"Am comunicat cu Dumnezeu"
Călătoria spre cer a debutat cu dureri de spate. Eben Alexander, fiu de medic din Carolina de Nord, el însuși neurochirurg, cu studii la Harvard și cu o experiență profesională de un sfert de secol, s-a uitat la ceas. Ora 4.30, cam devreme chiar și pentru el. Simțea niște pulsații puternice în zona lombară și a decis să facă o baie, dar durerile s-au întețit și s-a culcat, din nou, în pat. Soția lui, Holley, i-a masat spatele, iar el a ațipit puțin, dar s-a trezit din cauza durerilor cumplite. Holley a vrut să cheme salvarea, însă cum medicii nu suportă să devină pacienți, n-a lăsat-o, deși respira deja greu, de durere. Brusc, a făcut un spasm traumatic, și-a dat ochii peste cap și a intrat în comă. Pe 10 noiembrie 2008, în jurul orei 9.30, viața lui Eben Alexander, atunci în vârstă de 54 de ani, a luat sfârșit. Dar a fost doar prima viață.
Cea de-a doua a început șapte zile mai târziu, când, în ciuda tuturor pronosticurilor, bărbatul grav bolnav de o meningită bacteriană a ieșit din comă. Primul său cuvânt a fost un "mulțumesc" adresat colegilor care-l trataseră, după care le-a spus membrilor familiei adunați în jurul lui: "Totul e bine". Medicii au considerat că vindecarea lui Alexander pare a fi un miracol, înainte chiar ca neurologul să fi scos vreo vorbă despre experiențele sale din timpul comei, mai ciudate, practic, decât tot ce trăise el până la acea vârstă. "Am comunicat direct cu Dumnezeu", declara el. "Sunt dovada vie că dincolo de lumea materială pe care o cunoaștem există un univers. Iar acest univers nu este rece și lipsit de viață, ci plin de căldură și viu". Acum, omul de știință a scris o carte, intitulată "Proof of Heaven" ("Mărturie despre cer"), în care descrie ceea ce experții, ca și misticii, numesc "experiența morții iminente" ca pe o călătorie plină de aventuri în lumea de dincolo. Și care include și un mesaj de mântuire. Deci: în timp ce trupul său, aflat la secția de terapie intensivă a Spitalului din Lynchburg, orașul în care locuia, era legat de aparate cu tot felul de tuburi, și valuri de antibiotice se luptau cu bacteriile din creierul său, spiritul lui o pornise la drum, pe aripile unui fluture, povestește doctorul. Acel biotop eteric, înfloritor, era populat de îngeri, strălucea și vibra de atâta frumusețe și fericire și o fetiță cu ochi albaștri i-a transmis că n-are de ce să se teamă. Alexander se simțea cuprins de iubire și-și savura zborul printre norii pufoși de culoare roz. Iar cerul sclipea albastru și o prezență divină îl umplea de încredere pe călător. Impresii oarecum naive și șablonarde, de genul filmelor hollywoodiene? "Limbajul meu pământean nu e suficient pentru a descrie această lume hiperreală", spune Alexander. "Acolo comunicam fără cuvinte, mă aflam pe un alt plan".
Alexander e un bărbat înalt și sportiv, tată a doi băieți și radiază un amestec de blândețe și seriozitate, așa cum se așteaptă oamenii de la "zeii" în halate albe. El bănuiește că profesia, și nu întâmplarea trăită, a făcut din cartea sa un mega-bestseller în America și, din el, un răsfățat al mass-media: cine s-ar putea îndoi de doctorul cel bun, cu papioane simpatice la gât, în loc de cravate, care a făcut, până acum, sute - dacă nu mii - de operații pe creier?
Căci despre experiența morții iminente - incursiuni în lumea de dincolo, făcute de oameni care, ca și Alexander, s-au luptat cu moartea sau au fost supuși unui stres extrem - relatează milioane de contemporani din toată lumea, aparținând tuturor culturilor. ("Asociația Internațională pentru studierea morții iminente" are, doar în SUA, 8 milioane de membri.)
Chiar și explicarea noțiunii, ca să nu mai vorbim de prezentarea de dovezi, este foarte dificilă. Nu sunt cumva aceste "experiențe" mai degrabă niște visuri? Halucinații? Focul sinaptic de artificii, necontrolat, al unui creier chinuit? Nu duce și meditația la asemenea zboruri imponderale și imateriale, cum le descrie Alexander? În calitate de chirurg, spune el, au existat pacienți care i-au declarat sus și tare că ar fi fost "dincolo", unde s-au întâlnit cu mama decedată sau cu făpturi cerești și povesteau despre asta ca despre ceva extrem de real, ca despre o plimbare în jurul blocului. Dar Eben a considerat poveștile lor niște simple aiureli. O funcționare deficitară a capului.
"Nu mă îndoiesc de o realitate extinsă, așa cum o descriu misticii"
Dar acum, Eben cel renăscut nu mai are niciun fel de îndoieli. "Nu mă mai îndoiesc de o realitate «extinsă», așa cum o descriu, de secole, misticii, oamenii cu însușiri de medium și cei trecuți prin experiența morții iminente". Și îl citează pe filosoful Soren Kirkegaard, care deslușește bine marile enigme ale umanității. "Există două posibilități ale erorii. Una este să crezi ce nu e adevărat. Cealaltă e să nu crezi ce este adevărat".
Pentru a putea studia mai bine metateoriile enigmatice, precum experiența morții iminente, medicii și psihologii au notat ce au în comun relatările consemnate și au găsit uimitor de multe asemănări, indiferent că ele au fost făcute de copii sau de bătrâni, de europeni sau de mongoli. Printre ele se numără senzația părăsirii trupului și a plutirii deasupra lui. O lumină puternică, interpretată, în funcție de religie și de gradul de civilizație, ca fiind Dumnezeu însuși sau expresia propriei clarificări interioare. Și, apoi, maximumul emoțional pe care-l descrie Alexander: în aproape toate experiențele morții iminente, ținta călătoriei este cerul, nu iadul. Slavă Domnului!
"Mintea mea, spiritul meu, dispăruseră"
Dar Alexander nu se consideră, în nici un caz, un autor de literatură morală, de înălțare sufletească, și afirmă cu tărie că va continua să apere și să respecte metodele științei, pe care, însă, cazul lui le-a împins până la limită. Vindecat de meningită, el și-a întrebat colegii cum cred ei că au putut lua naștere amintirile sale despre rai și despre îngeri. Și a constatat că nu există o explicație în acest sens. Pentru că centrii lui cerebrali pentru amintiri, visuri, fantasme și viziuni nici măcar n-au funcționat în perioada respectivă. Bacteriile i-ar fi atacat în așa măsură materia cenușie, scrie Alexander, încât aparatele de măsură n-au mai indicat nimic. Și sună aproape triumfător: "Mintea mea, spiritul meu - sau cum vreți să numiți dvs. ceea ce ne face pe noi oameni - dispăruse". Prin urmare, conchide el, păstrând atitudinea autoritară a categoriei profesionale din care face parte, creierul nu este nicidecum "sediul" sau "generatorul" conștiinței, așa cum s-a crezut până acum. Ba mai mult, aceasta există în afara trupului, ca o forță sublimă, care, "încăpățânată", nu se lasă măsurată și nici fotografiată. Asta, ca aluzie răutăcioasă la cercetările neurologice, care aspiră să descifreze - cu electroencefalograme sau aparate cu rezonanță magnetică - sufletul omului, afirmând că gândurile și sentimentele pot fi reproduse ca o "activitate" a anumitor zone ale creierului.
"Viața nu se sfârșește odată cu moartea, ci merge mai departe, spre frumusețe"
Aici începe, de fapt, a doua mare călătorie a medicului Eben Alexander: trebuie să le arate adevărul oamenilor care cred fiecare cuvânt al științei. Și adevărul arată astfel: lumea noastră este mai mare decât credem noi. Viața nu se sfârșește odată cu moartea, ci merge mai departe, spre frumusețe.
"Faliment intelectual", așa numesc criticii religiei, precum publicistul american Sam Harris, aceste teze, spunând că sunt "echivalentul alchimiei și al prezicerilor din Evul Mediu". Neurologii critică faptul că un chirurg experimentat precum Alexander trece cu vederea inactivitatea proclamată a creierului său și că răspândește aproape 200 de pagini cu banalități esoterice, ca un guru New-Age sclivisit. Și că nu face deloc referiri la rezultatele măsurătorilor - făcute cu aparate performante - în timpul morții sale aparente. Și, în plus, după cum își descrie starea, ar trebui să fi fost mort cerebral, spumegă de furie profesorul de psihiatrie Mark Cohen, de la Universitatea din Los Angeles. "Dr. Alexander operează capete, dar despre cercetările neurologice nu prea are idee".
Eben Alexander își păstrează calmul - o altă trăsătură comună celor trecuți prin experiența morții iminente. Care se descriu ca fiind mult mai relaxați și mult mai puțin temători față de ceea ce li s-ar putea întâmpla. În momentul de față, el lucrează la o nouă carte, în care vrea să-i convingă pe cei sceptici că ceea ce i s-a întâmplat lui a fost un adevărat miracol. În felul acesta, Eben Alexander, care s-a autoproclamat "un fenomen de excepție", face exact ce fac și tovarășii săi de suferință: în mod inconștient și neintenționat, el dă un sens cedării totale a corpului său, construind o poveste care explică și justifică accidentul suferit. Neurologii n-au habar cum realizează creierul acest "artificiu", atât de asemănător cu autohipnoza. Dar dacă este așa, chiar că avem de-a face cu un miracol.