ANASONUL - aroma sănătătii

Ilie Tudor
- La începutul toamnei, ating maturitatea o categorie cu totul aparte de ierburi de leac: cele care produc semințele aromatice. Fie că vorbim de anason, de fenicul, de coriandru sau de chimen, semințele foarte parfumate, aflate la limita dintre condimente și plante medicinale, fac minuni pentru însănătoșirea sistemului digestiv și nu numai. În cele ce urmează vom cunoaște una dintre aceste semințe, care este fără doar și poate cea mai activă din punct de vedere terapeutic: anasonul -

Este o plantă care crește spontan, în tot bazinul Mării Mediterane, ajungând până în zona sudică a țării noastre. Istoria folosirii semin­țelor aromate ale anasonului începe încă de acum 5000 de ani și este foarte dificil de stabilit care este civilizația care a "domesticit" pentru prima oară anasonul. Unii cer­ce­tători consideră că anasonul este originar din Egiptul Antic, alții îl atribuie Greciei sau chiar Persiei (actualul terito­riu al Iranului). Cert este că în toate aceste civili­zații, semințele aromatice ale anasonului au fost consi­de­rate medicament pentru trup, dar și pentru suflet. Pliniu cel Tânăr, unul dintre învățații an­ti­chității, spu­nea despre anason că "înve­selește și ini­ma cea mai tristă, redând totodată pofta de viață". La rândul său, me­dicul militar roman Dioscoride consi­dera anasonul drept un adevărat antidot pentru otrăvuri, dar și contra bolilor di­gestive produse de hrana alterată. Un mi­le­niu mai târziu, în Evul Mediu, celebra călugăriță vin­de­că­toare Hildegard van Bingen spu­nea des­pre anason: "Oricum ar fi consumat, rece, în semințe, sau sub formă de ceai, el înveselește omul și îi aduce o căldură plăcută (activează cir­culația), o transpi­rație fără miros și o digestie bună. Căci cine mă­nâncă în fiecare zi pe stomacul gol anason proas­păt micșorează flegma rea sau putreziciunea din mă­runta­iele lui și alungă mirosul greu al ră­suflării sale". Și tot în Evul Mediu, alchimiștii au descoperit o calitate excep­țională a anasonului: în com­binație cu alte plante aro­ma­tice, puterile sale vindecă­toare se înzeceau, trans­for­mându-l într-o adevărată ar­mă în lupta cu bolile. Dato­rită acestei descoperiri, s-a ajuns ca o combinație de ana­son și alte ierburi, ce con­țin uleiuri volatile, să fie printre puținele remedii care au funcționat în timpul epidemiilor de holeră sau ciu­mă. Iar studiile contem­porane au confirmat că, în­tr-adevăr, efectul antiinfec­țios al anasonului crește de... 32 de ori atunci când este combinat cu uleiul de cim­bru, de exemplu. Interesant este că nici una dintre cele două plante luate separat nu are nici măcar pe de­parte forța vindecătoare pe care a demonstrat-o com­bi­nația lor.

Carte de vizită

Denumirea științifică a anasonului este Pimpinella anisum și este o rudă apropiată a morcovului și a țeli­nei, dar și a angelicăi sau a brâncăi ursului, toate aceste plante făcând parte din aceeași familie, aceea a apia­ceelor. Este o plantă înăltuță, de un metru - un metru și jumătate, care la începutul verii face niște flori mici, găl­bui, foarte asemănătoare cu cele ale mărarului. Pe timpul verii, florile sale se maturizează și se transformă acum, la începutul toamnei, în semințe cu un miros foar­te distinct, dulce-aromatic. Principala armă a aces­tei plante este un ulei volatil, prezent în proporție de 1,5-6% în fructele sale și care se află deopotrivă la ori­ginea aromei sale extrem de plăcute, dar și a efec­te­lor sale terapeutice. Alături de uleiul volatil, mai întâl­nim în semințele anasonului și grăsimi, proteine, pre­cum și o serie întreagă de vitamine, care întregesc pro­filul de medicament al acestei plante. În toată lumea, anasonul este folosit în primul rând ca tonic pentru di­gestie și ca remediu de urgență pentru orice deranja­ment gastric sau intestinal. În aproape toate combi­na­țiile celebre de condimente, din Asia și până în Europa, întâlnim ana­sonul, cu aroma sa plăcută, ușor dulce, și cu efectele sale blânde, dar și puternice, deopotrivă.

Răspândirea plantei

La noi în țară, anasonul este aproape exclusiv plantă de cultură, doar în sudul României (județele Olt, Dolj) fiind întâlnite, cu totul izolat, exemplare de anason sălbăticite. Așadar, această plantă nu poate fi procurată direct din flora spontană, ci va trebui achiziționată din magazinele de profil. Este recomandat să cumpărați doar semințe întregi de anason, nu planta mărunțită sub formă de pulbere, deoarece după măci­nare își pierde rapid substanțele active și oxidează, de­venind inutilă din punct de vedere terapeutic. În maga­zinele naturiste găsiți anasonul sub formă de semințe, în raioanele de plante medicinale sau de condimente, întrucât aceas­tă iarbă are dublă calitate: de remediu și de condiment.

Preparate din anason

Pulberea de anason

Se obține prin măcinarea cu râșnița electrică de cafea a semințelor plantei, din ea admi­nistrându-se de 2-3 ori pe zi, câte un sfert - o jumătate de linguriță. A­cest remediu are exce­lente calități sti­mu­lente diges­tive, calmante gastrice și intes­tinale, pre­cum și antispastice (favorizea­ză opri­rea sughițului, a refluxului gastro-esofagian). Dacă semințele sunt sufi­cient de proas­pete și moi, ele pot fi mestecate direct, fără a le mai măcina în prealabil, în felul acesta calitățile lor terapeutice fiind folo­site la maxi­mum.

Infuzia combinată de anason
Se pune o linguriță de semințe de ana­son ușor mărunțite într-un pahar de apă și se lasă să macereze vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, după care se stre­coară. Extractul obținut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opărește cu încă un pahar de apă, după care se lasă să se răcească. În final, se combină cele două extracte, iar preparatul obținut se va administra pe parcursul unei zile.

Infuzia fierbinte de anason
Se folosește doar ca remediu de urgență (în rest fiind preferată infuzia combinată), în afecțiunile diges­tive și respiratorii, în special, proprietățile antispastice ale anasonului fiind puternic potențate de efectul termic al infuziei. Se prepară prin opărirea unei lingurițe de se­­mințe de anason cu o cană de apă, după care se lasă acoperit amestecul să infuzeze vreme de 10-15 minute și apoi se filtrează. Se administrează cât mai cald posi­bil.

Tinctura sau rachiul de anason
Este un remediu care a făcut carieră în secolul al XVIII-lea, când era considerat un soi de panaceu. Având efect tonic digestiv, stimulent și tonic psihic (con­feră o stare de optimism, vioiciu­ne), rachiul de anason era considerat un medicament în urmă cu două secole, în Țara Românească, găsindu-se deopo­trivă în cârciumi și în spițerii. Așa se face că faima sa a trecut peste timp, ajungând inclusiv în arta cinemato­gra­fică românească, rachiul de anason fiind băutura preferată a lui "Mărge­latu", unul din eroii marilor ecrane în anii '80.
Rețeta de obținere a acestui remediu este simplă: se pun într-un borcan 20 de linguri de pulbere de semințe, care se acoperă cu alcool alimentar sau ra­chiu de 40-50 de grade, amestecând în­continuu. Când întreaga masă de pul­be­re a fost acoperită, rămânând deasu­pra un strat de alcool de două degete, se închide borcanul ermetic și se lasă conținutul la ma­cerat vreme de 12 zile, după care se strecoară. Prepara­tul obținut se pune în sticluțe mici, închise la culoare, și se păstrează vreme de maximum 5 ani. Se admi­nis­trează de regulă o linguriță, de 4 ori pe zi, în tratamente de 1-3 luni.

Tratamente interne

* Diabet - într-un studiu făcut în anul 2011, unui număr de 114 pacienți diabetici le-a fost administrată zilnic o cantitate de 5 grame de pulbere de anason, proas­păt măcinat. Pe parcursul celor 60 de zile de trata­ment, analizele de sânge făcute regulat au arătat o scă­dere gradată a valorilor zaharurilor din sânge, ajungân­du-se ca la sfârșitul curei, pacienții tratați cu anason să aibă glicemia cu 36% mai scăzută decât pacienții din grupul martor, care în acel interval de timp luaseră re­medii placebo (false). În urma tratamentului cu această plantă, cercetătorii au mai observat, pe lângă scăderea drastică a valorilor glicemiei, o scădere a valorilor co­les­terolului total și a celui rău (LDL), precum și o scădere a valorilor trigliceridelor. Concluzia studiului este că semințele de anason, consumate sub formă de pul­bere, sunt un puternic remediu anti-diabetic, stabili­zând și reducând valorile glicemiei, diminuând în plus și riscul de complicații cardio-vasculare ale diabetului.
* Toxiinfecția alimentară - în caz de toxiin­fecție alimentară, combinația aproape infailibilă este aceea între semințele de anason și părțile aeriene înflo­rite de cimbru (Thymus vulgaris). Cele două plante își potențează reciproc acțiunea antiinfecțioasă, având da­rul de a anihila rapid bacteriile, fungii sau virușii pato­geni din tubul digestiv. Se recomandă administrarea unui amestec de pulberi din cele două plante, com­bi­nate în proporții egale, din care se iau câte 3-6 lingurițe pe zi, până la dispariția totală a semnelor bolii. În cazul toxiinfecțiilor alimentare severe, se administrează infu­zia combinată de anason, în care se adaugă 2-3 picături de ulei volatil de cimbru. Se pot administra până la ma­xi­mum 1 litru pe zi din acest ames­tec.
* Balonare (meteorism) - semințele de anason, mestecate imediat după masă, sunt un extraordinar remediu pentru ușurarea digestiei, pentru combaterea ba­lo­nării, a colitei de fermentație și a sindromului colo­nului iritabil. După fiecare masă, la 10 minute, se mes­tecă o jumătate - o linguriță de semințe de anason (dacă nu ne permite dentiția, vom lua pulberea, pe care o vom ține în gură măcar un minut). Planta are efecte pu­ternic carminative, adică previne formarea gazelor în intestin, fiind un foarte bun antiinflamator pentru tot tubul di­gestiv.
* Dispepsie, digestie dificilă - în Germania, o co­misie oficială a guvernului, formată din medici și far­ma­ciști (cunoscută sub numele de "Comisia E"), a au­tentificat în anul 1990 faptul că semințele de anason con­țin principii active care echilibrează secreția și eva­cuarea bilei și a sucurilor gastrice, îmbunătățind di­ges­tia și eliminând probleme cum ar fi balonarea, inape­tența, atonia gastrică. Semințele de anason se adminis­trează sub formă de pulbere, din care se ia cu un sfert de oră înainte și cu zece minute după fiecare masă, câte un sfert de linguriță.
* Greață, inapetență - un studiu clinic făcut în Spania a arătat că aroma semințelor de anason inhibă, pur și simplu, senzația de greață, la cei mai mulți dintre subiecții testați. Acest efect nu apare doar la adminis­trarea pe cale orală a plantei, ci chiar și prin simpla in­halare a miresmei de anason, care diminuează senzația de greață și favorizează apariția unui apetit alimentar sănătos.
* Astm - un studiu de medicină experimentală a arătat că administrarea extractului apos de anason are un efect relaxant asupra arborelui bronșic, ușurând respirația și ajutând la expectorație (la eliminarea mu­cusului în exces de pe căile respiratorii). Ca reme­diu "de urgență", cu acțiune antispastică bronșică imediată, se recomandă o cană de infuzie fierbinte de anason, care va relaxa prompt musculatura netedă a arbo­relui bronșic, blocând apariția sau măcar diminuând intensitatea crizei de astm. Ca tratament pe termen lung, se recomandă administrarea unei combinații de pulberi de anason, mușețel (Matricaria chamomilla) și trei-frați-pătați (Viola tricolor), amestecate în proporții egale, din care se va lua câte o linguriță de patru ori pe zi, pe stomacul gol. O cură cu această com­binație de plante durează 90 de zile și se face de mini­mum două ori pe an.
* Tuse, tuse convulsivă - se administrează, de asemenea, infuzia fierbinte de anason, care are efect antispastic și antitusiv. În tusea care apare pe fondul infecțiilor bacteriene, la prepararea infuziei de anason se va adăuga și o cantitate egală de cimbru de cultură (Thymus vulgaris), pentru a potența efectul antibiotic al anasonului. Se pot face, de asemenea, inhalații cu această infuzie fierbinte, uleiurile volatile ale celor două plante exercitându-și astfel direct, la nivelul apa­ratului respirator, efectele antispastice și antibiotice.
* Gastrită hiperacidă - un studiu de medicină experimentală a arătat că administrarea infuziei com­bi­nate de anason reduce prompt leziunile mucoasei gas­trice produse de sucurile gastrice, precum și de alte sub­stanțe toxice (inclusiv alcoolul și anumite medicamente care "atacă" epiteliul gastric). Pentru potențarea efec­tului protector gastric al semințelor de anason se va adăuga la prepararea infuziei combinate și o linguriță de semințe de in (Linum usitatissimum), care are în plus un efect antiinflamator și anti-acid.
* Candidoză - se iau zilnic câte 3-4 lingurițe dintr-o combinație de pulbere de rădăcină de cicoare (Cichorium inybum) și pulbere de semințe de anason, amestecate în proporții egale. Cele două plante au o acțiune sinergică, anasonul având efect antifungic, iar cicoarea stimulând dezvoltarea unei flore normale.
Contra candidozei vaginale se fac spălături vagi­nale, de 3-5 ori pe săptămână, cu infuzie combinată de anason, în care se pun 2 lingurițe de tulpini înflorite de pelin (Artemisia absinthium).
* Adjuvant în dependența de morfină - un studiu făcut în India a arătat faptul că semințele de ana­son au un surprinzător efect de reducere a dependenței de morfină și de celelalte droguri opiacee. Substanțele volatile din semințele acestei plante acționează asupra unor receptori din creier care răspund de plăcere și relaxare, care vor deveni astfel mai puțin receptivi la morfină. Într-un studiu pilot s-a folosit uleiul volatil de anason, din care s-au administrat câte 6 picături, de două ori pe zi.
* Bufeuri - într-un studiu făcut pe 72 de paciente ajunse la perioada de debut a meno­pau­zei, s-a constatat reducerea intensității și a frec­venței bufeurilor după 60 de zile de trata­ment cu ana­son. În plus, pacientele au sesi­zat că au un tonus fizic și psihic mai ridicat, au mai rar palpitații (aritmie cardia­că), iar evoluția osteoporozei este mai lentă. Acest efect terapeutic excepțio­nal se datorează prezenței în semin­țele a­ces­tei plante a unor sub­stanțe cu efecte hormo­nale, așa-nu­mi­ții fito-estrogeni, care com­pen­sează re­du­cerea activității ovarelor, care survine la menopauză. Se administrează tinctura de anason, câte 1 linguriță de patru ori pe zi, în cure de 90 de zile, urmate de alte 30 de zile de pauză.
* Lactație - combinația de aur pentru stimularea lactației la mămicile care au probleme cu alăptarea este cea dintre anason și schinduf (Trigonella foenum-grae­cum). Cele două plante stimulează, în mod 100% natu­ral, prin acțiunea lor hormonală, producerea laptelui, îmbunătățind totodată compoziția și calitățile nutritive ale acestuia. Mai mult, o parte dintre principiile active ale anasonului sunt transferate în lapte, având efecte de stimulare blândă a digestiei și de combatere a colicilor sugarului. Se administrează, de trei ori pe zi, câte o lin­guriță rasă din combinația de pulbere de anason și schinduf.

Precauții și contraindicații
Anasonul se va administra cu prudență (doar un sfert de doză), în primele 3 zile de tratament, persoa­nelor cu gastrită, enterită sau colită acută, întrucât pot exista sensibilități digestive particulare la această plan­tă. Dozele recomandate nu vor fi depășite, deoa­rece anetolul, o substanță volatilă conținută în semin­țele de anason, poate avea efecte nocive în cantități mari.


Un remediu chinezesc puternic

Anasonul stelat


De curând, această plantă ciudată, cu fructul în formă de stea, care conține mai multe semințe aromate, a apărut și în farmaciile și magazinele noastre naturiste. În ciuda numelui și a aromei foarte asemănătoare, cele două plante sunt cât se poate de diferite între ele. În primul rând, anasonul stelat (Illicium verum), cunoscut și sub numele de "anason chinezesc", este un arbore, în timp ce anasonul european (Pimpinella anisum) este o plantă ierboasă. Apoi, compoziția chimică și sfera de aplicații a celor două plante sunt destul de diferite. În timp ce anasonul clasic este folosit în special pentru tulburări digesti­ve, hormonale și respiratorii, cel stelat este folosit în mod tradi­țional, pe lângă afecțiunile di­ges­tive, și contra gripei, bolilor virale și a cancerului. Ambele plante sunt folosite drept condi­mente, dar și ca medicamente, de milenii, iar industria farma­ceutică a început să le folosească, de curând, la producerea de noi substanțe terapeutice. Iată în continuare patru afecțiuni în care anasonul stelat și-a demonstrat din plin eficiența:
* Virozele respiratorii - în această cate­gorie de afecțiuni, pulberea de semințe de anason stelat este aproape imbatabilă. Acțiunea antivira­lă a plantei se datorează unei substanțe (acidului shikimic) conținută de către semințele sale, sub­stanță care, ajunsă în ficat, se transformă într-un puternic antiviral, care ajunge astfel în circulația sanguină. Efectul antiviral al acestei substanțe este atât de puternic, încât a devenit componenta de bază în cunoscutul medicament Tamiflu - ce­le­bru pentru efectele sale în virozele gripale rebele.
* Boala canceroasă cu diverse loca­lizări - anasonul stelat, folosit drept condiment, alături de turmeric și de coriandru, este un reme­diu profilactic extraordinar împotriva bolii can­ce­roase. Studiile statistice au arătat că populațiile din sud-estul Asiei, care folosesc mari cantități din această combi­na­ție de condimente, au o rată a can­cerului gastric, intestinal și pulmo­nar mult mai redusă. Efectul anti-cancerigen se datorează anti-oxi­dan­ților foarte puternici din anaso­nul stelat și din celelalte două con­di­mente, care previn mutațiile celu­lare și apariția tumorilor maligne.
* Hepatita virală - este tra­tată cu mult succes în me­dicina tradițională chineză cu o com­bi­nație între anaso­nul stelat, lem­nul dulce (Gly­cyrrhiza gla­bra) și astraga­lus (Astragalus membrana­ceus). Cele trei plan­te se ad­ministrează sub forma unei combinații de pulberi, în pro­porții egale, din care se iau câte 3-4 grame, de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Amestecul are efect an­tiviral direct, activează puternic sistemul imu­ni­tar și protejează celulele hepatice sănătoase de extinderea infecției.
* Tusea rebelă - este calmată de o inha­lație cu semințe de anason stelat. Două lingurițe de semințe se zdrobesc, se pun într-o cană și apoi se toarnă deasupra apă clocotită. Pacientul se așea­ză cu nările la câțiva centimetri de cana abu­rindă și își acoperă capul cu un prosop, așa încât aburul fierbinte să fie în întregime inhalat. Efec­tul de calmare al tusei apare numaidecât.