Dealurile pe care mașinile urcă singure
Fenomenul a fost semnalat prima dată în SUA, unde a fost numit "magnetic hill". Dar și în România există astfel de dealuri magnetice, în majoritatea lor cunoscute și dezbătute în presă. Unul din ele este întâlnit în Basarabia, la Orhei, unde localnicii susțin cu tărie că respectivul fenomen are legătură cu evenimentele petrecute acolo în vremea celui de-al doilea război mondial și cu activitatea naziștilor. Un alt caz este întâlnit în județul Bihor, la Vârciolog, într-o zonă unde, spre vârful dealului, mașinile merg singure pe șosea. Al treilea caz este în Zalău, la ieșirea spre Cluj, unde mașinile n-au nevoie de motor ca să urce panta. Un caz foarte cunoscut este întâlnit în Maramureș, între Budești și Cavnic, unde, din nou, mașinile se deplasează singure. Alte situații similare sunt întâlnite în Munții Gutâi, la trecerea dintre Baia Mare și Sighetu Marmației, Pasul Tihuța, o porțiune de șosea în Babadag, Tulcea, Obârșia Lotrului, Buzău, zona Bucium din Iași și la Măgura Baciului din Bacău.
Dealul din Maramureș, de pe drumul dintre Budești și Cavnic, rămâne cel mai cunoscut. Aici, atunci când oamenii își scot mașinile din viteză, acestea urcă singure, de parcă ar fi împinse de o forță invizibilă. În speranța de a găsi o explicație, în zonă au fost făcute mai multe experimente. Acestea au demonstrat că același fenomen care se întâmplă cu mașinile se repetă și cu apa turnată pe deal sau cu niște bile amplasate pe asfalt. Toate încep să umble, mânate de ceva nevăzut. Părerile experților sunt împărțite. Unii discută despre posibilitatea existenței unui câmp electromagnetic foarte puternic în zonă, alții consideră că pe deal s-ar produce un tip de iluzie optică, datorată unei ruperi de pantă cu schimbare de unghi, care oferă impresia de deal, acolo unde în realitate panta continuă, oamenii având astfel impresia că drumul urcă, atunci când el de fapt coboară. În ciuda acestor explicații destul de neclare, de altfel, nu puțini sunt cei care continuă să susțină ipoteza unui fenomen paranormal veritabil, ce are loc în această zonă și în cele nominalizate mai sus.
Peștera Polovragi
Conform legendelor, Peștera Polovragi ar fi fost folosită de zeul dacilor, Zalmoxis, pentru a ajunge, prin niște tuneluri subterane secrete, direct la cetatea Sarmizegetusa. Cu aproximativ 100 de ani în urmă, un grup de speologi au cercetat prima dată grota, găsind în pământ urme vechi de 2000 de ani lăsate de dacii care ar fi umblat prin ea. Legenda spune că, în trecut, ermiții daci puteau vindeca orice boală folosind o plantă numită "polovraga", care nu mai există în prezent. Altă legendă trimite la "capitala (polis) vracilor". Tot dacii ar fi ascuns comori fabuloase în peșteră, care încă nu au fost descoperite, pentru că toți cei care au încercat să le caute au fost loviți de blestemul aurului, rostit de însuși Zalmoxis, rămânând pentru veci în tenebrele peșterii. Și mai sunt ciudățenii la Polovragi. Ciobanilor și văcarilor din zonă le-au dispărut animale chiar sub ochii lor, în timp ce mulți nuntași au văzut uluiți cum mâncarea și băutura dispar de pe mese, chiar în toiul petrecerii. Și mai puțin noroc au avut aventurierii veniți în zonă să caute comorile ascunse, majoritatea lor căzând pradă unor morți violente.
Dar lucrul cel mai misterios de la Peștera Polovragi este presupusul portal care se spune că duce spre o altă dimensiune. El se deschide numai o dată pe an, în noaptea de Paște, iar temerarii care trec pe sub el ajung în lumea de dincolo, printre morți, rămânând, uneori, dispăruți pentru totdeauna. În locul unde se deschide portalul există o prăpastie adâncă, de netrecut, dar în noaptea de Paște, peste ea se lasă o perdea de fum și se formează o punte care facilitează trecerea dintre lumi. Doi oameni ar fi trecut prin acest portal, mânați de curiozitatea de a ști ce se află dincolo de lumea cunoscută. Odată ajunși în cealaltă dimensiune, ei ar fi întâlnit niște ființe îmbrăcate în alb, care pluteau la vreo 20-30 de centimetri de sol și care le-au înmânat un fel de chei. Erau cheile întoarcerii, fără de care prăpastia devenea iarăși de netrecut. Unul dintre cei doi amatori de senzațional a pierdut cheia, rămânând blocat în cealaltă dimensiune. El nu s-a mai putut întoarce, în timp ce amicul său a revenit, reușind să iasă din peșteră. Surpriza a fost că, odată întors, a aflat că deși petrecuse numai câteva minute în cealaltă dimensiune, aici trecuseră câțiva ani buni. În plus, uitase tot ce văzuse "dincolo".
Acolo unde spiritele aruncă cu pietre
În noaptea zilei de 20 martie a anului 1997, casa familiei Panait Drăghici din Costești, județul Argeș, a fost asaltată de o ploaie de pietre pornită ca din senin. Pietrele, de diferite dimensiuni, au spart ferestrele și au distrus acoperișul casei. A doua zi, ploaia a revenit, tot seara, în jurul aceleiași ore, ca în ziua precedentă. Fenomenul a continuat până pe data de 24 martie, când locuitorii comunei sărbătoreau Bunavestire. La fața locului a venit și poliția, care nu a putut decât să întocmească clasicul raport de pagube și distrugere fără făptaș. După ziua de sărbătoare a urmat o perioadă de liniște, care a durat până pe 29 august, când ploaia de pietre a revenit în forță. Supărați și disperați, oamenii au chemat un preot să facă slujbă în casă. Pe durata slujbei, ploaia a încetat, pentru ca apoi să revină.
Pe 4 septembrie, piesele de mobilier au început să se mute singure dintr-un loc în altul prin casă, împinse parcă de niște mâini invizibile. La scurt timp, creștinii urmau să sărbătorească Nașterea Fecioarei Maria, zi în care toate manifestările stranii au încetat. Membrii familiei Drăghici au crezut că responsabilă pentru evenimentele neplăcute ar fi fost Achilina Marciuc, o vecină ciudată care țipa agitată și arunca cu pietre în casa lor, până când a murit pe 11 august 1987, continuând să arunce pietre și de dincolo de mormânt.
Satul Poeni și blestemul lupilor
La poalele Munților Poiana Ruscă se întinde satul Poeni, un sat cu o istorie mai aparte. Aici, mai mulți săteni au fost atacați de lupi, iar o femeie, Maria Sârbu, a fost chiar ucisă și devorată de aceștia. După cum se spune, lupii atacă oameni doar dacă sunt turbați, ceea ce nu se aplica în acest caz. De peste o sută de ani, în zonă nu mai existau lupi.
Localnicii explică cazul prin existența unui strigon, așa cum este denumit strigoiul în zonă, iar martorii oculari descriu arătarea ca pe un câine negru, zburlit, foarte mare, și care atunci când se deplasează nu lasă urme pe sol, în nisip, praf sau zăpadă. Se mai spune că monstrul dispare dacă cel care îl vede spune o rugăciune sau își face cruce. Bătrânii satului povestesc că în urmă cu vreo două sute de ani, cineva din neamul celor mușcați de fiară ar fi ucis un alt om din sat, pentru a-i fura o armă valoroasă. Mama celui ucis, distrusă de durerea pierderii unicului fiu, s-a dus în cimitir și l-a blestemat pe ucigaș, împreună cu tot neamul său. La scurt timp, ucigașul a fost mușcat de un vârcolac blestemat să se chinuie astfel și el, sub formă de lup.
Drumurile sufletelor neliniștite
Se zvonește tot mai des că fantoma unei mirese moarte provoacă accidente pe DN7. Pe porțiunea de drum din apropiere de Găiești, județul Dâmbovița, a murit o mireasă, împreună cu mirele ei, exact în ziua nunții. În locul accidentului a fost amplasată o cruce, în memoria celor doi, și de atunci, în respectiva zonă se petrec foarte multe accidente rutiere, în care mor cel mai des bărbați necăsătoriți. În doar doi ani, 12 tineri și-au găsit sfârșitul în zonă. Se pare că un blestem i-a oprit pe cei doi nefericiți să treacă în lumea de dincolo.
Un alt drum național blestemat este DN39. În zona unde drumul traversează satul dobrogean Lazu, exact lângă drum, a fost înființat un cimitir musulman, pentru numeroși turci și tătari care locuiesc în zonă. Cimitirul fiind foarte extins, noua șosea a fost construită peste o porțiune a lui. Aceasta este zona în care se petrec accidentele cele mai grave. Localnicii susțin că spiritele morților au fost deranjate din odihna lor veșnică de buldozerele care au construit șoseaua. Nu puțini sunt cei care declară cu convingere că locul este bântuit, mulți dintre șoferi susținând că mergeau cu viteză mică atunci când, ca din senin, au pierdut controlul autovehiculului, fără nici un motiv obiectiv. Pe cealaltă parte a drumului, au fost construite vile care și ele sunt, la rândul lor, bântuite. Așa cum spiritele au fost deranjate de construcția drumului național, așa și locatarii vilelor sunt deranjați de cei morți, care nu se pot odihni în pace.
Un alt drum bântuit este și șoseaua care trece pe lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră. În perioada comunistă, în jur de 2000 de oameni au fost luați din penitenciare pentru a fi trimiși la muncă silnică, în vederea construirii Canalului. Mulți dintre ei au murit în timpul lucrărilor, cei bolnavi și epuizați fiind îngropați de vii, se spune, sub pământul descărcat de basculante. Dealurile formate din moloz au fost denumite de localnici "Dealurile Morții". Cu toții evită aceste locuri, considerându-le bântuite.
Preotul care nu apare în fotografii
În satul Bonț, de lângă Gherla, există un preot care "deschidea Cartea", o practică interzisă de Biserica Ortodoxă. În jurul orei patru, credincioși din toate colțurile țării se adunau la biserica din sat, pentru a încerca să găsească rezolvări miraculoase la problemele lor, cu ajutorul părintelui. Ocolind intrarea principală, credincioșii intrau pe ușa laterală în biserică. Într-o zi s-a întâmplat ca un ziarist să se ducă acolo, pentru a se alege cu un reportaj de senzație. După ce a așteptat la rând, a reușit, în sfârșit, și el, să intre în biserică. Acolo a fost șocat de întunericul aproape sinistru, încăperea fiind luminată doar de o singură lumânare amplasată pe masa de lângă preot. Deși reporterul nu a apucat să spună cine este și ce căuta, a fost întrebat dacă avea reportofonul pornit. El răspunse că nu, după care explică sincer motivul vizitei: o mică relatare pentru ziarul la care lucra. În acel moment, preotul se schimbă la față, începu să țipe, să amenințe și să blesteme. Printre amenințări, reporterul a recunoscut câteva lucruri care îl priveau personal și pe care preotul nu ar fi avut de unde să le știe. Șocat, a ieșit din biserică și s-a întors în mașină, unde îl aștepta un coleg fotograf. Cei doi s-au hotărât să aștepte până când preotul avea să iasă din biserică pentru a face câteva poze, pe care să le publice în ziar, după care s-au urcat în mașină și au plecat. Puțin mai încolo, când cei doi au oprit mașina și au privit pozele, au avut o mare surpriză: toate clișeele în care ar fi trebuit să apară preotul erau complet albe. Pelicula nu înregistrase nimic.