O isterie generalizată, malaxată de televiziunile de știri, tot mai preocupate de orice altceva decât de adevăratele probleme care interesează România. Premierul Victor Ponta a dat el însuși apă la moară acestei isterii, abandonând "buna guvernare" de care ni se tot vorbește de mai bine de un an, pentru a trasa indicații de anchetă procurorilor puși pe urmele absolvenților de liceu duși la examen cu bani de "suc și sărățele" pentru îmbunarea comisiilor de evaluare. Bacalaureatul 2013 readuce în prim-plan problemele grave din sistemul de învățământ, în special, și din cel mai larg, social, din România. Căci, dincolo de note și de procentele de promovare, observăm acum, încă o dată, că sistemul livrează vieții reale a României de azi și de mâine tineri crescuți cu un veritabil cult al șpăgii, tineri al căror univers de valori e validat de cadre didactice precum cele din cazul "Bolintineanu", care nu văd nimic rău în sutele de euro ascunse în sutiene.
În toată isteria de mare rating a BAC-ului 2013, marele performer vine de la Cluj. Mihai Moceanu, un copil cu sindrom Down, provenit dintr-o familie monoparentală, a luat examenul cu media 7, în vreme ce 45% dintre copiii fără probleme speciale care s-au înscris nu au reușit să treacă testul. Povestea de succes a acestui copil, de o ambiție ieșită din comun, e tot o poveste despre aberațiile sistemului educațional. Un sistem în care eforturile unui copil cu sindrom Down de a se realiza în viață sunt tratate adesea cu suficiență, cu indiferență și cu refuz. Necazurile unui astfel de băiat în calea devenirii sale nu vor fi niciodată subiect de dezbatere serioasă. E un caz "izolat", de rubrica "Diverse", la final de Jurnal, și nu o temă de isterie națională, precum acela al unui întreg liceu care se abonează cu o notă bună la BAC, pe sistemul "atențiilor".
Cazuri la fel de izolate precum cel al lui Mihai sunt și cele ale loturilor olimpice ale României, la olimpiadele internaționale de Fizică și Informatică. Lotul de la Fizică a obținut, recent, cinci medalii - două de aur și trei de argint, rezultat ce a plasat România pe primul loc în Europa și pe locul 5 în lume (medaliile de aur au fost obținute de Cristian Frunză, clasa a X-a, și de Cristian Andronic, clasa a XI-a, iar toți cei cinci medaliați sunt elevi ai Liceului Internațional de Informatică din București). La rândul lor, elevii români din lotul olimpic de Informatică au obținut două medalii de aur, o medalie de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică (medaliile de aur au fost obținute de bistrițeanul Rareș Darius Buhai, clasa a X-a la Colegiul Național "Liviu Rebreanu", și Vlad Alexandru Gavrilă, clasa a XII-a la Liceul Internațional de Informatică din București). La fel ca și Mihai Moceanu, băiatul harnic și onest care a luat 7 pe munca lui, nici acești băieți nu vor avea nevoie de șpăgi și pile ca să răzbească în viață. Prin urmare, despre geul acesta de oameni nu se va auzi decât foarte rar la televizor. Pur și simplu, munca, onestitatea și talentul nu fac rating în România de azi.