"De ce Roșia Montană și nu tăierea cu 25% a salariilor din sectorul public?", s-au întrebat scepticii de serviciu. "De ce Roșia Montană și nu gravele atacuri la adresa statului de drept care au urmat basculării de către USL a Guvernului MRU?", au pus problema, îmbufnați, câțiva comentatori cu nume. "De ce Roșia Montană și nu oricare dintre marile tunuri pe care le-au dat constant în ultimii ani cei aflați la putere, în detrimentul economiei naționale și a bunului public?", au întors-o, pe partea lor, analiștii economici. "De ce Roșia Montană și nu faptul că, de 20 de ani, se taie și se fură pe rupte din pădurile românești?", a venit, fără prea multe așteptări, replica diversioniștilor anti-ecologiști. Chiar așa! De ce s-au ridicat tocmai acum atâția protestatari pe bulevardele și în piețele marilor orașe ale României? Ce anume i-a făcut pe atâția zeci de mii de oameni să iasă în stradă, săptămâni la rând, pentru cauza Roșiei Montane și împotriva exploatării cu cianuri a aurului din Munții Apuseni? Cum se face că generația tânără, pe care mulți o credeau pierdută pe Facebook și Messenger, mereu cu gândul la a părăsi țara, își găsește tocmai acum resursele pentru a ieși din apatie și a-și face auzită vocea? Și, mai departe, cum se face că persoane și grupuri atât de diferite ca interese, aspirații și viziuni, de la stângiști utopici la ultranaționaliști bățoși, de la antreprenori de succes la ecologiști "flower-power", de la elevi și studenți entuziaști la pensionari cuminței, au ajuns să apere aceeași cauză?
Așa amorfă și divizată cum o credeam, societatea românească a găsit, iată, în 2013, un numitor comun: Roșia Montană. E un uimitor consens al indignării în legătură cu acest proiect minier, iar asta i-a surprins fără replică și pe analiști, și pe sociologi, și pe politicienii cei mai versatili. Consensul indignării vine tocmai din esența proiectului Roșia Montană Gold Corporation. Proiectul RMGC este, pur și simplu, corolarul răului din societatea românească. În cei peste 10 ani de când e vândut ca soluție salvatoare pentru criza de locuri de muncă din România și pentru îndestularea bietului buget de stat, nu a fost idee și valoare socială sau națională pe care promotorii exploatării aurifere să nu o fi compromis. Au corupt funcționărașii mărunți, și-au asigurat liniștea primarilor din zonă, au blocat orice soluție de dezvoltare durabilă a Roșiei, au închis gura presei locale, regionale și naționale cu contracte de publicitate înjositoare, și-au folosit lobby-ul insidios pentru a-și asigura sprijinul celor mai importanți oameni din stat, indiferent de alternanța la guvernare, și pentru a obține redevențe ridicole pentru România, s-au folosit din plin de slăbiciunile statului pentru a-și garanta un contract beton și despăgubiri pe măsură, în caz că proiectul nu iese, s-au folosit, constant, de publicitatea mincinoasă și de artificii de PR pentru a mima sprijinul public al proiectului. Acum, că le-au făcut pe toate astea, după ce au scos și morții din morminte, ce le mai rămâne de făcut? Să schilodească pentru totdeauna inima Transilvaniei și să umple toată România de cianuri, în complicitate cu o clasă politică absolut iresponsabilă, în grija căreia nu poți lăsa nici măcar chivernisirea puținului pe care îl avem, darmite negocierea unor contracte de mare anvergură și de mare risc. Vor fi fost mulți "De ce tocmai Roșia Montană", dar sunt atâți de "De aceea" că nu ajunge o tabletă de pagina 2 pentru toate argumentele. Puțea prea tare acest cocktail toxic, ca să nu răsufle pe sub capacul manipulării impuse de RMGC și de guvern!