Sunt cocoțată în căruța lui nenea Dorel care, îmbrăcat de sărbătoare, îndeamnă câmpenarii de pe stradă să vină la "sfânta adunare". Moțul acesta este membru în "Asociația Crescătorilor de Taurine Arieșul Câmpeni" și a coborât din vârf de munte ca să le arate tuturor că agricultura merge bine pe munții lui. Îl întreb ce înseamnă a fi moț și îmi spune că moțul este acel om hotărât și incoruptibil. Își proptește bine căciula pe creștet, ridică bărbia și mă întreabă dacă mai "îs curioasă de ceva". Mai sunt, vreau să știu ce-ar zice calul lui despre lupta asta, dacă ar putea să vorbească. Tușește, strânge hamul și-mi spune: "Dacă animalele astea ar vorbi, ar zice ele, săracele, multe, să le lase să trăiască, nu să le dea cianură. Noi le ținem pe pășunate, la doar 3-4 kilometri de Roșia Montană. Vă dați seama? Politicienii chiar nu se gândesc că avem și noi copii, nepoți? La prima lor gură de aer, cum scot capul din pântecul mamei, să tragă cianuri? Noi i-am pus sus, să ne conducă țara, și ei ne pun la doi metri sub pământ?" Oprește căruța cu "No, stai, hoo" și continuă: "Dacă ne necăjesc tare, punem cauciucuri de iarnă pe furgon, potcoave pe cai și mergem la găgăuzele astea, la București, să stăm cu ei de vorbă. Că și Cloșca și Crișan au mers. Suntem moți de-ai lor!"
Solidaritatea de la Câmpeni
S-a făcut ora 14, adică ora oficială a începerii manifestației de la Câmpeni. Îi mulțumesc pentru plimbare lui nea Dorel, sar pe asfaltul plin de mii de picioare și încep să explorez forfota protestatară. Sunt înconjurată de oameni din toate regiunile României. Peste tot, cerul toamnei e plin de lozinci: Turda luptă pentru Roșia Montană. La fel, și Oradea. Sibiul vrea să salveze și el. Oltenia este în frunte. Și Iașiul. Vasluiul este solidar și speră ca acest capital civic să folosească și în problema gazelor de șist. Recunosc oameni din București, Timișoara, Deva, Cluj, iar regăsirea asta începe să aducă a reuniune de familie. A reuniune de țară. "Toate categoriile de cetățeni sunt reprezentați azi, de la studenți la profesori, apicultori, artiști, activiști, crescători de vaci, preoți, copii, tot! Toți sunt aici ca să-și exprime solidaritatea cu Revolta moțească", spune muzicianul Bogdan Rakolckza, venit de la Cluj.
Din boxele date (foarte) tare, se aude noul șlagăr al Apusenilor, o compoziție muzicală semnată de Nicoară Nicolae Horea, din Sohodol, pe versuri de Andone din Abrud. Refrenul este "Uniți, salvăm Roșia Montană! Uniți, salvăm Munții Apuseni". Între ele, cele mai multe versuri rimează cu "Iancu" și "solidaritate". Identitatea manifestației se conturează tot mai clar, într-un spirit tipic moțesc, parcă reînviat după zeci de ani de așteptare. Senzația este cu atât mai puternică atunci când privesc dincolo de nucleul protestului, spre margini, unde câteva zeci de vite și cai sunt înhămate la căruțe. Toate animalele sunt împodobite cu fâșii tricolore. Până și de calul care nu stă în rând cu ele, calul de piatră al statuii lui Iancu, au fost lipite două steaguri: al României și al Roșiei Montane. Mă uit la uriașa frunză pictată în verde și roșu și simt că toamna asta e singura care nu se veștejește.
Dumnezeu, înainte și după toate
Pe scena pregătită ca de concert urcă Ioan Uțiu, colonel în rezervă, decorat acum cu efigia lui Avram Iancu și o eșarfă-n trei culori. Cu o oră înainte, îmi argumentase de ce nu este proiectul de la Roșia Montană bun pentru Apuseni: "Oare fericirea stă într-un lac de cianuri, explozii zilnice, ape poluate, câteva sute de locuri de muncă și în ceea ce nu putem controla? Eu cred că fericirea stă în cei o sută de mii de oameni care locuiesc acești munți, în inima lor curată și în moștenirea pe care o lăsăm copiilor noștri: viața și bucuria de a trăi în aceste locuri, pe care abia acum învățăm să le apreciem la justa lor valoare".
Ioan Uțiu anunță începerea protestului cu o rugăciune. Mă uit în jur să văd dacă și alții trăiesc mirarea acestui neașteptat protocol. O trăiesc câțiva, obișnuiți, ca și mine, cu manifestațiile de stradă ce debutează cu proteste indignate. Dar moții nu par surprinși. Ei sunt primii care își pun liniște pe chipuri, închid ochii, își împreunează mâinile și ascultă. Pe scenă, deasupra mesajului "Guvernul trădării a pus capăt răbdării", doi preoți rostesc Tatăl Nostru și binecuvântează Marea Adunare de la Câmpeni. Țin apoi o scurtă slujbă, în care-i pomenesc pe cei care au murit pentru ca România să fie o țară liberă. Ceremonia religioasă ia sfârșit cu o depunere de coroane, la statuia lui Avram Iancu.
Uniți, salvăm toată România!
La o margine a mulțimii, Vasile Gheorghe Ursu își mângâie vaca portocalie, în timp ce ascultă Proclamația de la Câmpeni. Are obrajii rumeniți și e îmbrăcat în hainele de câmp. Peste umeri își ține biciul. E atent la fiecare virgulă căreia i se dă citire pe scenă și aprobă din cap textul care începe așa: "Noi, locuitorii Munților Apuseni, adunați astăzi, 19 octombrie 2013 la Câmpeni, ne afirmăm dreptul de a ne decide singuri soarta". Cuvintele Proclamației țintesc din prima propoziție în inimile miilor de iubitori de democrație aflați aici. Îl privesc pe moț cât durează lectura celor 12 revendicări. Aplaudă și zâmbește. Mă apropii încă un pas de el și-l întreb ce-l mână în luptă. Îmi spune: "Sunt fermier și sunt direct afectat, la fel ca mulți din zona asta. Dacă începe proiectul, nu ne mai cumpără nimeni carnea și produsele lactate. Am 15 capete de vită. Oricum ne descurcăm greu, pentru că nu avem o piață sigură de desfacere și suntem la mila samsarilor. Dacă se pune ștampila că e zonă poluată, nu ne mai cumpără nimeni produsele". Mă uit în ochii lui badea Vasile și-mi vin în minte, ca o glumă proastă, minerii care plâng de mila Apusenilor, în reclamele proaspăt interzise ale companiei Roșia Montană Gold Corporation. Realizez că milioanele de dolari pe care le-au investit în argumentul locurilor de muncă au prostit o țară, că munții ăștia sunt plini doar de aur, în niciun caz de viață și rod.
Cinste lor: câmpenarilor, roșienilor, tuturor
Pe acoperișul blocului pe care tronează frunza cauzei Salvați Roșia Montană, câteva zeci de tineri din Câmpeni, alături de jurnaliști, fotografiază și numără protestatarii. Urc alături de ei, cu teamă de înălțime, trag câteva poze și cobor fericită că trăiesc în direct primul protest, cu atâta mulțime de oameni, la poalele Apusenilor, munții pe care îi apărăm. Despre ei vorbește și jurnalistul Mihai Goțiu, care spune, emoționat, pe scenă: "Una dintre cele mai mari minciuni pe care le-am auzit cu toții este aceea că locuitorii din Apuseni susțin proiectul minier. Priviți în jur cum se susține acest proiect!" Oamenii fluieră, strigă, se bucură. "La Cluj, la București și în alte orașe din străinătate, oamenii vă susțin. Voi sunteți cei mai importanți, peste voi nu poate trece nicio voință politică. Voi sunteți cei care decideți viitorul Munților Apuseni. Azi, pe 19 octombrie, este doar începutul trezirii Apusenilor. Fiți pregătiți să vă întoarceți de fiecare dată la Roșia Montană sau în Apuseni, dacă va fi nevoie. Sunt convins că 19 octombrie va deveni sărbătoarea Munților Apuseni!" Mihai zâmbește și primește, surprins, o diplomă de onoare, din partea cetățenilor din Câmpeni. E semn de recunoștință pentru susținerea jurnalistică pe care le-o oferă de 11 ani încoace.
Aceeași diplomă îi este înmânată și președintelui Asociației Alburnus Maior, Eugen David. Și el este fermier și mărturisește, cât de des poate, că are "un simț al proprietății foarte dezvoltat" și că poate face "orice" ca să și-l apere. Se uită la diplomă, pe sub cozorocul albastru al șepcii, cugetă și spune că diploma este a tuturor, nu doar a lui. "Nu voi ceda o palmă de pământ din Roșia Montană! Noi nu ne putem trăda. Nici eu pe voi, nici voi pe mine. Pentru că suntem legați unul de altul, ori murim toți, ori trăim toți! Să vă fie clar!" Mie mi-e clar că omul ăsta e un munte care apără munți. "Dacă proiectul ăsta, Roșia Montană, se va face, voi fi și eu vinovat, și voi. Și cel care va fi rușinea națiunii va fi Avram Iancu, pentru că l-am trădat toți! Asta vreți?" Un fior se împrăștie în mii de oameni deodată și Eugen David adaugă: "Roșia Montană este doar temporar sub asediul lui Ponta și al companiei. În curând, o vom recupera! Victorie! Victorie! Victorie!" Lumea aclamă. "Îmi place extraordinar că văd aici niște ființe nobile: vacile. Da, eu sunt un fermier care are în dotare aceste ființe nobile. Dacă Guvernul vrea să facă bani, să ajute oamenii să crească animale. Cât va fi lumea, va fi nevoie de mâncare. Aurul merge în bănci și atât". Acum 13 ani, Eugen David și ceilalți roșieni care și-au scris pe case că nu sunt de vânzare erau doar oameni hotărâți să nu renunțe. Acum, uitându-mă cum îl privesc oamenii din jur, realizez că ei sunt modelele de care ducea lipsă generația noastră.
Îl recunosc în mulțime și pe domnul Zeno Cornea. Pare emoționat. Îl întreb ce simte. Mă prinde de umeri, zâmbește tăcut secunde lungi și-mi spune: "În primul rând, sunt mândru că sunt român. În al doilea rând, sunt mândru că sunt moț. În urmă cu 10 ani, am reușit să adun aici doar 100 de oameni. Acum, când mă uit în jur, sunt fericit". Fericit pare și consăteanul său, Sorin Jurcă. El îmi spune că a venit la Marea Adunare de la Câmpeni ca să își ia energie. "Mai am, dar e nevoie de multă energie pentru a lupta mai departe. Faptul că sunt oameni pe care i-am văzut doar o dată sau niciodată, care ne zâmbesc și ne îmbrățișează, e semn că apărăm o cauză dreaptă". Îl îmbrățișez și-mi doresc să mă molipsesc și eu de hotărâre, pentru totdeauna.
Împreună
Printre oamenii adunați în Câmpeni, întâlnesc o fată din Țara Bascilor. O întreb ce vânt o aduce aici și-mi spune: "Studiez în Cluj și am participat mereu la protestele de acolo. Cred că este importantă lupta voastră și merită să ne exprimăm, de oriunde am fi, solidaritatea". Între timp, pe scenă se urcă un domn care transmite, în limba franceză, un îndemn pentru Rezistență. Solidaritatea internațională se manifestă, încărcată de emoție, și în mesajul jurnalistului turc, care le citește tuturor, într-o română surprinzător de clară, ceea ce am auzit și într-un protest din Cluj. E mesajul pe care Piața Taksim, locul celor mai intense mișcări civice din Turcia anului 2013, îl transmite celor care vor să salveze Roșia Montană: "Peste tot e Taksim, peste tot e Rezistență, peste tot e Roșia Montană". Surprinși, câmpenarii aplaudă și strigă "So-li-da-ri-ta-te! So-li-da-ri-ta-te!"
"Vă întreb atunci: Horea, Cloșca și Crișan au fost extremiști?"
Profesorul Ioan Piso, care a fost directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei între anii 1997 și 2011, a venit de la Cluj, cu tricoloru-n piept și lumină în privire. Zâmbește calm, ca un ardelean liniștit, și vorbește despre fericire: "Fericirea este un drept sfânt lăsat de Dumnezeu omului pe pământ, dar este și un drept scris în toate constituțiile civilizate, inclusiv în cea a României. Cu toate acestea, cei care își apără pământul, puritatea aerului și a apei, au fost făcuți extremiști, neo-legionari. Vă întreb atunci: Horea, Cloșca și Crișan au fost extremiști? Avram Iancu a fost extremist? Simeon Balint, în fața Bisericii căruia, la Roșia Montană, s-a născut rezistența armată pentru apărarea Apusenilor, a fost extremist? Doamna de la Roșia Montană, care are aproape 80 de ani și pe care o văd la fiecare demonstrație, este o extremistă? Aceste frumoase fete, îmbrăcate românește, au figuri de extremiste? Nu! Adevărul e că i-am prins pe guvernanți cu ocaua mică și nu mai știu pe unde să își scoată cămașa. Moții dau o lecție de democrație și învățăm că democrația nu este posibilă doar la București, Cluj sau Bruxelles. Noi trebuie să știm că bogățiile acestei țări nu aparțin guvernanților, aparțin acestei națiuni, acestui popor. Dacă ei ne trădează, în numele democrației directe, avem dreptul să-i dăm jos! Va trebui ca fiecare dintre noi să facă un legământ cu sine însuși, că nu va pleca acasă până când această proclamație nu va fi pusă în aplicare. Iar dacă va fi să fie care pe care, cine va părăsi Apusenii? Moții sau hoții?". Mulțimea strigă, tare, foarte tare: "Ho-ții! Ho-ții! Ho-ții!"
Fetele îmbrăcate românește, despre care vorbește Ioan Piso, sunt tulnicăresele care duc mai departe o tradiție ancestrală, prin care țin în viață cântecul buciumului. Ele stau pe scenă tot timpul în care, diferiți și de peste tot, oamenii își spun argumentele pentru salvarea Roșiei Montane. În mijlocul mulțimii, arhitectul Ștefan Bîlici flutură un clopoțel în loc de-aplauze. Îl întreb ce simte și cum arată cei din jurul lui, din punct de vedere... arhitectural. "Simt ce-am simțit și la celelalte proteste la care am fost. Vreau să-i cunosc pe toți oamenii ăștia din jurul meu. E o lume extraordinară, vie, adevărată, cu atât mai mult cu cât fiecare ne arătăm cea mai bună parte, încercând să contribuim la binele Roșiei Montane și al României. Cum arată, din punct de vedere arhitectural? Arată ca tot ce înseamnă arhitectura tradițională românească, pe care o plângem și spunem că dispare. Arhitectura aia care arată bun simț, chibzuință, înțelepciune, liniște și legătură cu locul. Dar uite că nu dispare, renaște".
Hai să-ntindem marșul mare
Plecăm din locul în care s-au ținut discursurile protestatare, în marș, prin orașul care-și spune "inima Apusenilor". Înaintea noastră au trecut, spre casele și grajdurile lor, țăranii care mi-au povestit de ce nu e bun, pentru ei, proiectul de minerit. Au plecat mai devreme, să nu-i prindă noaptea pe drum, mai ales că unii veniseră de la 10 kilometri, călare. Brusc, la poarta lui Ioan Călin Andreș, primarul din Câmpeni, care susține public proiectul de minerit de la Roșia Montană, mulțimea strigă: "Ieși afară, javră ordinară".
Marșul se sfârșește după mai puțini pași decât cei pe care-i numărăm la protestele din celelalte orașe mari. Câmpeniul e mic (deși foarte mare în istorie) și străzile ne-ntorc repede în centru. În drumul de-ntoarcere, pe strada Libertății prindem închiderea pieței, care-i mereu plină de roadele pământului moților din Câmpeni.
Suntem iarăși în fața scenei. Un băiețel mărunt, nu mai mare de 7 ani, binecuvântează, cu voce subțire, Marea Adunare de la Câmpeni. În tăcerea tuturor, spune "Tatăl nostru". Tatăl lui spune: "Doamne-ajută!". Se strigă din nou: "Uniți, salvăm Munții Apuseni" și se-ntinde o horă mare, care încheie ziua asta, așa cum a fost anunțată din căruța lui badea Dorel: o sărbătoare a Moților.