Pentru a patra oară, Peter Hurley, irlandezul îndrăgostit de România, s-a aflat în Maramureș, la Săpânța, pentru a însufleți o întâlnire între oamenii locului și șapte interpreți de muzică tradițională, aleși din șapte țări diferite, pentru o întâlnire cu muzica străveche a ceterașilor moroșeni. Evenimentul se numește "Roots Revival Romania" ("Rădăcini reînviate"), și după ce muzicienii străini au trecut prin școala neîntrecuților "vioriști" români, tropotind alături de ei în ogradă, s-au așezat la cântat dimpreună, pe o pajiște din sat, a doua zi de Sântă Mărie Mare. Dar chiar în ziua sărbătorii, după ce au ieșit de la biserica din mijlocul Cimitirului Vesel și au cântat minunatele lor pricesne închinate Sfintei Fecioare, pe seară, oamenii satului s-a adunat la serbarea copiilor, care știu, și ei, cânta și tropoti de mama focului. Tot atunci, oaspeții străini și turiștii, care au avut norocul să se afle acolo au putut vedea cum femeile din sat țes pânză, cos cămăși, fac cergile vestite în toată țara și țolurile. La fel, au văzut meșterii cioplind lemnul cu migală și pricepere, iar în jurul lor, copiii deprinzând acest meșteșug, sau pe acel al pictării icoanelor pe sticlă, ori al olăritului, de la ultimii meșteri care folosesc o tehnică dacică de uscare a oalelor în cuptor. Cei care au dorit au putut învăța chiar și cum se gătesc bucatele moroșenești... cam tot ce ai învățat sau ai fi vrut să înveți de la bunici!... Dar, mai presus de toate, evenimentul organizat de Peter Hurley și colaboratorul său, muzicianul iranian Mehdi Aminian, a făcut posibilă întâlnirea celor șapte muzicieni (din Turcia, Moldova, Armenia, Iran, Irlanda, România și Liban), cu muzica tradițională maramureșeană. Asta însemnând, în fapt, explorarea unor legături profunde între muzicile vechi ale popoarelor, între rădăcinile lor, chiar dacă, geografic, sunt îndepărtate. Specialiști în muzica tradițională susțin că doina românească se aseamănă mult cu un tip de cântec tradițional iranian, iar cimpoiul, vechi instrument în muzica tradițională irlandeză, își are rădăcinile într-un trecut pastoral, la fel ca și în România. Pentru a regăsi acest spirit, în cele șapte zile petrecute în Maramureș, cei șapte tineri muzicieni au colindat mai multe sate, în căutarea tradițiilor și ritualurilor care inspiră muzica tradițională, au gustat viața la țară, au participat la sărbători, au întâlnit muzicanți și meșteri populari, au urmărit muncile zilelor, le-au aflat obiceiurile localnicilor. Roadele acestui experiment minunat au fost prezentate, în afara concertului "experimental" de la Săpânța, și zilele trecute, imediat după întoarcerea lor din Maramureș, pe scena Sălii Radio "Mihail Jora" din București.
MEHDI AMINIAN, Iran
Interpret de muzică tradițională persană și inițiatorul proiectului muzical "Roots Revival Romania"
"Civilizația țărănească din România este o comoară pentru noi, toți"
"Prin acest experiment am vrut să arătăm respectul și demnitatea pe care muzica țărănească și, implicit, civilizația rurală le merită. Civilizația țărănească din România este o comoară pentru noi, toți, și trebuie prețuită ca atare. Am vrut să demonstrăm că tradițiile vii românești pot fi o sursă de inspirație foarte puternică pentru artiști aparținători de alte culturi și tradiții. Ce am găsit comun, noi, acești șapte muzicieni, cu cântecul din Maramureș? Aceeași rădăcină! Pe care o găsești peste tot, dacă «sapi» în istoria muzicii tradiționale. Am avut, de-a lungul ultimilor ani, mai multe concerte în diferite părți ale lumii, de la Croația, Bosnia, Serbia, până în Malayezia, Indonezia, Belgia, Olanda... Am întâlnit mari muzicieni pe scenă sau în culise, iar între ei, și pe Grigore Leșe, interpretul de muzică tradițională din Țara Lăpușului, Maramureș, cu care am avut câteva concerte și în România. Are o statură copleșitoare! În răstimpul petrecut în Maramureș, cea mai emoționantă întâlnire a celor șapte muzicieni a fost cu copiii din Săpânța. Mi-a amintit de copilăria mea. La zece ani mi-am confecționat singur primul fluier și de atunci a început pentru mine fascinanta aventură a instrumentelor tradiționale persane. Apoi, cuprins de un entuziasm care a crescut continuu, m-am perfecționat într-o manieră de studiu serioasă. Entuziasm care mă ține și astăzi, alături și de un sentiment al datoriei, cu atât mai mult cu cât, în Iran, muzica tradițională persană nu este tocmai interzisă, dar nici nu este promovată de conducerea politică la nivel național. Cred că fiecare țară ar trebui să aibă grijă de aceste comori de spiritualitate proprii, iar ceea ce am încercat aici, în Maramureș, cu ajutorul altui prieten îndrăgostit de România, Peter Hurley, vine să se înscrie în linia eforturilor de promovare și conservare a culturii tradiționale străvechi".
PETER HURLEY, Irlanda
"Voi, românii, trăiți într-o grădină a Raiului, dar nu sunteți conștienți de asta"
- Trăiți de mulți ani în România și s-ar putea spune că sunteți mai român decât mulți români, pentru că în ultimii ani vă găsim în fruntea unor proiecte importante menite să pună în valoare civilizația rurală tradițională românească, îndeosebi cea din Maramureș. Cum ați ajuns la formula festivalului de la Săpânța de anul acesta, aflat, iată, la a patra ediție?
- Nu știam dacă voi mai putea face și festivalul de anul acesta de la Săpânța, pentru că, așa cum știți, dacă la prima, a doua și a treia ediție, mi-am pus la bătaie toate economiile personale, de data aceasta sunt absolut falit! De dragul săpânțenilor, însă, și printr-o conjunctură fericită, am trecut printr-un șir de întâlniri într-un vârtej iute de timp și am reușit să realizăm un parteneriat între Primăria din Săpânța și Autoritatea Națională pentru Turism, care se traduce în ajutorul dat de aceasta din urmă, cu asigurarea cazării și transportului intern pentru artiștii străini, cu aducerea și montarea unei scene la Săpânța, cu sonorizarea și luminile necesare, cu instalarea de corturi și bannere și alte chestiuni de logistică. Apoi, am dat curs propunerii venite de la Mehdi Aminian, care a participat la edițiile anterioare ale festivalului de anul trecut și de acum doi ani de la Săpânța și, dintr-o listă lungă de muzicieni din străinătate, au fost aleși șapte. Aceștia au fost atât de impresionați de idee și de conceptul atelierului muzical, încât, dacă ambasadele țărilor lor în România nu au putut să îi ajute, și-au plătit singuri drumul, doar ca să ajungă aici. În fine... Un alt mare noroc a fost că TVR 2 s-a arătat dispusă să facă un film documentar al călătoriei prin Maramureș a celor șapte muzicieni străini, de la coborârea lor din avion la București și până la plecarea lor din România. Filmul va fi editat după ce se va termina evenimentul și va fi, sper, o foarte bună promovare pentru Maramureș, atât în România, cât și în străinătate.
- Iremediabil îndrăgostit de Maramureș, așadar! De unde această dragoste și constantă revenire a dvs. într-un loc ce a fost, se știe, matcă a civilizației noastre ancestrale?
- Chiar dacă, așa cum am aflat, nu mai păstrează întru totul splendoarea de altădată, Maramureșul m-a fermecat de la prima întâlnire. Tabloul viu pe care l-am văzut în zorii unei zile de vară, acum opt ani, de la fereastra trenului ce mă aducea de la București către Sighet, după o noapte de mers, mi se părea că e din altă lume, una neînchipuit de frumoasă: dealuri verzi presărate cu căpițe galbene de fân, cerul albastru și înalt, oameni în cămăși albe cosind iarba de smarald, sub soarele dimineții... toate acestea mi s-au desenat în inimă și m-au făcut să doresc mereu și mereu să revin. Ca și pentru bunătatea oamenilor, pentru pofta lor de viață și de lucru, pentru graiul neaoș și portul pe care și le păstrează, dar și din admirație pentru credința lor nestrămutată în Dumnezeu. Cumva, ei seamănă cu țăranii irlandezi, "specie dispărută", așa cum i-am găsit descriși în cărți, cu asprimea lor de oameni liberi, făuritori ai unei civilizații agricole și pastorale, dar și minunați meșteșugari, ca și continuatori ai neamurilor celtice din care se trag și care au trecut, se știe, și pe aici, prin Maramureș și Oaș. Voi, românii, trăiți într-o grădină a Raiului, pentru că această civilizație aici este încă vie, dar nu sunteți pe deplin conștienți de asta! Pot să vă trimit în Irlanda, să vedeți cum arată o civilizație rurală post-apocalipsă! Vezi, literalmente, oasele unei culturi străvechi, care a primit lovitura de grație acum o sută de ani, odată cu industrializarea excesivă. O cultură din care nu am recuperat mai nimic, cu toate eforturile disperate de astăzi. N-aș vrea să văd imaginea aceasta apocaliptică și în România!