O gogomănie politică

Toma Roman
După scandalul câinilor fără stăpân și cel legat de exploatarea auriferă de la Roșia Montană, un nou seism a zguduit scena politică românească.

Imixtiunea brutală a politicului în afacerile juridicului a dus iarăși România în postura de oaie neagră a lumii civilizate. Ac­țiu­nea în sine este penibilă, de un amatorism jalnic. Se­sizând că termenul înaintării către șefa DNA, Laura Co­druța Kovesi, a dosarului "Referendumul" se apropie de limită, primul ministru Victor Ponta a forțat, prin inter­mediul procurorului general, Tiberiu Nițu, demiterea procurorului de caz, Lucian Papici. În dosarul "Refe­rendumul", principalul învinuit - pentru frauda electorală care a adăugat vreo două milioane de prezențe imaginare numărului votanților - este Liviu Dragnea, vicepremier și președinte executiv al PSD, principal colaborator al lui Victor Ponta, omul răspunzător cu rezolvarea aspectelor obscure ale acțiunilor premierului și ale cabinetului său. În încercarea de lovitură de stat parlamentară din vara lui 2012 (care viza, după demiterea lui Traian Băsescu, punerea Justiției sub controlul Politicului), Liviu Dragnea a jucat un rol esențial. Eșecul loviturii de stat (prin opoziția Curții Constituționale și intervenția fermă a Occidentului) i-a obligat pe inițiatori - conduși formal de cuplul An­tonescu-Ponta, liderii PNL-ului și PSD-ului - să facă pasul înapoi, ajungând să coabiteze, inclusiv pe baza unui pact instituțional, cu președintele țării. Blocarea încercării de supunere totală a statului față de interesele de grup ale "conspiratorilor" nu a dus însă și la abandonarea speranței că, până la urmă, o vor realiza.
Nervozitatea și reacțiile aberante ale cuplului aflat la putere (USL-ul, cu 70% din reprezentanța parlamentară, controlând total executivul) au avut motivații serioase. Mai întâi, faptul că Justiția, devenită independentă cu adevărat, s-a manifestat ca atare, amendând afacerile sus­ținătorilor interesați. Or, găștile de afaceriști, Becali, Voi­culescu, Fenechiu, precum și baronii locali ai USL, voiau tocmai posibilitatea de "a opera" în impunitate absolută. Apoi, uzura guvernării și corupția administrativă începeau să-și facă simțite efectele sociale, prăbușind entuziasmul care a asigurat triumful USL la ultimele ale­geri. Sacul umplut prin măsurile dure luate în perioada crizei eco­nomice de cabinetul Emil Boc a început să se golească accelerat, sub presiunea grupărilor clientelare ale puterii. Iarna grea și eșecurile în serie ale "marilor pro­iecte" ori ale privatizărilor USL-iste prevesteau că agitația propa­gandistică a puterii executive își va pierde, tot mai mult, impactul. Pentru electoratul care aștepta altceva decât "guvernarea la televizor", chiar și agresivitatea continuă a instrumentelor mediatice aservite (televiziunile de știri, dominate de Antena 3) a devenit obositoare. Mai ales că, în ciuda presiunii lor - în special psihologice - Justiția și-a continuat drumul. Pe rând, câțiva din marii afaceriști necinstiți, pentru care s-a pus la cale, de fapt, "lovitura de stat", au fost inculpați și chiar condamnați. După A. Năs­tase și G. Becali au urmat D. Voiculescu-Felix și R. Fe­nechiu, pârtia fiind deschisă și pentru mulți alții.
După înăbușirea încercării de lovitură de stat, șeful executivului, V. Ponta, a semnat un pact de coabitare cu președintele Băsescu, mizând pe timpul puțin până la "prezidențiale" (care închideau cercul deținerii totale a pu­terii, prin plasarea ipotetică a lui C. Antonescu la Cotro­ceni) și pe măsurile populiste ce trebuia să dea alegătorilor iluzia că, economic, România a decolat spre mai bine. Independența Justiției și trezirea, încă firavă, a societății civile, i-a încurcat socotelile. Triumfalismul televizat al premierului a început să se înmoaie când DNA, secondată de ANI, și-a propus să se apropie de instrumentele politice prin care a fost regizată lovitura de stat, iar socie­tatea civilă s-a mobilizat - prin internet - în dezvăluirea afa­ce­rilor oneroase pe care regimul său a căutat să le fina­lizeze (Roșia Montană și altele). D-l Ponta și-a pierdut răbdarea și a intervenit direct (prin procurorul general Nițu, de­sem­nat chiar de el în funcție) pentru stoparea do­sarului «Re­ferendumul», care îl inculpa pe Liviu Drag­nea, principalul său adjunct și instrument. Reacția nervoasă, datorată de­sincronizării în blocarea dosarului, acesta fiind deja înaintat șefei DNA, și acuzele aduse procurorului de caz, Pa­pici - după schema "Cine nu e cu noi e împotriva noas­tră" - au justificat emblema pe care i-a pus-o (în "Eve­­ni­mentul zilei") Ion Cristoiu, de "iresponsabil vesel", deși manifestările lui numai vesele nu sunt. Pripeala lui de "cârlan" l-a supărat până și pe Ion Iliescu, "părintele" so­cia­lismului românesc, și l-a făcut pe Crin Antonescu, com­panionul principal în cucerirea dominației totale a țării, să se despartă de el, prin susținerea interzicerii imixtiunii în Justiție. Victor Ponta s-a trezit și cu imaginea externă - la care ține mult - extrem de șifonată, declarațiile ambasa­de­lor occidentale indicând că acțiunea sa - în fond, vis­cerală și negândită, ca multe altele - a fost perfect per­cepută. După trădarea "amicului" Hollande, președintele Franței, în chestiunea accesului la Spațiul Schengen, condamnarea occidentală a intervenției în Justiție este încă o palmă pe obrazul imberbului premier.
Scandalul încercării de manipulare a Justiției implică - prin consecințele sale politice - o reașezare a raporturilor în mamutul parlamentar al USL-ului. Obsesia preziden­țială a lui Crin Antonescu pare a-și căuta alți susținători, PSD-ul fiind tentat tot mai mult să guverneze singur. Acu­za de "țap ispășitor", dată de PSD-iști PNL-ului pentru aberațiile unei guvernări dezastruoase nu prea mai rezistă. Constrâns de propriile sale gafe politice, PSD-ul caută alte modalități de conservare a poziției sale. Ceea ce înseamnă că Victor Ponta, ca premier și lider de partid, devine ne­liniștit și începe să caute un alt orizont.