La mulți ani, fata mea dragă!

Cititor Formula AS
ARDERI

- Aș dori să-i fac o surpriză fetei mele, care în iulie împlinește 40 de ani, cu această scrisoare deschisă. Deși locuim în Canada, și ea, ca și mine, suntem cititoare fidele ale minunatei reviste "Formula AS". Dacă apreciați că epistola mea poate fi publicată, m-aș bucura -

Astăzi e ziua ta și m-am gândit ca darul meu pentru tine să fie o scrisoare în care să-ți spun cât de mult te iubesc, în fața lumii întregi. Acum și mereu, la fel ca atunci când erai doar copil. Mă bucur și mi-e dor de mine, de cea cu 40 de ani în urmă, când eram tânără, fericită și, chiar dacă aveam multe lipsuri materiale, te aveam pe tine. În loc să-ți umplu viața cu jucării, ți-am umplut-o cu afecțiune. Acum mă întreb când oare s-a transformat copilul meu dulce, pufos și mic, în­tr-un adolescent, apoi un adult, deschis, generos, prietenos și vesel?
Mă întreb când a trecut timpul, de la momen­tul în care plângeai în brațele mele, speriată de cine știe ce povești sau lucruri pe care nu ți le puteai explica? Doamne, unde sunt anii aceia? Îmi vine să plâng, pentru că tu ești adultă, ai copii, iar eu nu am învățat încă să fiu adultă. Încă mă sperie furtunile de vară cu tunete și fulgere, încă mă sperie întunericul, încă am nevoie să aud cuvinte dulci, de mângâiere, și nu am înțeles că sunt bunică, deși văd cum îmbătrânesc și cum îmi cresc tot mai mulți ghiocei la tâmple! Doamne, aș da orice pe lume să mai fiu tânără, să mă întorc la vremurile trecute, când viața era simplă, când tu erai copil. Când, în naivitatea mea, credeam că toată lumea din jur este fericită, deoarece eu eram fericită. Sufletul meu nu era încărcat cu mizeria lumii. Râdeam colorat și eram luptătoare, eram învingătoare. Mereu. Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste? A trecut, a zburat ca o clipă și, pentru că pașii mei coboară acum panta vieții, vreau să-ți dau câteva îndemnuri, care mie mi-au fost de folos:
Fericirea înseamnă luptă, ea nu ți se pune pe masă ca o felie de tort: întreabă, cere, bate, în­drăznește, nu te teme, nu te înspăimânta, stăruie, fii trează, poartă-te cu dragoste, cu indulgență, cu înțelegere cu toți cei care te înconjoară.

•  Nu te lăsa doborâtă de eșecuri. Eșecurile sunt doar trepte către succes. De altfel, copilașii tăi sunt motivul pentru care trebuie să trăiești pe verticală, demnă, sănătoasă la trup și la minte, să-i poți crește și educa așa cum ești tu, așa cum vrem și noi, bunicii, să ajungă oameni de seamă. Pentru că părinții sunt strâns legați de copii prin legături nevăzute, sufletești și spirituale, pe vecie. Căci cine îi va iubi întotdeauna, cu dragoste pe care nici o situație, supărare sau greșeală nu o poate clinti? Aceea ești tu, mama lor!

• Să nu te pierzi niciodată pe drum, și, deși poa­te vor veni și momente grele, să nu fii prea mân­dră și să ceri ajutor.

• Să fii milostivă și generoasă, dar genero­zi­tatea nu constă în a da mult, ci atunci când tre­buie.

•  Să ai credință că Domnul, de acolo de sus, te va ajuta, că ai un înger care te veghează tot tim­pul.

Eu cred în Bunul Dumnezeu, cred în liniștea și pacea pe care ți-o oferă familia și copiii, cred în tihna căminului, cred într-un viitor liniștit și o bătrânețe blândă. Și mai cred că nu-ți voi încurca niciodată viața cu bătrânețea mea, că mă voi descurca singură, că nu va fi nevoie să mă ții de mână ca să trec strada. Dar dacă va fi ca răul ăsta să se întâmple, sunt sigură că vei fi alături de mine și de tatăl tău.
Acum nu rămâne decât să-ți spun: La mulți ani, fata mea dragă! Să-ți fie viața ca o adiere, ca o mângâiere caldă și senină, să ai sănătate, noro­cul să fie mereu cu tine, să fim cu toții, tot timpul, sub paza Bunului Dumnezeu.

DORINA CORNELIA ALDEA - Vancouver, Canada