România paranormală - Comori blestemate, vrăjitoare, fantome și vârcolaci

Yami Kamui
- Din cauza internetului și a împietririi în fața te­levizorului, oamenii nu mai au astăzi nici chef, nici timp, să vorbească pe viu. Cu toate astea, există multe zone, la sate și la margine de oraș, unde statul pe bancă, la taclale, continuă. O îndeletnicire străveche, adevărată istorie orală, plină de întâmplări, adesea halucinante, de ieri și de azi. Clasate drept "su­perstiții", multe din ele supraviețuiesc în foclorul satelor și orașelor noastre, cu o tenacitate invers proporțională cu trecerea timpului. Poveștile bizare despre care veți citi în continuare fac parte, și ele, din acest "roman colectiv", plin de comori blestemate, vrăjitorii și apariții din lumea de dincolo -

Când moartea vine din magazinul de antichități

Centrul vechi al orașului București este împânzit de anticariate și de magazine de antichități. Nu puțini sunt cei care susțin că unele dintre obiectele vechi achiziționate de prin aceste magazine s-ar fi dovedit a fi blestemate. Un blestem care vine de la marginea lumii...
În partea estică a Asiei, există credința că morții ar avea nevoie de bani și în lu­mea de dincolo, motiv pentru care există un întreg comerț cu bancnote pentru de­ce­dați. Acestea sunt achizițio­nate de mem­brii familiei, care le ard pentru a le tri­mite astfel pe lumea cealaltă, prin in­termediul purificării prin foc. Se spune că nu este bine ca cei vii să țină prea mult timp prin casă astfel de bancnote, ele fiind de obicei arse cât mai repede. În caz contrar, acestea se încarcă cu energie ne­gativă și aduc ghinion.
Ahtiat de senzațional, un colecționar din România a achiziționat dintr-un ma­ga­zin de antichități de pe Lipscani două astfel de bancnote. Timp de câteva zile, omul a avut parte numai de ghinion. După o săptă­mână, în care ne­șansa a persistat, colecționarul s-a hotărât să foto­gra­fieze bancnotele, hotărât să revândă originalul. După descărcarea pozelor, a avut parte însă de o mare sur­priză: în fotografii, pe una dintre banc­note, apărea o anomalie, ceva cu aspect de vierme care... se mișca, schim­bându-și, pe diverse imagini, poziția. Individul era sigur că în timpul fotografierii nu fusese absolut nimic pe bancnotă și că lentila aparatului fusese cură­țată. În plus, anomalia apărea numai pe suprafața uneia dintre bancnote. Intrigat, colecționarul s-a ho­tărât să mai păstreze, o vreme, cele două relicve, doar că în perioada imediat următoare șirul ghinioa­nelor a continuat, până în ziua când, sfătuit de un amic, banc­notele au fost exorcizate cu apă sfințită și apoi distru­se. Imediat ghinioanele au încetat și viața colecțio­na­rului a reintrat în normal. Totuși, colecțio­narul în ca­uză este doar unul dintre numeroșii amatori de anti­chități care au avut probleme cu obiecte vechi, achi­ziționate de prin magazinele Capitalei, mulți dintre ei plătind cu viața pasiunea lor pentru relicvele ezoterice ale trecutului.

Despre "ochiul rău" și globuri de foc

Credința în blesteme este răspândită pe tot terito­riul României. Conform celor mai răspândite opinii, ar exista două variante prin care un blestem poate fi rupt: rugăciuni specifice, citite doar de un preot după ce acesta se împărtășește sau spovedania sinceră a celor care au inițiat blestemul, lucru extrem de greu de înfăptuit. Un alt tip de blestem, de care se tem românii, este "ochiul rău" sau deochiul, care implică abilitatea unor indivizi de a acționa la distanță asupra celor pe care îi privesc, lucru care are efecte fizice asupra orga­nismului acestora.
Satul Mărgineni es­te localizat exact dea­supra epicentrului ma­jorității cutre­mu­relor din Vrancea, iar tensi­unile acumulate aici în scoarța terestră produc fenomene luminoase, de tipul perdelelor de lumină sau a globurilor de foc care dansează deasupra pământului. În anul 2004, sătenii s-au confruntat cu ceva care nu se mai întâm­plase până atunci. În lo­cul fenomenelor o­biș­nuite, care nu repre­zentau nici un pericol, au început să izbucnească din senin focuri care ardeau casele oamenilor și care apoi se stingeau din senin. Toți localnicii au fost convinși că de vină pentru acest blestem era o femeie care fusese alungată din sat, sub acuzația practicării vrăjitoriei.

Aurul lui Obrenovici

Atunci când Milos Obre­no­vici a fost înlăturat de la putere de dinastia rivală a Ser­biei, Karageorgevici, el a venit să se refugieze în România, lu­ând cu el și aurul coroanei sârbe, pe care l-a îngropat cu ajutorul unor slujbași fideli, pe care îi luase în surghiun cu el. Din nefericire, oamenii care îngropaseră comoara au fost prinși de haiducii ascunși în munții din zonă și torturați bestial pentru a spune secretul comorii. Vajnici și credincioși, sârbii au răbdat supliciul și au murit fără a trăda secretul. Au lăsat, în schimb, în urma lor un blestem asupra tuturor celor care vor încerca, vreodată, să găsească comoara. Localnicii din zona Mehedinți cred că aurul ar fi ascuns undeva, pe un deal aflat în apropiere de izvorul râului To­pol­nița. Cert este că toți cei care au săpat în această zonă după comoară au fost loviți de fulger. Se spune că aurul lui Obrenovici este apărat de un duh necurat, care eliberează furia cerurilor asupra tuturor celor ce râvnesc la comoara plătită cu sânge omenesc.
Dobrogea este, și ea, bântuită de o altă apariție bles­temată. Este vorba despre Șarpele de foc, o apa­riție bizară menționată pentru prima dată într-o le­gen­dă despre un tânăr care, vrăjit de-o femeie, devine uci­gaș și hoț. După ce omoară un alt tânăr, pentru a-i fura chimirul, mama îndurerată a celui decedat cheamă, cu ajutorul unui descântec vechi, Șarpele de foc, care vine din sălașul său etern din centrul pământului, de la Poarta Iadului. Șarpele îl înghite pe ucigaș și îi duce sufletul în iad. Numeroși localnici susțin că au văzut Șarpele de foc, dar descrierile acestuia diferă. Toți spun că l-ar fi văzut în apropierea crucilor. Unii îl descriu ca și cum ar avea o formă rotundă și s-ar ros­togoli ca o bilă de foc, în timp ce alții declară că ar avea în jur de un metru și jumătate și că s-ar deplasa doar înainte, în timp ce împrăștie scântei.

Capsula din turla bisericii și piciorul de uriaș

O altă legendă interesantă se referă la un secret păstrat în turla bisericii Sfântul Nicolae din Brașov. Aici exista, cândva, un glob poleit cu aur, care conținea un document misterios. Nici o persoană obișnuită și nici un membru al bisericii nu avea voie să atingă globul, care, conform unor păreri care mai cir­culă și azi printre bătrânii din Scheiul Brașo­vului, ar fi un fel de capsulă a timpului. Se mai spune că în 1877, protopopul Nicolae Stinghe ar fi desfăcut documentul, l-ar fi citit, ar fi făcut repede o copie și ar fi pus înapoi originalul. Globul de aur nu era o capsulă a timpului, ci un obiect de preț, care închidea în el un înscris despre istoria și ve­chimea românilor din Schei.
În satul Jgheaburi, din comuna Corbii Mari, a fost făcută o descoperire uimitoare. Cu câteva dece­nii în urmă, pe peretele unei stânci a fost scoasă la iveală, din cauza ploilor dese și a vântului puternic, o formă care arăta exact ca piciorul unui om. Ceea ce a surprins a fost faptul că piciorul avea o mărime gigantică, aparținând probabil unui uriaș. Chiar dacă, la început, cei care susțineau această teorie au fost luați în derâdere, natura a confirmat ipoteza: alte vânturi și alte ploi au erodat, în continuare, stânca, scoțând la iveală capul și brațul uriașului.

Vârcolaci și ape ucigașe

Și legenda vârcolacului este foarte vie în România. Oamenii-vârcolaci se puteau transforma în lupi, atacând animale și oamenii. În anul 2004, localitatea Mădăraș din Harghita s-a confruntat cu un astfel de caz. Un lup de dimensiuni foarte mari a atacat totul în cale, pătrunzând și prin casele oamenilor. Lupul nu suferea de turbare, pentru că animalele mușcate de el nu au dat nici un semn de boală.
În România, și apele cer cap de om. Podul Uria­șilor este o construcție stranie, aflată în mijlocul Du­nării, la doi metri adâncime, exact în dreptul orașului Brăila. Barcagiii nu trec niciodată pe acolo, pentru că se spune că în acest loc spiritul apei cere mereu cap de om și mulți și-au găsit sfârșitul de-a lungul timpului, trași în adâncuri de o forță malefică. Legendele spun că, în trecut, aici ar fi locuit urmașii lui Enac, ultimii supra­viețuitori ai uriașilor, pe care Moise îi în­vin­sese în Canaan. Aceștia voiau să se răzbune, provocând oa­menii din zonă, fu­rându-le bunurile de preț și omorându-i. Așa ar fi adunat uri­așii o comoară fabu­loasă, în castelul lor, care era înconjurat de apele Dunării, până în ziua în care nivelul apei a crescut brusc, distrugând castelul și ucigându-i pe uriași. Localnicii susțin că, uneori, în zonă se aud gemete din adâncuri și că, de fiecare dată când se întâmplă acest lucru, cineva urmează să se înece.
Lăsând la o parte Bucureștiul, care se dovedește a fi una dintre cele mai bântuite capitale din lume, în România există multe alte locuri pe unde rătăcesc spirite neliniștite, adaptate la lumea de azi. De pildă, a existat un caz în care fantomele au stricat tranzacții imobiliare. În Constanța, un localnic nu a reușit să își vândă frumoasa casă, situată în apropierea celebrului Cazinou, tocmai din cauza fantomei bunicii sale care s-a născut, a trăit și a murit acolo.
O bântuire interesantă se petrece într-o peșteră de pe Valea Prigoanei (Sebeș), unde au loc mai multe tipuri de apariții. Cu mult timp în urmă, soldații honvezi ar fi omorât aici mulți români nevinovați, care au devenit fantome, trecând în lumea de dincolo, fără rugăciune și lumânare, și s-au adăpostit în peș­te­ră. Numiți Tânguitori de cei cu care s-au întâlnit, sub apa­riția unor si­luete de ceață, ei scot niște vaiete în­gro­­zitoare, ieșind din peșteră numai noaptea, când luna este pe cer. Mulți dintre oamenii care i-au întâlnit pe Tân­guitori au fost lo­viți, apoi, de neca­zuri în lanț. Un alt tip de apariții din peș­teră sunt Li­ghi­oaiele, care sea­mă­nă cu animalele, deși au siluete și voci umane. Aces­tea se deplasează în patru labe, în sal­turi, și apar prin zo­na peșterii și prin cele două lu­mi­ni­șuri din apro­piere. Tot aici își fac apa­riția și Lu­minițele, niște pâl­pâiri inex­pli­ca­bile, cam cât fla­căra de lu­mâ­na­re, care dansează în fața peșterii, dea­su­pra pământului sau în aer.
Glumind și nu prea, ținând cont de numeroasele locuri cu activitate paranormală din România, ar pu­tea fi dezvoltată foarte bine o nouă ramură a turis­mului, și anume, turismul paranormal, aflat la mare modă în lume. Exemple există: fascinați de mistere și senzațional, englezii și americanii stau la coadă ca să se întindă în sicriul lui Dracula, aflat într-un hotel din Pasul Tihuța, în județul Bistrița-Năsăud, sau ca să îi sim­tă fâlfâirile reci, în Castelul din Bran.