Rețete călugărești

Rodica Demian
Remedii străvechi, din mânăstirile medievale

Cimbrul
(Satureya hortensis)


Planta pe care grecii o numesc thymbra este cica­trizantă și posedă o forță energizantă mare.
* Luat cu vin, cimbrul este diuretic, normalizează ciclul men­strual și facilitează eliminarea placentei și a fătului mort în pântecele mamei.
* Sub formă de pudră fiartă cu miere, cimbrul devine un aliment care ajută la expectorarea flegmei. Are virtuți tămăduitoare și dacă este fiert în vin și administrat ca băutură. Înghițit în cantități mari, împre­ună cu vin, calmează durerile de stomac.
* Există o boală numită letargie, care "scufundă" bolnavul într-un somn profund. Cimbrul amestecat cu oțet este un remediu excelent împotriva letargiei: este suficient să se maseze cu el capul persoanei afectate.
* Femeile gravide trebuie să se abțină să atingă această plantă, pentru că nu doar ingerarea, ci simplul contact cu ea le poate provoca avortul.
* Mărunțit și amestecat cu puțin vin, cimbrul combate amețelile, având același efect și dacă e consu­mat împreună cu un ou.
* Proaspăt sau uscat și administrat sub formă de băutură, cimbrul nu se deosebește cu nimic de alte afro­disiace: combinat cu vin, miere și piper, ațâță sim­țurile fără pic de moderație. De aici și denumirea lui latină satureya, având în vedere desfrânarea sati­rilor, personificarea instinctelor brutale.

Salvia
(Salvia officinalis)


* Băută cu hidromel, salvia, pe care grecii o nu­mesc elelisphaccos, este foarte bună împotriva bolilor de ficat, facilitează eliminarea fătului mort din uter, activează secreția de urină și ciclul menstrual.
* Mărunțită și aplicată pe rană, neutralizează efec­tul mușcăturilor veninoase și cicatrizează rănile care sângerează.
* Un amestec călduț de suc de salvie și vin cal­mează tusea și durerile de coaste.
* Această plantă, fiartă în vin și folosită sub formă de cataplasmă, potolește mâncărimile din zona organelor genitale.
* Sucul de salvie are, pare-se, proprietatea de a înnegri părul impregnat cu el, în mod repetat, sub ra­zele soarelui.

Țelina
(Apium graveolens)


Denumirea latină apium de apex (vârf de coif) vine de la faptul că țelina servea, odinioară, la împodo­birea capului învingătorilor, obicei ce datează încă de pe vre­mea lui Hercule. Conform altor păreri, numele de apium ar veni de la apis (albină), pentru că albinele par a fi atrase în mod deosebit de florile acestei plante. Denumirea grecească este selinon.
Medicii apreciază țelina datorită puterii sale con­siderabile, de energizare și de cicatrizare.
* Sucul de țelină, amestecat cu miez de pâine albă și aplicat sub formă de cataplasmă, pe timpul nopții, reduce inflamațiile ochilor și ale sânilor. Băut în stare pură, calmează arsurile de stomac, iar aplicat pe față, usucă coșurile și deschide porii.
* Consumată crudă (inclusiv sub formă de suc) țelina are proprietăți diuretice, mai active chiar când e preparată ca decoct de rădăcină sau de semințe.
* Oricare parte a plantei - rădăcină, tulpină sau frunze - este eficientă împotriva mușcă­tu­rilor veni­noase, dar acțiunea cea mai pu­ternică o au semințele.
* Sub formă de băutură - vindecă tusea, iar amestecată cu apă și oțet, opreș­te diareea și vărsăturile.
* Mâncată crudă, pe stomacul gol, înviorează culoarea feței bolnavilor aflați în convalescență, băută cu apă combate frisoanele și febra cotidiană, iar mărunțită și amestecată cu suc de mărar este foarte eficientă împotriva hidropiziei și a obtu­rațiilor ficatului și splinei.
* Aplicată pe piele, țelina îndepăr­tează pistruii.
* Sucul de țelină, amestecat cu făină curată, de calitate, și cu un albuș de ou, și aplicat, sub formă de cataplasmă, schim­bată de mai multe ori pe zi, cica­trizează leziunile și ulcerațiile.

Leușteanul
(Levisticum officinale)


Denumirea latină a leușteanului vine de la Liguria, regiunea în care crește din abundență, și este apreciat pentru puterea lui energizantă și cicatrizantă.
Virtutea sa rezidă mai ales în frunze și în se­mințe, care pot fi folosite cu același succes împo­triva tuturor afecțiunilor.
* Luat cu vin, leușteanul calmează durerile de stomac, ușurează digestia, combate avantajos toate maladiile interne și este, în plus, diuretic și emenagog (normalizează ciclul).
* Planta întreagă, mărunțită, amestecată cu vin și administrată ca băutură, este eficientă împotriva mușcăturilor veninoase dacă, în același timp, se aplică pe rană o cataplasmă cu o parte din planta pisată.
* Consumat ca aliment sau ca băutură, leușteanul calmează în mod infailibil colicii, iar decoctul de rădă­cină este bun, nu doar în cazul colicilor, ci în toate cazu­rile menționate până acum. Sămânța de leuștean faci­litează digestia medicamentelor. Strabon era de părere că este foarte utilă pentru ochi, fie că se bea sub formă de decoct, fie că i se inspiră mirosul.

Asmățuiul
(Cerefolium sativa)


Asmățuiul este de felul lui astringent și fierbinte. Mărunțit, amestecat cu miere și aplicat pe zona bolnavă, este efi­cient în tratamentul bolilor cance­roase.
* Băut cu vin, alină durerile de coaste, mai ales dacă este apli­cat, în ace­lași timp, după ce a fost mă­runțit, pe porțiunea afectată. Ad­ministrat cu hidromel, ușu­rea­ză eliminarea flegmei, iar fiert în ulei și folosit sub formă de ca­taplas­mă, oprește frisonul.
* Mărunțit și amestecat cu oțet foarte tare, asmățuiul dis­truge limbricii și alți viermi intes­tinali, iar consumat cu vin, e diu­retic și emenagog. Combinat cu ceară pură și cu unsoare veche și aplicat, în mod repetat, sub formă de cataplasmă, vindecă obstrucțiile parotidelor și toate tipurile de tumori.
* Mâncată cu oțet foarte tare, planta are, în mod frecvent, un efect atât vomitiv, cât și purgativ.
* Bând suc de asmățui și aplicând, concomitent, planta zdrobită pe pântece, se pot înlătura obturațiile căilor urinare.
* Asmățuiul fiert poate disipa amețelile. Pentru a obține acest efect, trebuie masat cu el capul bolnavului și trebuie aplicată o cataplasmă - tot cu planta fiartă - pe frunte și pe tâmple.

Coriandrul
(Coriandrum sativum)


Coriandrul este o plantă "rece", care, după părerea lui Galen, are și o anumită "asprime" ce omoară lim­bricii și viermii intestinali, după ce a fost mărunțită și băută cu vin sau oțet.
* Zdrobit, amestecat cu miere și struguri uscați la soare și aplicat sub formă de cataplasmă, vindecă toate tipurile de tumori și, în special, inflamațiile testiculelor.
* Semințele de coriandru înmuiate în apă și băute în mod frecvent stopează fluxul stomacal.
* Este suficient să amestecați sucul de coriandru cu oțet și ulei de trandafir și veți obține o emulsie pre­țioasă, care vindecă inflamațiile cele mai intense.
* Miezul de pâine foarte albă, asociat cu suc de coriandru este foarte eficient - aplicat sub formă de cataplasmă - împotriva tuturor tipurilor de inflamații. Același suc, amestecat cu făină de fasole și aplicat sub formă de cataplasmă, vindecă ganglionii inflamați și pustulele.
* După unii autori, trei boabe de coriandru înghițite înainte de revenirea frisonului au capacitatea de a "goni" febra care revine din 3 în 3 ore. A­ceastă plantă, culeasă înainte de răsăritul soarelui și pusă sub perna unei persoane cu stare febrilă produce același efect.
* Xenocrate scria că ciclul men­strual al femeilor întârzie atâtea zile câte boabe de co­rian­dru au mâncat ele.
* Unii medici condamnă fo­losirea frecventă a acestei plan­te, considerând că poate cau­­za moartea sau cel puțin un număr infinit de maladii grave.

Cresonul
(Nasturtium officinale)


Cresonul este o plantă considerată - în același timp - și caldă, și uscată, astfel că semințele lui au poten­țialul de a stinge pasiunea erotică, la fel ca virnanțul. Acest efect apare la cei ce-l consumă în mod frecvent.
* Mărunțit proaspăt și amestecat cu drojdie, se poate folosi sub formă de cataplasmă și vindecă antra­xul și furunculele, regularizând supurarea acestora și calmând, astfel, durerile.
* Se spune că masarea capului cu suc de creson oprește căderea părului. Și că instilând sucul în ureche, durerea de dinți din partea corespunzătoare a feței dispare.
* Semințele de creson au proprietăți și mai puter­nice. Băute cu vin, facilitează eliminarea fătului mort din uter, distruge viermii intestinali și neu­tra­lizează efectul mușcăturilor de șarpe. Mirosul acestor se­mințe, așezate pe cărbuni aprinși, este suficient pentru a pune șerpii pe fugă. Înghițite în mod repetat sub formă de poțiune preparată cu oțet, liniștesc dure­rile de fiere.
* Cataplasmele cu creson sau cu semin­țele lui, amestecate cu oțet și cu floare de făină, sau pur și simplu cu frunze mă­runțite, sunt foarte eficiente împotriva durerilor sciatice.
* Sucul de creson, com­binat cu miere și folosit ca unguent, vindecă bolile de piele.
* Planta mărunțită, amestecată cu untură de gâscă și masată pe pielea ca­pului, calmează mâncărimea sau cicatri­zează umorile din zona respectivă.
* Frunzele sau semințele fierte în lapte proaspăt de capră și administrate călduțe calmează durerile de piept.
* Pisând 30 g de semințe și ames­tecându-le cu apă călduță se obține o băutură care relaxează abdomenul. Ace­leași semințe, luate cu miere, potolesc tu­sea.