Ultimul asemenea caz pe care l-am primit la cabinet a fost la începutul primăverii. Era un adolescent de 16 ani, ce prezenta enurezis secundar, de la vârsta de 3 ani, după o operație pentru fimoză. Anterior tratamentului chirurgical, micțiunile sale au fost normale. După intervenție, în fiecare noapte, cu rare excepții, avea una sau chiar două urinări involuntare în somnul lui profund. Mama își programa somnul în mod special, ca să-l trezească pe băiat să urineze. Însă aproape zadarnic, pentru că evenimentul nedorit se petrecea cel mai frecvent în afara oricărui orar. Sunt greu de înfățișat figura obosită și tristă a unei astfel de mame... Imaginați-vă implicațiile asupra întregii familii. Faptul că băiatul nu putea dormi în altă parte decât acasă, fiindu-i imposibilă orice deplasare mai lungă de o zi. De menționat că tratamentele medicamentoase încercate nu au adus nicio schimbare în bine.
La primele semne, consult medical
Udarea patului se consideră a fi o "problemă", când e prezentă în mod constant, la vârsta de peste 6 ani la băieți și peste 5 ani, la fetițe. Enurezisul nocturn afectează 15-20% din populația peste 5 ani, aproximativ 7% peste 7 ani și 1-2% dintre adolescenți și adulți. Este de două tipuri: primar, la copiii care au făcut acest lucru dintotdeauna, și secundar, care apare după o perioadă de timp, în care copilul a fost "uscat". Uneori sunt cazuri familiale de udare a patului. Dacă mama sau tatăl a avut asemenea istoric, crește probabilitatea ca și copilul să aibă enurezis. Indiferent că e primar sau secundar, atunci când părinții observă prezența defectului, copilul trebuie văzut de medic, mai ales dacă sunt și alte simptome, precum urină tulbure, sânge în urină sau pe lenjeria intimă, micțiuni dureroase sau udare peste zi. Trebuie lămurite posibilele cauze, de exemplu - o vezică prea mică sau prea mare, o infecție sau debutul unui eventual diabet. Dacă sunt eliminate asemenea cauze posibil primare, înseamnă că tulburarea este una intrinsecă.
În general, în mediul medical convențional circulă ideea că nimeni nu știe ce anume determină "udarea patului". Ca terapie, se administrează medicamente simpatomimetice, antidepresive sau anxiolitice, care nu dau rezultate prea bune. În schimb, au efecte adverse de nedorit, în special asupra creierului și capacității intelectuale ale copilului aflat în plină dezvoltare. Se mai aplică și alte metode de tip educațional, mai mult sau mai puțin eficiente, destul de mult discutate.
Totuși, o analiză mai atentă poate descoperi rădăcinile profunde ale problemei, iar terapia naturistă furnizează și metode de rezolvare.
Adesea, enurezisul poate fi urmarea unui stres, cum era cazul acelui adolescent de 16 ani. Suferința s-a instalat după o intervenție micro-chirurgicală asupra unui subiect al cărui psihic nu a fost suficient luat în considerare (un copil foarte speriat). Cadrele medicale nu au acordat atenție acestui aspect. Cu toate acestea, sub raport statistic, în mod frecvent, afecțiunea copilului este o reflecție a problemelor părinților. Sunt situații conflictuale manifeste, care produc suferință întregii familii, cu precădere copiilor. În paralel, unul sau ambii părinți pot avea și atitudini nepotrivite față de copil, ceea ce accentuează afectarea lui sufletească, iar enurezisul se poate agrava. Mutarea într-o altă locuință sau divorțul părinților poate, de asemenea, conduce la enurezis. Copiii care sunt abuzați sexual pot începe să ude patul. Alteori, fără a fi neînțelegeri în familie, dacă unul dintre părinți păstrează o conexiune afectivă prea strânsă cu copilul, îi poate transmite în mod profund și involuntar anumite temeri sau frământări interioare ale sale. În consecință, copilul exprimă fizic problemele emoționale ale părintelui său.
Poate că în acest fond emoțional perturbat se află, de fapt, explicația situațiilor de agregare familială a enurezisului.
Mai este luată în discuție, la unii copii, deficiența în producerea unui hormon care, eliberat în timpul nopții, în mod normal, scade fluxul urinar.
Trebuie precizat și că acei copii care au o dezvoltare înceată adesea au nevoie de mai mult timp pentru a rămâne uscați peste noapte.
În esență, pare că este vorba despre un tonus scăzut la nivelul aparatului urinar și al controlului său prin sistemul nervos vegetativ, pe fond emoțional dezechilibrat și cu posibilă imaturitate hormonală, la copiii care au un somn prea adânc.
Ce este de făcut atunci când avem de a face cu un enurezis patent?
În primul rând, părinții trebuie să nu fie niciodată supărați pe copilul care udă patul. Trebuie înțeles că el face acest lucru în mod involuntar, fiindcă nu poate controla vezica. Furia împotriva acestuia nu ar face decât să agraveze fenomenul. La fel, trebuie ca alți frați să nu râdă de cel în cauză. Mai înțelept și eficient este să fie recompensat copilul pentru evacuarea corectă a vezicii, atunci când acest lucru se produce printr-un control evident.
Recomandări
* Restricția consumului de lichide, cu două ore înainte de culcare, și obișnuirea copilului să urineze înainte de a merge în pat. Trebuie reținut și faptul că copilul trebuie să vrea să rămână uscat, pentru ca tratamentul să dea rezultate.
* La vârsta când nu mai sunt potrivite, să nu se mai folosească scutece tip Pampers peste noapte. Acestea sunt comode pentru părinți, întrucât păstrează patul și copilul uscați, însă copilul mic, nefiind deranjat de senzația de ud, nu va înțelege că are o problemă. Ca atare, nu va participa la demersul de rezolvare al unei astfel de situații. În acest fel se prelungește fenomenul până la vârste mai avansate.
* Consultația întregii familii. Pentru terapia directă, cum cauzele emoționale par a fi cele mai frecvente, trebuie analizată cu răbdare situația copilului și a familiei. Pe scurt, consultația poate cuprinde mai mulți membri ai familiei. Îmi amintesc cum un prieten api-fito-terapeut din Portugalia, d-l Antonio Couto, ne povestea că în cazul în care constată că problema unui pacient al său are implicații emoționale mai largi, ajungea să consulte și consoarta, apoi părinții sau chiar copiii, după caz. Abia atunci problema pacientului său putea fi elucidată și rezolvată complet. În aceste cazuri, e necesară o terapie pentru părinți, în primul rând, încât să se înlăture factorul iritativ emoțional pentru copilul cu enurezis.
* Remediile florale Bach. În cabinetul meu, aproape toți pacienții, indiferent de patologie, au inclus în terapia lor un preparat cu remedii Bach, potrivit cu tulburările emoționale ale fiecăruia. Ele funcționează eficient, printr-o reechilibrare tacită psiho-emoțională. Iese din discuție un efect placebo, de vreme ce acționează prompt și la copiii mici. Le-am folosit, de asemenea, la animalele din curte, unde efectele au fost clare și rapide. În practica curentă, le asociez cu Elixirele stupului (Ballot-Flurin), niște remedii similare ca alcătuire și acțiune, dar realizate din produse ale stupului. Cele două tipuri acționează convergent și se completează reciproc, iar efectele sunt mai bune când se folosesc laolaltă.
* Remediile contra fricii, stresului, șocului - sunt cu deosebire eficiente în terapia copilului cu enurezis, cât și pentru întărirea încrederii în propria persoană.
* Apilarnilul. La Institutul de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș s-au făcut studii clinice, încă din anii '80. S-a studiat acțiunea produsului în tratarea enurezisului, la copii de diverse vârste; unui lot i s-a administrat medicația alopată curentă, iar altuia, preparate cu Apilarnil. La lotul cu Apilarnil, controlul sfincterian s-a instalat mai rapid; nu au fost efecte adverse. În cazurile rebele, s-a asociat medicația convențională cu Apilarnilul. Ca mecanisme implicate, s-a considerat că Apilarnilul tonifică controlul vegetativ central și al sfincterelor, tratează și previne infecțiile urinare asociate. Administrarea s-a făcut doar seara, la culcare, spre a realiza și o superficializare a somnului prea profund al acestor copii. Experiența acumulată în timp ne-a arătat că efecte mai bune, stabile, și o modulare mai fină se obțin dacă Apilarnilul se folosește în combinație cu miere și polen (Apilarmel), pentru că aceste remedii se potențează reciproc. Noi am preferat administrarea Apilarmelului seara, de regulă în doze de 1/2-1 linguriță la copiii până la 10 ani, în funcție de vârstă și greutate. La cei mai mari, am administrat 2 lingurițe sau chiar mai mult. Dimineața, recomandăm o doză de lăptișor de matcă Ballot-Flurin, care contribuie la o mai rapidă echilibrare emoțională. Astfel, funcționarea creierului și a sistemului nervos vegetativ sunt mai fluente. Dezvoltarea generală a copilului este îmbunătățită. Se pare că intervine și o maturizare în producerea hormonului implicat în controlul fluxului urinar. Le administrăm timp de 2-3 luni, chiar dacă s-a corectat între timp enurezisul, pentru consolidarea maturizării și tonifierii sistemelor urinar și nervos.
* Presopunctură auriculară pe punctul renal. Am aplicat această procedură simplă, în paralel cu terapia orală, la toți pacienții cu enurezis, care s-au prezentat la cabinet, indiferent de vârstă. Le-am făcut presopunctură timp de 2-3 minute pe punctul renal auricular. Se poate folosi în acest scop vârful unei rezerve golite de pix. Dat fiind că punctul este de regulă foarte dureros, am aplicat o presiune variabilă, cu creșteri urmate de scăderi, pentru relaxare. Ședințele le-am făcut după caz, o dată la 5, 7 sau chiar 10 zile. Pentru a susține acțiunea între ședințe, după presopunctură am aplicat pe același punct o sămânță de susan cu vârful tăiat, când devine de formă discoidă cu suprafața netedă, încât să nu lezeze pielea. Se fixează sub leucoplast fin, nealergic, și se lasă 5-7 zile, între două ședințe. Astfel se continuă tonifierea punctului prin contact ușor, care nu produce niciun disconfort. Întreaga procedură se aplică la ambele urechi. Uneori, îmbunătățirile se observă după prima ședință.
În cazul adolescentului de 16 ani, întreaga terapie a durat 2 luni, cu partea orală și presopunctura descrisă. Surâsul și speranța au reapărut în ochii mamei, chiar după prima ședință. În acest interval, băiatul a mai avut doar 3 urinări nocturne, în situațiile când intervalele dintre ședințe au fost mai lungi.
Fiind o metodă neinvazivă, care necesită doar câteva materiale simple, presopunctura auriculară, în acest caz, ar putea fi realizată și acasă, de către părinți. În fotografiile alăturate, se observă localizarea punctului renal al urechii, cât și modalitatea de aplicare a seminței. Foarte important de reținut este că presiunea cu care se apasă trebuie să meargă până la producerea senzației evidente de durere, acesta fiind semnul că s-a atins pragul necesar tonifierii. Presiunea se menține intensă 8-10 secunde, apoi se reduce progresiv, pentru relaxarea copilului; în continuare, din nou crește și scade alternativ. În general, durerea se diminuează de la o ședință la alta, semn că tonifierea progresează. Oricum, este preferabilă o durere de câteva minute la o săptămână, spre a elimina o problemă stânjenitoare, ce poate persista ani de zile. Aș recomanda să se facă inițial o ședință la o săptămână, cu sămânța menținută întreg intervalul dintre ședințe. Pe măsură ce rezultatele devin stabile, se va crește progresiv numărul de zile de pauză și se micșorează durata menținerii seminței, până când patul uscat arată că procedeul se poate opri.
(www.melidava.ro)