M-am hotărât să scriu acest articol amintindu-mi de fascinanta poveste a unui om care păcălea moartea constant. Fusese diagnosticat cu un cancer gastric cu metastaze și nu mai avea nici trei luni de trăit. Omul nostru nu s-a descumpănit, ci a căutat o clinică și un medic dispus să-l opereze și a urmat toate procedurile standard. Contrar tuturor pronosticurilor, șase luni mai târziu era în viață și își cumpăra bilete să plece în concediu, cu soția. A mai trăit un an liniștit, apoi a urmat recidiva cancerului. Doctorii au ridicat din umeri și au comunicat familiei îndurerate verdictul: mai are câteva săptămâni de viață. Însă pacientul avea o gândire puternică și foarte bine structurată, precum și o convingere fermă că urmează cele mai bune tratamente, așa încât, câteva luni mai târziu, era în viață și pleca într-un nou concediu. Pe la a treia recidivă, după ce a contrazis din nou pronosticul specialiștilor, încăpățânându-se să trăiască, au apărut complicații infecțioase, dar și pe acelea le-a învins. A murit mulți, mulți ani mai târziu, după ce a apucat să-și vadă copiii la casele lor, după ce a vizitat toată Europa și o bună parte din Asia, în concediile care urmau, inevitabil, după o nouă vindecare. Doctorii au fost total depășiți de cazul lui, care a sfidat toată știința și statistica medicală: niște tratamente care nu aveau cum să-l mai ajute în stadiul avansat al bolii sale au dat rezultate, omul nostru trăind când nu mai avea cum să trăiască, simțindu-se bine sau având dureri minime atunci când, în mod normal, ar fi trebuit să ceară injecțiile cu morfină. Care a fost secretul său? Autosugestia. Instinctiv, a urmat cele mai puternice principii și reguli ale acestei terapii formidabile care l-a vindecat. L-am cunoscut când tocmai învingea a doua oară cancerul și i-am urmărit apoi îndeaproape metoda de lucru: refuza ferm, chiar de la primele cuvinte, să fie compătimit sau consolat și tăia scurt discuțiile pe această temă, afirmând simplu: "Urmez cele mai bune tratamente și o să mă vindec!". Niciodată nu a permis cuiva, nici măcar medicilor, să-i spună prea multe despre gravitatea bolii și nici nu a citit de pe Internet sau din cărți detalii morbide. Știa doar că are cancer și că acesta poate fi tratat, iar asta îi era de-ajuns. Imediat ce sănătatea îi permitea, mergea să se plimbe în natură sau prin pitorescul cartier Șchei din Brașov, măcar câțiva pași zilnic. Își cumpăra bilete pentru a pleca în excursii fără să știe dacă sănătatea îi va permite drumul cu avionul și cu mașina dar, ca prin miracol, cu câteva zile înainte de plecare, sănătatea i se îmbunătățea. Cazul acestui om este o ilustrare a excepționalei eficiențe a terapiei prin autosugestie, despre care vom vorbi în continuare.
Ce este autosugestia
Este o terapie fără medicamente și fără niciun alt mijloc exterior, în care pacientul se folosește doar de puterea propriei sale minți. În cadrul acestei terapii, pur și simplu mintea comandă organismului și psihicului să trăiască anumite fenomene pozitive, cum ar fi vindecarea, menținerea sănătății, îmbunătățirea stării lăuntrice etc., iar celelalte structuri ale ființei execută această comandă. Pare incredibil? Ei bine, este cât se poate de adevărat, iar studii medicale făcute pe toate meridianele confirmă faptul că într-adevăr mintea este capabilă de aceste miracole. Sugestia și autosugestia funcționează atât de bine, încât de multe ori încurcă studiile noilor medicamente și terapii, pacienții vindecându-se cu apă chioară și cu convingerea de nezdruncinat că se vor vindeca - efect cunoscut sub numele de placebo. Apare firesc întrebarea: de ce mai avem nevoie atunci de medicamente și spitale, dacă autosugestia este atât de puternică? Din păcate, pentru a fi eficientă autosugestia, este necesar să fie întrunite anumite condiții, fără de care mesajele pozitive pe care le transmitem corpului și sufletului nostru rămân vorbe goale, fără efect. Cum să facem ca aceste sugestii să prindă rădăcini în propria noastră minte, mai exact în acea parte a ei numită subconștient, și să producă efectele pozitive scontate? Răspunsul la această întrebare este secretul acestei terapii și subiectul rândurilor care vor urma.
Tipuri de autosugestie pozitivă
Fiecare dintre noi are o receptivitate particulară la un anumit tip de sugestie sau autosugestie. În cazul prezentat anterior, omul nostru s-a dovedit foarte receptiv la sugestia prin cuvinte. Există însă și persoane care sunt sensibile la imagini și care se vindecă sau își îmbunătățesc starea lăuntrică doar vizualizându-se insistent în situația pe care și-o doresc. O altă formă de autosugestie pozitivă este chiar acțiunea: de exemplu, atunci când ne dorim să ne vindecăm, începem să ne purtăm din ce în ce mai mult ca și cum am fi sănătoși, iar corpul primește această sugestie foarte puternică și începe să-și revină parcă de la sine. De fapt, tot ceea ce ne înconjoară și tot ceea ce facem este o sugestie, pozitivă sau negativă. Totul este să observăm cu luciditate aceste sugestii, să le acceptăm și să le asimilăm doar pe cele pozitive, care ne ajută în ceea ce facem sau ne dorim. Dintre toate formele de autosugestie, cea mai la îndemână și, totodată, cea mai folosită, este aceea cu ajutorul cuvintelor sau, altfel spus, prin rostire.
Autosugestia prin rostire
Presupune să ne găsim o propoziție sau o frază care să ni se potrivească și să o rostim interior sau, dacă simțim nevoia, cu voce tare, zilnic. Este foarte posibil ca în prima zi acest demers să nu aibă niciun efect aparent și nici în următoarele, însă după câteva săptămâni sau luni, rezultatele nu vor întârzia să apară. Pentru a înțelege principiul autosugestiei, gândiți-vă la o picătură de apă și la o stâncă dură. Aparent, picătura de apă nu are nicio șansă să penetreze acea stâncă, însă prin repetiție neîncetată, de-a lungul anilor, picătura de apă va ajunge să modeleze acea stâncă, dovedindu-se mai puternică. În mod analogic, o singură zi sau câteva zile de autosugestie nu reprezintă mare lucru, dar prin repetiție, vreme de luni, efectul va fi extrem de puternic. Repetiția nu este însă suficientă pentru a avea succes deplin. Este necesar și să știm ce fel de sugestii să folosim și cum să ne autosugestionăm.
Cum găsim formula potrivită pentru a ne autosugestiona
Există patru reguli simple, rezultate din practică, referitoare la alegerea sugestiei pe care ne-o vom repeta zi de zi. Respectând aceste reguli, vom avea cu adevărat eficiență în această terapie. Iată care sunt cele patru reguli ale alegerii auto-sugestiilor, prezentate sub forma unor îndemnuri:
1. Cât mai simplu! - sugestia pe care ne alegem să o rostim zi de zi trebuie să fie scurtă și la obiect, subconștientul fiind mult mai receptiv la lucrurile simple. Dacă, de exemplu, vrem să depășim trauma de după o despărțire este ineficient să rostim o frază complicată, de genul "Mă refac după pierderea suferită și îmi recapăt încrederea în mine și în cei din jur, depășind astfel ruptura de X". Mult mai eficient este să ne concentrăm asupra rezultatului final, spunându-ne simplu: "Mă simt din ce în ce mai bine!".
2. Fără negații - subconștientul, adică acea parte a minții noastre de care nu suntem conștienți, dar care este foarte receptivă la sugestii și acționează în virtutea lor, având o forță colosală, nu știe de negații. Așa că este indicat, dacă vrem - de exemplu - să ne schimbăm în bine caracterul, să evităm cu strictețe autosugestii de genul: "Nu mă mai enervez deloc, orice situație ar fi!", în cazul dat fiind mult mai eficientă formula "Sunt calm, din ce în ce mai calm!".
3. Fără prea multe detalii - subconștientul își găsește singur căile prin care să ne ducă acolo unde ne dorim și de aceea nu este nevoie să-i explicăm foarte amănunțit ce trebuie să facă sau să folosim etape intermediare. Dacă vrem, de pildă, să promovăm un examen, nu este necesar să folosim un enunț cum ar fi: "Învăț din ce în ce mai ușor și memorez din ce în ce mai bine!". Este mai eficient să țintim spre finalul acțiunii: "Sunt pregătit pe deplin și voi promova examenul!".
4. Cât mai multă emoție pozitivă - cuvintele pe care le folosim nu trebuie să fie seci și străine, ci trebuie să ne trezească sentimente bune și puternice, sincere. Altfel spus, trebuie să găsim cuvinte pe sufletul nostru, dacă vrem ca ele să aibă cu adevărat forță. În cazul în care dorim să ne îmbunătățim relația cuplu, de pildă, o sugestie de genul "Îmi îmbunătățesc relația de cuplu". va prinde mai greu rădăcini decât o formulare directă și din suflet, cum ar fi: "Iubesc și primesc iubire!"
Când, cum și cât ne autosugestionăm
Pentru a avea rezultate, este necesar ca, odată ce ne-am ales formula pe care o considerăm cea mai potrivită, să nu o mai schimbăm vreme de câteva luni sau chiar ani, timp în care vom practica zilnic autosugestia. Cele mai bune momente pentru autosugestie sunt dimineața, după trezire, și seara, înainte de a adormi, la granița dintre somn și veghe subconștientul fiind cel mai receptiv la sugestii. Un alt moment foarte bun sunt așa-zișii timpi morți, când nu avem o altă activitate, creierul fiind și atunci foarte receptiv la o repetare continuă a sugestiei pe care ne-am ales-o, mai ales dacă o rostim interior, cu emoție.
Modalitatea concretă de autosugestionare este foarte simplă: ne așezăm cât mai comod, cu corpul rezemat, într-un loc cât mai liniștit, așa încât atenția să nu ne fie distrasă. Vom expira profund și vom rosti interior sugestia, apoi pe inspirație vom conștientiza emoția pozitivă pe care o produce. Apoi, din nou vom rosti pe expirație sugestia ș.a.m.d. O ședință de auto-sugestie va dura minimum 5 minute și maximum 15 minute, în tot acest timp păstrându-ne mintea concentrată doar la ceea ce rostim și la emoția pozitivă pe care o trezim astfel. Atenție! - este necesar să ne menținem de fiecare dată atenția concentrată la procesul autosugestiei, chiar dacă aceasta implică - așa cum vom vedea - un efort de voință considerabil. Atunci când mintea divaghează, face planuri și autosugestia rămâne doar ca un fundal palid, eficiența este diminuată dramatic, până spre zero. Dacă ne este foarte greu să ne ținem concentrată atenția pe autosugestie, putem să ne mărim puterea de concentrare fixându-ne privirea pe flacăra unei lumânări, pe strălucirea unei stele noaptea sau pe un punct la orizont, în timpul zilei.
Efectele tratamentului prin autosugestie
Sfera de aplicații a terapiei prin autosugestie este, practic, nelimitată, putând influența favorabil orice aspect important al vieții noastre. Cu ajutorul autosugestiei ne putem vindeca de bolile cronice, fie că este vorba de probleme imunitare sau hormonale, de afecțiuni articulare sau de cancer în nu contează ce formă. De asemenea, cu ajutorul autosugestiei ne putem vindeca psihicul de depresie, de angoasele de tot felul, de anxietate sau de atacuri de panică. Nu în ultimul rând, transformându-ne în bine propriul caracter prin autosugestie, putem să ne vindecăm relațiile cu rudele, prietenii sau colegii de muncă. În Occident, autosugestia este folosită pe scară largă pentru îmbunătățirea capacităților intelectuale și a celor sportive, existând adevărate școli de autosugestie acolo unde se dorește obținerea de performanță. De altfel, este cunoscut că în lumea modernă depășirea anumitor limite fizice sau intelectuale este imposibilă fără ajutorul autosugestiei și al imensei forțe a subconștientului.
Autosugestia în vindecare
Pentru prevenirea bolilor sunt recomandate sugestiile care să ne inducă sentimentul că sufletește și trupește suntem foarte bine și puternici. Un enunț simplu, de genul: Sunt foarte sănătos și puternic!, însoțit de evocarea foarte intensă a senzației că suntem puternici și plini de tonus, este suficient pentru a preveni nu contează ce boală. Pentru a crește puterea autosugestiei, putem să o rostim atunci când facem o plimbare la aer curat sau exerciții fizice, indicând astfel efectiv organismului ce are de făcut, adică să fie sănătos, și fiind totodată conștienți că acțiunile pe care le facem chiar conduc la acest rezultat. Este util să ne evocăm și momentele când ne-am simțit foarte bine, de exemplu, ultima vacanță, pentru a avea un model de stare interioară pozitivă atunci când rostim autosugestia pentru menținerea sănătății.
Pentru vindecarea bolilor fizice trebuie să ne autosugestionăm mai des decât în mod obișnuit. Trebuie să avem minimum trei ședințe de autosugestie zilnic, dintre care obligatoriu două dintre ele vor fi la culcare și la trezire, când subconștientul este mai receptiv. Indiferent de forma de tratament pe care o urmăm, trebuie să ne spunem cu tărie: Tratamentul meu este puternic și mă face sănătos, din ce în ce mai sănătos!. Apoi, din autosugestie nu va face niciodată parte numele bolii și nici cuvinte cum ar fi durere, suferință etc. De asemenea, nu este necesar să indicăm organismului cum să se facă bine. Ajunge doar să vizăm însănătoșirea, să ne autosugestionăm cu putere în acest sens, iar subconștientul își va găsi singur mijloacele de a duce la îndeplinire ceea ce i s-a cerut. Pe cât posibil, nu ne vom limita doar la sugestia prin rostire. Este bine, de pildă, să ne autosugestionăm și prin acțiune, adică să facem - fie și doar puțin - ceea ce în mod normal am realiza dacă am fi perfect sănătoși. De exemplu, dacă ne permitem, putem să încercăm o mică plimbare, efectuarea unor treburi casnice ori să ne ocupăm de hobby-ul preferat, să purtăm discuțiile obișnute cu cei dragi, fără niciun fel de referire la boala noastră, ci doar cu proiecții optimiste referitoare la viitor.
Pentru vindecarea bolilor psiho-emoționale - procesul de autosugestie este bine să înceapă în afara perioadelor de criză intensă, așa încât să putem avea un minimum de răgaz, un spațiu pentru minte și suflet, încât să ne găsim cele mai bune autosugestii și atitudini asociate ei. Persoanele cu tulburări anxioase este bine să se axeze pe o singură sugestie, cât mai simplă, pe care să o repete perseverent, indiferent de suișurile și coborâșurile emoționale care inevitabil vor apărea în procesul de vindecare sufletească. Chiar dacă, în anumite zile, un enunț de genul: Sunt din ce în ce mai calm. Respirația mea curge liniștit! pare a fi într-un dezacord flagrant cu starea noastră interioară, trebuie perseverat și evocată din nou și din nou o stare de calm, pe care cu siguranță am avut-o și pe care vrem să o redobândim și amplificăm. Identic, persoanele cu tulburări post-traumatice nu trebuie să renunțe, orice ar fi, la procesul de autosugestie, chiar dacă în anumite momente poarte părea absolut inutil. De fapt, ca orice tratament natural, procesul de autosugestie va conduce la anumite crize de vindecare, firești, în care va fi efectiv testată credința și perseverența celui care folosește autosugestia.
În cazul depresiei, este foarte necesar ca autosugestia (pentru dobândirea unei stări de optimism și tonus interior) să fie dublată de autosugestia dată prin acțiune. Implicarea în lucruri care în final vor trezi cu adevărat entuziasmul și optimismul va amplifica foarte mult puterea autosugestiei verbale. Dacă, de exemplu, facem o acțiune caritabilă în fiecare sâmbătă, ajutând copiii din familii defavorizate să învețe să scrie și să citească, aceasta - în timp - ne va crește extraordinar încrederea și respectul de sine, dând substanță procesului nostru de autosugestie pozitivă. Pentru că, până la urmă, autosugestia, deși se adresează acelei părți enigmatice a minții noastre care este subconștientul, atunci când atinge maximum de eficiență, se trezește și se întâlnește cu acea minunată structură pe care fiecare dintre noi o avem și pe care o numim simplu: suflet.