Despre soc, în popor se știe de veacuri că este un copac altfel. Pe florile sale nu se așează nici o albină, frunzele și scoarța sa nu tentează nici un ierbivor, iar crenguțele sale sunt goale pe mijloc. Apoi, socul este cel care vestește că primăvara s-a sfârșit și rămân la putere dogoritoarele zile de vară, buchețelele sale albe și parfumate fiind ultimele flori ale primăverii. Socul este recunoscut, deopotrivă în folclorul românesc și în cel european, drept plantă de leac, dar și magică. În satele din nordul Moldovei și din Ardeal, se spunea că socul este ocrotit de către "iele" sau de către "cei din vânt". De aceea, el rareori este lovit de trăsnet, crește pe orice fel de pământ și nu este năpădit de omizi sau de alți stricători. Se mai spunea că atingerea ramurilor sale este binefăcătoare pentru cei bolnavi, dar nu trebuie să dormi sub soc, mai ales dacă este înflorit, pentru că "cei din vânt" te pot îmbolnăvi, supărați că le-ai încălcat teritoriul. În Anglia și în Scandinavia, era considerată o mare greșeală să tai un soc, mai ales dacă era bătrân, pentru că în ramurile sale și-ar avea sălaș tot felul de duhuri ale naturii, care când se întorc pe înserat acasă și își găsesc locuința distrusă, se răzbună teribil pe făptaș. Nenumărate mituri și legende există despre soc din Orientul Mijlociu și până în nordul Europei și al Africii, limitele imensului său areal. La aceste mituri străvechi tind să mai adauge câteva și cercetările științifice, care scot în evidență proprietățile medicinale uluitoare ale socului, despre care vom vorbi în continuare.
Recoltarea florilor
Se culeg în zilele lipsite de umezeală și pe cât posibil însorite, de sfârșit de mai - început de iunie, prin tăierea ciorchinilor de pe tulpină. După culegere, vor fi ținute, cât mai răsfirate posibil, într-un coș în care să pătrundă aer, pentru că altfel se vor încinge, se vor înnegri și se vor strica foarte rapid. Proaspete, florile de soc se folosesc la obținerea binecunoscutei socate, în timp ce uscate, sunt administrate în scop terapeutic, sub formă de infuzie combinată, pulbere, tinctură sau ulei. Uscarea nu se face la umbră, ca la majoritatea plantelor medicinale, ci la soare, pentru a fi mai rapidă, și planta (care are codițele foarte bogate în apă) să nu intre în fermentație și să se strice. De regulă, florile se întind la soare sub o placă de sticlă, ca să nu le plouă, în strat unic și suficient de răsfirate ca să se poată usca rapid. Florile uscate de soc au codițele tari și casante, iar petalele capătă o tentă ceva mai gălbuie. Ele constituie materia primă pentru câteva preparate medicinale foarte eficiente, despre care vom vorbi în acest articol, pe îndelete:
Socată pentru sănătatea rinichilor
Această băutură se poate face atât din flori proaspete, cât și uscate de soc (dar nu mai vechi de un an), astfel: Se iau 12 ciorchini de flori de soc și se spală de praf sau musculițe, apoi se toacă foarte bine și se pun într-un borcan de patru-cinci litri. Se adaugă peste flori sucul de la 2 lămâi și 300 de grame de miere, apoi se pun 3 litri de apă de izvor și se amestecă totul foarte bine, până când mierea se dizolvă. Se acoperă borcanul cu o farfurioară și se lasă să fermenteze vreme de trei-patru zile, la temperatura camerei. Când lichidul din interiorul borcanului a căpătat miros pregnant de soc și are un gust ușor înțepător (de la dioxidul de carbon eliminat în timpul fermentației), socata se filtrează și se pune în sticle de un litru, la frigider.
Efect terapeutic: un litru și jumătate de socată consumată zilnic stimulează puternic activitatea rinichilor, previne precipitarea sărurilor și formarea nisipului și a pietrelor la rinichi, ajută la eliminarea surplusului de apă din țesuturi, tratând eficient umflarea mâinilor și a picioarelor. Persoanele care se confruntă frecvent cu afecțiuni cum ar fi nefrita, pielonefrita sau cistita vor face, o dată la trei luni, câte o cură de 1-2 săptămâni cu socată.
Infuzie combinată de soc, pentru sistemul nervos
Se pun 3-4 lingurițe de flori de soc mărunțite la macerat, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de 5 minute, după care se lasă să se răcească și se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obținându-se cca un litru de preparat, care se folosește intern sau extern.
Efect terapeutic: echilibrează sistemul nervos, exercitând simultan o acțiune stimulentă și calmantă. Un studiu făcut în Serbia a pus în evidență faptul că florile de soc administrate în paralel cu medicamente cu acțiune sedativă, cum ar fi fenobarbitalul sau morfina, reduc spectaculos efectele adverse ale acestora. Mai mult, după ce se întrerupe administrarea lor, tratamentul cu flori de soc ajută la revenirea mai rapidă a activității nervoase la normal. Alte cercetări arată și o capacitate a principiilor active din florile de soc de a reduce dependența fizică (nu și cea psihică) de anumite droguri sau sedative de sinteză. Se folosește infuzia combinată de flori de soc, din care se bea câte o cană, de trei ori pe zi. O cură durează 4-6 săptămâni, după care se face o pauză de 3 săptămâni și apoi se poate relua.
Ceai fierbinte de soc, pentru răceală
Se folosește de regulă doar ca remediu de urgență, pentru efectul sudorific, febrifug și antitusiv, deoarece prin opărirea plantei se pierd în mare parte celelalte calități terapeutice ale florilor de soc. Infuzia fierbinte se prepară prin opărirea unei lingurițe de plantă uscată și mărunțită cu o cană (250 ml) de apă clocotită, după care se lasă la infuzat vreme de 10-15 minute, se filtrează și se bea cât mai caldă posibil.
Efect terapeutic: în bolile infecțioase acute, cum ar fi răcelile (infecțiile gripale), cistitele acute (însoțite de febră), bronșitele bacteriene. Cel mai bun moment pentru administrarea socului este debutul infecției, când apar primele simptome.
În cazul infecțiilor însoțite de febră, socul va avea o acțiune asemănătoare cu cea a aspirinei, producând vasodilatație și o transpirație puternică, după care, gradat, temperatura corpului se va normaliza. Este un remediu foarte eficient și, spre deosebire de febrifugele de sinteză, nu deprimă sistemul imunitar și nu "încurcă" mecanismul febrei, care (în anumite limite) este cât se poate de benefică, fiind un mijloc natural de apărare a corpului împotriva infecției.
Pulbere de soc, pentru bronșită și sinuzită
Pulberea se obține prin măcinarea fină, cu râșnița electrică de cafea, a florilor uscate ale plantei. Depozitarea pulberii obținute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase și reci, pe o perioadă de maximum 2 săptămâni (deoarece uleiurile volatile se evaporă foarte rapid). Se administrează de 3 ori pe zi, câte o linguriță rasă, pe stomacul gol.
Efect terapeutic: reduce inflamația căilor respiratorii, ajută la eliminarea secrețiilor în exces și stimulează local capacitatea naturală de apărare a organismului împotriva infecției. De asemenea, florile de soc previn și combat excesul de mucus din organism, mai ales de pe căile respiratorii. Se țin cure de 14 zile, cu o săptămână de pauză, timp în care se administrează câte o linguriță de pulbere de soc, de 4 ori pe zi. Suplimentar, se aplică pe frunte sau, după caz, pe piept comprese, cât mai calde posibil, cu infuzie combinată de soc (se pune deasupra compresei un bidon cu apă cât de fierbinte putem suporta).
Cataplasme cu flori de soc, pentru articulații
O mână de flori mărunțite de soc se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50° C). Se aplică apoi direct pe locul afectat, acoperindu-se cu o bucățică de nailon, și totul se învelește cu un material textil gros, de preferință din lână. Se lasă să acționeze vreme de o oră, apoi planta se îndepărtează, iar locul se spală cu apă călduță. În afara sezonului de culegere a florilor de soc, se poate folosi în același mod planta uscată sau chiar frunzele proaspete, bine tocate în prealabil.
Efect terapeutic: antiinflamator asupra articulațiilor. De asemenea, cataplasmele cu soc, flori sau frunze, produc o reacție de încălzire locală, foarte utilă pentru persoanele care suferă de nevralgii sau la care problemele articulare se declanșează prin expunerea la curenți de aer, frig sau umezeală. În medicina populară românească, cataplasmele cu soc erau folosite și în bronșite sau pneumonii, încălzirea puternică și sudorația pe care o provocau declanșând - se pare - o reacție imunitară foarte puternică. Dincolo de considerațiile științifice, cataplasmele cu soc erau printre cele mai puternice și eficiente leacuri folosite în infecțiile respiratorii acute, înaintea descoperirii antibioticelor de sinteză.
Ulei de flori de soc, pentru piele
Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de flori de soc, peste care se adaugă jumătate de litru de ulei de măsline sau de sâmburi de struguri. Se închide borcanul ermetic, se lasă florile să macereze la soare vreme de două săptămâni, după care lichidul se filtrează, iar preparatul rezultat se pune într-o sticlă închisă la culoare. De regulă, se folosește ca soluție de masaj, pentru persoanele cu pielea uscată.
Efect terapeutic: hrănește și reface troficitatea normală a pielii cu tendință de uscare. Ungerea tegumentelor cu acest ulei se face în perioadele cu vânt și aer uscat, dar și în timpul perioadelor reci. Cel mai bine este să se facă un masaj pe tot corpul cu ulei de flori de soc, imediat după duș sau baie. În perioadele menționate, când pielea este mai sensibilă, ideal ar fi ca acest tratament să se facă o dată la 7 zile.
Pielea îmbătrânită prematur se tratează de asemenea cu masaj cu ulei de soc. Se recomandă în mod special pentru pielea de pe picioare și de pe mâini, care are cele mai puternice tendințe de uscare și de formare a unor straturi rugoase.
Pentru tratarea arsurilor solare, se întinde pe piele uleiul de flori de soc, care are efecte calmante și ajută la refacerea tegumentelor. Anumite studii de laborator arată o acțiune anti-mutagenă a socului, care ar ajuta la prevenirea cancerului de piele, după expunerea excesivă la radiațiile solare.
Precauții și contraindicații
Florile de soc, la fel ca toate produsele pe bază de soc, se vor administra cu prudență pe perioada sarcinii și a alăptării. De asemenea, administrarea socului se va face sub supraveghere medicală în cazul persoanelor care iau laxative și diuretice de sinteză. În general, persoanele cu predispoziție alergică vor lua la început doze mici de soc, iar în cazul în care apar iritații pe piele, dificultăți în respirație, curgerea nasului sau a ochilor, administrarea acestei plante se va întrerupe. Aceeași măsură va fi luată în cazul persoanelor cu sensibilitate digestivă, dacă apar simptome cum ar fi diareea, crampele abdominale, greața. Copiilor sub 12 ani li se vor administra cu prudență, în doze reduse de 2-4 ori, produse pe bază de flori de soc, întrerupându-se tratamentul dacă apare unul din simptomele sus-menționate.