Dacă o vorbă românească spune că "Toamna se numără bobocii", atunci 29 septembrie este data la care, în Royer Parc, Roseville - Sacramento, cu ocazia Festivalului Românesc, aflat la cea de-a XII-a ediție, se numără românii-americani care, cu mic cu mare, își dau întâlnire, an de an, la o "cură" necesară de românism autentic. Evenimentul a fost organizat de Romanian Community Center of Sacramento (RCCS) și s-a bucurat din plin de grațiile mamei natură, cu o zi superbă, în care vara își mai cerea încă drepturile, refuzând să cedeze locul toamnei. În această zi plină de strălucire și de lumină, mii de americani, alături de participanți ai comunității de români, dar și ai altor comunități din SUA au cântat, au dansat și au mâncat... românește.
Invitat și eu la această manifestare, împreună cu bine-cunoscutul scriitor român Petru Popescu, m-am reîntâlnit cu organizatorul, catalizatorul și sufletul acestui festival, Abigail Budac, o româncă frumoasă și talentată, care continuă aici, în Statele Unite, să țină aprinsă flacăra spiritului românesc. Plecată din România în "Lumea Nouă" de mai bine de 10 ani, nu și-a uitat nicio clipă originea și continuă să promoveze România, ori de câte ori are ocazia.
O "Românie mică" în America mare
- Abigail, ai fost, și anul acesta, sufletul și principalul organizator al Festivalului Românesc de la Sacramento. Nu este dificil să organizezi o manifestare așa de gigantică? Ce te mână în luptă?
- După ce am ajuns aici, în America, mi-a lipsit foarte mult tot ceea ce ținea de viața culturală din România. Aveam nevoie să mă întâlnesc cu români, să comunic, să ascult o melodie românească. Pe atunci, nu aveam acces la un canal tv românesc sau la radio. Odată, am fost invitată să cânt muzică populară la o prezentare despre România, la Sacramento County. Acolo m-am întâlnit cu mai mulți români, cu care am rămas prietenă. Cu toții am fost entuziasmați cât de frumos am reușit să ne prezentăm țara de origine, publicului american, care a rămas impresionat. Atunci le-am propus celor cu care am fost acolo să organizăm o zi permanentă de cultură românească, într-un parc, în spațiu deschis, unde să invităm români, dar și americani. Răspunsul a venit imediat: "Bună idee, dar dacă tot ai făcut propunerea, trebuie să te ocupi ca ea să devină realitate". Așa au început pregătirile pentru primul Festival Românesc din Sacramento. M-ai întrebat dacă este dificil; sigur că este dificil, pentru că toți cei care suntem implicați avem slujbe și alte responsabilități familiale, așa că ne răpim din timpul nostru ca să putem face asta. Și acum îți spun și de ce mă implic în această muncă titanică. În primul rând, pentru că sunt mândră că sunt româncă, în al doilea rând, pentru că îmi iubesc poporul din care m-am născut și vreau să îi reprezint cultura cu cinste, în al treilea rând, pentru a le putea crea o posibilitate românilor talentați veniți aici de a se face cunoscuți în comunitatea româno-americană și, nu în ultimul rând, de a transmite spectatorilor emoția pe care o simțim toți cei plecați de acasă, din România, atunci când ascultăm o doină. Așa am construit în jurul meu un mic colț românesc - o Românie mică, în America mare.
- În calitate de autor, cum ți s-a părut ediția din anul acesta, față de cea din anul trecut?
- Cu fiecare an, evenimentul devine din ce în ce mai reușit. La festivalul de anul acesta au fost mult mai mulți participanți decât anul trecut și cred că la anul vor fi și mai mulți. Poate că ne-a ajutat și mica prezentare a evenimentului pe un post de televiziune american, unde am fost împreună cu Ana Thomas, bucătăreasa noastră, care a făcut o demonstrație live, cu tema "cum se fac sarmalele românești". Programul artistic de care m-am ocupat a fost variat și pentru toate vârstele. Artiștii au fost din zona Sacramento, Bay Area și din Los Angeles. Spectacolul a cuprins muzică populară, muzică ușoară, muzică americană și muzică dance, cu trupa Xenon, care au încălzit atmosfera cu aerul lor tineresc. De asemenea, din program nu putea să lipsească muzica etno, muzica instrumentală, dar și dansurile populare, cu grupul Tezaur. Au trezit toată admirația fetițele minunate, îmbrăcate în costume populare românești, care, deși s-au născut aici, au învățat să danseze și să cânte românește.
- Meniul românesc a fost o altă atracție pentru publicul participant. Românii, dar și americanii, au apreciat micii și sarmalele românești...
- Ar trebui să menționez, în primul rând, că bucatele tradiționale românești au fost pregătite de echipa de la Biserica Ortodoxă "Învierea Domnului", care merită toate felicitările. Pe lângă mici și sarmale, s-au servit cârnați de casă la grătar cu varză călită, ciorbă de burtă, pulpe de pui la grătar cu garnitură, plăcintă cu brânză, plăcintă cu mere și, bineînțeles, nu știu câte feluri de prăjituri.
- Ce părere ai despre comunitatea din Sacramento, care, după unele estimări, numără 30.000 de români?
- Eu văd partea plină a paharului. Ca orice pădure verde care mai are și uscături, și românii mai au defecte, dar când este vorba de a se uni pentru o cauză frumoasă, o fac, fără a da înapoi. Nu am întâlnit nicio situație în care să mă rog de cineva să mă ajute cu ceva și care să mă refuze. Toți au sărit cu ce au putut și am apreciat foarte mult această solidaritate. Faptul că, în fiecare an, vin cu miile la acest festival, îmi spune că îi unește ceva - dragostea pentru cultura și tradiția românească.
- Ce crezi că le lipsește românilor față de alte nații, ca să devină mai uniți și să se ajute unii pe alții?
- Din câte am auzit eu și am văzut, românii se ajută unii pe alții. Fiecare, la rândul nostru, când am venit în America, am primit un sfat, o mână de ajutor, o recomandare pentru o slujbă de la românii care erau aici. Primul contact pe care îl ai este un român, de obicei. Și noi, la rândul nostru, sărim în ajutorul românilor care se mută aici. Cât despre ce le lipsește românilor, eu cred că le lipsește demnitatea și patriotismul. Apreciez foarte mult poporul american care ne dă lecții în multe domenii, dar mai ales lecția demnității și a patriotismului. Cred că de la ei m-am inspirat și am învățat să păstrez spiritul românesc și dragostea de țară.
- Familia ta s-a implicat foarte mult în acest festival. Se pare că i-ai molipsit și pe ei cu acest virus patriotic românesc.
- Bineînțeles, iar primul care mă susține este soțul meu, Ioan Budac. El este omul care nu iese în față, dar este cel care coordonează tot ce ține de aranjarea parcului. Este cel care stă cu ochii în patru, precum un "cerber" (râde), pentru ca toată activitatea din acea zi să decurgă frumos și fără incidente. Să nu uităm că, totuși, suntem într-un loc public, unde pot veni tot felul de oameni și, câteodată, se mai pot întâmpla și mici neplăceri. Fiica mea, Athena Budac, este mâna mea dreaptă, ea mă ajută cu tot ceea ce am nevoie, pentru că eu nu mă pot dezlipi de marginea scenei, pentru asigurarea desfășurării programului. Boris Budac, fiul meu, mi-a spus: "Mamă tu știi cât de greu este să prezinți, să traduci în engleză, să cânți muzică dance și să dansezi dans popular, toate în același program și, pe deasupra, să te și schimbi de atâtea ori pentru a purta costumul potrivit?". Sunt foarte mândră de el, de ajutorul său în programul artistic, și cred că s-a descurcat foarte bine. Aș vrea s-o pomenesc și pe prietena mea, Kati Got, care a fost jumătatea mea în organizare. Ea și-a pus toată iscusința ca să aducă sponsorii, fără de care evenimentul nu ar fi avut loc.
La organizarea festivalului, care a început în luna martie, au pus umărul toți cei din board-ul asociației noastre: președinta RCCS - Ruxandra Vidu, Kati Got, Marius și Alina Jar, Emanuel Petrișor. Trebuie să menționez și o familie de oameni minunați, Ioan și Maria Cristea, care s-au ocupat de aranjarea scenei și și-au adus comoara lor - expoziția de artă populară și costumele populare foarte valoroase.
- E momentul să le spui cititorilor și câteva lucruri despre tine... Când ai ajuns în Statele Unite și care a fost impactul cu America?
- Luna mai 2000 reprezintă momentul în care am ajuns în America; am venit cu Loteria Vizelor. Impactul a fost dureros, pentru că eu nu am învățat engleza în școală, deci nu știam să vorbesc, plus că totul era diferit de viața din România. Au trecut câțiva ani ca să mă acomodez. A trebuit să îmi încurajez copiii care, și ei, la început, plângeau, pentru că nu înțelegeau nimic la școală, dar la sfârșitul anului, au terminat cu "Honors", adică premianți, și tot așa au ținut-o. Fiecare realizare cât de mică mi-a adus bucurie și curajul de a merge înainte, la fel ca un copil care începe să meargă, cade, dar se ridică. Comunitatea americană este foarte diversă, cuprinde oameni din toate colțurile lumii, fiecare cu cultura lui, iar eu apreciez tot ce este frumos și încerc să iau de la fiecare lucruri care mă "zidesc" și îmi dau satisfacție, ca mai apoi să le dăruiesc comunității. America este țara unde, dacă muncești din greu, cu multă seriozitate, responsabilitate, perseverență și dăruire, în timp, poți să îți atingi ținta reală propusă; nu este țara celor care doar visează că se va întâmpla o minune. Îmi place foarte mult ideea americană care spune că "societatea mi-a dăruit, ca să devin ceea ce sunt, dar eu ce dăruiesc societății?". Pe acest principiu, americanii fac foarte multă muncă voluntară. La Festivalul Românesc am avut ajutor și din partea unor voluntari americani.
- Ești în board-ul organizației românești, Romanian Community Center of Sacramento, cea care a patronat această manifestare. Pe lângă acest festival, mai organizați și alte evenimente?
- Bineînțeles, va urma o seară de poezie, apoi vom organiza Ziua României, după care, ne vom ocupa de Sărbătoarea Crăciunului Românesc. Anul viitor, în luna ianuarie, îl vom celebra pe marele nostru poet național - Mihai Eminescu. Pe 24 ianuarie vom sărbători Unirea și vom avea o masă rotundă, cu oamenii de afaceri din comunitatea noastră. De asemenea, organizăm expoziții de pictură și avem o seară de artă populară și artă culinară românească. Un alt eveniment notabil va fi dezvelirea plăcii comemorative a primei femei-parașutist - Smaranda Brăescu, supranumită "regina înălțimilor", - românca noastră care a declarat în 1931: "Îmi dăruiesc viața țării și vreau să o dăruiesc încărcată de glorie. Nu mă voi întoarce decât biruitoare!". Și, pe 19 mai 1932, în Sacramento, Smaranda Brăescu a aterizat cu succes, după o lansare de la 7.400 de metri. Recordul mondial absolut a fost omologat, iar numele fetei în costum popular din Hânțești a intrat în istorie. Așadar, avem o listă foarte bogată în evenimente culturale românești, la care participă românii din zona Sacramento și nu numai.
- Ce îți place în America, Abigail? Este ceva care îți displace?
- Îmi place că aici, principiul unității în diversitate este o concepție comună. Nu contează cărei naționalități, rase, religii aparții, ești respectat și ți se răspunde cu zâmbetul pe față. Nu îmi place că America e prea departe de România.
- Îți este dor de România? Te-ai mai întoarce în țară?
- Dacă aș zice că nu mi-e dor, aș minți... Sigur că îmi este dor, dar am un dor frumos, care îmi dă puterea și forța de a mă ocupa de tot ceea ce ți-am spus. România este o țară foarte frumoasă, are acel farmec mioritic de poveste, în care adesea îmi las gândul să zboare, iar ospitalitatea românilor este mai mult decât îmbietoare. De fiecare dată mă întorc cu drag acasă, acolo unde am copilărit și am trăit o bună parte din viață. Cât despre a locui acolo, nu se știe niciodată cum se mai schimbă lucrurile. Deocamdată, locuind aici, pot fi un bun "ambasador" pentru România.