- Sănătatea copiilor este un subiect care suscită un interes continuu și aduce pe piața medicamentelor, în fiecare an, sute și sute de noi produse. Dar în comparație cu anii în care pe locul unu se aflau preparatele de sinteză, în prezent, pentru afecțiunile ușoare ale copiilor, părinții se îndreaptă către produse cât mai naturale, lipsite de temutele E-uri și cu cât mai puține substanțe chimice -
Dr. CĂLIN GÂRLEA - "Primul demers în cazul virozelor și răcelilor la copii este întărirea sistemului imunitar"
Din păcate, foarte multe produse terapeutice destinate copiilor conțin, sub denumirea de "natural", substanțe artificiale, înșelând vigilența părinților bine intenționați. Găsim pe piață siropuri cu miere, dar conservate cu benzoat de sodiu; siropuri care conțin emulgatori, acidifianți, cu arome așa-zis naturale și cu tot felul de alte substanțe chimice. Cel mai grav, există firme care pretind că au produse naturale și ascund în compoziția lor parabeni sau alte substanțe chimice cu denumiri greu de pronunțat. Pentru a lămuri problema falsurilor de pe piață, am stat de vorbă cu medicul Călin Gârlea, recent întors din Franța, unde a practicat câțiva ani medicina, despre afecțiunile de sezon și despre produse cu adevărat naturale, fără conservanți, coloranți și substanțe chimice, create special pentru copii de către Dacia Plant: gama Îngerașul.
- V-ați reîntors acasă din Franța, unde ați practicat cu succes medicina. Cum ați luat această decizie curajoasă?
- Românii au un proverb foarte frumos: "Cine bea apă din pumni străini nu se satură niciodată". Franța este o țară minunată, în care am profesat la standarde mult superioare celor din România, dar a existat în permanență în sufletul meu dorul de casă. Este vorba despre acea "sete" de România, de care nu scapi niciodată.
- Ați început o colaborare cu o firmă românească de renume pe piața suplimentelor alimentare, Dacia Plant. Ocupați acolo o poziție importantă, aceea de director de inovare. Ce v-a determinat să alegeți această companie?
- Am ales Dacia Plant deoarece le cunosc produsele, cunosc echipa de acolo și pot spune cu mâna pe inimă că este o companie cu un respect adânc față de consumatori și care creează produse naturale cu efecte terapeutice foarte bune. Crezul companiei este acela că se pot realiza produse eficiente, 100% naturale, reieșite din combinația dintre extraordinara înțelepciune a Mamei Natură, experiența de peste 10 ani a firmei și studiile științifice din lumea medicală.
Vine sezonul rece, atenție la viroze!
- Vă propun un subiect care "arde" și interesează orice părinte în acest moment: afecțiunile sezonului rece și impactul lor asupra copiilor.
- Pentru a fi plin de vitalitate, trupul unui copil are nevoie de o stare de echilibru, adusă de funcționarea armonioasă a sistemelor sale interne. Când acest echilibru interior se modifică, primul semn este dat de tulburările apărute în starea lui de sănătate. Este cunoscută uimitoarea capacitate a sistemului imunitar al copiilor, care le permite acestora să se vindece singuri. Uneori, însă, această capacitate este mult diminuată, mai ales atunci când cauza bolii este cronică și trenează de mult timp sau când organismul suferă de stres cronic, tensiuni fără sfârșit în familie, când copilul are o dietă total nepotrivită sau este supraexpus la toxine. Pe fondul unei imunități slăbite, venirea anotimpului rece este un factor agravant. Starea cunoscută popular sub numele de "răceală" este o afecțiune care se datorează unor factori externi, ce penetrează sistemul imunitar: frigul, umezeala, vântul (curentul). Se spune că infecția virală la nivelul tractului respirator superior este cauzată de unul din cele 120 de virusuri cunoscute sub numele de "rinovirusuri". Gripa este, de asemenea, asociată cu virusuri și are simptome similare, de multe ori mai severe. Simptomele neplăcute ale răcelii sunt cunoscute: durerea de cap, durerea în gât, tusea, nasul înfundat sau nasul care curge, durerea la nivelul sinusurilor, ochii înroșiți, umflarea ganglionilor și oboseala. Gripa prezintă de obicei toate aceste simptome. Iar când cei mici sunt loviți de o astfel de infecție virală, suferința lor pare mai mare decât a noastră. Nu este de mirare că prima reacție a părinților este să acționeze direct asupra simptomelor. Trebuie însă să știți că cel mai important demers în acest caz este consolidarea sistemului imunitar.
Stimulați imunitatea copiilor
- Ce produs recomandați pentru stimularea imunității?
- Există un produs extraordinar creat la Dacia Plant, din gama "Îngerașul", gândit special pentru organismul fragil al copiilor: siropul Imunostimulent, realizat pe baza unor plante care reprezintă adevărate comori de sănătate: echinacea, cătină, brusture, isop și plop-negru. În plus, este adăugat și propolis, o combinație complexă de substanțe vindecătoare. Toate aceste ingrediente au efecte benefice, puternice, și fac din siropul din gama "Îngerașul" un adevărat catalizator al proceselor de stimulare a imunității din organismul copiilor. Este bine să le administrăm copiilor acest sirop încă de la primele simptome. Chiar dacă micuțul dvs. se plânge numai de o ușoară jenă la înghițire, aceasta poate fi semnul unei inflamații a gâtului. Orice irită și inflamează mucoasa gâtului poate provoca durere, de obicei, ca rezultat al unei răceli sau al unei gripe. Cele mai multe inflamații ale gâtului sunt rezultatul infecțiilor virale, numai un procent mic fiind asociat cu infecțiile bacteriene, de obicei, Streptococcus. Modul de administrare este simplu: la copii între 1 și 3 ani: câte 2,5 ml de sirop de 3 ori pe zi; între 4 și 6 ani: câte 5 ml de sirop de 3 ori pe zi; între 7 și 14 ani: câte 10 ml de sirop de 3 ori pe zi. Siropul se administrează ca atare sau diluat în 100 ml de ceai (1/2 de pahar), cu 30 de minute înaintea mesei.
Țin să subliniez că plantele din compoziție sunt atent alese pe baza efectelor lor puternic antibacteriene și antivirale, care duc la creșterea imunității și ajută la recuperarea organismului în caz de infecții. Să luăm ca exemplu echinacea. Aceasta crește producția de interferon (care ajută la distrugerea virusurilor) și stimulează celulele albe din sânge, în lupta împotriva bacteriilor. Mai mult, conține alchilamide, care se presupune că previn penetrarea pielii și mucoaselor de către bacterii.
Tusea sperie părinții
- Unul dintre cele mai supărătoare simptome ale răcelii este tusea. Cum poate fi combătută eficient tusea la copii?
- Plămânii sunt formați dintr-un sistem de căi respiratorii numite bronhii, căptușite cu celule care secretă mucus. Mucusul este o capcană pentru orice particulă străină care intră în plămâni atunci când respirăm, și acestea sunt apoi măturate din plămâni de un sistem de cili care, de asemenea, căptușesc căile respiratorii. Când ceva irită mucoasa bronșică (o infecție, fumul din mediu etc.), plămânii produc mucus în exces. Acest lucru provoacă la rândul său o tuse spasmodică, care are rolul de a expulza mucusul suplimentar și ceea ce este prins în el. Tusea este dificil de tratat și, din cauza efortului depus de copii, părinții își doresc un produs care să oprească imediat tusea. Este important să nu uităm că tusea are rolul ei benefic și inhibarea totală și imediată a acesteia poate duce la complicații. Dar iată că Mama Natură ne întinde și aici o mână de ajutor și ne oferă câteva plante deosebit de eficiente în ușurarea respirației și ameliorarea tusei: grindelia, pătlagina, lemnul-dulce, ghimbirul, scaiul-vânăt, nalba-mare, pippali - sunt plante extrem de eficiente în controlarea tusei și se află toate în compoziția Siropului de tuse din gama "Îngerașul". Efectele lor sunt potențate de uleiurile esențiale de eucalipt, roiniță, pin, mentă creață și scorțișoară. Un regal de plante minunate! Dar și mai interesant la acest sirop de tuse pentru copii este că el se recomandă atât în tusea uscată, cât și în cea umedă, având în compoziție atât plante emoliente care ajută la calmarea mucoasei iritate, cât și plante care au efect expectorant. Despre proprietățile antiinflamatorii și antibacteriene ale grindeliei și pătlaginei s-a vorbit mult și sunt convins că cititorii dumneavoastră le cunosc. Vreau să vă spun pe scurt câte ceva despre efectele în tratarea tusei ale altor plante din compoziția siropului de tuse Îngerașul. Scaiul-vânăt (Eryngium planum) are efecte liniștitoare și antispastice și poate fi deosebit de eficient la reducerea tusei pe timp de noapte. Lemnul-dulce (Glycyrrhiza glabra) este un expectorant calmant ce conține acid glicirizinic, ce ajută la reducerea inflamației mucoaselor de la nivelul căilor respiratorii. Nalba-mare (Althaea officinalis) calmează durerea și inflamația gâtului și a pasajelor bronșice. Clasificat ca un expectorant de relaxare reflexă, nalba-mare ajută la ușurarea congestiei și la reducerea vâscozității secrețiilor mucoase (flegmă), ceea ce le face mai ușor de expulzat. Precum vedeți, natura ne pune la dispoziție soluții uimitoare, neegalate încă de nici un laborator de medicamente din lume.
Administrarea siropului se face simplu, în funcție de vârstă, de la 2,5 ml pe zi la 15 ml pe zi.
- Ce vârste au copiii cărora le sunt recomandate produsele din gama "Îngerașul"?
- Tuturor copiilor, începând chiar de la vârsta de 1 an (siropul Imunostimulent și Siropul de tuse), de la 3 ani (Siropul cu minerale, Ca, Mg și vitamina D3; siropul Crește pofta de mâncare; comprimatele Vitaminizant) și de la 5 ani (siropul Stimulent Mental). Practic, toți părinții care doresc să își crească sănătos și natural copiii ar trebui să le administreze aceste produse. Ele sunt special create pentru copii, respectând necesitățile organismului lor, și de aceea au o acțiune blândă, dar extrem de eficientă. Pentru a le face ușor de administrat, toate produsele au un gust plăcut și au drept excipient fructoza, pentru a evita efectul negativ al zahărului. Toate ingredientele sunt 100% naturale, nu conțin coloranți, conservanți, arome sau îndulcitori artificiali. În ceea ce privește plantele aflate în compoziția acestor produse, toate sunt studiate din punct de vedere medical.
- Vă mulțumim!