Fericirea e verde!

Gilda Fildan
Mai ales acum, vara, am dori să stăm de dimineață până seara în aer liber. Simțim că natura ne face bine. Psihologii vorbesc de un factor de protecție al stării noastre de confort.

Să te ții la curent cu ultimele știri, să deschizi e-mail-uri, să schimbi păreri pe rețelele de socializare - toate acestea sunt posibile ori­când și oriunde în ziua de azi, cu smartphone-ul și tableta pe care le poți avea mereu asupra ta, într-o geantă. Pe de-o parte, e practic. Rămânem în contact cu toată lumea și cu tot ce este important pentru noi, eco­no­misind timp. Pe de altă parte, faptul că suntem în permanență la dispoziția ce­lor care ne caută începe să ne creeze sentimentul apă­să­tor că nu mai reușim să separăm munca de timpul nostru liber. Asta ne stre­sează și ne trezește un dor nelămurit. Am vrea s-o luăm din loc, dar nu știm prea bine încotro.
Și astfel răsună în stră­fundurile sufletului o che­mare ancestrală, înscrisă în codul nostru genetic. Trans­misă prin trunchiul cere­bral, care nu cunoaște alt lim­baj decât cel al emoțiilor, ea bate stăruitor la ușa con­știentului. Iar cine pune telefonul deoparte sau în­chide calculatorul își dă seama că simte nevoia să iasă dintre patru pereți. Afară, în natură. Acolo unde stră­moșii noștri au trăit vreme de milenii. Știm instinctiv că întreaga povară a stresului cotidian va cădea de pe umerii noștri îndată ce vom pune piciorul pe o pajiște verde.
Ecologistul american Richard Louv, autorul cărții "Principiul naturii", afirmă că noi avem "un conștient hibrid", conectat simultan la epoca de piatră, dar și la secolul 21. Și că această dualitate reprezintă un avantaj, de care ar trebui să profităm. "Cel mai bun remediu împotriva excesului de informații electronice îl consti­tuie creșterea cantității de informații naturale", expli­că Louv. "Ar trebui să ne servim de tehnologiile mo­derne, pentru a ne optimiza intelectul, iar de natură, pen­tru a ne stimula simțurile, precum și a ne spori apti­tu­dinile cognitive și sensibilitatea".
Fericirea e verde. Natura ne înaripează sufletul, ne face mai creativi, mai calmi și ne protejează de crize, temeri sau depresii. Cu prilejul unui studiu, cercetătorii americani au constatat că numai patru zile de deconec­tare în mijlocul naturii produc, deja, un efect uimitor: participanții care își petrecuseră acea scurtă perioadă de timp colindând ținuturi sălbatice au obținut, ulterior, la un test de creativitate, rezultate cu 50% mai bune decât un grup-martor, care nu beneficiase de o aseme­nea mini-vacanță.
Ce-i drept, participanții la studiul amintit și-au făcut drumețiile în regiuni cu o natură virgină, de care noi nu dispunem la doi pași de casă. Nicio problemă! N-are importanță cât de sălbatică e vegetația ce ne încon­joară, dacă a fost sau nu "îmblânzită" de mâna omului. Cine se plimbă măcar o oră în parc își poate îmbunătăți cu până la 20% capacitatea de memorare și concen­trare. În mod surprinzător, efectul se manifestă și atunci când plimbarea nu i-a plăcut foarte mult persoanei în cauză. Iar studiile mai arată că nici vremea nu joacă un rol deosebit. Cercetătorii britanici, care au monitorizat peste 10.000 de adulți pe o peri­oadă mai îndelungată, au ajuns la concluzia că locuitorii unui oraș sunt cu atât mai fericiți cu cât există în orașul lor mai multe parcuri și suprafețe verzi - indiferent de alți factori ce le-ar putea influența starea de spirit. Oazele de verdeață din orașul unde viețuim adaugă la contul nostru personal încă 33 de puncte.

Momente extatice ale vieții

Fără excepție, psihologii caracteri­zează ex­perien­țele trăite în natură drept "momente ex­tatice" ale vieții. Ele acționează asupra sufletului ca niște cristale încărcate pozitiv, care ne ali­mentează cu energie pe întreaga durată a vieții. Astfel de comori se fixează în memorie, îndeosebi în copilărie. După cum demonstrează studiile, copiii care suferă de sindromul defi­citului de atenție și al hiperactivității reușesc să rămână concentrați pentru mai mult timp, îndată ce li se permite să iasă în natură.
Verdele vegetal funcționează ca o contrapondere la neîntreruptele solicitări cărora trebuie să le facem față zi de zi. Existența noastră cotidiană ne obligă să chel­tuim mereu energie, pentru a da la o parte factorii per­turbatori și a urmări cu maximă atenție ceea ce este important pentru noi. Și, pe măsură ce această situație care ne consumă forțele se prelungește mai mult, deve­nim tot mai irascibili. Înce­pem să avem senti­mentul că ne aflăm pe punc­tul de a pierde contro­lul. Ne devine din ce în ce mai greu să ne planificăm acțiunile pe ter­men lung.
Natura ne eliberează, de­oa­rece ea nu ne cere decât o atenție fără țintă precisă. Adică: ne putem lăsa pri­virea să rătăcească în voie, oricât și oriunde ne place. Ne putem îngădui să fim doar prezenți acolo și nimic mai mult. Într-o minunată zi de vară putem să ne desprindem ochii, parcă fără voia noastră, de pe monitorul pe care l-am privit cea­suri de-a rândul, ca să ne uităm pe fereastră și să re­cepționăm de acolo, de-afară, semnalul decisiv: "Ieși la iarbă verde și odihnește-te".
Iată câteva lucruri pe care, odată ieșiți în natură, le puteți face singuri sau împreună cu copiii dvs.

Construiți un adăpost
În funcție de dimensiuni și lungime, adunați între treizeci și cincizeci de crengi destul de rezistente, înfigeți-le în pământ, dispuse în cerc, iar la vârf strângeți-le mănunchi și legați-le cu o frânghie solidă.

Exersați-vă orientarea în pădure
Pe trunchiul unui copac există o zonă mai expusă la intemperii decât restul suprafeței lui. Din această direcție vin cele mai multe ploi și cele mai puternice ra­fale de vânt. În țările Europei Centrale, aceasta este nord-vestul. Aici, scoarța copacu­lui se acoperă cu un strat gros de mușchi. Unde se găsește estul? Și unde sudul?

Observați curgerea apei
Adunați niște crengi sub­țiri, prindeți-le unele de altele și stivuiți-le în albia unui pâ­râiaș puțin adânc, astfel încât să clădiți un mic baraj. Apoi îndepărtați crengile, pentru ca apa să-și poată relua cursul normal.

Mersul, benefic pentru trup și suflet

În scopul de a contribui la o conștientizare mai profundă a legăturii dintre om și natură, americanul James Endredy a elaborat mai multe stiluri neobișnuite de mers, combinate cu exerciții de atenție și concen­trare. Le-a dat denumirea de "Earthwalks". Vă pre­zentăm mai jos cinci dintre ele:

Mersul fără zgomot
Aveți grijă să nu atingeți pământul cu călcâiele. La fiecare pas, mutați-vă greutatea corpului pe piciorul din față abia în momentul când cel din spate s-a desprins de sol. Îndată ce ați provocat un zgomot, rămâneți nemiș­cați, pândiți cu urechea orice sunet și concen­trați-vă asupra pasului următor, cu preocuparea de a vă mișca fără să faceți zgomot.

Număratul până la trei
Îndreptați-vă privirea spre pământ și, la fiecare pas, numărați trei lucruri pe care le vedeți. Astfel, nu dați minții timp să se ocupe de grijile obișnuite. Ea trebuie să cedeze controlul atenției. După o vreme, număratul deliberat vă va ajuta să ajungeți la o percepție fină a detaliilor: veți descoperi tipare, structuri și forme pe care nu le-ați observat niciodată înainte.

Drumeția de noapte sau de seară
Am trăit-o și am îndrăgit-o în copilărie, în excur­siile organizate de școală. Închipuiți-vă că sunteți un urs, un râs ori o pisică sălbatică și strecurați-vă printre copaci, cu privirile pironite în întuneric. Lăsați-vă sur­prinși de diversitatea nuanțelor lui și de contururile care vi se dezvăluie de la o clipă la alta. Cei mai cura­joși pornesc în drumeție desculți, pentru a-și intensifica experiențele tactile prin contactul direct cu pielea sen­sibilă a tălpilor.

Mersul în echilibru
Călcați cât mai prudent. După fiecare pas, opriți-vă și simțiți unde se află centrul dvs. de greutate. Depla­sați-l și sesizați ce se petrece în corpul dvs. când faceți aceasta. Scopul este să mergeți în așa fel încât - indi­ferent în ce fază a pasului v-ați găsi - să puteți ține un picior în aer, fără să cădeți. Mersul în echilibru vă ar­monizează creierul.

Mersul vulpii
Faceți un pas îna­inte cu pi­ciorul stâng, aplecați trun­chiul în față, dar mențineți-vă cen­trul de greu­tate pe picio­rul din spate. Lăsați brațele să atâr­ne, a­du­ceți de­ge­tele am­belor mâini în podul palmei, în timp ce degetele mari rămân întinse. Abia apoi fa­ceți pasul următor.