În echipă cu frumosul și binele
- "A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva"... În cețurile astea reci, de sfârșit de noiembrie, simți și tu nevoia, precum poetul, odinioară, de un înveliș sufletesc, sau starea ta de bine este la locul ei?
- Starea de bine? Acum? Poate duminica, la biserică, sau la concertele de la Ateneu... Agresiunea în care trăim atinge cote apocaliptice, suntem expuși permanent unei adevărate avalanșe de mesaje negative, mai ales la televizor, dușmanul de lângă noi. Să nu te mire că eu, om de televiziune, afirm asta, dar noi, românii, trăim emoțional prin televizor! O altă pacoste care s-a abătut asupra noastră este obișnuința să criticăm, să invidiem, suntem nemulțumiți în permanență. De aici până la frustrări și nefericire e un singur pas. În ce mă privește, încerc să supraviețuiesc acestui context, încerc să mă mențin la distanță, să mă bucur de apropierea oamenilor optimiști, care se încăpățânează să găsească frumosul și în vremurile pe care le trăim. Am adunat multă bucurie în urma marilor întâlniri profesionale din ultimul timp, unele transformate în prietenii. Am prieteni care au depășit vârsta de nouăzeci de ani sau care se apropie de ea, oameni care au făcut războiul, închisoarea, au fugit din țara lor, ca să scape de prigoana comunismului și care iradiază fericire. Și cu ajutorul acestor întâlniri formatoare, îmi păstrez starea de bine. Oameni în care am recunoscut puterea de a rămâne statornici bucuriei spirituale în orice împrejurări. Spiritul rămâne, restul se pierde.
- Fidelă Televiziunii Române și reportajului, ce ai mai realizat pe plan profesional în acești ani?
- Am continuat să le spun telespectatorilor, în fiecare marți seara, la TVR Internațional, în emisiunea ARTICOLUL 7: "Români de aproape și români de departe, oriunde vă aflați, nu uitați, și voi sunteți România! Avem nevoie de dumneavoastră!". Și pentru că în afara emisiunilor în direct, interviul rămâne prima mea poveste de dragoste, am avut ideea unui demers publicistic de recuperare a istoriei recente. Așa s-a născut Aici e Radio Europa Liberă, o serie realizată la München, cu jurnaliști ai unui post de radio ascultat odinioară cu volumul dat la minimum. Prin această emisiune, fiecare dintre vocile binecunoscute capătă acum și un chip. Despre istoria și importanța Radioului, ca instituție, s-a vorbit deseori, ceea ce m-a interesat pe mine au fost poveștile de viață ale celor aflați odinioară la microfon. M-am atașat de oamenii cu care am rememorat istoria celui mai ascultat radiou clandestin din epoca ceaușistă: Mircea Carp, Șerban Orescu, Neculai Constantin Munteanu, Gelu Ionescu, Doina Alexandru (Xifta), Ioana Crișan (Trudi Dumitrescu), Raluca Petrulian, Pavel Chihaia, Mary Georgescu, Nicolae Stroescu Stânișoară, Anneli Ute Gabanyi, Anca Croitoru (Carmen Pompey), Mihai Sturdza, Constantin Caradja, Dinu Calcianu, Ion Dumitru, Mihai Rusu, Nestor Rateș, Vroni Bruner, Mircea Ioanid (Hanes Acker), iar la București, am stat de vorbă cu Emil Hurezeanu, Radu Călin Cristea, Liviu Tofan. Ce-am mai realizat profesional?... Ar mai fi interviurile din seria "mari familii românești", cu familia Rațiu, Xenopol, Olănescu, familia Catargi, Caradja, Sturdza... Apoi, reportajele de călătorie, cea mai recentă serie fiind cea din Lisabona, care, după München, rămâne destinația mea de suflet! Foarte multe dintre subiectele menționate până acum au fost realizate alături de colegul și prietenul Viorel Sergovici, căruia țin neapărat să-i aduc un omagiu, pentru că, din păcate, a plecat dintre noi. Un om cu atâta talent și dragoste de profesie eu nu am mai întâlnit!
Copiii noștri, comorile noastre
- Profesionalismul tău acerb nu exclude familia. Cum faci să te dedici în aceeași măsură celor două meserii: de reporter și de mamă?
- Copiii noștri sunt comorile noastre. Pe Mihai ni l-a trimis Dumnezeu într-o perioadă în care stăteam la televiziune de dimineață până seara târziu. Nu am rămas acasă nici măcar o singură zi: seara am avut transmisie în direct, iar a doua zi am născut. Mama a fost îngerul nostru păzitor, a lăsat totul la Suceava, inclusiv munca bine plătită într-o bancă, l-a lăsat și pe tatăl meu singur, acasă, și a venit la București să ne ajute, ca eu să-mi pot vedea și de profesie. Ea a fost eroul nostru, nu aș fi putut împleti cele "două meserii" fără ajutorul ei. În ce-l privește pe Mihai, din prima clipă și până acum (are 11 ani, e născut în 5 octombrie 2002), i-am arătat tot timpul afecțiune și n-am încetat să-i repet în fiecare zi cât de mult îl iubesc! Cred că asta a fost marea schimbare în viața mea: mi-am revărsat iubirea asupra lui. E blând, sincer, e foarte darnic, nu uită seara să-și facă rugăciunea, e visător, e inventiv, rafinat, cântă la pian, pictează - a avut o mică expoziție cu tablourile lui. Cel mai mult ne place să mergem împreună la concerte: Scorpions, Deep Purple, Santana, Jean Michel Jarre, Steve Vai, Mark Knopfler, Satriani, Roger Waters..., dar totul a început cu Phoenix. Are și un pianist preferat: Elisabeta Leonskaja. Avem și acum ritualuri de culcare, jocuri numai de noi știute, inventate de el. De mic îi plăcea să-mi dea teste. A început cu mitologia, a urmat muzica rock, apoi Star Trek, și acum am revenit la seriile cu Strumpfii... Din toate primesc teste și apoi, dacă e cazul, sunt răsplătită pe măsură. Călătorim mult împreună, încerc să-i arăt toate cotloanele țării, să-l determin astfel să o iubească necondiționat.
- Cum reușiți, tu și familia ta, să vă păstrați atât de frumoși, atât de armonioși? O familie longevivă și înconjurată mereu de aura dragostei a devenit pasăre rară în vremurile prezente...
- Copiilor noștri le suntem datori cu armonie! Din clipa în care au fost concepuți! Cel mai mult mă impresionează și mă doare drama copiilor României rămași singuri acasă, de la vârste fragede, și a mamelor care muncesc în străinătate. Eu vorbesc despre armonie în familie, iar mii de copii sunt nevoiți să crească agățați pe la bunici, mătuși sau vecini, fără să-și vadă luni întregi sau chiar ani părinții plecați la muncă, pentru un timp care se hrănește cu bucăți de viață netrăită... Secretul nostru, al familiei noastre, cred că sunt vacanțele, în acest timp petrecut împreună non-stop funcționăm perfect. În rest, să nu-ți imaginezi că e totul ca-n filme (râde)... Dar avem pasiuni comune, idealuri comune, visăm împreună, ne pasă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru! La fel și Mihai: l-am crescut vorbindu-i despre istoria românilor, despre frumusețea țării, l-am deprins cu dragostea pentru țara lui și pentru minunile ei, care așteaptă doar să fie descoperite.
Dă-ne, Doamne, înțelepciune și drag de țară
- În puținele tale clipe de relaxare, ce vezi cu ochii minții?
- Văd Reușeniul, satul din județul Suceava unde am copilărit până la șapte ani, lăcașul meu afectiv. Locul s-a schimbat atât de mult, încât îmi dau seama că mi-e dor de ceva ce nu mai există. Dar văd copilăria mea, mă văd hoinărind prin păduri și pe dealuri. Și-i văd pe părinții mei, care mă ocrotesc și de la distanță!
- Dacă ai fi Dumnezeu pentru o zi, ce ai schimba în România și în români?
- Iartă-mă, dar nu mă pot imagina în postura asta. Pot, însă, să mă rog lui Dumnezeu să ne dea tuturor înțelepciune și să ne gândim la foloasele țării, la viitorul ei și al copiilor noștri, și nu la foloasele noastre imediate. Să ne iubim România, să fim patrioți! "România e un miracol", cum scria cândva Sânziana Pop, reporterul care va rămâne veșnic unul dintre marile mele repere în această meserie. Și pentru că m-ai întrebat înainte de a începe acest interviu dacă mi se mai pare important să vorbesc despre ceva anume, mi se pare important să vă mulțumesc vouă, reporterilor de la "Formula AS", pentru toate călătoriile minunate, în locuri pline de românism, în care m-ați dus în paginile revistei voastre, prin fotoreportaje și discuții purtate cu lumina în ochi și în suflet. Și asta se simte! Mulțumesc!