Scurtă prezentare
Își merită pe deplin denumirea populară, pentru că, zărită de la distanță, seamănă cu o flăcăruie. În legendele populare este considerată nevasta soarelui, pentru că este prezentă în toate locurile însorite. Cu ținuta ei dreaptă ca lumânarea, se ridică peste toate plantele dimprejur, chiar și în zonele uscate și pietroase, unde prezența ei omagiază regal lumina soarelui. Puterea ei vindecătoare a fost descoperită în Antichitate, când Hipocrate o recomanda ca leac contra rănilor. Aristotel scrie, și el, despre semințele de lumânărică, care, presărate pe apă, fac pescuitul ușor. Primul care i-a descoperit puterea contra tusei cronice a fost Dioscoride. O cunoșteau și preoții strămoșilor daci, care o numeau Diesema. Calitățile acestei plante de leac au fost recunoscute de știința modernă, care a confirmat faptul că, prin compoziția chimică și efectele binefăcătoare, lumânărica este un adevărat medicament natural. Astfel, s-a demonstrat că florile conțin mucilagii, tanin, ulei volatil, saponozide, lipide și o sumedenie de substanțe minerale.
Virtuți terapeutice
În popor, planta cu flori galbene poartă mai multe denumiri: lumânarea-domnului, decel galben, coada-lupului, coada-mielului, corcobățică sau cucuruz galben. Dar indiferent de numele pe care-l poartă, lumânărica este cunoscută ca medicament pentru durerile de piept și afecțiunile plămânilor.
Culegere și păstrare
Planta cu flori aurii se recoltează dimineața, după ce se ridică roua. Este recomandat să purtăm mănuși de cauciuc, deoarece perii care apără tulpina pot provoca inflamații ale pielii. Se culeg frunzele și petalele, pe care trebuie să ne grăbim să le întindem pe coli albe, în încăperi umbroase și aerisite, pentru că se ofilesc repede și își pierd din principiile active. După deshidratare, se mărunțesc și se depozitează în recipiente de sticlă sau în săculețe din tifon. Mucilagiile și alte substanțe binefăcătoare din lumânărică pot fi absorbite de pungile din hârtie și din acest motiv trebuie să evităm folosirea lor.
Sfatul d-lui Bobaru: "De la lumânărică trebuie să alegem doar petalele de culoare galben aprins, aflate încă pe tulpină. Este o recoltare destul de migăloasă și necesită foarte multă răbdare. Nu au valoare terapeutică petalele deja căzute, aflate pe sol, în jurul plantei, deoarece conținutul de principii active este foarte scăzut".
Preparate pentru farmacia casei
Cunoscător de elită al remediilor naturale, domnul farmacist Ion Bobaru ne oferă, cu profesionalism, rigurozitate și exactitate farmaceutică formulele principalelor preparate medicinale din lumânărică.
Macerat la rece
Este cel mai valoros medicament care poate fi preparat din frunze și petale, pentru că substanțele binefăcătoare din plantă se dizolvă foarte ușor în contact cu apa și nu își pierd virtuțile terapeutice.
Adevărat elixir pentru bolile aparatului respirator, ameliorează răgușeala, datorită substanțelor emoliente, și este un autentic adjuvant în tratamentul celor care suferă de tuse, bronșite, infecții renale, ulcer gastric sau enterită (infecție a intestinului subțire, cauzată de intoxicații sau alergii). Acest medicament natural se prepară simplu, fără efort. Iată de ce avem nevoie:
Ingrediente: 15 g (o lingură) lumânărică și 250 ml (o cană) de apă rece.
Mod de preparare și administrare: Apa se toarnă peste planta tocată mărunt și amestecul se lasă, acoperit, vreme de 12 ore, eventual de dimineața până seara. După această perioadă, se strecoară și se adaugă 5 g (un vârf de cuțit) de bicarbonat alimentar, pentru a preveni iritațiile gastrice. Poțiunea se păstrează în frigider. Indicat este să se consume fracționat, câte două sau trei linguri, înainte de fiecare masă.
Precizare: Se pot folosi petalele și frunzele, dar are același efect terapeutic și planta întreagă, împreună cu tulpina, uscată și mărunțită.
Ceai din lumânărică
Dacă este pregătită corect, infuzia acționează asupra întreg aparatului respirator, datorită mucilagiilor prezente în petale și frunze. Ceaiul fluidifică secrețiile bronșice, contribuind eficient la calmarea tusei convulsive, ameliorează simptomele bronșitei și rărește frecvența crizelor de astm bronșic.
Ingrediente și mod de preparare: Infuzia se obține amestecând într-un vas emailat 10 g (2 lingurițe) de plantă uscată și 250 ml apă (o cană). După ce amestecul a dat în clocot, vasul se acoperă și preparatul se lasă la infuzat 10 minute. La final, se strecoară și poate fi băut. Important este să nu îndulcim ceaiul cu zahăr. Dacă, totuși, gustul ni se pare neplăcut, putem folosi în acest scop mierea de albine sau zahărul brun.
Doza recomandată: Două căni pe zi, dimineața pe stomacul gol și seara înainte de culcare. O cură de trei săptămâni va avea efecte benefice asupra întregului organism, acțiunea sa fiind vizibilă și la nivelul pielii, mai ales asupra tenului iritat sau atacat de cuperoză.
Decoct din lumânărică
Ingrediente: 30 g (două linguri) de flori și frunze de lumânărică mărunțite și 250 ml apă clocotită (o cană).
Mod de preparare și dozaj: Plantele sunt așezate într-un vas, apoi se adaugă apa. Se fierb timp de 15 minute, completându-se treptat lichidul care se evaporă. Licoarea este consumată călduță, într-o doză de 3 cești (o ceașcă de cafea are 50 ml) pe zi. Recomandat este ca poțiunea să fie băută pe stomacul gol, înainte de fiecare masă.
Alte efecte terapeutice: Concentratul le este indicat mai ales celor care suferă de bronșită, dureri de piept , dureri de stomac, afecțiuni ale vezicii urinare sau digestie dificilă.
Tinctură
S-a dovedit a fi mai puternică decât celelalte preparate, iar efectele pot fi simțite mai rapid. Ameliorează durerile abdominale cronice și recidivante (chiar și pe cele cauzate de boala Crohn - inflamația colonului) dar este și un bun tratament adjuvant în afecțiunile pulmonare.
Ingrediente: 20 g (o lingură cu vârf) de lumânărică uscată și 100 ml de alcool alimentar de 70 de grade.
Mod de preparare și dozaj: Plantele se pun într-un borcan cu filet și deasupra se adaugă alcoolul. Recipientul se închide ermetic, iar amestecul este lăsat la macerat 10 zile, timp în care trebuie agitat de 3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează și se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În final, se filtrează din nou, iar tinctura rezultată se toarnă în sticluțe închise la culoare.
Doza recomandată: 20-30 de picături, dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ține două sau trei săptămâni și, dacă este necesar, se reia după o pauză de 7 zile.
Indicații terapeutice: Datorită proprietăților antispastice și sedative, diluția de tinctură este o armă de folos în lupta împotriva tusei convulsive. În plus, prin efectul antiinflamator și antibacterian al principiilor active prezente în delicata lumânărică, combate diareea și este de mare ajutor celor care suferă de gastrită. De asemenea, tinctura poate fi un analgezic de succes pentru infecțiile dentare.
Maestru în prepararea rețetelor vechilor spițeri, domnul farmacist Ion Bobaru amestecă în creuzetele laboratorului său extract de lumânărică, iederă și nalbă. Alături de alte ingrediente, domnia sa obține astfel un eficient sirop, care combate afecțiunile bronho-pulmonare, ține departe cele mai neplăcute simptome ale bronșitei cronice și vindecă traheita și laringita.
Vin medicinal
Ingrediente: Remediul se obține din întreaga plantă, fiind necesare 100 g lumânărică la un litru de vin.
Mod de preparare și dozaj: Poțiunea se lasă la macerat vreme de 10 zile, perioadă în care se agită de 3 ori pe zi. Apoi vinul se strecoară și se depozitează în locuri întunecoase. Sunt recomandate 2 linguri pe zi (dimineața și seara), vreme de 6 săptămâni. Este un eficient tratament alternativ pentru alopecie (cădere temporară a părului, în urma unei boli de piele sau a unei boli infecțioase), inflamații articulare și reumatism.
Sfatul farmacistului: "Este indicat să folosim vinul alb, care pune mai bine în valoare calitățile terapeutice ale plantei".
Sirop din lumânărică și miere
Întărește musculatura și este indicat mai ales copiilor anemici, dar și celor care suferă de bronșită cronică sau astm. Se prepară amestecând 500 ml decoct cu 500 g zahăr sau miere. Mixtura se încălzește până când componentele se dizolvă și lichidul devine omogen. După răcire, se toarnă în recipiente din sticlă sterilizate. Doza uzuală este de 5 ml (o linguriță), de trei ori pe zi, pentru copii, și dublu pentru adulți.
Preparate pentru uz extern
Cataplasme emoliente
Au un rol calmant, dar și cicatrizant, ajutând la retragerea formațiunilor furunculoase, la ameliorarea eczemelor și combaterea varicelor.
Ingrediente: 30 g de plantă uscată (două linguri) și 500 ml lapte dulce.
Mod de preparare și utilizare: Într-un vas emailat, care poate fi pus pe flacăra aragazului, se pun plantele măcinate, apoi se toarnă laptele. Amestecul se fierbe 10 minute, timp suficient ca principiile active ale plantei să se dizolve în lapte. După fierbere, poțiunea se strecoară și se amestecă cu argilă, până se obține o pastă omogenizată care se întinde pe o fâșie de tifon. Zona afectată se bandajează, fără a strânge foarte tare, și se acoperă cu o folie de nailon. Pentru efecte optime este necesar să ținem cataplasma minimum 30 de minute.
Băi terapeutice
Îmbăierea cu lumânărică este binefăcătoare pentru cei care suferă de eczeme, psoriazis sau au pielea afectată de arsuri solare. În apa din cadă se toarnă o infuzie concentrată, obținută prin fierberea a 200 g lumânărică uscată în doi litri de apă. Tratamentul durează două săptămâni, cu o pauză de o zi între băi, și este recomandat de 4-5 ori pe an. În cazul băilor de șezut, pentru hemoroizi externi, este indicat un decoct preparat prin fierberea a 50 g plantă mărunțită la un litru de apă.
Unguent din lumânărică și mușețel
Tratează hemoroizii, furunculele, rănile și arsurile. Se obține încorporând, prin încălzire, extractul fluid moale de lumânărică într-o bază grasă (unt, grăsime de porc sau de pasăre, ulei solid de palmier).
Extractul fluid moale se prepară pe baie de aburi, lăsând tinctura să fiarbă, până scade la o cincime. De exemplu, din 100 ml de tinctură se obțin 20 ml de extract fluid moale. Dacă nu respectăm această condiție, esența de lumânărică nu se va dizolva în grăsime. Ingredientele se amestecă pe foc mic, până când preparatul ajunge la punctul de fierbere, apoi se îndepărtează de pe flacără. Înainte de solidificare, alifia se toarnă în recipiente de sticlă. După răcirea completă, se păstrează în frigider.
Atenționări și contraindicații
În perioada de sarcină sau de alăptare se interzice consumul de ceai sau alte preparate din lumânărică. Pe partea din spate a petalelor florilor se găsesc peri care pot provoca mâncărimi pe mâini. Așadar, este recomandat ca, după ce ați pus mâna pe petalele acestei plante, să nu vă atingeți fața sau mai ales zona ochilor.
Rețete de frumusețe
Mască din lumânărică și argilă
Ingrediente: 15 g (o lingură) decoct din petale și frunze de lumânărică și 5 g (o linguriță) de argilă.
Mod de preparare: Argila și decoctul se amestecă până la omogenizare, iar mixtura se aplică pe față. Pentru efecte optime este indicat să se țină vreme de 15 minute, pentru îndepărtare fiind recomandată clătirea cu ceai călduț de mușețel.
Mască pentru ten sensibil
Ingrediente: 30 g lumânărică uscată (se folosește întreaga plantă, inclusiv rădăcina), 15 g miere polifloră.
Mod de preparare: Lumânărica uscată se dă prin râșnița de cafea până ajunge la densitatea unei pulberi. Se pune într-un vas și deasupra se toarnă mierea, dizolvată în 30 ml (două linguri) de apă călduță. Cele două componente se amestecă până la omogenizare, apoi mixtura se aplică pe față. Indicat este ca loțiunea să fie ținută timp de 30 de minute, efectul fiind de catifelare și împrospătare a tenului.
Domnul farmacist Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Calea Galați numărul 29, Brăila, tel. 0239.61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@yahoo.com.
Farmacia sa deține "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor", acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.