Toamna aceasta este mai schimbătoare ca niciodată: ba ne pedepsește cu ploi reci și zile mohorâte, ba ne alintă cu raze de soare arzător, ridicând temperatura aerului la 25°C. După cum se știe, aceste schimbări bruște de temperatură provoacă un disconfort major persoanelor cu boli reumatice. Un motiv întemeiat pentru a-i cere sfaturi unui farmacist cu mare experiență: d-na Angela Ilina, de la Farmacia APIFARM. Cu multă bunăvoință, ne-a oferit următorul top al medicamentelor anti-reumatice.
***
Bolile reumatice sunt afecțiuni inflamatorii cronice, dureroase, care atacă oasele, articulațiile, mușchii, tendoanele și ligamentele. Totodată, reumatismul poate afecta și organele interne: inima, rinichii, plămânii sau pielea. Umflarea, roșeața, rigiditatea, căldura și durerea sunt simptome de inflamație specifice bolilor reumatice. Terapia medicamentoasă a bolilor reumatice se face cu antiinflamatoare steroidiene și nesteroidiene, precum și imunomodulatoare sau imunosupresoare în bolile cu componentă autoimună. Din nefericire, majoritatea medicamentelor din aceste clase dau reacții adverse grave, ele fiind folosite în cure prelungite - luni sau chiar ani de zile. De aceea, pentru tratarea sau ameliorarea bolilor reumatice, tratamentele fitoterapice și apiterapice au efecte benefice pe termen lung, fără să prezinte reacții secundare specifice medicamentelor de sinteză.
Reumatismul se instalează în diferite zone articulare, artroza fiind una dintre cele mai frecvente boli reumatice. Alterarea sistemului osos și a articulațiilor apare atât din cauza vârstei, cât și din cauza deficiențelor circulatorii la nivel articular și a reducerii nivelului metabolismului celular. Alterarea se produce și pe plan general, o dată cu scăderea eficacității sistemului imunitar.
* Lăptișorul de matcă ameliorează sensibil starea pacientului reumatic și este, în același timp, un excelent mod de prevenire a bolii. Conținutul său bogat în minerale (mangan și fosfor), aminoacizi (triptofan și tirozină) și vitamine (A, D și E) stimulează hrănirea cartilajelor afectate, asigură vitalitatea țesuturilor de susținere și menține sănătatea oaselor.
* Veninul de albine a fost multă vreme utilizat în medicina tradițională pentru tratamentul diverselor forme de reumatism, datorită proprietăților sale antiinflamatoare și analgezice. Aplicarea locală, sub formă de unguente, reduce durerile osteo-articulare și restabilește parțial mobilitatea articulațiilor și a coloanei vertebrale, ceea ce permite reducerea dozelor de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene. Există însă și efecte secundare ale veninului de albine, cum ar fi reacțiile alergice locale, care dispar rapid la administrarea de antihistaminice.
* Extractul de propolis are un puternic efect antiinflamator, propolisul fiind cunoscut în popor și sub denumirea de "aspirină naturală". Propolisul poate fi recomandat în tratamentul artrozei cervicale, fiind un bun adjuvant și în cazurile de artrită reumatoidă. Asocierea cerii de albine cu propolisul este utilă în tratamentul unor boli degenerative ale articulațiilor, considerate incurabile, din cauza ireversibilității proceselor ce au loc.
* Apireven (Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Apicultură) este un unguent cu venin de albine, extract de propolis, ceară de albine, extract de capsici, cu acțiune antioxidantă, antiseptică și cicatrizantă, care asigură activarea circulației periferice, ceea ce determină o stare de relaxare și confort. Crema se aplică pe zona dureroasă în cantitate redusă, se masează ușor (fără presiune asupra țesutului), după care se acoperă cu un material textil, pentru menținerea căldurii în timpul nopții. După aplicare, se spală bine mâinile, evitându-se atingerea ochilor. Atenție! Eventuala înroșire a zonei pe care s-a aplicat crema dispare după 30 de minute și constituie dovada eficienței produsului. Dacă reacția persistă, se întrerupe utilizarea. Persoanele cu alergie la polen, propolis sau venin de albine nu pot face tratamente cu astfel de produse!
* Salicilol natural (HOFIGAL), comprimate cu extract de scoarță de salcie, rozmarin și șovârv - acționează eficient în calmarea durerilor, combaterea febrei și a inflamației, fără efecte iritante asupra mucoasei gastrice și intestinale.
* Gemoderivatul de muguri de coacăz negru (PlantExtrakt Cluj) este eficient în artroze și în unele forme de reumatism inflamator (artrite, poliartrite), fiind asociat cu alte macerate glicerinice recomandate de medic sau farmacist.
* Gemoderivatul din muguri de jneapăn (PlantExtrakt Cluj) este un remediu regenerator pentru sistemul osteoarticular, cu acțiune anti-inflamatoare asupra tuturor cartilajelor articulare, eficient în coxartroze, gonartroze, artroze vertrebrale, reumatism cronic degenerativ, osteoporoză.
* Gemoderivatul din muguri de viță-de-vie are acțiune antireumatică, antiinflamatoare și imunomodulatoare, fiind recomandat în reumatism articular acut, reumatism degenerativ, coxartroză, gonartroză și poliartrită reumatoidă.
Gemoderivatele se administrează câte 2 ml de trei ori pe zi, în puțină apă, sau 2-3 ml în puțină apă o dată pe zi, în asocieri de mai multe macerate. Local, pot fi folosite și unguente cu efect antialgic și antiinflamator, precum Artrophyt (cremă cu sare de Bazna) sau Arnica Oil ulei de arnică cu efect antialgic și relaxant.
* Uleiul de masaj Hofigal, realizat din ulei de pin, levănțică, mentă și salvie, are acțiune revulsivă, antiseptică, antiinflamatoare și calmantă, fiind recomandat în reumatism, artroze, artrite.
* Harpagophytum - comprimate (Dacia Plant) - este recomandat ca antiinflamator în artrite, artroze, poliartrite, spondiloze, coxartroze. Se recomandă prudență în administrare, în caz de gastrite, duodenite, ulcer gastric și duodenal. Contraindicat la persoanele cu tulburări de coagulare (tendință de hemoragie!).
* Articulații sănătoase (Fares) - comprimate cu crețușcă, frunze de mesteacăn, rădăcină de lemn dulce, fructe de ienupăr, extract de gheara-diavolului și scoarță de salcie - este recomandat în reumatism, gută și dureri musculare. Poate fi administrat și persoanelor cu gastrite, ulcere, afecțiuni cardiovasculare.
* Ortogel Herbal (Elidor) este util în calmarea durerilor reumatice. Are proprietăți revulsive și de stimulare a circulației periferice, fiind eficient în gonartroză, coxartroză, poliartrită reumatoidă. Este recomandat pentru adulți și copii peste 12 ani, numai pentru uz extern!
* Crema Dr. Boici (Exhelios Timișoara) conține extracte de spânz, castan și ulei volatil de ienupăr, fiind folosită cu rezultate foarte bune în durerile musculare și articulare, pentru menținerea mobilității articulațiilor și relaxare musculară după efort susținut.
* Hyper Reum (Hypericum Baia Mare) - capsule din frunze de mesteacăn, coajă de salcie, frunze de frasin, frunze de urzică, flori de soc, fructe de ienupăr, coada-calului, teci de fasole - este folosit ca adjuvant în tratamentul de bază al reumatismului acut și cronic, gută etc. Se administrează câte două capsule de 3 ori pe zi, în cure de 20 de zile.
* Full Motion (GNLD) - comprimate cu glucozamină, zinc, siliciu din extract de bambus, bor, extract de boswellia, extract de salcie și bromelaină din ananas, poate fi folosit atât preventiv, cât și în diferite forme de reumatism, spondiloze, dureri și inflamații articulare. Se administrează profilactic câte 1 comprimat pe zi, iar terapeutic 3 comprimate pe zi.
* Tamus ("Steaua Divină" București) - unguent cu untul-pământului, arnică, rășină, ulei volatil de busuioc, ceară de albine - este folosit ca adjuvant în afecțiuni articulare, traumatisme și deformații osoase. Se aplică local, pe zonele dureroase, de 2-3 ori pe zi.
* Lyber (VivaNatura) este o cremă activă cu untul-pământului și petrol, ulei de mentă, ulei de tea-tree, arnică, ardei iute, boswellia, hrean, ghimbir și argint coloidal, care are un puternic efect antiinflamator, antireumatic, antiartritic și calmant.
* Gelul antireumatic "Puterea Ursului" (Krauter) conține extracte de plante (viță-de-vie, mentă, eucalipt, panax ginseng, castan etc.) și este recomandat în atenuarea afecțiunilor reumatice, a durerilor musculare și articulare. Gelul are un ușor efect încălzitor al zonei dureroase.
Acestea sunt numai câteva exemple de tratamente naturale pentru bolile reumatice. Trebuie menționat că tratamentele naturiste nu vindecă afecțiunile reumatice, dar atenuează considerabil virulența durerilor.
D-na farmacist ANGELA ILINA poate fi contactată la Farmacia APIFARM din Centrul Medical "APIMEDICA" - str. C. A. Rosetti nr. 31, sector 2, București, tel. 021/317.36.77