De necrezut, dar un spital privat românesc, "Sfântul Constantin", din Brașov, a primit recent cel mai important premiu acordat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS): "European Hand Hygiene Excellence Award 2013". În contextul în care, zi de zi, televiziunile și ziarele dau publicității situația dezastruoasă din unele spitale românești, vestea aceasta, prea puțin mediatizată, este de natură să marcheze un precedent spectaculos. Dr. Andreea Moldovan, doctor în medicină la Geneva, responsabila întregului sistem igienic din spital, a așteptat cu mari emoții decizia juriului internațional. Inițial, dintre zecile de spitale europene care s-au înscris la concurs, spitalul brașovean se calificase în finală, printre primele patru cele mai curate, alături de spitale din Berlin, Luxembourg și Dublin. După un nou audit al juriului, condus de profesorul Didier Pittet, colaborator OMS și directorul programului de control al infecțiilor din Spitalul Universitar din Geneva, votul a înclinat spre "Sfân-tul Constantin", care a obținut astfel Locul I. Impresionați de sistemele de igienă aflate în funcțiune la cel mai înalt standard, membrii juriului și-au justificat decizia astfel: "Spitalul dv. a demonstrat o excepțională capacitate de implementare a strategiei unei campanii efective de igienă și a urmărit cu perseverență programele asociate pentru susținerea celei dintâi provocări globale, privind siguranța pacientului, promovate de OMS: Clean Care is Safer Care (O îngrijire medicală curată înseamnă o îngrijire medicală mai sigură)". De notat că exigențele impuse de OMS sunt extrem de complicate, zeci de spitale europene de top nereușind nici măcar să se califice în concurs. Auditul de evaluare a cuprins: politica generală de prevenire și control al infecțiilor, instruirea personalului, siguranța mediului spitalicesc, dezinfecția spațiilor, controlul deșeurilor, rezultatele testelor de sanitație, circuitele pacienților, vizitatorilor, personalului și dezinfectanților, precum și metodele de igienizare folosite și chiar cheltuielile spitalului cu implementarea acestor politici. Succesul spitalului brașovean, atipic pentru România actuală, reprezintă spargerea unei bariere psihologice.
Agenția Națională de Transplant și centralismul... democratic
Dacă această barieră psihologică a fost depășită, demonstrând lumii medicale internaționale că o instituție a sănătății, ca "Sfântul Constantin", face parte din elita europeană a spitalelor, în schimb, în alte domenii de sănătate, autoritățile României sunt cu mult în urma lumii reale. Spre exemplu, Agenția Națională de Transplant (ANT) și Ministerul Sănătății țin de șapte luni (!) în sertare dosarul înaintat de directorul spitalului "Sfântul Constantin", prin care se solicită ca o echipă de chirurgi din Brașov, condusă de doctorul Bogdan Moldovan (specializat în transplant pe lângă marii ași ai Europei), să poată face ceea ce știe mai bine: transplant renal și prelevare de organe. Dacă domnii din București nu-și fac timp să vină la Brașov (deși legea spune că echipa de acreditare este obligată să vină în maximum 30 de zile de la depunerea actelor), pentru a vedea cu ochii lor dotările de excepție și calificarea maximă a personalului medical, în schimb, au venit de câteva ori chirurgii din Geneva, care au rămas încântați de colegii lor români. Pe scurt, spitalul vrea să facă un transplant renal gratuit, de la o mamă către fiul ei (Maria Mircea către Nicolae Mircea din Făgăraș, care suferă de Insuficiență Renală Terminală), în timp ce birocrații din capitală nu vor să coboare din turnul de fildeș pe pământ. Cel Mai Curat Spital din Europa, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, are specialiști de prima mână, săli de operație de nivel european, bunăvoința și generozitatea de a opera gratis, în cadrul unui proiect umanitar, dar nu poate face un transplant de rinichi, pentru a-i reda speranța de viață unui tânăr de 18 ani, din cauză că domnul X de la ANT își împregetă să semneze o hârtie. Nu sunt un adept al regionalizării, dar dacă medicii din "Regiunea Brașov" ar avea permisiunea să-l opereze pe Nicușor din Făgăraș, fără să mai întrebe Bucureștiul, atunci aș vota pentru regionalizare!