Aș dori să aștern în aceste rânduri povestea sfinților arhangheli Mihail și Gavriil. Dar ei, deși au viață, nu au, precum ceilalți sfinți, o naștere și o moarte, pentru că nu au un trup. Istoria lor, ca și a celorlalți îngeri, e subțire ca un zefir și firavă ca o șoaptă. Ca să o prinzi în slove, ai nevoie de harul unui profet și de iscusința unui poet. Fără să am astfel de daruri, voi îndrăzni, totuși, să vă deslușesc, măcar în parte, tainele ei.
Aș începe prin a vă spune că despre venirea în existență a sfinților îngeri nu știm mai nimic. Sfânta Scriptură ne spune doar că lumea lor, mai adâncă, mai luminoasă și mai armonioasă decât a noastră, a fost adusă din neființă, înainte de crearea materiei și a timpului. Au trecut eoni peste eoni, iar lumea duhurilor a sporit nesmintită întru desăvârșire. A fost nevoie de un singur gând ca să-i zdruncine temeliile. Un gând zămislit de Lucifer, frumosul arhanghel botezat de Domnul "Steaua Dimineții". El a cugetat pentru întâia dată că tot ce există poate să fie și fără de Dumnezeu; ba s-a gândit chiar mai departe - "De ce nu aș putea fi eu singurul meu dumnezeu, mai mare și mai înalt decât Tatăl?" Iar mintea lui nu s-a oprit aici. S-a întins ca o molimă, de la înger la înger, întunecând, corupând, despărțind, alcătuind o ceată de răzvrătiți, care au început o luptă cu ceilalți îngeri. Lor, trufașilor tovarăși ai lui Lucifer, li s-a împotrivit un alt arhanghel, Mihail. De atunci, de la lupta aceasta, purtată cu slugile întunericului, lui Mihail i s-a spus în cer "Voievodul". Și așa este cunoscut și pe pământ.
Atât știm despre începutul lumii de dincolo - cât o frântură de vis. Sfinții ne-au mai descoperit că îngerii sunt acum împărțiți în cete și că sar întotdeauna în apărarea oamenilor, în războiul pe care-l avem cu demonii. Așa am ajuns să-i cunoaștem.
Uneori, prin viețile noastre suferinde trece iureșul unei frumuseți venite de niciunde. O simți cel mai bine când stărui în rugăciune sau atunci când iubirea și mila îți potopesc inima. E clipa în care îngerii se ating de lumea noastră, clipa când ei străpung vălul materiei și aduc în ea un strop din armonia, libertatea și frumusețea lumii lor. Uneori, în acea clipă, se petrec miracole, vindecări trupești de neînțeles sau biruințe năprasnice ale credinței. Alteori, trupurile noastre nu se schimbă cu nimic, dar inimile pot da mărturie despre o fărâmă de inspirație sau de o străfulgerare de iubire.
În rândurile care urmează veți afla câte ceva despre astfel de clipe, în care îngerii au atins lumea, schimbând-o în bine. Clipe în care timpul s-a întâlnit cu veșnicia, ridicând un colț din faldul greu al materiei care ne înveștmântează sufletele.
Mihail
"Și mi-am ridicat ochii mei și iată, am văzut un om îmbrăcat în veștminte de in, iar coapsele lui erau încinse cu aur curat și de preț. Trupul lui era ca și crisolitul și fața lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, brațele și picioarele lui străluceau ca arama lustruită și sunetul cuvintelor lui erau ca vuietul unei mulțimi". Așa l-a văzut aievea profetul Daniel pe Sfântul Arhanghel Mihail, care avea să-și încrucișeze drumul celest cu al nostru, ori de câte ori credința ne va fi amenințată de cel rău. Lui Iosua el i-a spus - "Eu sunt căpetenia oștirii Domnului și am venit acum!", pecetluindu-și destinul de luptător pe pământ pentru mântuirea oamenilor.
Tradiția spune că sub forma stâlpului de lumină care i-a călăuzit pe evrei prin pustiu, timp de patruzeci de ani, era ascuns de fapt tot el, Mihail. Și tot el s-a luptat cu diavolul pentru trupul lui Moise și tot el a înfrânt armata de 185.000 de soldați ai împăratului asirian Senaherib. I-a ocrotit sute de ani pe urmașii lui Israel, pregătindu-i pentru venirea pe pământ a lui Hristos.
După Înviere, aparițiile sale sunt un iureș de lumină și dragoste, ca atunci când i-a descoperit Împăratului Constantin semnul Sfintei Cruci, înainte de lupta de la Pons Milvius. Sau atunci când Roma era năpădită de o cumplită molimă și toți creștinii, în frunte cu Sfântul Papă Grigorie, s-au rugat trei zile, mergând în procesiune pe străzile orașului. La sfârșit, atunci când au ajuns în fața mormântului împăratului Adrian, Sfântul Grigorie l-a văzut pe Arhanghelul Mihail plutind deasupra orașului, cu sabia însângerată, scoasă din teacă. De la această vedenie, molima a încetat.
Deși minunile și aparițiile Arhanghelului Mihail au fost nenumărate, eu voi pomeni mai jos doar două dintre ele.
Izbăvirea bisericii din Colose
Colose era, în urmă cu două milenii, una dintre cetățile importante ale Frigiei. Aici, Apostolul Pavel a întemeiat una dintre primele comunități creștine, căreia i-a trimis și două epistole, care acum fac parte din Sfânta Scriptură. Prin împrejurimile acestei cetăți au trecut și sfinții apostoli Ioan, Filip și Bartolomeu, care au proorocit apariția unui izvor tămăduitor. Cuvintele lor s-au împlinit curând și mulți oameni betegi au început să vină, căutându-și alinare în apele acestuia. Unora li se arăta un înger înainte de tămăduirea miraculoasă, o ființă de o frumusețe nemaivăzută, care le apărea de cele mai multe ori în vis. Așa au aflat creștinii că Arhanghelul Mihail fusese trimis de Dumnezeu pentru a ocroti izvorul minunat și pe toți cei ce veneau aici cu credință. Vestea prezenței solului dumnezeiesc s-a răspândit cu timpul, iar lângă apa miraculoasă a fost zidită o mică biserică, purtând hramul voievodului oștirilor cerești.
La nouăzeci de ani de la zidirea acestui lăcaș, pe lângă el s-a aciuat un băiețaș. Avea doar zece ani, dar era mult mai înțelept decât mulți dintre bătrâni. Sărăcuț și ponosit, el a fost îngăduit de slujitorii bisericii ca să aibă grijă de candele și lumânări. Au trecut anii, dar micuțul Arhip nu s-a dezlipit de lăcașul Arhanghelului Mihail. Pelerinii au ajuns să se obișnuiască cu el și să ia seama la cuvintele sale. Îl prețuiau pentru că era modest și curat la suflet și pentru că trăia într-o mare simplitate - avea doar două haine ponosite cu care se îmbrăca și se obișnuise să doarmă direct pe pământ. Zilele și le petrecea în slujire, iar nopțile în rugăciune. O viață de monah sfânt, ca a unui înger rătăcit într-un trup. Așa a ajuns Arhip să atragă o mulțime de greci păgâni care doreau să afle din gura lui adevărul despre creștinism. Le vorbea simplu, direct din inimă, iar cuvintele sale îi cucereau pe loc și ei cereau să fie botezați.
Așa au ajuns convertirile făcute de tânărul Arhip cunoscute în toată regiunea, iar păgânii s-au hotărât să le pună capăt. Au venit și l-au bătut de câteva ori, poruncindu-i să plece unde va vedea cu ochii. Dar Arhip a rămas. Și-a oblojit rănile, iar a doua zi era din nou la izvor, botezându-i pe neofiți. Atunci, păgânii au vrut să astupe curgerea apei, dar când au început să arunce pământ peste izvor, din el a ieșit o flacără care i-a înspăimântat. Așa că au ticluit un alt plan.
Mai sus de biserica Sfântului Arhanghel Mihail curgea un râu care făcea un cot și apoi ocolea lăcașul. Ei s-au socotit să construiască acolo un stăvilar și apoi să sape o albie până la biserică, astfel încât apele râului să înece izvorul minunat și sfântul lăcaș. Zece zile s-au zdrobit săpând, timp în care Arhip doar s-a rugat. Trăise o viață în această biserică și nu-i trecea prin minte să plece. Mai bine să moară înecat, odată cu sfântul lăcaș. Când a auzit tunetul apelor, a încremenit! Venise vremea să plece la Domnul. A murmurat în sinea lui un crâmpei de psalm - "Ridicat-au râurile, Doamne, ridicat-au râurile glasurile lor, ridica-vor râurile valurile lor de glasuri de ape multe. Minunate sunt înălțările mării, minunat este întru cele înalte Domnul", și-a făcut cruce și... a așteptat ca puhoaiele să năvălească înăuntru. În locul lor, a auzit însă un glas limpede care-i poruncea să iasă afară din biserică. L-a simțit în inimă, mai degrabă decât în urechi, mai mult o chemare decât un strigăt. S-a supus și, când a ieșit în tinda lăcașului, a văzut un tânăr a cărui față strălucea ca soarele. Era de o frumusețe nepământeană, cu un veștmânt azuriu ca cerul la zenit - "Sunt Mihail. Îndrăznește și nu te teme! Scoală-te și vino la mine aici și vei vedea puterea lui Dumnezeu, în apele acelea!". Un stâlp de foc a unit atunci cerul cu pământul, iar arhanghelul a lovit o stâncă din fața altarului cu un toiag pe care-l ținea în mână. Din măruntaiele pământului s-a auzit un tunet și un cutremur a zguduit lăcașul, iar în fața altarului s-a căscat o prăpastie în care s-au prăvălit toate apele râului stăvilit de păgâni. Și a zis Sfântul Mihail: "Aici să se sfărâme toată puterea cea potrivnică și să fie izbăvire de toate răutățile tuturor celor ce vor alerga cu credință!" Atât. Și a dispărut ca și cum nu ar fi fost, dar în urma sa a rămas prăpastia și râul care acum curgea, mistuindu-se în pământ. Dușmanii lui Hristos se zdrobiseră zece zile, muncind, de fapt, pentru a spori și mai mult faima bisericii Arhanghelului Mihail. Minunea i-a uluit atât de mult pe creștinii din împrejurimi, încât i-au închinat o sărbătoare, care este ținută acum în toate bisericile ortodoxe și greco-catolice, în fiecare an, pe 6 septembrie.
Arhip, copilul crescut de mic în rugăciuni, a rămas lângă biserica sa dragă și a mai trăit încă șaptezeci de ani. A fost îngropat lângă altar, chiar în stânca pe care Sfântul Arhanghel o despicase cu toiagul.
Minunea de la Mânăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos
În tradiția Mânăstirii Dochiariu se spune că, după zidirea bisericii, care este cea mai mare din tot Sfântul Munte Athos, egumenul Neofit nu a mai avut bani să o înfrumusețeze cu pictură și icoane. La el a venit însă un copil care i-a povestit că descoperise, din întâmplare, o comoară pe care voia să o doneze mânăstirii. Încrezător, starețul a trimis doi călugări împreună cu el, ca să-l ajute să o dezgroape și să o aducă înapoi în Sfântul Munte. Aurul care a fost scos la iveală era însă atât de mult, încât le-a luat celor doi monahi mințile. Așa s-au hotărât să-l omoare pe copil, în drum spre casă. I-au legat de gât o piatră și l-au aruncat din barcă. Dar, pe când trupul îi cădea neputincios spre fundul mării, copilul a văzut un tânăr strălucitor care l-a prins de mână și, într-o clipită, s-a trezit chiar în altarul bisericii Mânăstirii Dochiariu.
Când egumenul l-a găsit, șiroind de apă și cu piatra de gât, s-a cutremurat de povestea copilului. A tăinuit însă minunea Sfântului Arhanghel Mihail și i-a prins pe călugării ucigași, care, puși față în față cu copilul, au spus unde au ascuns aurul. Piatra pe care i-o legaseră de gât a fost zidită de egumen în peretele unui foișor și poate fi văzută și astăzi. Tot atunci a fost schimbat și hramul bisericii, din Sfântul Nicolae, în Sfântul Arhanghel Mihail.
Gavriil, arhanghelul bunelor vestiri
Se întorsese de curând în casă, tocmai ce ieșise să aducă apă de la izvor, când a auzit vocea aceea stranie, blândă, ca vântul de primăvara - "Bucură-te, căci ai aflat har. Domnul este cu tine, cea binecuvântată între femei". Fecioara Maria s-a întors, dar n-a văzut pe nimeni. Era singură și s-a speriat. A zăvorât poarta și s-a așezat la rugăciune. Atunci l-a văzut - un tânăr cu fața strălucitoare și veștminte albe, purtând în mâini un crin. Ființa sa, mai mult lumină decât trup, a alungat întunericul din cămăruță. Arhanghelul a început să-i vorbească despre pruncul minunat care chiar acum prindea chip în pântecele ei. "Vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit". Când a dispărut, risipindu-se ca un fum, i-a lăsat în suflet o liniște de miere și încredințarea că tot ce spusese era adevărat. Că Domnul poate covârși legile firii și-i poate da ei un prunc fără să știe de bărbat.
Așa a început mântuirea lumii și drumul prin vremuri al lui Iisus Hristos, Dumnezeul Întrupat. Iar despre această întâlnire tainică, dintre Maica Domnului și Arhanghelul Gavriil, știm - nu doar din evanghelii, apocrife sau canonice, ci și din descrierile unei călugărițe catolice, Anna Catherina Emmerich (1774-1824), care a văzut în extaz toată întâmplarea Buneivestiri. Ea l-a descris și pe Arhanghelul Gavriil, ca o ființă plămădită din lumină.
El nu i-a apărut doar Maicii Domnului, ci, cu mult timp înainte, lui Avraam, vestindu-i nașterea lui Isaac, și drepților Ioachim și Ana, pentru a le vesti nașterea Mariei, sau preotului Zaharia, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. A fost mereu un sol, legând cerul de pământ, aducând bucurie și nădejde.
Tradiția creștină spune că Arhanghelul Gavriil a vegheat la drumul pe pământ al lui Iisus Hristos. Când acesta s-a născut în peștera din Bethleem, le-a apărut ciobanilor din apropiere, pentru a le spune că Mesia cel așteptat e acum împreună cu oamenii. Și tot el i-a apărut în vis lui Iosif, spunându-i să fugă în Egipt, pentru a scăpa de persecuția lui Irod, iar la sfârșitul misiunii Mântuitorului, el, Arhanghelul Gavriil, îngerul bucuriei și al vestirilor bune, a prăvălit piatra de pe mormântul Domnului și le-a spus mironosițelor că Hristos a Înviat!
Și nu s-a oprit aici... Le apare și acum sfinților, îmbărbătându-i, luminându-i. Citim despre asta în viețile lor de ieri și de astăzi. Spre deosebire de tovarășul său, Mihail, care e văzut mereu cu o spadă în mână, ca simbol al luptei împotriva răului, Gavriil ține în mâini o floare, cel mai adesea un crin. Așa îl descriu sfinții creștini și așa e pictat și în majoritatea icoanelor - un înger care iubește oamenii și florile.
Un arhanghel care împletește cununi de flori
În secolul al XV-lea, un frate de mânăstire din Borgo San Sepolcro a făcut un legământ cu Domnul - să recite în biserică, înainte de masă, o scurtă rugăciune. A ținut rânduiala asta ani de zile, dar, la un moment dat, a uitat și a venit la trapeză fără să o fi spus. Și-a adus aminte abia înainte de a lua prima îmbucătură și l-a rugat pe abate să-l aștepte cu masa, până-și va împlini făgăduința. A plecat la biserică, dar nu s-a mai întors, așa că abatele a trimis un alt frate, dar nici acesta nu a mai venit. În cele din urmă, superiorul mânăstirii a mers el însuși în sfântul lăcaș, unde i-a găsit pe cei doi călugări împietriți în extaz, în fața Sfântului Arhanghel Gavriil, care împletea o cunună de trandafiri și crini legați cu fir de aur, pentru a o așeza pe creștetul statuii Maicii Domnului.
Și tot în această mânăstire, un frate începător, cunoscut mai apoi drept Giacomo della Corona, avea obiceiul să culeagă de pe câmp flori din care împletea o cunună cu care împodobea statuia Fecioarei Maria. Au trecut anii, el a primit alte însărcinări și nu mai găsea răgaz să-i strângă flori Maicii Domnului. Îndurerat, s-a așezat în fața statuii ei și s-a rugat să fie iertat. Atunci i-a apărut în față Sfântul Arhanghel Gavriil, care i-a spus că Fecioara Maria iubește nespus "coroanele de flori" alcătuite din rugăciuni. Să recite zilnic "Tatăl nostru" și "Ave Maria", iar Maica Domnului se va bucura de acestea mai mult decât de toate cununile pe care i le împletea pe câmp.
Giacomo s-a supus umil și, ani de zile, a recitat aceste rugăciuni cu devoțiune. Într-una din zilele în care se ruga în chilie, a fost surprins de superiorul ordinului său. Acesta le-a mărturisit mai apoi fraților că a văzut cum Arhanghelul Gavriil așeza pe creștetul fratelui Giacomo o cununiță din trandafiri și crini, legați cu un fir de aur.
Un secol mai târziu, la Cordoba, carmelita Maria de Jesus Sandoval a avut mai multe viziuni ale arhanghelului. Într-una din ele, Sfântul Gavriil i-a lăsat în dar o cunună de flori parfumate - trandafiri, ca simbol al iubirii, crini, ca simbol al purității, violete, ca simbol al umilinței și margarete, ca simbol al simplității. Când le vedeți, pe câmp sau în grădină, gândiți-vă că poate, înainte de ochiul dumneavoastră, ele au fost atinse de aripa arhanghelului. O aripă care nu aduce doar șoapta rugăciunilor, ci și mireasma florilor. Poate pentru că ele poartă în gingășia lor ceva din mireasma paradisului.
Cetele îngerești
Tradiția creștină pomenește de nouă cete ale îngerilor care au fost descrise de Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Potrivit acestuia, ei sunt împărțiți în trei triade care presupun, fiecare în parte, un anumit fel de a sluji lui Dumnezeu. Iubirea dumnezeiască trece prin aceste cete îngerești până să ajungă pe pământ, îngerii ajutându-i pe oameni să înțeleagă și să primească această dragoste.
Prima triadă este alcătuită din serafimi (care slujesc iubirii dumnezeiești), heruvimi (care ajută toate ființele să se împărtășească de cunoaștere divină) și tronuri (care sunt numiți așa pentru că ne ajută să-l purtăm pe Domnul în noi, așa cum ei înșiși îl poartă).
A doua triadă este alcătuită din îngerii puterii (care ne sprijină în lupta cu răul) ai stăpânirilor (care îi inspiră pe conducătorii tuturor statelor) și domniilor (ei insuflă tuturor celor care doresc să conducă în numele lui Dumnezeu o slujire jertfelnică).
Ultima triadă este cea mai apropiată de noi, oamenii, cea care ne ajută clipă de clipă pe drumul mântuirii. Ea este alcătuită din îngerii virtuții (care ne sprijină în lupta contra patimilor) din arhangheli (care sunt mesagerii lui Dumnezeu pe pământ și cei care-i ocrotesc pe sfinți) și din îngerii păzitori (care sunt trimiși fiecărui om în parte, pentru a-l ajuta în lupta sa pentru mântuirea sufletului).
Arhanghelii
Tradiția creștină cunoaște șapte arhangheli, unii dintre ei fiind cinstiți și de către evrei și musulmani. Redăm mai jos numele lor (care le descoperă și slujirea specifică) și traducerea acestora din limba ebraică: Mihail ("Acela care este ca Dumnezeu"), Gavriil ("Puterea lui Dumnezeu"), Rafail ("Dumnezeu vindecă"), Uriil ("Lumina sau Focul lui Dumnezeu"), Selafiil ("Porunca, Vestitorul sau Rugăciunea lui Dumnezeu"), Iehudiil ("Mărirea, Lauda sau Slăvirea lui Dumnezeu") și Varahiil ("Binecuvântare de la Dumnezeu").