Buruienile vindecătoare: PIRUL (Agropyron repens)

Din rețetele domnului farmacist BOBARU

"Pune negru peste verde, că boierul nu te vede"

Este o plantă pe care am urât-o din răsputeri în co­pi­lărie, pe la vârsta de 10-13 ani. Fiind fiu de țăran, născut pe meleaguri teleormănene, vara eram nevoit să îmi ajut părinții la diferite treburi gospodărești, printre care și prășitul în grădină sau la câmp. Deși îmi plăcea să muncesc, mă gândeam cu groază la vetrele de pir ascunse printre culturi, fiindcă dintre toate buruienile lăsate de Dumnezeu pe pământ, el este cel mai greu de stârpit. Lungi și tari, ca niște brațe de caracatiță, rădă­cinile lui se întind în pământ câțiva metri. Era suficient să rămână un fragment de rizom netăiat, ca să crească din nou. În cazul pirului, nu se putea aplica zi­cala "Pune negru peste ver­de că boierul nu te vede!". Vitalita­tea lui extraordinară făcea ca, după prima ploaie, să răsară din nou, dacă era doar acoperit cu pământ, fără a fi adunat și ars.
Repulsia față de pir s-a accen­tuat la liceul agricol, pe care l-am absol­vit în anul 1970, când profe­sorul de fitotehnie ne-a prezentat planta ca pe o adevărată pacoste pentru inginerii agro­nomi care urmau să se înfrunte aprig cu el, mai ales că, la acea vreme, folosirea ierbicidelor era abia la început și avea prețuri prohibitive. Dar facultatea de farmacie pe care am urmat-o a reușit să îmi schimbe proasta pă­rere despre pir, când, cu mare uimire, am aflat că bles­temata buruiană a copilăriei mele are însu­șiri terapeu­tice excepționale.

Recunoașterea plantei

Puțini sunt oamenii care nu au auzit de pir sau nu-l recunosc (mai ales cei care au copilărit la țară). Este o o plantă ierboasă, târâtoare, ramificată în toate direc­țiile, netedă, de culoare gălbuie-lucitoare. Lung de câți­va metri, are firele groase de circa 2 mm, cu noduri așe­zate la distanță de 5 cm, pe care se găsesc frunzulițe de consistența membranei, muguri și rădăcini ca niște mus­tăți. Tulpinile aeriene sunt netede și subțiri, tip pai (face parte din aceeași familie ca și grâul). Frunzele sunt înguste, cu teacă despicată, care înconjoară tul­pina, iar florile sunt dispuse în spice.

Zona de răspândire

Pirul se întâlnește din câmpie până în zona montană inferioară, prin culturile prost întreținute, prin pajiști, pe coaste de deal aride, nisipoase sau argiloase, pe lân­gă garduri, pe la margini de păduri sau tufărișuri. Este o buruiană foarte răspândită și în cimitire, dând bătăi de cap celor care îngrijesc mormintele celor dragi.
Popular, pirul de mai numește chirău, grâul-mâței, răgălie etc.

Recoltare

Materia primă folosită în scopuri medicinale se află în partea subterană a plantei, în rizomii de culoare gal­benă, fară miros, cu gust dulceag, mucilaginos. Recol­tarea se face de preferință toamna sau primăvara, cu ajutorul unei sape bine ascuțite, iar pe suprafețe mai mari, cu ajutorul unei grape cu colți, numită și boroană.
Odată scoși din pământ, rizomii se spală foarte repede cu apă (substanțele active sunt solubile în apă), se înlătură părțile aeriene, rizomii pătați sau înnegriți, apoi se pun la uscat. Uscarea se face pe cale naturală, la soare, în strat subțire. Având un conținut redus în apă, acest proces se definitivează în câteva zile, iar ran­damentul la uscare este de 2 la 1, adică din 200 grame rizomi proaspeți rezultă 100 grame produs uscat. În această fază se obține așa numitul pir brut, de culoare brună. După uscare, rizomii se freacă cu o pânză aspră, de obicei de sac, pentru îndepărtarea resturilor de rădăcini și teci de frunze, obținându-se pirul galben, de calitate superioară.

Compoziția chimică

Rizomii de pir sunt bogați în principii active, pre­cum inulina, inozitolul, vitaminele A și B.

Modul de preparare a pirului

Se pot prepara pentru uzul casnic cinci forme far­maceutice.
* Macerarea: 2 linguri de plantă uscată și mă­run­țită groscior se pun într-o cană de apă, la tempera­tu­ra ca­me­rei, timp de o oră, după care se filtrează. Se con­su­­mă lichidul la temperatura ambiantă, câte 2 căni pe zi.
Nota farmacistului: Această tehnică de extracție este posibilă datorită faptului că principiile active din pir sunt solubile în apă rece.
* Infuzia: 2 linguri de plantă măcinată groscior se opăresc cu o cană de 250 ml de apă clocotită, se lasă la infuzat 30 de minute, după care se filtrează. Se poate consuma neîndulcită, având în vedere că rizomii de pir au gust dulceag. Doza uzuală este de 2 căni pe zi.
* Decoctul: 4 linguri de plantă uscată și mă­run­­țită groscior se fierb pe foc mic, timp de 30 de mi­nute, în 500 ml de apă, într-un vas de preferință din inox sau emailat. La final, se com­pletează apa evaporată. Se fil­trează fierbinte, prin tifon sau vată medici­nală, umec­tată cu puțină apă înaintea filtrării (alt­fel, o parte din soluția ex­tractivă se va pierde din cauza îmbi­bării fil­trului din vată). Prin această proce­dură se obține un preparat mai con­centrat. Doza terapeutică este de o ceașcă (50 ml) de două ori pe zi. Nu este necesară îndulcirea.
Nota farmacistului: Decoctul se poate folosi o perioadă mai lungă de timp, dacă e ținut la frigider, însă nu mai mult de 3 zile de la prepa­rare.
Dacă doriți obținerea unor prepa­rate în cantități mai mari și cu ter­men de valabilitate mai lung, vă pro­punem alte două forme farmaceu­tice: tinctura și vinul.
* Tinctura de pir: 20 grame pir uscat și mă­cinat groscior se pun la macerat în 100 ml alcool ali­mentar sau alt produs distilat, obținut în gos­podărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrea­ză prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece ușor partea lim­pede într-un alt flacon, îndepărtându-se even­tualele reziduuri care s-au depus pe fundul vasului. Se păstrea­ză în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop pi­curător. Doza uzuală este de 30 de picături de 2 ori pe zi. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păs­trării, se agită flaconul înainte de utilizare.
* Vinul de pir: 100 g plantă uscată, mărunțită gros­cior, se acoperă timp de 30 zile cu un litru de vin alb, agitându-se de 2-3 ori pe zi. Vinul se filtrează apoi și se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Mod de administrare: se recomandă o ceșcuță, aproxi­mativ 30 ml, de 2 ori pe zi, înainte de masă.

Ce boli vindecă pirul

Tratamente de uz intern

* Bolile rinichilor - infecții acute sau cronice (cis­tite, pielite, pielonefrite). Ajută la îndepărtarea uraților din urină, factori favorizanți în formarea pietrelor la rinichi. O combinație benefică pentru diverse afecțiuni renale o reprezintă un ceai compus din pir și zămoșiță. Se prepară la fel ca infuzia.
* Boli hepatice - pirul dă rezultate bune, folosit ca te­ra­pie complementară în ciroze, fiind un bun depu­rativ (detoxifiant).
Nota farmacistului: Ceaiurile depurative (deto­xi­fiante) sunt recomandate tuturor celor care fac tra­tamente continue, pentru diferite boli cronice, având în vedere că toate aceste medicamente sunt metabo­li­zate în cea mai mare parte de ficat și, drept urmare, este necesară detoxifierea lui.
* Boli cardiovasculare - are efect major în hiper­tensiunea arterială, datorită efectului diuretic, și în reglarea contracției fibrei miocardului, datorită con­ți­nutului de ioni de potasiu
* Boli ale aparatului genital - anexite.
* În anemii de diferite etiologii, datorită conți­nutului bogat în fier al pirului.
Nota farmacistului: Absorbția fierului în tubul digestiv se face sub formă de fier bivalent. În general, plantele bogate în fier prezintă această formulă, care nu se poate prepara ca medicament. În farmacii, pre­pa­ratele cu fier conțin fier trivalent, care abia ulterior, în prezența acidului clorhidric din stomac, se trans­formă în fier bivalent, care se absoarbe. Deci, avan­tajul fierului din plante este acela că se absoarbe în stomac direct, în forma existentă în plante, fără a fi necesară o transformare a lui.
* Boli ale aparatului digestiv - în gastrite, folosit ca protector gastric, datorită mucilagiilor prezente în plantă.

Tratamente de uz extern

* Afecțiuni ale pielii - se utili­zează tinctura, datorită proprietăților ei antimicrobiene și antibiotice. Este recomandată tratarea pielii bolnave întâi cu tinctură de pir, apoi urmează utilizarea diferitelor creme sau un­guente dermatologice.
Nota farmacistului: Un extract moale de pir, care se obține prin eva­po­rarea tincturii, până la o con­sis­tență siropoasă, se folosea în trecut, în farmacii, sub formă de pilule. Amintesc cu această ocazie faptul că pilulele au fost printre primele forme farmaceutice folosite în practica me­dicală. Ele pot fi considerate stră­bu­nicele comprimatelor și drajeurilor care se găsesc astăzi pe rafturile far­maciilor. Numele de pilulă provine de la cuvântul latin "parva pila" (minge mică). În Țară Românească, primele indicații legate de utilizarea pilulelor se găsesc în "Istoria Ieroglifică" a lui Dimitrie Cantemir. El descrie pilu­lele, numindu-le "gogoșoaie, bubușile pe care le dau doctorii pentru leac și le purtau într-o cutie vopsită în alb pe dinăuntru, alături de alte ierburi și preparate medicale".

Farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239/615.931, email: farmaciafaltis@yahoo.com pen­tru informații despre procesarea plantelor medicinale sau alte preparate produse în laboratorul propriu. Gama de preparate poate fi vizualizată pe site-ul far­maciei www.farmaciafaltis.ro.
Farmacia sa deține "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor", acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.