Răspuns pentru MARINESCU FLORENȚA-NICOLETA - com. Măgura, jud. Olt, F. AS nr. 1065: "Ce tratament să iau pentru a preveni recidiva unei tumori pe creier?"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Când vorbim despre măsurile profilactice ce tre­buie adoptate, în cazul recidivelor tumorale cerebrale, este util să avem în vedere că, între 50 și 70% dintre acestea vor recidiva, indife­rent dacă sunt de natură benignă sau malignă. Unele dintre tumorile benigne sau maligne pot fi în totalitate extirpate chirurgical, altele pot fi parțial extirpate, în timp ce altele nu pot fi extirpate deloc. În acest context, dacă o tumoră infiltrea­ză țesutul cerebral învecinat, făcând imposibilă extirparea completă, recurentele (recidive) postchirurgicale sunt posibile. Sigur, tumorile cere­brale pot fi localizate la nivelul creierului sau în veci­nătatea lui, la nivelul țesutului de susținere (glial), al nervilor cranieni ori al glandei hipofize și epifize, astfel că, în funcție de localizare, fiecare tip de tumoră va avea propriile semne și simptome, tratament și prog­­nostic. Cazul dvs. (astrocitom pilo­citic) se înscrie perfect în carac­teristicile generale ale tumorilor de fosă posterioară, în care regăsim creșterea tensiunii intracraniene, apariția hidrocefaliei (acumulare în exces de lichid cerebrospinal), efec­te de masă (sindrom cerebelos, ata­xie, dismetrie), cefalee, grețuri, diplopie (dublarea vederii), uneori sindrom piramidal etc. Chiar și perioada după care se produce de obicei recidiva tumorală a fost, în cazul dvs., nefericit de precisă (3 ani). Și, cum radioterapia este ne­recomandabilă în postoperator, vă întrebați, pe bună dreptate, ce tre­buie făcut pentru a nu mai ajunge (a cincea oară) pe masa de operație.
Cu siguranță, cea mai eficientă cale prin care poate fi evitată o re­cidivă tumorală este strategia ali­mentară, care va trebui structurată pe următoarele coordonate:
* consumul constant de alimente ce conțin cantități mari de minerale, agenți antiinflamatori și antioxi­danți;
* aportul de suficiente enzime pentru organism, capabile să distrugă învelișul proteic al celulelor tumo­rale (ex. tripsina), înveliș care nu permite structurilor imunitare să acționeze în scopul distrugerii acestora;
* menținerea unui sistem imunitar performant, prin consumul constant de gliconutrienți și alte tipuri de imunostimulanți naturali;
* echilibrarea pH-ului din organism și asigurarea unui aport crescut de vitamina B17 (amigdalină, nitri­lozid), agent chimioterapeutic natural, găsit în semin­țele caiselor, piersicilor, prunelor, merelor, nectarinelor etc. (amănuntele referitoare la această strategie ali­mentară sunt vaste și, de aceea, consider că ar trebui să le discutăm în particular).
Pe lângă acest tip de prevenție, evitarea riscului de recidivă tumorală presupune și administrarea unor suplimente naturiste care și-au dovedit eficacitatea în combaterea patologiilor tumorale cerebrale. Fără a in­tra în amănunte, trebuie totuși spus că acest tip de tera­pie vizează atât profilaxia, cât și combaterea di­rectă a tumorilor cerebrale primare, fiind alcătuită, de la caz la caz, din Boswellia, sevă de Mesteacăn, Nă­praznic, Cartilaj de rechin, tincturi de Castan și Vâsc, Gano­derma și alte tipuri de ciuperci antitumorale, produse apicole, Spânz, ulei esențial de Tisa (inhalații) etc.
Pentru detaliile necesare contactați-mă telefonic!
Să auzim numai de bine!


Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor și homeopat - București. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com

"Caut un tratament pentru stres și agitație"
(Răspuns pentru ALINA M., F. AS nr. 1036)


Stimată doamnă, întrebarea dvs. ridică o problemă pe care am abordat-o de mai multe ori în diferite scrieri și anume legătura între starea sufletească a unui om și starea sa de sănătate. După cele pe care le voi spune aici pe această temă, vă voi indica niște posibile trata­mente. Unele dintre afirmațiile mele ar putea suna dur, nu le luați în nume de rău, ci doar ca pe un ajutor, atât pentru dvs., cât și pentru toți aceia care doresc să se afle într-o stare de sănătate adevărată și de durată.
Stresul, ca atare, nu este cauza bo­lii, ci reacția noastră la agitația zilnică. Luați ca exemplu două tipuri de reacții la "stresul" din trafic, în care calea cuiva este tăiată de un alt participant la trafic. Cel a cărui cale este tăiată de participantul la trafic poate reacționa cu furie sau poate să ignore acțiunea celui care i-a tăiat calea. Prima reacție are mai multe șanse să provoace un lanț de evenimente care duc la boală, decât cea de-a doua reacție. Normală pentru orice om este o stare de calm, ce reflectă starea inte­rioară de echilibru cu sine. Atunci când oamenii sunt agitați, este pentru că nu sunt împăcați cu ceva (din trecut, prezent sau viitor). Ceva vă face să nu fiți împă­cată cu dvs. înșivă. Ca să poți fi împăcat cu tine, trebuie să răspunzi clar și fără echivoc la întrebările: cine sunt? De unde vin? De ce exist?
Fără răspunsuri temeinice la aceste întrebări, omul nu are cum să fie în echilibru cu sine, prin urmare, nu are cum să fie sănătos. Noi, oamenii, am devenit iresponsabili de-a lungul veacurilor, în consecință, de vină pentru toate suferințele noastre sunt bacteriile, virușii, poluanții din atmosferă și, evident, semenii noștri care ne stresează. Niciodată nu ne punem între­barea "Cum am ajuns în situația în care mi se pot întâmpla asemenea lucruri?". Dacă ajungem la con­cluzia că ceea ce ni se întâmplă nu este aleatoriu, ci are o cauză, atunci nu ne mai simțim deprimați, stre­sați, nervoși etc., ci încercăm să rezolvăm ce se poate rezolva și găsim soluții de "conviețuire" acolo unde nu se pot schimba lucrurile. Câștigul pentru oricine face acest lucru va fi liniștea și încre­derea, care vin din a fi stăpânul propriei sorți. Învățați să vă con­duceți viața, nu să vă lăsați conduși de ea.
Dacă nu învățăm, în cele din urmă, că bolile fizice sunt o conse­cință a acestei lipse interioare de echilibru, atunci vom fi sortiți me­reu să fim bolnavi. Este, totuși, foarte bine să vă reverificați anali­zele (tiroidă, calciu, natriu, potasiu etc.) și orice medicamente pe care le luați (inclusiv suplimente nutri­tive și plante medicinale), pentru a căuta manifestările fizice ale bolii interne de care suferiți.
Abordările naturiste reies, în mod evident, în parte din cele spuse mai sus:
1. Ne întrebăm de unde vine stresul pe care îl simțim. Adesea, este nevoie să vorbim cu cineva care să ne arate cauza problemelor noastre. Este un lucru pe care eu îl fac din când în când, în cursul unui trata­ment în cabinet, și este foarte folositor pentru pacienți. Ei trebuie, însă, să vrea acest lucru.
2. Somn liniștit. Ceea ce înseamnă ca orele de somn să fie respectate și să nu fie folosite pentru a re­zolva problemele care nu au putut fi rezolvate ziua. Mulți fac acest lucru, chiar fără să-și mai dea seama și se miră de ce nu dorm, de ce sunt stresați și agitați.
3. Să acceptăm întâmplările cu care ne confruntăm în viață drept o consecință a faptelor noastre. Aseme­nea atitudine nu înseamnă că nu mai există "vinovați" pentru problemele noastre, dar dând vina pe alții, nu o să ne găsim liniștea sufletească. Dacă ne întrebăm "cum am ajuns așa", recunoscând astfel partea noas­tră de vină, am făcut deja cel mai important pas spre a ne recâștiga pacea interioară, pentru că putem rezolva partea noastră de "vinovăție", ceea ce poate face ca "aportul altor vinovați" să fie irelevant.
4. Mișcarea fizică - gimnastica, înotul, yoga etc. - ajută la consumarea energiei acumulate prin încordare. De altfel, chiar această lipsă de mișcare poate fi pro­ble­ma primară. Trupul nu este făcut să nu se miște.
5. Luați-vă timp, 30-60 de minute pe zi, ca să fiți singur/singură cu dvs. Întrebați-vă ce lucruri pozitive și negative ați făcut astăzi. Adică, faceți "contabili­tatea" zilei. Realizați că în aceste lucruri/fapte pozitive sau negative se regăsesc gândurile noastre și cuvintele exprimate (fie dure, fie neadevărate, fie înjurături "ba­nale"). Nu putem polua mediul înconjurător cu ase­menea lucruri și să așteptăm să scăpăm nevătămați.
6. Rugăciunea - nimic formal/ spus pe de rost, ci ca vorbirea unui copil cu Tatăl său. Să mulțumim pentru darul zilei trăite, oricât de dificilă ar fi fost ziua și să cerem forță, pentru a putea să o luăm de la capăt, descurcându-ne, cu Voia Sa, ceva mai bine decât în ziua precedentă.
7. Trebuie verificat ce medicamente luați dvs., în momentul de față, căci și acestea vă pot crea probleme.
8. Ceaiuri medicinale - levănțica, teiul, passiflora și sunătoarea sunt foarte bune calmante. (Atenție la sunătoare, care stimulează enzime hepatice, reducând efectele unor medicamente, cum ar fi anticoagulanții, antiepilepticele, contraceptivele, datorită unui meta­bolism mai rapid al acestora.)
9. Homeopatie - folosiți medicamente cum ar fi Aconitum, Arsenicum album, Chamomilla, Coffea Cru­da, Ignatia, Natrum muriaticum, însă medica­men­tele individualizate realizate de un medic homeopat sunt cele mai bune. Vizita la homeopat ar putea să vă ajute să vedeți și partea mai profundă a problemei pe care o aveți și să deveniți, astfel, liberi.
10. Acupunctură - folosirea meridianelor Vas Gu­ver­nator, Vas Concepție, Cord, Pericard, Vezică Uri­nară, Rinichi, Ficat - va fi de foarte mare ajutor. Re­zultatul este calmarea focului Cordului și al Fica­tului, printre altele.
Nu uitați faptul că noi deținem cheia fericirii sau nefericirii. Doar că trebuie să vrem îndeajuns să facem ceea ce trebuie, pentru a putea fi fericiți. Vă urez succes!

Dr. CĂTĂLIN LUCA - medic de medicină generală cu competențe în Ayurveda și apifitoterapie - Laboratoarele BIONATURA PLUS, tel. 0752/15.29.70, 0752/15.29.71, e-mail: contact@bionaturaplus.com

"Am ciroză hepatică și nu vreau să ajung la transplant"
(Răspuns pentru CAMELIA FAGE - Seini, Maramureș, F. AS nr. 1065)

Dacă doriți cu adevărat să scăpați de transplant și de această boală grea, aveți nevoie de un tratament care să decongestioneze ficatul, să-l detoxifice, în pa­ra­lel cu un proces de regenerare, deoarece celulele sale în mare parte au fost distruse. Pentru ca tratamentul să aibă eficiența și rezultatul dorite, începeți urgent o cură cu Activ Protect Zeolit - câte 4 capsule, de două ori pe zi, și Biostem - câte 2 capsule, de două ori pe zi. În paralel, vă recomand un macerat din plan­te me­di­ci­nale, care dă rezultate foarte bune în ciroze. Amestecați 100 g cătină, 100 g mă­ceșe, 50 g anghinare, 100 g ar­mu­rariu, 100 g rostopască și 100 g salvie - le găsiți la Plafar. Puneți 5 linguri de amestec de plante într-o oală smălțuită, peste care adăugați un litru de apă plată. Lăsați la ma­cerat, la temperatura camerei, timp de 8 ore (de seara până dimineața). A doua zi strecurați lichidul rezultat, pe care-l păstrați într-un recipient de sticlă. Se bea maceratul pe durata întregii zile, cu înghițituri mici. Cura se ține timp de 3-6 luni, în funcție de gravitatea bolii, după care se face o pauză de două săptămâni și apoi se reia. Completați cura naturală cu ulei de cătină (câte 20 picături, de trei ori pe zi), drojdie de bere (câte 2 capsule, de trei ori pe zi), clismă cu un litru de cafea strecurată (se face dimineața, după eliminarea scaunului, sau seara, timp de 3-6 luni, după caz), preparată din 3 linguri de cafea la un litru de apă fiartă. Pentru eliminarea ascitei, luați câte o linguriță pulbere de pelin de trei ori pe zi, o mestecați 5-10 minute, apoi o înghițiți cu o cană de infuzie din rădăcină de dud (o lingură de rădăcină de dud mărunțită, la o cană cu apă fiartă). Se ia până se eli­mină ascita. În timpul curei, dar și o lună după aceasta, eliminați din alimentație lactatele și carnea. Puteți mânca pește, legume, fructe și cereale. Multă sănătate!