Deoarece solicitați lămuriri cu privire la tratamentul hepatitei C, atât de la mine, cât și de la domnul dr. Vasile Andrițoiu, sper ca informațiile cumulate să conducă la o abordare terapeutică complexă și eficientă a cazului dvs.
În opinia mea (și nu numai), hepatita C este cea mai frecventă cauză de hepatită virală, care produce semne și simptome similare celor întâlnite în hepatitele A și B, exceptând faptul că sunt mai puțin severe și nu includ icterul. De altfel, majoritatea persoanelor cu hepatită C nu prezintă simptome, ci numai o oboseală ușoară, singurele indicii care pot conduce spre diagnosticarea hepatitei cu virus C fiind rezultatele anormale ale unor teste hepatice de rutină. Cu toate acestea, trebuie știut că, frecvent, hepatita C poate duce la instalarea unor patologii hepatice cronice, cum sunt ciroza (forma patologică de cicatrizare a parenchimului hepatic, cu aspect ireversibil și potențial letal), insuficiența hepatică și cancerul hepatic. Scopul principal al tratamentului oricărei forme de hepatită (inclusiv hepatita C) este ameliorarea simptomelor și prevenirea cicatrizării parenchimului hepatic (ciroza). Pentru formele virale de hepatită, un alt deziderat este reducerea cantității de virus (nivelurile virale) din fluidele organismului.
În general, hepatitele cronice B și C pot fi tratate cu interferon (proteină naturală, care inhibă replicarea virală) și, câteodată, interferon în asociere cu ribavirină, agent antiviral administrat pe cale orală. Deși interferonul poate reduce nivelurile virale, rareori poate să elimine complet virusul hepatitic, astfel că, în aproape toate cazurile, virusul persistă și necesită tratament adițional. Mai mult decât atât, efectele secundare (oboseala, depresia, scăderea numărului celulelor sanguine) fac tratamentul cu interferon foarte dificil, mai ales la persoanele cu istoric de depresie importantă, hipertiroidism, număr scăzut al celulelor sanguine sau patologii autoimune. În unele cazuri, atunci când ficatul este afectat pe suprafețe mari și medicamentele nu mai sunt de ajutor, se poate lua în discuție și alternativa unui transplant hepatic, mai ales că hepatita C reprezintă motivul a 30% din cazurile de transplant hepatic.
Tratamentul naturist, în cazul hepatitei C (și al altor forme de hepatită virală), este unul complex și trebuie să includă principii active cu proprietăți hepatoprotectoare, antihepatotoxice, regenerante, antivirale, imunostimulante și antifibrozante (anticirotice). Cele mai folositoare remedii în tratarea acestei afecțiuni sunt: Armurariul, Astragalus, Schisandra, Ganoderma, Rostopasca, Anghinarea, pe care le regăsiți în compoziția produsului INTERFERONAT ("Dacia Plant").
Totodată, Extractul de Lemn-dulce, Curcumina (antiinflamator puternic), Cordyceps (anticirotic), L-Arginina, Coenzima Q10, complexul vitaminic B și, nu în ultimul rând, Clorofila și Resveratrolul sunt agenți terapeutici esențiali în tratamentul hepatopatiilor de etiologie virală, care completează și optimizează acțiunea Interferonatului. În încheiere, țin să menționez că produsul Interferonat nu este totuna cu interferonul de sinteză (care poate avea efecte secundare importante), ci conține plante și ciuperci terapeutice care stimulează secreția endogenă (internă) de interferon, la nivelul monocitelor, fibroblaștilor și limfocitelor T.
Pentru lămuriri suplimentare, contactați-mă telefonic! Să auzim numai de bine!
Centrul de consultanță naturopată "SECOM(R)" București, str. Știrbei Vodă nr. 150, bl. 26C, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, fax: 0372/87.43.92, consultanta@secom.ro
"Soția mea suferă de hiperaciditate gastrică"
(Răspuns pentru SANFIRA IOAN, F. AS nr. 1029)
Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) este o afecțiune cronică, în care conținutul stomacului urcă în esofag ("reflux") și afectează mucoasa esofagiană. În timp ce mucoasa gastrică rezistă la acțiunea acidului clorhidric, mucoasa esofagului nu este "proiectată" să reziste unei acidități atât de mari. Pentru a proteja esofagul, la legătura dintre acesta și stomac se află sfincterul esofagian inferior, care se deschide doar pentru a permite trecerea alimentelor din esofag în stomac. Creșterea presiunii în abdomen sau relaxarea sfincterului esofagian fac ca o parte din conținutul stomacului să treacă înapoi în esofag. Relaxarea sfincterului esofagian poate fi cauzată de alimente (cafea, alcool, ciocolată, mese grase), medicamente, hormoni de sinteză și nicotină. Alte cauze ale BRGE pot fi alergiile alimentare, infecția cu Helicobacter pylori, hernia hiatală, golirea gastrică greoaie, rezecții totale sau parțiale ale stomacului, obezitate. În afara arsurilor la stomac, există o serie de alte simptome asociate cu BRGE, care reduc calitatea vieții. Acestea includ greața, hipersalivația, senzație de nod în gât, probleme de înghițire, respirație urât mirositoare, probleme dentare, tulburări de somn, senzație de sufocare, răgușeală, tuse, laringită, inflamația țesutului pulmonar, fibroză pulmonară idiopatică, sinuzită, astm, otită, sângerări, anemie, dureri toracice, aritmii. Expunerea prelungită a esofagului la refluxul gastric poate duce la îngustarea (stenoza) lui, modificări ale celulelor mucoasei (esofag Barret), cancer esofagian. Tratamentele alopate reduc aciditatea gastrică prin neutralizarea acidului clorhidric sau prin reducerea secreției acestuia. Folosirea îndelungată a acestor medicamente are însă și efecte negative, cum ar fi reducerea absorbției fierului, calciului, vitaminei B12, scăderea rezistenței la infecții intestinale, alergii. Recomandarea este de a folosi aceste medicamente maximum 14 zile consecutiv, și nu mai mult de 3 ori pe an, tocmai pentru reducerea efectelor secundare negative. Dar în lipsa altor tratamente, bolnavii consumă aceste produse aproape permanent, crescând astfel riscul efectelor negative.
Pentru a stabili o strategie de tratament cu produse naturale, studiate științific, avem nevoie de mai multe informații medicale și un număr de telefon de contact, pentru a putea discuta cu unul dintre medicii Centrului de Consultanță SECOM. Având la dispoziție peste 150 de tipuri de produse, importate de firma noastră de la producători internaționali de prestigiu, vă putem întocmi programe de tratament strict adecvate problemelor descrise, respectând totodată indicațiile literaturii de specialitate. De asemenea, la sediul nostru din București, putem efectua o Electroscanare Interstițială. Testarea prin EIS oferă informații privind starea funcțională a diferitelor organe și riscurile de apariție a unor afecțiuni respiratorii, cardiovasculare, endocrine, imunologice, genito-urinare, metabolice, digestive, neurologice, înainte ca ele să poată fi evidențiate prin analize sanguine sau imagistice. Testarea permite urmărirea evoluției stării de sănătate și a rezultatelor obținute în urma administrării tratamentului complementar natural adecvat.
În cadrul Centrului, funcționează un magazin de unde vă puteți procura produsele recomandate. Avantajele achiziționării produselor din magazinul centrului sunt cardul de fidelitate și promoțiile oferite lunar.
Dr. IULIANA UNGUR - medic primar, București, tel. 021/430.27.23, 0723/85.36.09
"Caut tratament pentru stres și agitație"
(Răspuns pentru ALINA M. - București, F. AS nr. 1036)
Stimată doamnă, ținând seama de faptul că ați împlinit 48 de ani și, mai ales, că spuneți că nu aveți probleme nici la serviciu, nici acasă, mă pot gândi la o etapă importantă din viața unei femei - menopauza. Fie că sunteți în premenopauză, menopauză sau postmenopauză, trebuie să ne gândim că fiecare din aceste perioade, fiziologice, de altfel, au modificări ale secreției de estrogeni, progesteron, care pot determina apariția unor simptome neîntâlnite până acum: insomnie, agitație, oboseală, emotivitate, transpirații nocturne, bufeuri, înroșirea tegumentelor feței, izolare de cei din jur și chiar de cei dragi, scăderea dorinței de comunicare, scăderea și chiar lipsa libidoului etc. Există tratamente-medicamente (alopate), care se administrează din ce în ce mai des. Dar, să nu uităm că natura vine în sprijinul femeilor cu o mulțime de plante și produse naturiste. Astfel, coada-șoricelului, coada-calului, lemnul-dulce, schinelul, crețișoara, traista-ciobanului, vâscul - se remarcă în mod deosebit, ca având efecte benefice în înlăturarea stresului și a celorlalte tulburări. În fiecare seară, beți 250 ml ceai de tei îndulcit cu miere sau ceai de ciuboțica-cucului, sau un pahar cu lapte dulce, călduț. - De asemenea, un săculeț cu levănțică pus lângă pernă va ajuta la instalarea unui somn liniștitor. - Puteți folosi un produs complex, pe care vi-l recomand pentru a combate simptomele descrise mai sus, pentru a preveni instalarea osteoporozei, pentru a întări sistemul imunitar și a combate "oboseala sufletească" - "rădăcina aurie" - Rhodiola rosea. - Încercați să pătrundeți în sufletul dvs., să vă autoanalizați, să oferiți pace, dragoste, armonie tuturor, iar când veți ieși din casă, faceți exerciții fizice, plimbări. - Gândiți pozitiv, zâmbiți mereu, râdeți cât mai des, bucurați-vă de soare, de aer, de firul ierbii, de fluturi, de flori, de tot ce vă înconjoară și totul va fi altfel. Să auzim de bine și toate cele bune!
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie și medicină complementară, București, tel. 0723/51.07.37
"Știe cineva un leac naturist contra xantelasmelor?"
(Răspuns pentru CARMEN ANDREI, F. AS nr. 1090)
Xantelasmele sunt punguțe de grăsime oxidată ce își găsesc locașuri acolo unde se pot dezvolta. Am observat că aveți un colesterol total aproximativ în valori normale, dar nu știm cât sunt valorile fracțiunilor LDL și HDL. Colesterolul LDL este un colesterol oxidat și acesta determină depuneri pe vasele de sânge sau sub tegumente. Este bine să consumați mult mai multe fructe, așa cum sunt citricele, sau legume, precum pătrunjel, morcov, spanac. Pentru reglarea metabolismului lipidic se mai recomandă și acizii nesaturați de tipul Omega 3, dar fără Omega 6 sau 9, deoarece anulează efectul lui Omega 3. În afară de faptul că sunt inestetice, aceste xantelasme nu reprezintă un pericol. Cu adevărat periculoase sunt depunerile de pe vasele de sânge, care sunt prezente, cu siguranță, și acolo, dacă apar pe piele. Ar trebui stabilită o dietă sub supraveghere medicală, pentru a scăpa de aceste depuneri și, totodată, de a preveni bolile cardiovasculare. Pentru întrebări suplimentare mă puteți contacta telefonic.