La Gura Râului, localitatea sibiană cu nume nemaiîntâlnit, l-am căutat iar pe Părintele Ioan Peană, pentru a ne mai dezvălui din cele trăite în anii petrecuți în calitate de șofer, diacon și preot, alături de Înalt Preasfințitul Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului (1967-1981) și ca om de legătură tainică între Vlădica de la Sibiu și Părintele Arsenie Boca.
Fiu de miner din Munții Apuseni, născut la 18 decembrie 1914 la Abrud, Nicolae Mladin a făcut studii de Teologie la Oradea, Chișinău și București. Pe 1 mai 1940, s-a închinoviat alături de fericitul Părinte Arsenie la Mânăstirea Brâncoveanu. Profesor la Academia Teologică "Andreiană" din Sibiu, din 1943, a fost unul dintre stâlpii mișcării duhovnicești de la Sâmbăta. În 1947, la praznicul "Adormirii Maicii Domnului", a fost tuns în monahism. Ieromonah din 15 august 1949, în 1967 a fost ales Mitropolit al Ardealului.
Părintele Arsenie l-a iubit pentru sufletul său bun, i-a apreciat cultura teologică și l-a admirat ca mare predicator. Între cei doi călugări cu care a reînceput viața monahală la Sâmbăta a rămas o prietenie statornică.
Șofer la Mitropolia Ardealului
"În 1972, încă student la «Teologia» din Sibiu, am fost angajat ca șofer la Mitropolia Ardealului", își amintește Părintele Ioan Peană. "Din 1973, când împreună cu Ieromonahul Nicodim Zaharie (1915-1998) am fost la București și l-am cunoscut pe Părintele Arsenie, am mers de zeci de ori la Drăgănescu și București, trimis de Înaltul Nicolae Mladin, care avea în mine încredere deplină. Dorea să afle părerea Părintelui Arsenie, într-o chestiune sau alta. Îl avea astfel sfetnic «din umbră».
Prin 1995-'96, la Mânăstirea Prislop, unde a trăit ultimii săi ani, Părintele Nicodim mi-a dat un caiet cu predici și învățături scrise de mână, frumos, de acest uriaș al duhului, Părintele Arsenie Boca. La scurt timp după ce l-am dus înapoi la Prislop, Părintele Nicodim a murit. Ucenic al Părintelui Arsenie, Părintele Nicodim Zaharie a fost o vreme și duhovnicul Părintelui Arsenie.
Șofer al consilierilor de la Mitropolie, la început, am devenit apoi șoferul Episcopului-Vicar Visarion Aștileanu. Un om impozant, înalt de peste 1,90 m. Pe cartea de muncă eram încadrat ca funcționar principal. Îmi spunea Preasfințitul Visarion:
«- Tu ești șofer teolog sau teolog șofer?!...»
În 1974, am fost făcut diacon, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, de către PS Visarion. Am fost împreună de câteva ori la Mânăstirea Prislop, care atunci era desființată. Îi plăcea foarte mult locul acela. Și Preasfințitul spunea: «Aici trebuie să facem ceva! Dacă putem, să facem ceva!». Și așa a lucrat Dumnezeu, încât după ce a ajuns Episcop de Arad, în 1973, a înlesnit redeschiderea Mânăstirii Prislop, în 1976. În perioada aceea, județul Hunedoara aparținea de Episcopia Aradului. Odată, prin 1974, șoferul Mitropolitului Nicolae Mladin trebuia să fie prezent la un proces de divorț al fiicei sale și nu putea să-l însoțească pe Înalt Preasfinția Sa la București, unde se întrunea Sinodul. M-a recomandat pe mine. A fost primul meu drum cu Mitropolitul Nicolae Mladin. La București, în fața Palatului Patriarhal, m-am dat jos ca să-i deschid ușa mașinii. Stătea mereu în spate. Coborând, l-a zărit pe Preasfințitul Antonie Plămădeală, care atunci era Episcop-Vicar patriarhal, și mi-a zis: «Îl vezi?... Va fi Mitropolitul Ardealului. Să nu uiți!...».
Ce premoniție! Se întâmpla cu opt ani înainte ca Înaltul Antonie să ajungă, într-adevăr, Mitropolit al Ardealului! Cred că acei primi călugări de la Mânăstirea Sâmbăta, între care a fost și Nicolae Mladin, au avut toți un dar al înainte-vederii.
Din ianuarie 1976, am rămas ca șofer al Mitropolitului Nicolae Mladin. Conduceam un automobil Volga. Erau foarte puține pe atunci. Mai avea câte un prim-secretar de partid, câte un șef de la Securitate. Când treceam pe lângă un milițian, acela lua poziția de drepți și saluta cu mâna la chipiu. Nu se punea problema să mă oprească. Zicea Înaltul Nicolae, râzând cu poftă: «Vai, de-ar ști el că salută un Mitropolit!».
Cuget curat
Am devenit ceea ce sunt prin legătura pe care am avut-o cu Mitropolitul Nicolae Mladin și mulțumită sfaturilor primite de la Părintele Arsenie. M-au ajutat să rămân în picioare. I-am ascultat. Altfel, ar fi fost suficiente motive să cad. Ca preot tânăr, ți se ofereau destule ocazii. Mă refer la compromisurile pe care erai îmbiat să le faci și chiar la căderea din credință. Era atâta sobrietate la Părintele Arsenie și atâta bunătate la Mitropolitul Nicolae! Cu compromisurile care s-au făcut în timpurile acelea n-am fost niciodată de acord. Un preot nu are dreptul să trădeze pe Hristos și Biserica Sa. Legat de acest lucru, Părintele Arsenie spunea așa:
«Mă, zice omul: ce să fac? Până trec puntea, mă fac frate cu dracul. Dau mâna și cu ăla cu coarne. Da, dai mâna cu dracul ca să treci puntea. Ai trecut. Dar ai trecut de partea lui».
Ferice de cei care au avut puterea de a se stăpâni! Mai ales cei care au fost în preajma ierarhilor. Era imposibil ca, lucrând în anturajul unui arhiereu, să nu fii contactat de Securitate. Și eu am fost solicitat să dau informații. Am fost chemat la secretariatul Mitropoliei, unde era secretarul Mitropolitului, Dan - Dumnezeu să-i dea sănătate, că-i infirm -, era inspectorul de Culte Constantin Frâncu și un securist care se ocupa de Facultatea de Teologie și de Mitropolie. Mi-au cerut să le dau informații despre Mitropolit: «Asta nu pot să fac, domnule Frâncu, când erați consilier la Mitropolie, ați avut încredere în mine și ați știut că ceea ce-mi spuneți nu se află în altă parte. Nici Mitropolitului nu-i spuneam unde am fost, dacă mi-ați cerut să nu știe nimeni. Așa cum atunci n-am zis nimic mai departe, nici acum nu pot. Mai bine, de mâine nu mai vin. Înaltul Nicolae are încredere în mine și eu să-l trădez și să dau informații?!... Nu pot face așa ceva! Mai bine plec!».
Îl aveam duhovnic și pe Părintele Grigore Marcu, profesor de Noul Testament la Institutul Teologic din Sibiu. El mi-a zis: «Vezi ce spune Mitropolitul!». I-am spus imediat Înaltului Nicolae că mi s-a cerut să dau informații:
- «Mă, putem face și așa: dă-le, dar să știm tot. Să știm ce vor să știe și le dai informațiile pe care le vrem noi.
- Nu! Nu pot! Mă retrag. Rămân preot la parohia mea și atât!», am răspuns.
Am refuzat categoric. Știam că e ceva care mă înlănțuie, îmi ia libertatea. Și n-a fost nevoie să plec de la Mitropolie. M-au lăsat în pace. Mitropolitul avea încredere totală în mine. Aveam cheia de la reședința sa. Marea mea mulțumire e că am fost în postul în care am fost și n-am făcut ceva de care să-mi fie rușine, care să-mi dea mustrări de conștiință, vreun păcat major.
Curaj și demnitate
Din patru în patru ani, când erau alegerile de președinte al Republicii Socialiste România, ierarhii Bisericii erau chemați la București, la Comitetul Central al Partidului. Acolo făceau o scrisoare către "cel mai iubit fiu al poporului". În 1979, Mitropolitul Nicolae Mladin n-a vrut să mai scrie ceva la adresa lui Nicolae Ceaușescu. Se săturase. Când a ieșit de la Comitetul Central, mi-a zis: «N-am scris nimic».
Eu n-am înțeles la ce se referea. Preasfințitul Vasile Coman, Episcop de Oradea, mi-a spus: «Mă, Ionică, ai grijă de Înaltul, că n-o scris nimic!».
Mi-a zis că fiecare ierarh trebuia să scrie niște cuvinte de laudă la adresa lui Ceaușescu, și Mitropolitul Nicolae Mladin n-a vrut. Patriarhul Iustin Moisescu s-a enervat, a vorbit dur cu el, dar nu l-a înduplecat. De la acest gest i s-a tras sfârșitul. A fost începutul căderii lui din scaunul de Mitropolit. Pe seama sa au început să fie puse fel de fel minciuni. Cunoscuta dezinformare a Securității. Într-o zi, inspectorul de Culte de la Sibiu, Frâncu, mi-a zis: «Mă, Ionică, noi știm că acum la el în apartament e o femeie. Noi știm tot, mă! De ce nu vrei să ne spui ce face mitropolitul?
«- Domnule Frâncu, nu pot. Nu-mi stă în caracter».
Era vorba de o călugăriță, dar nu era nimic adevărat din ce voiau să insinueze ei. Securitatea și Partidul căutau să compromită ierarhii Bisericii. Și pe Preasfințitul Visarion Aștileanu au vrut să-l discrediteze tot cu o femeie, dar n-au reușit. Mi-a spus când i-am fost șofer. Voiau să le păteze reputația, să-i aibă la mână, cum se spune. Să aibă cu ce să-i șantajeze. Așa era sistemul de atunci: diavolesc. Toate problemele pe care le avea de înfruntat Mitropolitul le spuneam Părintelui Arsenie. Desigur, numai ceea ce-mi cerea Înaltul Nicolae să întreb. Despre atitudinea pe care a avut-o Vlădica Nicolae la Comitetul Central, când n-a vrut să scrie nimic, Părintele Arsenie a spus: «Mă, acuma intră în luptă directă cu ei. Ori renunță, ori se bate și moare!».
Așa a fost. Părintele Nicolae Mladin a dus o rezistență pașnică. N-a vrut să intre în conflict cu nimeni. Părintele Arsenie îmi spunea: «Mă, Mitropolitul n-are stofă de luptător. El are stofă de scriitor, de orator».
Într-adevăr, predica impecabil. Cât de frumos vorbea! Regret că n-am cerut măcar o casetă. Avea un casetofon mic, cu care îl înregistram când vorbea la sfințiri de biserici sau la alte sărbători bisericești. Copiam de pe casetă predica, și apoi textul era dat spre publicare ori la Mitropolia Ardealului, ori la Telegraful român. Vorbea liber. Nu erau microfoane, boxe și stații de amplificare. Începea să vorbească încet, cu voce scăzută și mergea în crescendo, până ajungea să strige: «Așa să facem pentru Hristos!... Căci El e Învierea și Viața, El e biruitorul morții: cel ce crede într-Însul viu va fi!».
Eu am avut o reticență față de sistemul comunist. Mitropolitul m-a simțit și îi plăcea asta. Am slujit de multe ori împreună. De la Înaltul Nicolae am învățat mai mult decât la Teologie. În primul rând, bunul simț în relația cu oamenii. Pe vremea aceea, îmi ieșeam din pepeni când vedeam cu ce absurdități veneau unii, cu ce pretenții fără noimă, fără acoperire. Și dacă voiam să le zic ceva, Înaltul Nicolae îmi zicea ușor: «Taci, mă...». Și atunci mă minunam. Iată un Mitropolit care nu-și pierdea cumpătul! Avea răbdare și era mereu smerit. De o smerenie desăvârșită.
Aria colomniei
În 1980, pe seama Mitropolitului Nicolae Mladin s-au lansat tot felul zvonuri, mai ales că ar avea probleme de sănătate mintală. Nu credeam așa ceva, pentru că era coerent, lucid, nu avea scăpări de memorie. Doar când mergea la București, la Sinod, avea emoții. Îmi spunea:
- «Așa nu m-aș duce, așa n-aș pleca... Ce să fac?
- Să nu mergem».
Totuși, ne duceam. De câteva ori am fost de la București la Drăgănescu, pe ascuns. De la Mihăilești, o luam pe jos, printre trestii și sălcii, urcam printr-o grădină și ieșeam la biserică. Ce vremuri! Așa era nevoit să meargă un Mitropolit, ca să-l întâlnească pe Părintele Arsenie Boca!
I-am spus Înaltului Nicolae ce se vorbește, că ar avea probleme cu sănătatea minții. Am căzut de acord că e bine să facă un consult medical la Cluj. A vorbit cu doamna doctor Aurelia Sârbu de la Neuropsihiatrie, cu doctorul Emil Câmpeanu, de la Neurologie, și cu doctorul Cuatu. S-au oferit imediat să-l primească. Am fost împreună la Cluj.
Concluzia analizelor medicale a fost că Mitropolitul era perfect sănătos mintal. Doctorița Aurelia Sârbu a venit la Mitropolie și a adus rezultatele investigațiilor. După masă, când am condus-o cu mașina la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, mi-a zis: «Părinte, te felicit că ești lângă un așa om mare! Să fii liniștit, că Înaltul Nicolae mai poate fi mult și bine Mitropolit».
Aveam o fină în București, Ghiocela, fiica unui general, Vasiliu, prieten cu Ștefan Voitec, care era atunci președintele Marii Adunări Naționale. I-am povestit generalului despre problemele pe care le are Mitropolitul Nicolae. A vorbit cu Ștefan Voitec și mi-a dat telefonul său, pentru a stabili o întâlnire. L-a sunat Vlădica în prezența mea, dar nu l-a găsit. Mitropolitul n-a revenit cu un alt telefon.
După vreo lună de zile, când am fost la București, la Sinod, președintele Departamentului Cultelor, unul Roșianu, l-a luat la întrebări pe Înaltul Nicolae Mladin, de față fiind și Patriarhul Iustin Moisescu. Îi interesa ce a vrut să vorbească cu Ștefan Voitec. Am avut încă o dată confirmarea că telefoanele erau ascultate. Aflând că prin mine a făcut rost de telefonul lui Voitec, am fost chemat noaptea, de la căminul preoțesc unde dormeam, la reședința patriarhală. Patriarhul m-a întrebat direct:
«- De unde-l cunoști pe Ștefan Voitec?
- Printr-o fină de-a noastră.
- Ce-ați vrut să vorbiți cu el?
- Înaltul Nicolae e foarte necăjit, are multe probleme și m-am gândit să-i spună lui Ștefan Voitec.
- Ieși afară!»
Atât a fost dialogul. Totuși, știind despre această posibilă legătură cu Ștefan Voitec, au evitat să ia măsuri ferme contra Înaltului Nicolae.
Despre problemele acestea vorbeam cu Părintele Arsenie, care-mi spunea ce să-i transmit: «Să fie tare! Să stea pe poziție». La un moment dat, însă, Părintele Arsenie mi-a spus: «Să se retragă». Înaltul Nicolae a fost de acord. Voia să urmeze acest sfat și să se retragă din scaunul mitropolitan al Sibiului.
"Pe mine m-au terminat"
De câțiva ani, Înaltul Nicolae obișnuia să meargă două săptămâni, în iulie-august, la Oradea, ca să facă băi termale la Felix. În vara lui 1981, eu aveam acasă zidari care renovau casa și l-am rugat să ia un alt șofer. Cu o zi înainte de plecarea la Oradea, mi-a dat spre păstrare un certificat medical și un caiet de însemnări, spunându-mi:
«- Ține-le, că cine știe ce se va întâmpla cu mine.»
În răstimpul cât Înaltul Nicolae a fost la Oradea, a murit Ștefan Voitec. Imediat au acționat împotriva sa. În lipsa lui, încuietorile de la ușile reședinței episcopale au fost schimbate și i-au scos un fir de la telefon, încât după ce a revenit la Sibiu, n-a mai putut lua legătura cu mine. Văzând că nu mă sună, m-am dus la reședința episcopală, unde secretarul Mitropoliei mi-a zis: «Mă, Ioane, aici nu mai ai ce căuta!».
Timp de câteva luni, n-am putut lua legătura cu Înaltul Nicolae. Când îl sunam, telefonul nu mergea. La fel, când mă suna el pe mine. Mitropolitul era izolat în reședința mitropolitană. L-au dus la București, l-au pus să facă o cerere de demisie și apoi l-au dus la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta. Despre cum era supravegheat și izolat Înaltul Nicolae la Sâmbăta mi-a povestit Părintele Gherontie, care trăia acolo și era foarte pornit împotriva autorităților comuniste. Nu după multă vreme, Părintele Gherontie a fost găsit mort, în chilia lui. Și era mai tânăr ca mine cu vreo trei-patru ani. Avea vreo 35 de ani.
Pe starețul de atunci al Mânăstirii Brâncoveanu, Arhimandritul Veniamin Tohăneanu, îl cunoșteam bine. Când am fost la Sâmbăta ca să-l caut pe Înaltul Nicolae, mi-a spus:
- «Părinte Ioan, nu ai voie să intri în contact cu Mitropolitul.
- Cum, părinte Veniamin?!...
- Nu-i voie. Înțelegi?...».
Am priceput că i se pusese în vedere să nu-i lase pe cei care fuseseră apropiați de Înaltul Nicolae să ia legătura cu el. L-am rugat pe părintele Iustinian Stoica - acum e la Schitul Prodromu, în Sfântul Munte Athos - să mă anunțe dacă se ivește vreo ocazie și aș putea să-l revăd pe Înaltul Nicolae. La un moment dat, Părintele Iustinian m-a anunțat că Părintele stareț e plecat în Germania, pentru o expoziție de icoane pe sticlă. De praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena, după-amiază, am plecat către Sâmbăta, cu părintele Gheorghe Șpan și preotesele noastre. Îmbrăcați civil, fără reverendă. Am călătorit pe ploaie și am ajuns pe un soare blând. În mânăstire era liniște deplină, călugării erau retrași la chiliile lor și am ajuns până la Înaltul Nicolae. Când m-a văzut, a exclamat: «Mă, ploaia binefăcătoare te-a adus!».
I-am spus că am vrut să-l văd, dar nu mi s-a permis. A înțeles și a zis: « Lasă, Ionică ne face clătite».
Fratele Ionică de atunci e astăzi Preasfințitul Irineu Duvlea, Episcop-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America, stareț al Mănăstirii Brâncoveanu, între 1993 și 2000. Pe vremea aceea, avea grijă, la Sâmbăta, de Înaltul Nicolae. La plecare, Mitropolitul Mladin mi-a zis: «Mă, pe mine m-au terminat comuniștii! Ai grijă de tine, ai grijă de parohie și apără-ți Biserica. Pe mine m-au terminat. Ai grijă!».
M-am bucurat că în ultimii ani i s-au republicat câteva cărți: «Hristos - viața noastră: asceza și mistica paulină», «Prin zbuciumul vremii - predici», «Prelegeri de mistică ortodoxă», «Poruncă și libertate - prelegeri de morală ortodoxă».
În 1982, Înaltul Antonie Plămădeală a fost ales Mitropolit al Ardealului. A vrut să mă readucă la Sibiu, la Mitropolie, dar am refuzat. Am fost prea apropiat de Înalt Preasfințitul Nicolae Mladin. Pe 1 iunie 1986, a plecat la Domnul și este înmormântat la Mânăstirea Brâncoveanu, pe care a iubit-o mult. Am aflat că la slujba de înmormântare de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost prezent, foarte discret, aproape neobservat, Părintele Arsenie Boca.
Noi, cei care am avut mai multe tangențe cu Părintele Arsenie în acele vremuri, știm ce ocrotitor a avut țara noastră, ce rugător pentru poporul nostru. Au fost timpuri grele pentru creștini, pentru Biserică. Să dea Domnul ca iubirea pe care o revarsă peste întreaga țară să fie răsplătită printr-o hotărâre sinodală! Ori va fi, ori nu va fi canonizat, Părintele Arsenie e un sfânt."