CASA DIN VIS

Cititor Formula AS
De când lumea și pământul se știe că atunci când unui om i se întâmplă vreun lucru rău, obligatoriu tre­bu­ie să fie cineva de vină (bineînțeles, în afară de el).

Lu­crurile stau exact invers atunci când totul îi merge stru­nă. Victoriile sunt doar ale lui, nu recunoaște ajutorul ni­mănui, nu împarte cu nimeni nimic. În cazul meu, dum­neavoastră, doamnă Sânziana Pop, sunteți vinovată de toate lucrurile bune ce mi se întâmplă de vreo câțiva ani încoace, când întâmplarea a făcut să-mi cadă sub ochi un articol de-al dumneavoastră, în care pledați pentru conservarea caselor tradiționale, cu precădere cele din zona Maramureșului. Mi-au rămas în minte câ­teva fraze, care m-au pus pe gânduri, iar mai târziu pe treabă, și puteți fi mândră că exercițiul dumneavoastră de imaginație la mine chiar a dat roade. Ziceați: "Se poate trăi într-o casă țărănească făcută din materiale tra­diționale și, în același timp, să te bucuri de un confort oc­cidental". Pentru mine a fost o scânteie atunci, dar provocarea a venit mai târziu și aș putea spune că printr-o conjunctură existențială dură. După Revoluție, având și o vârstă propice "planurilor mărețe", ne-a furat și pe noi "valul schimbărilor". Ne-am lăsat cuprinși de marea pri­vatizare și ne-am aruncat cu ochii închiși în apă, fără să știm înota. Credit la bancă, concurență acerbă, do­bânzi înrobitoare, vilă cât de mare... Toate acestea s-au terminat printr-un accident groaznic, din care eu am ieșit cea mai afectată. Am trecut printr-o operație grea, am stat două luni la terapie intensivă și numai Dumnezeu m-a salvat. Se pare că avea un plan cu mine. Acest acci­dent mi-a schimbat radical VIAȚA! Mi-a dat șansa unui nou drum. Schimbarea aceasta mi-a prevestit-o un vis. Citesc și urmăresc documentare cu muribunzi pe mesele de operație, cu revelațiile ce le au, și tot aud pomenindu-se de un tunel la capătul căruia îi aștepta o lumină. Eu pot să jur că am trecut prin acel tunel de gheață și în­tu­neric (pierdusem 3 litri de sânge, inima mi s-a oprit de două ori pe masa de operație) și, la capătul acelui tunel, într-o mare de lumină și verdeață nepământeană, mi s-a ară­tat o CASĂ. O casă țărănească, de pe la noi, din Mara­mu­reș, într-o grădină de vis, din care ieșeau femei în straie tradiționale (fuste negre și cămăși albe). Se zice că femeile în vis simbolizează zile. După trezire, în creierul meu s-a produs ca un fel de iluminare și parcă tot ceea ce trăisem până atunci s-a șters. Nu mai aveam ambiții "de­șarte", într-un cuvânt, în mine s-a produs o schim­ba­re. Scânteia cu căsuța din lemn a început să se trans­forme într-un foc lăuntric și am început să o caut în rea­litate. Am găsit-o. Era o ruină. Proprietarii voiau să sca­pe de ea cu orice preț, deoarece lângă ea se ridica dita­mai colosul de beton, cu mai multe nivele și le strica pe­i­sajul. Între timp, am primit și o bu­cată de grădină de vis, sub un deal (cadou de la mama) și am transportat căsuța acolo.
Soțul meu, care are cu totul altă meserie decât aceea de constructor, cu mâinile lui, secondat de mine și de ma­ma (la aproape 80 de ani), am reconstituit-o în între­gime. Am folosit numai materiale naturale pentru com­ple­tare și propria imaginație. Ne-am orientat în jur la ce ne poate oferi pământul, evitând pe cât posibil ma­ga­zi­nele de profil. Lemnul, piatra, lutul, varul au fost pe primul loc la construcție. Designul interior l-am creat eu. Nu am aproape nimic cumpărat din comerț. Totul e personalizat după sufletul meu. Perdele făcute manual, covoare, tablouri, tapiserii, perne, cuverturi, toate con­cepu­te de mine, folosind numai materiale naturale; lână, pânză de casă, culorile obținute din plante. Mo­bilierul colecționat de prin poduri, mese, blidare, toate aduse în stare de utilitate și pictate tot de mine.
Bineînțeles că am ascultat de sfaturile dum­nea­voas­tră, de a avea condiții civilizate, care n-au nici o legătură cu structura și aspectul casei. Se poate comunica pe net și dintr-o casă mai mică, din lemn, poți să ai apă cu­rentă, să ai condiții de igienă. Ce dacă casa are aproa­pe 100 de ani? Dar vă mărturisesc cu mâna pe inimă că, pe lângă alte binefaceri, în această căsuță am găsit TIH­NA. Această noțiune pe care, din păcate, acum, omul mo­dern n-o prea cunoaște. Cu trecerea timpului, mi se con­firmă o bănuială, că și prin experiența dură ce am trăit-o, Dumnezeu mi-a dat o lecție și mi-a dat o șansă să pre­țu­iesc mai mult bucuriile simple: florile din gră­di­na ce se prelungește cu casa, sau casa ce se prelungește cu gră­dina, îți dau mai mare satisfacție decât orice job bine plătit, dar care presupune o mare risipă de VIAȚĂ.
Vă mulțumesc pentru bucuria mea!
ILEANA PISUC