Câteva lecții de pragmatism american

Ciprian Rus
Patru foști ambasadori americani la București, James Rosapepe, J.D. Crouch, Michael Guest și Mark Gitenstein, au cerut recent Congresului SUA, prin­tr-un editorial comun, publicat pe 30 august în "Washington Post", să relaxeze condițiile de acordare a vizei pentru cetățenii români.

De­mersul ambasadorilor vine pe fondul dezba­te­rilor din Congresul SUA privind reforma le­gilor legate de acordarea de vize. Cu atât mai mult, într-un astfel de context, prezența alătu­ra­tă a celor patru semnături în influentul "Washington Post" e măgulitoare pentru țara noastră. După cum măgulitoare sunt și cuvintele pe care cei patru semnatari - oameni despărțiți de apartenența politică și de viziunile doctrinare - le au la adresa românilor: "Spri­jinul nostru reflectă convingerea că actuala legislație americană privind vizele restrânge pe nedrept dreptul de călătorie pentru cetățeni pe care țara noastră ar trebui să-i primească cu brațele deschise. Noi, toți, am fost am­basadori ai SUA în România. În această calitate, fiecare am întâlnit o mulțime de români care împărtășesc valo­rile americane și ne respectă țara, dar care au fost îm­pie­dicați să viziteze SUA, de obicei pentru că veniturile lor erau considerate scăzute după standardele americane. Prezumția că aceștia ar intenționa să rămână ilegal în SUA - lăsându-și în urmă cultura, familia și prietenii - a fost deseori greșită". Cum în Statele Unite ale Ame­ricii, dezbaterile pe teme serioase se poartă pe argumente concrete și pe statistici solide, editorialul asumat de James Rosapepe, J.D. Crouch, Michael Guest și Mark Gitenstein nu e o lungă odă adresată României și ro­mâ­nilor, ci un veritabil document de realism în susți­nerea unei idei (din care ar avea multe de învățat și societatea civilă din țara noastră). Turiștii din țările cu un regim preferențial de intrare au cheltuit în 2012 nu mai puțin de 61 de miliarde de dolari în Statele Unite, ceea ce în­seam­nă vreo 9 miliarde de dolari impozite și 433.000 de locuri de muncă. Relaxarea regimului vizelor pentru România, Polonia, Croația și Bulgaria (singurele țări UE care au nevoie de viză în SUA) ar crește încasările SUA și ar ajuta economia americană, argumentează, pertinent, cei patru foști ambasadori, care punctează de câte ori au ocazia faptul că România a fost mereu un partener onest și loial al administrației de la Washington.
De ce, în ciuda faptului că deschiderea granițelor față de cetățenii UE ar aduce beneficii financiare concrete, America rămâne reticentă și continuă să dezbată și să întoarcă pe toate părțile o astfel de problemă? Aici, prag­matismul american ne oferă o nouă lecție: pentru că beneficiile nu sunt niciodată răspunsul final și definitiv la o dilemă. Mai sunt și riscuri care trebuie luate în calcul, mai sunt și chestiuni legate de oportunitatea de moment, mai sunt și niște principii care se cer corelate cu ex­pe­riența unor situații similare din trecut. O dezbatere se­rioasă ia în calcul toate aceste lucruri. Nu e cazul la noi, iar cazurile Roșia Montană și gazele de șist sunt doar două exemple. Să nu ne mai mirăm, atunci, că uneori îi e mai greu unui cetățean român să ia o viză de câteva luni în SUA, decât unei companii ca Chevron sau RMGC să ia concesiuni de ani de zile pe rezervele naturale ale Ro­mâniei...