În perioada 28 noiembrie-10 decembrie, la Muzeul Țăranului Român este deschisă expoziția de fotografii "Ești floare de dor, Basarabie", avându-i ca autori pe Alecu Reniță și Lucian Reniță din Chișinău. Tată și fiu, jurnaliști și artiști fotografi, autorii sunt cunoștințe mai vechi ale redacției și cititorilor noștri. Originari din Abaclia, județul Lăpușna, cei doi Reniță au adunat de-a lungul anilor peste 15.000 de "icoane" din peisajul basarabean. Din lipsă de spațiu, doar o sută dintre acestea au fost expuse la M.Ț.R. Prea puține în raport cu opera lor fotografică, dar suficiente ca să-ți dai seama că peisajul dintre Prut și Nistru nu are asemănare pe lume. Cel puțin așa se văd luncile, pădurile, canioanele și grădinile înflorite, prin lentilele aparatelor de fotografiat ale celor doi; ei văd și povestesc cu sufletul, dau "clic" direct pe flori și pe cerul senin, pe mesteceni și pe oile satului, alcătuind tablouri campestre în mișcare și regizând o eternitate locală, specifică spațiului moldav. Fotografiile semnate Reniță (cu accent mai mult pe seniorul dintre cei doi), par a "da ordine" naturii, râului, ramului, așa cum un poet bucureștean, Dan Verona, dădea cândva "ordin" să înflorească magnolia. Dați ordin să înflorească Basarabia! putem parafraza, privind peisajele din expoziție. Și Basarabia se supune și înflorește, te cheamă și te vrăjește în curți pline de liliac și lalele, pe stânci, la "umbra fetelor în floare", în lanuri de maci dureros de roșii, pe plaiuri însorite, cotropite de cirezi, ori pe maluri de lacuri limpezi în care cerul senin se oglindește albastru. Apusuri de soare, cocori în zbor, mlaștini și smârcuri, podețe, pâraie șerpuitoare, stânci golașe, rămase din erele geologice, troițe, ogoare ca o tablă de șah - iată scene din lucrarea celor doi Reniță. Neobosiți bătători cu talpa ai pământului basarabean, ei, salvatorii acestor momente unice, te cheamă la festinul imagistic adus de peste Prut. Galeria celor o sută de tablouri (fiind imprimate pe o pânză specială, fotografiile par a fi picturi în adevăratul înțeles al cuvântului) îți atrage privirile ca un magnet, te ține lipit de pânză hipnotizat. Poate și din cauză că Basarabia pe care o contemplăm fascinați este, de fapt... o Românie necunoscută. Partea lipsă a țării dinspre răsărit. O Basarabie care te încântă, dar te și doare, partea înstrăinată a inimii românești. Priveliștile magnifice din fotografiile de pe pereți sunt mai mult decât râuri, păduri și câmpii. Prin sufletul lor trece istoria Basarabiei, dorul năprasnic al "părților" de a forma un întreg. Una dintre fotografii ilustrează o mică insulă apărută în matca umflată a Nistrului, străbătută de un drum care nu duce nicăieri. "Asta-i Basarabia noastră fără România", a exclamat, punând aparatul la ochi, Alecu Reniță. Dincolo, în dosul unui gard de sârmă ghimpată, doi privitori întorși cu spatele reprezintă metafora tragismului basarabean, iar o pictură din vechea biserică de la Căușeri, crăpată pe toată lungimea, ilustrează despărțirea din 1812. Bun cunoscător al istoriei, el însuși având parte, în timpul studenției, de recluziune într-un gulag de tip sovietic, pentru convingerile lui românești, Alecu Reniță vine la București cu această Cântare a Basarabiei chiar în răstimpul sărbătoririi Zilei Naționale a tuturor românilor. Printr-o serie ilustrând marile cetăți de pe Nistru, ca dovadă de necontestat a stabilității unui popor care și-a apărat vatra de invaziile hoardelor barbare din răsărit, Reniță ne oferă chipul sever al Hotinului, Tighinei, Sorocii, Cetății Albe - aceasta din urmă fiind cea mai mare cetate de apărare construită vreodată de români. O altă serie are în centru biserici vechi, îmbrăcate în turlele rusești în formă de ceapă. Și, din nou, un lan de fân verde, înspicat, la marginea Pădurii Domnești, într-o dimineață... Aburul pământului se ridică spre soarele ce-și face apariția cu primele raze. Tăcerea și misterul locului sunt absolute. Parcă auzi inima fotografului bătând de emoție la vederea acestei guri de rai. De îndată îți vin în minte versurile lui Arghezi: "... cine ești, de treci mut și nevăzut ca-n povești?" "Cineva", într-adevăr, pare a străbate fundalul imaginii, mut și nevăzut ca-n povești, tăcut și grăbit să nu-l surprindă lumina deplină a astrului zilei... Poate sufletul Basarabiei, în căutarea jumătății lui românești.
Un poet de talia lui Nicolae Dabija exclamă, uimit de puterea lui Alecu Reniță de a se integra spiritului naturii: "Nu știu dacă mai este o altă persoană care ar cunoaște mai bine frumusețile naturii dintre Prut și până dincoace de Nistru, ca Alecu Reniță. A bătut cu talpa piciorului acest spațiu de zeci de ori, a scris, a salvat de la distrugere, a imortalizat pe retina aparatului de fotografiat sute de monumente ale naturii, mesaje pentru urmașii noștri de mâine. Sunt peisaje văzute cu inima, care l-au așteptat parcă pe autor să le surprindă, să-i «pozeze», ca să-i ajute astfel și pe alții să le cunoască".
Dăruit cu o "vocație zbuciumată", Alecu Reniță stă, de câteva decenii, de pază la curățenia naturii de peste Prut. Numai un luptător pentru păstrarea identității românești știe cum se duce această luptă, codrul fiind, și la Nistru, frate cu românul. Mircea Druc, fostul prim ministru al R. Moldova, avea să remarce cu sinceritate: "Alecu Reniță a intrat în istorie ca unul dintre liderii de frunte ai Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. Acum 27 de ani, când l-am descoperit, era același unionist convins ca și în ziua de astăzi, numai că atunci, în Uniunea Sovietică, ți se lua capul dacă afirmai că ești român și Basarabia e românească. Alecu a cunoscut ce înseamnă teroarea sovietică, a fost persecutat și a suferit prigoana comunistă pentru convingerile sale românești".
"Am adus în capitala Țării icoana pământului matern"
Preocupat de ecoul expoziției în rândul bucureștenilor, Alecu Reniță se destăinuie: "Basarabia adevărată este foarte puțin cunoscută în Țară. Basarabia adevărată înseamnă Basarabia românească. Am îndrăznit să aduc în capitala Țării icoana pământului matern, în 105 imagini adunate de mine și de fiul meu, Lucian, de sus, de la Hotin, până la Cetatea Albă. Expoziția e ca un mănunchi de busuioc de la grinda casei părintești - dacă o s-o atingeți cu văzul, o să simțiți parfumul suav al Basarabiei neînvinse, al Basarabiei care și-a păstrat demnitatea românească. În acest palat înălțat în cinstirea țăranului român pot să spun cu toată convingerea că Dumnezeu m-a ajutat să rezist, să văd și să particip la prăbușirea imperiului răului, Dumnezeu ne va ajuta să prindem în timpul vieții - reîntregirea națiunii române!". Aici se încheie însemnările noastre. Nu pot să tac și vă îndemn încă o dată, stimați cititori: mergeți să vedeți "florile de dor" ale lui Reniță. Veți avea bucuria "să înfloriți" odată cu Basarabia.