Nalba mare
(Althaea officinalis)
Numele ei vine de la altum, pentru că se înalță mult în aer, dar i se mai spune și eviscus, pentru că rădăcina ei, zdrobită, are în ea ceva cleios. Există, însă, și nalba simplă, de câmp (Malva silvestris), ale cărei flori, mărunțite și fierte în vin, vindecă scrofulele (inflamația ganglionilor), calmează durerile anale și ameliorează contuziile. Aceleași flori, fierte în vin cu miere, cicatrizează rănile.
* Rădăcina de nalbă, fiartă în prealabil, apoi zdrobită și amestecată cu untură de porc și terebentină, este eficientă împotriva tumorilor și a altor afecțiuni uterine. În plus, amestecul relaxează nervii și vindecă abcesele cele mai grave. Pentru a obține acest efect, trebuie încălzit puțin și masat pe zonele bolnave.
* Fiartă în vin și consumată ca băutură, nalba stopează dizenteria, provoacă expulzarea placentei, ameliorează hemoptizia, elimină calculii și vindecă diversele maladii ale vezicii.
* Sămânța de nalbă, măcinată, amestecată cu oțet și ulei și folosită sub formă de cataplasmă, face să dispară petele vinete de pe piele, iar fiartă, mărunțită, amestecată cu miere și aplicată pe rănile profunde, activează cicatrizarea. Sub această formă, are, de asemenea, proprietăți calmante și emoliente.
* O cataplasmă cu flori de nalbă fierte în ulei este un remediu excelent împotriva mușcăturilor veninoase și a arsurilor.
Mărarul
(Anethum graveolens)
Medicii apreciază ca fiind medie puterea energizantă și cicatrizantă a mărarului. Administrată sub formă de decoct, această plantă sporește lactația femeilor care alăptează. Trei cești de decoct călduț vindecă afecțiunile stomacale care se manifestă prin eructații (râgâieli), semn că orificiul cardia al stomacului e deschis și că prin el se evacuează gazele acumulate în intestine. Același decoct combate greața și provoacă eliminarea urinei.
* Folosit sub formă de cataplasmă, mărarul "ușurează" uterul, iar băut mărunțit și amestecat cu apă călduță, calmează durerile abdominale și intestinale, întărește puterea digestivă a stomacului și împiedică scurgerea prin intestin a substanțelor nutritive din alimente.
O cură prelungită cu această băutură dăunează, însă, vederii, și paralizează capacitatea de procreare, din cauza slăbirii (uscării) căilor seminale.
* Semințele de mărar, măcinate și încinse, vindecă inflamația omușorului, aplicându-le cu degetul pe zona bolnavă.
* Cenușa de rădăcină de mărar are proprietăți și mai puternice: "roade" excrescențele produse pe răni și ameliorează bolile pecinginoase. Și este bună mai ales împotriva ulcerațiilor penisului, care cedează, în majoritatea cazurilor, în urma spălărilor repetate.
* Fumul semințelor arse are un miros care, inspirat un timp, oprește sughițul, iar rădăcina mărunțită și aplicată pe zona afectată calmează ochii inflamați.
* Cenușa de semințe de mărar combate hemoroizii și vindecă micile tumori de origine infecțioasă de pe mucoasa anală.
* Un decoct din mărar și ulei este foarte eficient împotriva maladiilor produse de frig și calmează, frecvent, durerile de cap. În plus, destinde nervii și stopează frisoanele.
Vindeceaua
(Betonica officinalis)
Numele grecesc al acestei plante este cestron. Preparată sub formă de băutură, vindeceaua e diuretică și combate formarea calculilor renali. Amestecată cu vin și miere este bună împotriva hidropiziei. O cataplasmă cu frunze de vindecea este foarte eficientă în cazul contuziilor oculare, iar sucul plantei, combinat cu ulei de trandafir și instilat în ureche, calmează durerile.
* Măcinată și fiartă cu miere, vindeceaua ameliorează starea bolnavilor de pleurezie, liniștește tusea și vindecă astmul și majoritatea bolilor de stomac. În caz de febră, trebuie băută cu apă caldă, iar în lipsa febrei, cu vin. Amestecată cu vin și miere, aceeași pudră (planta măcinată) destinde abdomenul.
* O cataplasmă cu frunze mărunțite și puțină sare cicatrizează rănile proaspete, iar planta singură, mărunțită, este un remediu eficient împotriva fracturilor craniene.
* Frunzele de vindecea fierte se folosesc, cu succes, sub formă de cataplasmă, în diverse afecțiuni ale ochilor. Mâncate sau consumate ca băutură, opresc lăcrimarea.
* Vindeceaua are, de asemenea, capacitatea de a preveni orbirea, dar pentru a obține acest efect fericit, trebuie amestecată, în părți egale, cu virnanț. Plantele se storc și se bea sucul diluat cu apă călduță. Acest remediu ajută la dispersarea sângelui care inflamează ochii și le redă acestora mobilitatea.
* Luată cu apă călduță, vindeceaua vindecă abcesele dureroase ale plămânilor și calmează durerile de stomac, iar sub formă de decoct, este foarte bună pentru ficat și fiere.
* 120 g de vindecea și 27 de boabe de piper, mărunțite și amestecate cu 150 ml de vin vechi, degajă rinichii și alină durerile. 30 g de plantă zdrobită plus 2 cești de apă caldă calmează durerile de stomac cele mai violente.
* Combinată cu miere, vindeceaua potolește tusea și relaxează abdomenul. În plus, este un remediu eficient împotriva febrei cotidiene: în acest caz, se amestecă circa 60 g de vindecea și 30 g de patlagină mărunțite cu apă călduță. Din acest amestec rezultă o băutură, care pentru a fi și mai eficientă, trebuie administrată bolnavului înainte de un nou frison.
* O infuzie din 30 g de vindecea și 4,5 cl de apă fierbinte combate hidropizia. Rădăcina de vindecea măcinată mărunt și combinată cu hidromel (apă plus miere) are efectul spânzului, devenind un vomitiv foarte activ. Pliniu recomanda prepararea unei băuturi din 13 g de rădăcină măcinată, amestecată cu vin de struguri uscați la soare, sau cu vin și miere, care, provocând voma, curăță stomacul de flegma care-l supraîncarcă.
* Frunzele de vindecea măcinate și băute cu hidromel ajută pacienții care au suferit fracturi și combate slăbirea uterului. Semințele sau frunzele combinate cu vin sunt și ele un antidot în acest sens.
* 30 g de vindecea amestecate cu vin călduț vindecă gălbinarea, iar amestecate cu hidromel regularizează ciclul menstrual.
* Pliniu considera vindeceaua un talisman împotriva șerpilor: când se văd înconjurați din toate părțile de vindecea proaspătă, șerpii nu îndrăznesc să treacă de această barieră și mor în cercul trasat în jurul lor, mușcându-se și lovindu-se cu cozile. Și tot Pliniu spunea că cei ce poartă cu sine această plantă nu trebuie să se teamă de nici o otravă.
* Și o ultimă virtute: înghițită cu vin, vindeceaua reînsuflețește și reîmbujorează tenul.
Mușețelul
(Matricaria chamomilla)
Esculap elogiază virtuțile vindecătoare ale acestei plante scunde și puternic mirositoare, anthemis, pe care noi o cunoaștem sub numele de mușețel. Savanții recunosc trei specii care se diferențiază doar prin culoarea florilor. În toate trei, mijlocul florii este auriu, iar restul - alb, galben sau roșu. Anthemis se numește planta cu petale de culoare roșie: este cea mai înaltă și cea mai robustă. Cea cu petale albe se numește leucantheme și ultima, cu petale galbene, chrysantheme. Toate cele trei specii au o mare putere energizantă și cicatrizantă.
* Amestecat cu vin, mușețelul - indiferent de specie - este diuretic, împiedică formarea calculilor renali și normalizează ciclul menstrual; acest ultim efect este obținut fie prin masarea zonei uterului cu apa în care a fiert planta, fie bând vinul în care s-a macerat. Acest vin combate dizenteria și calmează durerile de stomac. Mărunțit simplu sau amestecat cu miere și aplicat local, mușețelul îndepărtează scuamele de pe față.
* Decoctul de mușețel este bun împotriva icterului și a durerilor de ficat, iar fiert în ulei și folosit pentru fricționarea corpului bolnavului, mușețelul stopează frisoanele și adeseori chiar și febra. Din 30 g de mușețel macerat în vin se obține o băutură care neutralizează mușcătura de șarpe. Mestecată și aplicată apoi pe zona bolnavă, planta curăță ulcerațiile cele mai urâte.
* Un decoct preparat din ulei și mușețel verde vindecă pustulele care apar pe piele în urma febrei ridicate. Dacă nu este verde, mușețelul trebuie fiert cu oțet și folosit pentru fricționarea capului bolnavului. Nu există leac mai eficient!
Menta sălbatică
(Nepeta cataria)
Planta numită în popor mentă sălbatică și pe care medicii o numesc, la fel ca grecii, calament, are o mare putere energizantă și cicatrizantă.
* Decoctul de mentă uscată în hidromel, băut călduț, este un excelent sudorific. Fiartă cu ulei și aplicată sub formă de cataplasmă, planta combate eficient frisoanele și chiar febra. În plus, este foarte bună în caz de sciatică: menta sălbatică verde mărunțită și aplicată pe partea superioară a coapsei arde pielea, usucă umorile și înlătură, pare-se, răul. Folosită fie sub formă de cataplasmă, fie ca băutură, regularizează ciclul menstrual.
* Există o boală, numită elefantiazis, pentru că depășește ca gravitate celelalte maladii, așa cum elefantul depășește ca mărime celelalte animale. Dar menta, administrată cu vin, la debutul maladiei, poate s-o amelioreze, atenuând aciditatea umorilor.
* Zdrobită și aplicată sub formă de cataplasmă, menta neutralizează mușcătura de șarpe, iar băută cu vin, stopează efectele funeste ale otrăvii.
* Băut sau folosit pentru spălături, sucul omoară limbricii din intestin, dar și viermii existenți în alte părți ale corpului. Amestecată cu miere și sare, planta este și mai eficientă.
* Sub formă de cataplasmă sau de băutură, provoacă avortul.
* Vindecă gălbinarea, iar combinată cu vin, combate sufocarea produsă de astm. Vindecă afecțiunile hepatice. Aplicată după ce a fost mărunțită, pe vânătăi, ajută pielea să-și recapete culoarea naturală, iar băută cu vin, calmează durerile de stomac.
* Fumul de mentă alungă șerpii de casă. Băutura preparată din plantă și vin oprește sughițul și potolește vâlvătaia erotică.