a dat seama că l-a mințit. Nu și-au vândut neamul, vatra și nici sufletul. Și pentru asta au devenit nemuritori, trăiesc și vor trăi în sufletele tuturor românilor, în vecii vecilor!
Voi cu ce preț vă vindeți locurile, neamul, sufletul vostru și al urmașilor, urmașilor voștri? Tăvălugul odată pornit, nimeni nu-l va mai putea opri! Așa cum moții îi blestemă și azi pe cei ce i-au trădat pe Horea, Cloșca și Crișan, așa vă vor blestema și pe voi, în secolele ce vor urma, dacă acceptați să se distrugă locurile voastre. Moții se vor împrăștia în lume, Apusenii se vor pustii, vor fi cel mai poluat și sărac ținut din Europa. Perspectivele sunt apocaliptice, dar foarte posibile.
Dacă veți căuta în podurile caselor voastre, sigur veți găsi și lancea lui Horea. Închinați-vă ei ca la un simbol! Vremea luptei cu lancea a apus demult. Acum trebuie să luptăm doar pe cale democratică, dar să luptăm prin toate mijloacele pe care ni le oferă democrația, mai ales cu argumente științifice, adevărate, și care să aibă ascuțișul lancei lui Horea, pentru a nu putea fi înfrânte.
Nu mai credeți în politicienii de azi. Toți, fără excepție, v-au trădat, adică ne-au trădat pe toți. După ei, potopul. Nu le pasă de suferințele poporului. Îi interesează doar să adune averi, nu doar pentru ei, ci să ajungă și pentru urmașii urmașilor urmașilor lor, până la învierea de apoi. Când vor veni din nou la voi să îi votați, vorbiți-le de lancea lui Horea. Alegeți oameni din zona voastră, pe care să îi cunoașteți foarte bine. Alegeți-i și urmați-i pe cei care, asemeni marilor voștri înaintași, și-ar da viața pentru ca voi să fiți, și în veacurile ce vin, tot moți și tot pe locurile voastre. Puneți-i să jure pe Biblie în fața altarelor bisericilor și a întregii comunități că nu vă vor trăda și că vor lupta ca nu doar acest proiect, dar nici alte proiecte poluante, să nu se facă vreodată în Apuseni. De fapt, așa ar trebui să facem toți, din toată țara, pentru că aleșilor noștri nu le ajunge să distrugă Roșia Montană, vor să distrugă toată țara, acum cu fracturarea hidraulică, mâine cu altceva. Bani să iasă! Ei vor lua banii și vor pleca în lume, să îi cheltuie, iar nouă ne vor lăsa otrava, bolile, disperarea și plânsul.
Biserica trebuie să fie în frunte
În Pastorala de Crăciun, Patriarhul Daniel, în esență, ne întreabă: "Ce transmitem generațiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat și sfințit sau pământ degradat și pustiit?". Ce-i răspundem? Deocamdată, să-i mulțumim și să îi spunem că avem nevoie de ajutorul Bisericii. Că ea trebuie să fie cât mai prezentă în viața socială, să fie alături de popor și de nevoile lui. Nu are voie să fie nici nepăsătoare, nici comodă. Deocamdată, în fruntea comunității sale este doar preotul de la Pungești. Să-l felicităm, să îi transmitem mesaje de încurajare și ajutor, și să le cerem imperativ ierarhilor săi, dacă nu-l ajută, măcar să nu îi pună tot felul de piedici în misiunea sacră pe care o are față de enoriașii săi.
În Roșia Montană sunt șapte biserici. Glasul preoților ar trebui să acopere propaganda goldistă, să provoace dezbateri serioase, să trezească conștiințe, să nu tacă nicio clipă, să apere toate bisericile, chiar și pe cele care nu mai au credincioși, dar au morminte în jurul lor! Oamenii au nevoie de preoți. Bisericile, la fel. Când zi și noapte vor bubui munții din jur, timp de 17 ani, nu va rămâne piatră pe piatră din toate bisericile satului. Se vor dărâma, și odată cu ele, și sufletele voastre.
Biserica noastră a fost militantă. A contribuit din plin la devenirea neamului și a țării. Marea Unire a fost făcută cu contribuția hotărâtoare a ei. Bisericile naționale au dat de-a lungul vremii mulți martiri, pentru că preoții nu au ezitat să ia crucea și să fie în fruntea comunităților lor. În mod sigur, cei 100.000 de oameni care au fost la 1 decembrie 1918 pe Câmpul lui Horea la Alba Iulia erau într-o imensă majoritate țărani veniți din toată Transilvania și sigur aveau în frunte preoții din satele lor. Să sperăm că Patriarhul Daniel va repune Biserica pe singurul drum bun și drept, acela de a sluji poporul cu orice preț. Îi cerem asta! Patriotismul nu trebuie confundat cu politica. Alternativa pe care o are Biserica de a nu face "politică" este aceea de a se ascunde după ușile împărătești și mă tem că atunci va rămâne singură acolo.
La ce ne trebuie bani, dacă ne vom otrăvi pământul, apa, pe noi și pe copiii noștri? Doamne, ajută!
MARIA BORNEA, avocat - Arad