După o rețetă utilizată cu succes de toate guvernele postdecembriste, guvernul Ponta ia decizii de importanță națională, la "umbra" sărbătorilor, mizând pe "iuțeala de mână a artistului și nebăgarea de seamă a publicului" - cunoscutul principiu al magicienilor de pretutindeni. În data de 30 aprilie, când tot omul își făcea bagajul să plece în neașteptatul concediu de șase zile, guvernul a decis înființarea unei noi companii care se va ocupa exclusiv de proiectul Roșia Montană și care va funcționa doar în subordinea ministrului delegat pentru Marile Proiecte, Dan Șova. După cum observa publicistul Mihai Goțiu ("Vox Publica"), "pușculița s-a mutat de la Udrea la Șova, de la Dezvoltare, la Marile Proiecte. Ponta își pune asociatul în fruntea bucatelor, iar probabilitatea ca statul român să iasă câștigător tinde către zero". Altfel spus, d-l Ponta "a lucrat" de 1 Mai și de Paști în slujba companiei Gold Corporation, strecurând, pe furiș, o hotărâre lașă, care subminează interesul național și implică ministerul "Marilor Proiecte" în cele mai mărunte interese de partid și corporatiste.
"Dan Ș-o-va-lua"
La rândul său, organizația "MindBomb" din Cluj-Napoca, din care fac parte artiști, scriitori, arhitecți, ecologiști etc., a lansat o campanie de informare publică, intitulată "Dan Ș-o-va-lua", în legătură cu decizia pusă de Ponta în cârca ministrului Șova. De o perversitate maximă, hotărârea de guvern pune în evidență un major conflict de interese, fără pereche în Uniunea Europeană: ministrul face jocul aceleiași corporații pentru care lucrează, de ani buni, ca avocat, mama sa adoptivă (Ana Diculescu-Șova)! Mamă și fiu, cot la cot cu aceeași otrăvitoare caracatiță corporatistă, întru satisfacția distrugătorilor de patrimoniu, de mediu și de identitate românească. Isprava asta, greu de imaginat chiar și pe timpul tele-oltenilor Videanu și Berceanu, a fost comunicată în surdină, exact în termenii folosiți de atâtea ori de lobby-știi sau de angajații companiei Gold Corporation: "miliarde de dolari la buget", "mii de locuri de muncă", "eliminarea șomajului", "dezvoltare durabilă" etc. Ignorând opinia publică, opiniile oamenilor de știință, opiniile societății civile, ale Academiei Române, ASE, Institutului Geologic, ICOMOS, Pro Patrimonio, ARA, OAR, UAR, Europa Nostra, Euromantana, Greenpeace, Salvați Roșia Montană, Alburnus Maior etc., precum și deciziile judecătorești definitive, ca să nu mai vorbim de propriile declarații pre-electorale, guvernul Ponta se înscrie, fatalmente, într-o întrecere stahanovistă pe placul lui Traian Băsescu, depășind cu mult, în imoralitate, guvernele Boc1,2,3... și MRU. În consecință, MindBomb atrage atenția opiniei publice asupra faptului că rolul pe care Dan Șova îl joacă în beneficiul mineritului cu cianuri abia a început. "Discipolul vechii generații", spun cei de la MindBomb, "slujește cu loialitate: înființează noi companii miniere, modifică legislație, ignoră părerea specialiștilor și dreptul publicului de a lua parte la decizii atât de importante. Toate acestea denotă o agendă de lucru străină intereselor poporului român, aservită marilor corporații. Dacă acest copil teribil al Marilor Proiecte nu înțelege că se joacă cu focul, atunci trebuie să se știe că Dan Ș-o-va lua de la noi toți, cei sătui de ei și de afacerile lor!" Pe bună dreptate, Șova apare, într-un afiș, "îmbelciugat" cu inel de aur, iar îmbelciugarea, spune MindBomb, duce la îmbelșugarea personală, la o afacere "de famiglie"... Iată, spune organizația clujeană, priviți troaca în care toți politicienii ultimilor ani se scaldă cu vădită plăcere. În acest context, Eugen David, președintele Alburnus Maior, se declară hotărât: "Nu știu de unde a apărut acest Șova, dar îmi este foarte clar că și el, ca și Băsescu, se crede stăpân pe pământul meu. Așa cum nu l-am lăsat pe Băsescu să distrugă Roșia Montană, așa nu îi voi lăsa nici pe Ponta și nici pe Șova".