Postul Crăciunului
Este un post de șase săptămâni, adică de patruzeci de zile; post ușor, post de bucurie, fiindcă premerge Nașterea cea Luminată a Pruncului Iisus, Mântuitorul lumii, cea mai frumoasă, cea mai spectaculoasă, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Post ușor, dacă ne gândim că în timpul lui sunt nu mai puțin de zece dezlegări la pește, pe parcursul a numai 40 de zile, iar în Postul Sfintelor Paști, ce numără cincizeci de zile, sunt doar două dezlegări. Crăciunul fiind o sărbătoare cu dată fixă (25 decembrie), și postul de dinainte începe la o dată fixă, și anume, 15 noiembrie, ziua de 14 noiembrie numindu-se în calendar "Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului", iar popular, Lăsarea.
Lăsarea
Lăsarea este ultima zi înainte de post în care se mai mănâncă feluri de dulce (de frupt), conținând lapte, ouă și carne. Tot până la Lăsare sunt permise petrecerile cu muzică, joc și băuturi, cum ar fi nunțile, botezurile, băutele, jocurile, ce fac obiectul unei strigături pline de haz: "Cine joacă-n Postu Mare/ Joace-i bota pe spinare/ Cine joacă-n Postu Mic (al Crăciunului)/ Joace-i bota pă buric".
Pentru foarte mulți oameni din Maramureș, Lăsarea este percepută ca o schimbare radicală a felului de viețuire, cuvântul fiind luat în înțelesul său cel mai deplin: a lăsa în urmă, a renunța la obiceiurile de până acum. Drept aceea, marii fumători se lasă de fumat în această perioadă, iubitorii de șnapsuri nu mai beau, pentru că "cel mai adevărat și mai primit post este acela prin care tu renunți la ceea ce-ți place mai mult și mai mult", spune gândirea populară. Prin urmare "a posti înseamnă un act, un exercițiu de voință spre a-ți înfrânge pornirile bine plăcute ție; a-ți tăia voile", ceea ce nu este decât în câștigul postitorului. "Cine nu ține posturile are de mărs la doftor", îmi spunea în urmă cu niște ani un om din satul Mara, ce avea 92 de ani, umbla sprinten și muncea cot la cot cu cei tineri, ca să nu mai vorbim de memorie: avea una de invidiat. "O mai fost și de-aceia care zâceu: «Îi post la omu' prost», da' nu ș-o pre întregit viața", a adăugat. Se știe că pe vremea când veséla era compusă din blide și oale de lut și se mânca numai cu linguri de lemn, la fiecare casă existau două rânduri de vase: unele pentru mâncăruri de dulce și altele pentru mâncăruri de post. Acestea se țineau în pod, închise în lăzi, și se leșiau de fiecare dată când erau urcate sau coborâte de acolo.
În zona muntoasă a Maramureșului, alimentele de bază erau: ciupercile uscate, cartofii, varza murată, fasolea, păstăile (de fasole) uscate, măzărichea (mazărea), bobul, merele, prunele și perele uscate, strugurii stafidiți, castraveții murați, mierea, uleiurile presate la rece din semințe de floarea soarelui și semințe de dovleac, nucile, alunele, magiunul, peștele uscat, făina de pârgă (pentru mămăligă), obținută dintr-un porumb neajuns încă la gradul optim de coacere și uscat în cuptor. Are un gust foarte bun, cu totul special. Băuturile erau moarea de curechi (zeama de varză), oțetul de pere pădurețe și de mere lesnițe (sălbatice), iar pâinea, numai din făină neagră (integrală) provenită din grâu ori secară măcinate "pă prost" (cu tot cu coajă). Uleiurile făcute la oloiernițe (prese speciale din lemn) fiind puține, se consuma în cantități foarte mici. La o primă vedere, observăm că din alimentația țărănească lipseau (pentru câte o perioadă) zahărul, carnea, ouăle, laptele, iar uleiul era pe sponci. Apoi, nu se vorbea de nici un fel de conservă. Nici nu se cunoșteau cuvintele compot (cu conservanți) ori de acuma celebra zacuscă. În Maramureș, orice fruct sau legumă care nu rezistă în stare crudă pe timp de iarnă se usca.
Rânduiala postului
"Toată lumea postea. Și coconii de la șapte ai în sus", îmi spunea mama. "Și nu era greu. Grea era prima săptămână, că te mai gândeai, da' după aceea te obișnuiai și te simțeai ușor ca o pană. Dacă Iisus a putut să nu mănânce nimic patruzeci de zile în pustie, apoi noi, oamenii, n-am putea să trăim 40 de zile cu atâtea mâncăruri bune? Nouă, coconilor, ne dădeu duminica lapte și ouă, da' carne nu, și-am crescut bughet (destul) de mari și tari. Așe o fost atunci. O fost credincioși oamenii.
Postu-i de multe feliuri: de mâncare, de băutură, de desfătare, de oprirea limbii de la vorbe rele, de goana după avuție, de zgârcenie, de ură. Postu-i o curățire a trupului și a sufletului, cine vre și să silește să o facă. Mai sunt și care nu pot, că-s bolnavi. Aceia îs scutiți. Ș-apoi, Bătrânu' (crâsnicu') ne spune că femeile gravide n-au post. Și nici călătorii, și nici copiii sub șepte ai, ori oamenii pierduți de minte. Mai aud zâcând că nici care o trecut de șaptezeci de ai, da' asta nu-i în samă. Mătușa Agripa a trăit 115 ani, ș-o ținut posturile până la capătu' vieții ei. Da. Ș-o avut o minte trează, mai ceva ca unu' de 30 de ai. Nu s-o auzit p-acele vremuri de boli de cap, să nu știe de el (Alzheimer), ori de diabet, ori de atac de inimă. Aieste boli n-o fost și gata. Da a murit de hetică (tuberculoză), de aprindere de plămâni (pneumonie, de răceală la rărunchi, o făcut apă, o samă...). N-o fost atâtea leacuri și doctori.
Și încă una care-i musai țânută: bărbatu' să nu trăia(scă) cu femeia lui; să sie numa ca frate și soră. Coconii zămisliți în posturi nu-s ipeni (normali). Ori îs cu șor (defect, handicap) ori ajung furători, ori omoară om și mărg în temniță; ori cine știe ce se mai întâmplă; numa' nu-i bine cu ei. Bieții, n-au nici o zină (vină), da' păcatele părinților pică pă ei. Așe ne spune Bătrânu' (bunicul vitreg). Și să cinstim duminica și sărbătorile. Ș-apoi l-am întrebat ce-i aceie, cum să cinstim duminica și sărbătorile? Să merem la beserică, să nu lucrăm. «Ba nu-i bughet (destul). Dacă vi-ți mărita, să nu vă culcați cu bărbații voști duminicile și în sărbători, dacă-ți vre(a) să vă margă bine la casă și să aveți prunci binecuvântați de Dumnezău». O fost foarte înțălept. O știut carte multă și cetea Psalmii. Pă mulți îi știe pă dinafară. Nu era zî lăsată de la Dumnezău să nu cetea și să nu să roage. Și-n veci era plină casa la el. Zineu oamenii cu tăt feliu de năcazuri. Noa, apoi copiii fac ce văd și aud în casă. Părinții trebe să le spuie și să-i învețe, da' întâi și-ntâi să sie (fie) ei oameni cu frică de Dumnezău, că Dumnezău nu doarme, «nici nu ară nici cose (cosește)/ numa vede și plăte(ște)», cum zâce vorba ceie.
Noa, ș-apoi ne-am spovedit și ne-am cuminecat și l-am primit pă Iisus așe cum trebe. Ș-am ticăzut (curățat) casa. Am văriuț ș-am spălat tăt-tăt-tăt, și de Crăciun, și de Paști. Asta o fost regulă. Feștecare femeie ș-o văruit în casă, o lipit pă jos, o muruit, o curățat cuptioriu. N-o fost zugravi nici de pomeneală. N-o fost nici mânuși. Văruiem cu mânurile goale și-mi crepau degetele și mă dureu, ba că mai puném și lapte în var, ca să steie mai bine pă păreți da' și ca să nu sie așe de tare. Mă ungém cu oloi și cu untură de porc, ș-apoi îmi trecé Postu' și rugăciunea ținé lumea-n picioare. Asta-i așe cum îți spun. Nu-s vorbe de clacă. Da și faptele. Că nu să poate credință fără fapte. Degeaba postești și te rogi și stai în gerunți la beserică să te vadă lumea și ție nu ți-i milă de cela ce n-are, de orfan și de văduvă, fără strângi ca hârciogu, numa pentru tine. Acele rugăciuni să fac stană de piatră înaintea lui Dumnezău. Nu-s primite. Ș-am văzut că-i așe. Am văzut minuni mari. Da' omu' nu crede până nu dă cu capu-n gard. Apoi își aduce aminte. Din casa noastră n-o fost slobod să iasă nici un sărac fără să capete oarece de pus în traistă și un blid de mâncare. Ș-o dat Dumnezău, c-o tăt fost de unde. Nu s-a gătat în veci. O, nime nu să poate bizui pă bogăția lui, dacă nu face voia Tatălui și nu dă și celui lipsit. «Că bogăția-i în arândă (arendă)/ Astăzi zine și te-neacă/ Mâine-alaltă tătă sacă». Așe am fost învățați, așe am știut, așe am crescut și, slavă Domnului, n-o trebuit să merem la nime cu mâna întinsă, nici pă nopșam (a lucra pentru alții cu ziua) nici să fim slugi, nici să împărțim lumea (plecare în străinătate), să sim (fim) sub jugu' străinului.
Pentru ceia mari, Postu' Crăciunului s-o gătat numa după Sitie (slujba de noapte). Pentru copii n-o fost atâtea opreliști. După ce-o răsărit prima stea tătă lumea o fost a lor, că și-o luat trăistuțele ș-o plecat a corinda".