Alături de multe efecte binefăcătoare, este de ajutor pentru scăderea în greutate, fiindcă diminuează zahărul din sânge, are efecte puternic detoxifiante și diuretice (de eliminare a apei în exces din țesuturi), de asemenea, scade pofta de alimente dulci.
Pentru prepararea ceaiului, se toarnă 500 ml de apă clocotită peste o lingură de frunze mărunțite, se lasă la infuzat 15-20 minute acoperit. O jumătate din cantitatea de ceai se bea dimineața, pe stomacul gol, iar restul în cursul zilei, înainte de mese. Este bine ca tratamentul să se facă progresiv, începând cu doze mici în primele zile, ca apoi să se crească treptat.
Mătasea porumbului
Pe lângă faptul că este un produs diuretic confirmat, este și un mijloc de slăbire eficace și inofensiv. Se ia la fiecare 2-3 ore câte 1 lingură de ceai de mătasea porumbului, preparat astfel: se opărește 1 linguriță cu vârf de mătase cu 1/4 litru de apă clocotită. Se pune capac și se lasă la infuzat 15 minute.
Ienupărul
Pentru scăderea în greutate și eliminarea apei în exces din țesuturi (cu care se confruntă cei care au multe kilograme în plus), ienupărul este o plantă-minune. Infuzia se prepară din 2 lingurițe de fructe de ienupăr la 200 ml de apă. Se recomandă câte 3-4 linguri de infuzie, cu jumătate de oră înainte de mesele principale. Diminuează apetitul exagerat și stimulează digestia și eliminarea.
Păpădia
Este unul dintre cele mai eficiente ceaiuri în combaterea obezității, conține substanțe importante pentru reglarea tulburărilor de metabolism. Se consumă sub formă de salate din frunze proaspete, de 2-3 ori pe zi, înainte de mese sau sub formă de infuzie. Se beau 3 căni de ceai pe zi, preparat din 2 lingurițe de păpădie la 200 ml de apă.
Cicoarea
Cercetări recente au demonstrat că principiile active din planta întreagă, dar mai ales din rădăcină, sunt foarte eficiente în combaterea îngrășării și a ținerii senzației de foame sub control și, mai ales, a poftei de dulciuri. Se bea înainte de fiecare masă o cană de infuzie preparată din 2 linguri de frunze și rădăcină de cicoare mărunțite, la 250 ml de apă. Se fierb un minut, apoi se lasă să se răcească acoperit.