Leacuri din lumea largă - Rețete tibetane pentru probleme psihice

Rodica Demian
Insomnie

Rețete cu hamei

30% din populația globului suferă, la un moment dat, de dereglări ale somnului. Problemele vizează, în special, dificultatea de a adormi și somnul întrerupt.
Florile de hamei (Humulus lupulus) sunt cunoscute pentru efectul lor benefic de stimulare a somnului. Substanțele amare și uleiurile eterice pe care le conțin destind și calmează nervii. În orice caz, dormim mult mai bine, fără să suferim efectele secundare nocive ale somniferelor. Hameiul uscat în casă conține mai multe uleiuri eterice decât cel cumpărat.

Pernă cu hamei împotriva insomniei

Ingrediente pentru o pernă de circa 30x25 cm: 4 pumni de flori uscate de hamei, 4 pumni de flori uscate de levănțică.
Preparare: 1. Hameiul sau levănțica proaspătă se usucă în mănunchiuri, atârnate vreme de 2 săptămâni cu "ca­pul în jos" - într-un loc bine aerisit și ferit de lumina directă a soarelui. O alternativă: usca­rea mănunchiurilor în cuptorul încins la 100°, vreme de 30 de minute, adică până ce planta devine fărâmicioasă. Florile cu tulpini groase sau tari se rup și se usucă doar ele. 2. Se umple o față de pernă de bumbac cu cantita­tea corespunzătoare de flori uscate de hamei și levăn­țică și se coase marginea desfăcută.
Utilizare: Pentru stimularea somnului, se ține perna sub cap sau lângă cap.

Baie cu mușețel și hamei

Ingrediente: 1 pumn de flori de mușețel (20 g) și unul de flori de hamei (20 g).
Preparare: Se face o pungă mică de pânză, lăsând o margine desfăcută. Se umple punga cu amestecul de flori de mușețel și de hamei și se coase. Ca alternativă, se poate folosi o bucată de ciorap curat de nylon, umplută și înnodată la capete.
Utilizare: Se pune punga în cadă și se dă drumul la apă. Punga trebuit tot timpul mișcată și - din când în când - stoarsă. Apa fierbinte scoate aburii din uleiurile eterice, care pot fi inhalați.
Relaxați-vă cel puțin 15-20 de minute în apa fier­binte.

Slăbirea memoriei

Ceai de ginkgo biloba

Ingrediente: 2 lingurițe de frunze uscate sau 5 lingurițe de frunze proaspete de ginkgo biloba, 1 ceașcă de apă clocotită.
Preparare: Se toar­nă apa clocotită peste frunzele de gink­go biloba și se lasă să se infuzeze 10 minute. Se strecoară ceaiul și se bea imediat.
Utilizare: 1-2 cești pe zi.

Prevenirea migrenelor

Încă din 1772, marele medic britanic John Hill po­menea în cartea sa "The British Herbal" despre vir­tuțile unei plante numită spilcuță sau granat, în com­baterea durerilor "cumplite" de cap. Studiile clinice au demon­strat că, administrate în mod regulat, frunzele proaspete ale acestei plante pot preveni, efectiv, insta­larea mi­grenelor. Și pentru că frunzele de spilcuță au un gust amar, neplăcut, ele sunt amestecate în mân­care. Spil­cuța este recomandată și în cazul durerilor artritice.
Sandvici cu spilcuță
Ingrediente: 2 frunze proaspete de spilcuță, pâine pentru sandvici.
Preparare: Se pun între feliile de pâine 2 frunze de spilcuță și se mănâncă sandviciul pe parcursul zilei.

Stări de încordare

Ciocolată fierbinte cu valeriană sau roiniță

Această băutură ușor de preparat calmează nervii, la capătul unei zile obosi­toare. Chiar dacă nu aveți la-ndemână nici valeriană și nici roiniță, gustul va fi pe placul dvs.
Ingrediente pentru 3 cești: 3 linguri rădă­ci­nă proaspătă de valeria­nă, 3 linguri flori de roi­niță, 3 linguri flori de le­vănțică, 6 frunze și 3 in­florescențe de floarea pa­siunii (passiflora), coaja unei portocale și jumătate, 900 ml lapte integral, 50 g ciocolată amăruie (cu cel puțin 50% cacao), 1/2 linguriță zahăr vanilat.
Preparare: 1. Se taie ambele capete ale rădăcinii de valeriană. Se pun pe foc, într-o oală, valeriana, roi­nița, levănțica, frunzele și inflorescențele passiflorei, coaja de portocală și laptele, se lasă să se-ncingă, la foc mic 8-10 minute și se strecoară. 2. Se toarnă laptele înapoi în oală, se încorporează ciocolata și zahărul vanilat și se lasă să se topească, amestecând într-una. Se bea imediat.

Pierderea memoriei

În limba engleză, rozmarinul se mai numește și "planta amintirii". Se știe de foarte multă vreme că rozmarinul poate îmbu­nătăți memoria și poate preveni demen­ța. Pentru tonicul de mai jos, se reco­mandă folosirea unui vin bun, care conține mai mult alcool și a acumulat o "cantitate" mai mare de căldură so­lară.

Vin de rozmarin

Ingrediente: 1 sticlă de vin bun, natural, 5 crenguțe proaspete de roz­ma­rin.
Preparare: Se strivește rozmarinul într-o piuliță și se pune într-o sticlă plină cu vin. Se astupă cu dopul și se păstrează 2 săptămâni, scuturând sticla o dată pe zi.
Utilizare: Se bea câte un păhărel de vin, seara, după cină.

Anxietate

Presopunctura


În vechile melodrame, când erau disperate, eroinele își frângeau mâinile. Un gest instinctiv și util. Frecatul, masatul sau presatul mâinilor inhibă transmiterea im­pulsurilor nervoase în tot organismul și atenuează reac­țiile la stres. De-a lungul secolelor, călugării tibe­tani au recurs la presiunea cu de­getele pe două puncte spe­cia­le, pentru a elibera tensiu­nile.
Mod de executare: pri­mul punct (Tchong-Tchong) se află la vârful degetului ma­re, în colțul unghiei dinspre degetul arătător. Al doilea punct se află pe tal­pa picio­ru­lui, deasupra părții căr­noa­se, sub degetul mij­lo­ciu. Frecați sau presați blând unul din aceste puncte, când aveți stări de anxietate.

Respirație: 6-3-6

Yoga cuprinde un exercițiu de relaxare care constă în a respira după metoda numită 6-3-6. Inspirați pe nas numărând până la 6. Țineți-vă respirația cât numărați până la 3 și expirați numărând iar până la 6. Respirați de mai multe ori în felul acesta și starea dvs. de anxie­tate se va potoli.

Vin de salvie

În 1814, un farmacist american a publicat un volum de rețete de vindecare cu plan­te, între care amin­tea și de un leac tibetan pe care îl reco­man­da contra neliniștii și depresiei. Iată rețeta:
* Puneți frunze de salvie în­tr-un litru de apă în clocot și pre­pa­rați o infuzie concentrată. Lăsați să se infuzeze bine, apoi strecurați. A­dă­u­gați în ceai un vârf de cuțit de pudră de scorți­șoa­ră, un vârf de cuțit de pulbere de ghimbir, ace­eași canti­tate de pulbere de cuișoare aromate și o bu­cățică mică de ră­dăcină de angelică. Amestecați li­chi­dul cu un litru de vin roșu tare. Lăsați să se infuzeze o oră. Strecurați vi­nul cu ajutorul unui tifon dublu. Vărsați lichidul în sti­cle închise etanș și puneți-le la răcoare în pivniță sau în frigi­der. Pentru a potoli răul la inimă, neli­niș­tea, anxietatea și depresia, beți o jumă­tate de pa­­­har din acest vin dimineața, înainte de a mânca.
* Și mestecatul frunzelor proaspete de bu­suioc alungă depresia.
* Puteți pune frunze proaspete și în sala­tele dvs. sau preparați o băutură anti­depresie, văr­sând 250 ml apă clocotită peste 2 lingu­rițe de frunze uscate de busuioc. Lăsați să se infuzeze 10 minute și strecurați lichidul doar înainte de a-l bea.