Cu toții știm care este sistemul digestiv și, în linii mari, cum funcționează. Înțelegem sistemul cardio-vascular ca pe o pompă cu vasele ei transportatoare, îi știm localizarea. Cunoaștem cum se desfășoară respirația, de la plămâni până la celule. Dar câți dintre noi pot explica, într-o imagine limpede, unde este localizat sistemul imunitar, elementele sale componente, ce funcții și relații are el?
Într-un articol de popularizare a medicinei naturiste nu ne putem permite să intrăm în detalii. Se știe că sistemul imunitar ne protejează în fața agenților patogeni biologici: virusuri, bacterii, fungi, protozoare, helminți (viermi).
Dar unde se află până la urmă sistemul imunitar? Fără un sediu central și un loc bine precizat, medicina îl definește ca sistem limfoid. Anatomic, se descriu sistemul limfoid primar, alcătuit din măduva osoasă hematopoietică (hematogenă) și timus, și sistemul limfoid secundar ce cuprinde splina, ganglionii limfatici, plăcile Peyer și alte formațiuni limfoide răspândite în corp.
Timusul are un rol fundamental în imunitate, prin întreținerea producerii și maturizarea limfocitelor tip "T". Spre vârsta adultă se atrofiază, iar maturizarea limfocitelor T este preluată de organele limfoide periferice.
Dintre organele limfoide menționăm splina, un organ ale cărui funcții sunt considerate incomplet elucidate, dar care joacă un rol major în imunitate prin producerea directă și stocarea de limfocite, fagocite, monocite, cât și de anticorpi. De asemenea, produce și stochează hematii și trombocite. Ca organ energetic, medicina tradițională chineză îi conferă o poziție centrală. Rezecția, uneori grăbită, a splinei din varii motive, marchează sever sistemul imunitar și afectează durata și calitatea vieții oricărui om.
Ganglionii limfatici sunt noduli situați pe traiectul vaselor ce drenează interstițiile. În ei se multiplică limfocitele T și B mature circulante și se diferențiază celulele NK. Un motiv care ar trebui să fie suficient pentru orice pacient oncologic și orice chirurg să extirpe un număr cât mai mic de ganglioni... Aici sunt reținute celulele canceroase care au plecat din tumora principală. Dacă lipsesc ganglionii, celulele canceroase migrate au cale liberă spre sânge.
Din sistemul limfoid secundar mai fac parte amigdalele palatine, cât și o vastă rețea de țesut limfoid la nivelul mucoaselor (tubul digestiv, tractul genito-urinar etc.). În aceeași logică cu a ganglionilor limfatici, eliminarea grăbită a amigdalelor palatine poate conduce la complicații ulterioare; răcelile coboară repede la bronhii și plămâni, în loc să rămână cantonate în faringe. Se observă că, practic, toate interfețele corpului pe unde pot pătrunde bio-patogeni sunt gardate de insule ale sistemului limfoid.
Sistemul imunitar mai are un mare rol, despre care prea puțin se vorbește, pe lângă cel de apărare. La fiecare doi ani, datorită înnoirii celulelor în cursul proceselor de întreținere din întreg organismul, fiecare dintre dvs. este complet nou din punct de vedere biologic. Dvs. aveți conștiința faptului că sunteți aceeași persoană, prin informațiile și experiențele acumulate. Dar până la vârsta maturității, organismul dvs. s-a schimbat din punct de vedere celular, în întregime, de un mare număr de ori. Acest lucru s-a petrecut fără probleme, datorită sistemului imunitar, care a eliminat deșeurile celulare rezultate din apoptoza fiziologică.
Complexitatea sistemului imunitar face ca el să fie unul extrem de performant. Pe de altă parte, această mașinărie deosebită, prin multitudinea de componente, este susceptibilă a fi sever influențată de diverși factori.
Relațiile cu sistemul nervos și sistemul endocrin
Între sistemul nervos central (SNC) și sistemul imunitar există relații bidirecționale. Sunt încă destule necunoscute, dar în practică un lucru este sigur: o stare generală bună a sistemului imunitar induce o stare bună a sistemului endocrin și nervos. Invers, o stare tulburată a sistemelor nervos și endocrin vor diminua capacitatea răspunsului imunitar. Concluzia nefericită se întrevede. Medicii care sunt atenți în practica lor au observat cercul vicios în care sunt prinși pacienții cu probleme grave de sănătate. Pe seama erodării sistemului imunitar, din varii motive, apare o suferință oarecare. Dacă suferința devine o preocupare, poate induce viziuni pesimiste, care deprimă mai mult imunitatea. Așa se constituie un cerc vicios, care conduce la progresul suferinței. Sau invers, pe seama unei depresii apar probleme de sănătate, de la simple răceli, la boala oncologică. Ieșirea este posibilă doar cu o terapie cu reală valoare imunomodulatoare și/sau antidepresivă.
Un alt exemplu: în starea de furie, s-a determinat că imunitatea se deprimă atât de mult, după numai 5 minute, încât sistemul imunitar trebuie să lucreze intens, timp de 6 ore ulterior, spre a reveni la nivelul său inițial.
Vârsta omului reprezintă un factor esențial pentru evoluția și funcțiile sistemului imunitar. La nou-născuți și bătrâni, structurile acestuia sunt în parametri deficitari. De unde și întrebările firești ale unor medici pentru care Jurământul lui Hipocrate nu e o formalitate: de ce să fie vaccinați nou-născuții și sugarii? Laptele matern susține imunitatea sugarului în primele luni de viață, prin conținutul său de anticorpi și celule imunitare. Foarte important este că laptele matern conține și celule stem, lucru de acum demonstrat în laboratoare. Iată că apar dovezi științifice pentru vechea afirmație din Ayurveda, că laptele proaspăt muls și încă nerăcit este un elixir. Între copiii alăptați la sân și cei hrăniți cu lapte praf se observă în practica medicală severe diferențe de sănătate și comportament.
La o vârstă înaintată, problemele sistemului imunitar par a fi asociate cel mai adesea cu deficiențe nutriționale și ambientale. Ca o problemă specifică spațiului românesc actual, aș menționa fenomenele psihice de tip depresiv, manifeste la vârsta a treia în mare proporție, cu consecințe severe asupra sănătății. Concluzia practică este că susținerea sistemului imunitar se face nu numai prin diverse imunoreglatoare, de exemplu propolis sau Echinacea, foarte bune profilactic și curativ, ci mai ales printr-o corectă și diversificată alimentație cu nutrienți de calitate. Un sfat? Polen și lăptișor de matcă luate în mod curent. Dozele trebuie să fie în așa fel încât să vă facă să simțiți o stare de bine. Dacă nu ați atins această stare, înseamnă că dozele dvs. sunt mici. Resemnarea și depresia trebuie înlocuite cu activitate fizică și preocupare pentru natură. Spre exemplu drumeții, fotografie, grădinărit sau apicultură.
Stresul - s-a definit ca un factor sau un ansamblu de factori care deranjează organismul. Este de înțeles că oamenii, după o perioadă intensă de suprasolicitare fizică, psihică sau emoțională, caută diverse mijloace de refulare. Nu suntem făcuți pentru a munci 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână. Nici pentru competiții sportive în care țelul, pe lângă bani, este de a fi primul în lume. Nu putem trece neatinși prin stări emoționale copleșitoare. Societatea noastră, din ce în ce mai complicată, ne furnizează un stres aproape permanent. E suficient să deschideți televizorul și o să vedeți pe lângă bombardamentul de imagini și emoții predominant negative, afluxul de informații de pe benzile circulante. E prea mult ceea ce se reflectă, coroborat cu nutriția deficitară, în scăderea capacității imunitare, practic la nivelul întregii populații, la noi și în țările vestice. Adică acolo unde consumul a devenit motorul societății umane.
Ce se întâmplă de fapt în condiții de stres în sistemul imunitar? Mă opresc sumar asupra unui singur aspect, mai puțin cunoscut: relația stres-timus. Ne amintim, de la anatomie, de un organ mic, situat în spatele sternului, supranumit și "glanda copilăriei". Etimologic, thymos în greaca veche înseamnă principiu vital. Am văzut deja că e puternic implicat în imunitate. Dar el începe să se atrofieze la pubertate și are o involuție continuă, odată cu vârsta. Ar fi oare această atrofie a ceea ce anticii numeau principiu vital o posibilă explicație pentru că trăim doar 70-80 de ani, în condițiile în care se pare că suntem programați genetic pentru circa 1000? Ei bine, factorii de stres accelerează atrofia timusului. În contrariu, melatonina contracarează atrofia timusului, contribuind la refacerea imunității. Dar melatonina se secretă optim în timpul somnului de noapte, pe întuneric, în jurul miezului nopții. De unde influențele nefaste ale vieții moderne de noapte asupra imunității.
Recomandări practice consecutive: dormiți între 22-06, în încăperi întunecoase. Evitați să lucrați în două, trei locuri. Încercați să nu vă doriți să fiți mereu cel mai și cel mai... Toate aceste lucruri au uriașe costuri ascunse. E păcat să vă pierdeți sănătatea spre a câștiga bani, ca apoi să vă pierdeți banii, în încercarea de a recâștiga sănătatea...
Nutriția. Fără glumă, cărțile de medicină veterinară par mai pragmatice decât cele de medicină umană. Printre veterinari, s-a păstrat interesul pentru menținerea sănătății animalelor, nu ca în medicina umană, unde atenția este îndreptată doar asupra bolii. În medicina veterinară sunt bine descrise efectele nefaste ale malnutriției sau subnutriției, rolurile tuturor nutrienților și influențele lor asupra imunității.
Subiectul relației dintre alimentație și imunitate este extrem de larg. Mai precizez doar că aditivii alimentari sintetici acționează foarte repede asupra sistemului imunitar, pe care îl perturbă și deprimă. Efectele nefaste se observă la nivelul întregii societăți de consum. Practic, e indicat să evităm produsele cu asemenea aditivi, lucru dificil, căci din păcate sunt prea numeroase.
Tot în tratate veterinare am găsit cel mai bine studiate influențele asupra sistemului imunitar a diverși alți factori, care se regăsesc și în viața noastră. Astfel, stresul prin temperaturi scăzute exercită influențe imunosupresoare, similare celor consecutive tratamentului cu hidrocortizon. Concluzia pertinentă este că frigul de scurtă durată determină o intensificare a tuturor mecanismelor imunității, iar frigul de lungă durată are efecte nefaste. O aplicație practică este că dușurile reci, înviorarea în aer rece, chiar scăldatul în apă rece, așa cum o fac nordicii și rușii, sunt benefice sănătății. Exagerarea nu. Mai mult, mediile de lucru reci, curentul de aer rece sunt factori de scădere a capacității sistemului imunitar.
Transportul s-a dovedit a fi extrem de important pentru sistemul limfoid. În urma unui studiu făcut pe viței în vârstă de 3-6 săptămâni, transportați 45 de minute, concluziile au fost neașteptate. S-a constatat creșterea semnificativă a cortizolului pentru o zi și reducerea numărului de limfocite T și B pe durata a șapte zile. Mutând situația la oameni, e de preferat un serviciu care să nu necesite o navetă permanentă, și cu atât mai mult o muncă fără schimbări geografice și transporturi dese la distanță, eventual schimbări de climă.
Efortul fizic a fost și el studiat. La caii normali, un efort fizic intens este benefic capacității de apărare a organismului. Dar la cei cu capacitate de efort micșorată, s-a observat o supresie a proliferării limfocitare, concomitentă cu prezența unor infecții.
Oboseala cronică duce, și ea, la disfuncție imunologică, prin extenuare fizică. Deci? Dacă vreți să trăiți normal, munciți opt ore, dormiți circa opt ore, acordați-vă timp pentru refacere.
Medicamentele. Este bine cunoscut efectul negativ asupra sistemului imunitar a numeroase substanțe chimice de sinteză (medicamente). Atenție, așadar, mai ales la administrarea repetată de antibiotice, care pe lângă deprimarea imunitară imediată, contribuie și la degenerarea mai rapidă a timusului. Cât am lucrat în Banat, copiii pe care i-am tratat cu mijloace naturale, în special cu propolis și Echinacea, răceau o dată la doi ani. Cei tratați de alți medici de familie cu antibiotice, cam o dată pe lună... Anestezicele au, de asemenea, efecte imunosupresoare.
Sunetele de durată reprezintă un factor de scădere a imunității.
Poluarea prin metale grele (în special plumbul, mercurul și cadmiul), pesticidele (cu precădere clorurate și organofosforice) și substanțele radioactive au o acțiune severă imunosupresoare. Aici sfatul cel mai bun este să părăsiți astfel de medii. Dacă nu este posibil, atunci utilizați, sub formă de cure, zeolit pulbere, care le chelează și elimină.
Întăritori ai sistemului imunitar
Ce este de făcut, însă, pentru ameliorarea stării sistemului imunitar în general, în condițiile în care nu ne putem schimba viața, sau nici măcar nu ne propunem acest lucru? Respectarea odihnei și alimentației corecte, detoxifierea și folosirea unor remedii sau suplimente alimentare cu valoare imunoreglatoare reală pot fi o șansă.
Se știe că cea mai serioasă provocare a medicinei este boala oncologică. Aici, foarte concentrat, lucrurile sunt prezentate astfel: pe seama unor factori care au indus slăbirea sistemului imunitar, s-a dezvoltat o neoplazie. Diagnosticarea acesteia și speranța de viață redusă produc depresie. În sine, tratamentele propuse, intervenția chirurgicală, chemo- sau radioterapia practicate fără protecție conduc, și ele, la prăbușirea sistemului imunitar. Astfel cercul vicios e constituit. Ei bine, am avut șansa ca, începând cu anul 2005, să intru în contact cu o serie de medici și producători de suplimente nutriționale din Serbia, care mi-au demonstrat că boala oncologică poate fi tratată cu mult mai mult succes decât se face în mod curent, cu condiția ca sistemul imunitar al pacientului să fie pregătit corect. Așa am descoperit beneficiile zeolitului și ale altor preparate.
E simplu de înțeles că în suferințele oncologice și hematologice este nevoie ca sistemul imunitar să fie implicat plenar și că de starea sa depinde viața acestor pacienți. Se pare însă că medicina oficială mai are de lucru. Voi cita dintr-un celebru dicționar medical, Micul Larousse de medicină: "Imunoterapia anticanceroasă, în studiu de aproape un secol, rămâne și azi în fază experimentală. Totuși, ea face obiectul a numeroase încercări terapeutice în întreaga lume și este vorba, fără îndoială, de mari perspective în tratarea și vindecarea cancerelor." Dificil de înțeles. Eu încă nu am auzit de un studiu care să dureze un secol... Să fie oare aici secretul tratării cancerului, dar care nu poate fi brevetat și folosit economic pentru că este menținut în faza de studiu? Oare nu se dorește să fie finalizat și publicat?
Utilizați imunoreglatoare de calitate
Orice demers jurnalistic, pentru mine, ca medic, trebuie să aibă și o finalitate practică în folosul cititorilor. Pentru aceasta, le propun celor care doresc să-și mențină o bună stare de sănătate și să meargă la medic mai rar, să utilizeze imunoreglatoare de calitate. Un imunoreglator/ imunomodulator deosebit este propolisul, un produs deja cunoscut la noi, sub diverse forme de prezentare. Există tinctura de propolis; se mai folosește și propolisul brut. Există extracte apoase și produse mai complexe, cum e "Propolis esență", al societății "Phenalex" din Oradea, care a brevetat un procedeu ce permite utilizarea fracțiilor solubile în apă și alcool, fără a avea însă în compoziția finală alcool etilic. Un produs nou pe piață este Propoliv, propus de Institutul Apicol București, care a făcut un extract în ulei de măsline. O variantă despre care o să vorbesc cu altă ocazie este utilizarea propolisului sub formă de aerosoli, și avem la Cluj (la Casa Bio - www.casabio.ro) mai multe aparate de acest tip, inclusiv pentru copii. În schimb, trebuie să-mi fac datoria până la capăt, și să vă recomand să nu folosiți extract glicolic de propolis. Glicolul este tot un alcool din punct de vedere chimic. S-a ales special pentru că nu are gustul specific, dar este mai toxic decât alcoolul etilic.
Un "vip" al ridicării imunității: SEVEN
Un alt produs pe care îl cunosc din 2009, din stare de proiect, și care am așteptat să-și dea proba eficienței și rezistenței, este un supliment alimentar cu o formulă deosebită și cu o denumire care este în atenția VIP-urilor din Serbia, dar și a pacienților diverși. Este greu de crezut, dar compania producătoare (Mia Natura) are un singur produs, și cu acest singur produs nu doar că trăiește pe o piață suprasaturată de suplimente, ci mai mult, se dezvoltă, în sensul că intră pe noi piețe din apropiere. Acest produs poartă un nume ușor de reținut, Seven. Suplimentul a fost gândit de un grup de medici și farmaciști, după ideea unui economist și a unui fost jucător de fotbal, în mod special pentru sportivi, să-i ajute în recuperare și să le susțină sistemul imunitar prin imunomodulare și detoxifiere. A pornit de la o experiență de mai mulți ani de observare a evoluției imunității la pacienți oncologici și hematologici, pe care au aplicat-o pentru întreținerea sănătății. Dar după lansarea lui drept produs de întreținere, utilizarea s-a extins așa de mult, încât s-a ajuns ca un singur remediu să poate fi folosit și pentru o banală răceală sau pentru afecțiuni mai severe, dar și pentru a preveni urmările nefaste ale tratamentelor oncologice. S-au înregistrat efecte benefice în astenii, stări de epuizare fizică și psihică, efecte deosebite asupra imunității pacienților, o detoxifiere pe multiple direcții, utilitate în alcoolism, în intoxicarea cu aflatoxină, adjuvant în tratarea infecțiilor... Toate în jurul imunității. Acționează ca imunomodulator, util și celor cu dezordini de tip auto-imunitar. În sine, este o capsulă ce conține un extract special de Echinacea și Codița-șoricelului, zeolit, un extract de polen, vitaminele C, B3 și B6. Din dorința de simplificare și posibilitate de control asupra efectelor de așteptat ale produsului, au fost alese doar șapte ingrediente considerate esențiale pentru imunitate și sănătate, de unde și numele Seven.
În anii din urmă, am văzut multe produse lansate ca imunomodulatoare. Din experiența mea, Seven-ul a fost una din cele mai plăcute și utile surprize. Administrare: pentru menținerea și întreținerea unei imunități bune, se ia o capsulă la fiecare 20 de kg masă corporală pe zi, în cure de o lună pe trimestru. Pentru probleme serioase de sănătate, o capsulă la 10 kg masă corporală pe zi, o lungă perioadă de timp.
Datorită efectelor obținute, astăzi s-a ajuns ca aproximativ 50% din clienții firmei "Mia Natura" să fie pacienți oncologici care utilizează Seven drept medicație naturistă adjuvantă, în tratamentele oncologice alopate, cu scop de chemo- și radioprotecție, pentru a preveni prăbușirea sistemului imunitar în timpul acestor tratamente, cât și al tratamentelor cu corticoizi. De asemenea, după terminarea terapiilor oncologice convenționale sau efectuarea unor intervenții chirurgicale, pentru ridicarea sistemului imunitar și detoxifiere.
Am văzut că sistemul imunitar e răspândit practic în tot corpul. Creierul, pornind de la nivelul său cel mai înalt, cortexul, controlează acest sistem până la ultimele sale componente din periferie. La rândul său, imunitatea influențează funcționarea creierului. Ambele sunt în relație cu sistemul de celule stem, cu întreținerea corpului și păstrarea tinereții. Întreaga noastră viață depinde de ele. Majoritatea actelor medicale devin necesare din pricina faptului că sistemul imunitar al pacienților este depășit. Pentru o viață bună, este necesar să întărim imunitatea, care conlucrează la recuperarea sănătății.
Produsul Seven este disponibil la Melidava (tel. 0740.20.50.40, 0768.19.29.39, 0256.200.105, www.melidava.ro, melidava@gmail.com)