Contrar celor afirmate de medicii pe care i-ați consultat, există tratament pentru nevralgia Arnold (și pentru alte tipuri de nevralgii). Doar dacă medicația analgezică se dovedește a fi ineficientă, se poate recurge la efectuarea altor proceduri, inclusiv cele chirurgicale. Astfel, primul pas terapeutic este reprezentat de folosirea medicamentelor ce pot ameliora simptomatologia, în acest scop utilizându-se, de la caz la caz, următoarele:
* Analgezice și anestezice topice (locale), reprezentate de creme ce conțin acid acetilsalicilic sau lidocaină.
* Capsaicin, unguent obținut din semințele de ardei iute, care acționează prin extragerea unei anumite substanțe chimice (substanța P), din neuroni, implicată în transmiterea senzației dureroase spre creier.
* Plasturi cutanați cu lidocaină (se eliberează cu rețetă), care se aplică direct pe zona dureroasă și au efect de la 4 la 12 ore.
* Antidepresivele triciclice, de tipul amitriptilinei, pot ameliora simptomele ușoare până la moderate, prin efectul asupra proceselor chimice cerebrale responsabile de apariția senzației dureroase.
* Anticonvulsivantele, de genul Gabapentinului și Carbamazepinei, sunt adesea utilizate pentru controlul durerii acute, ascuțite, din nevralgii.
* Medicamentele neurolitice se utilizează în scopul de a distruge țesutul nervos într-o arie limitată, calmând astfel durerea.
În plus, și fizioterapia poate ameliora anumite nevralgii, prin folosirea tehnicilor de desensibilizare. Spre exemplu, stimularea electrică nervoasă transcutanată presupune implantarea unor electrozi în aria dureroasă, atașați la un mic stimulator portabil. Ameliorarea durerii se produce prin impulsuri electrice care declanșează eliberarea de endorfine, subsțante naturale endogene cu efect analgezic.
În sfârșit, dacă, așa cum spuneam la început, terapiile medicamentoase nu au rezultatul scontat, ultima soluție poate fi intervenția chirurgicală. Prin aceasta se distruge zona în care nervii periferici afectați intră în sistemul nervos central, împiedicându-i să mai transmită mesaje dureroase neadecvate spre creier. Trebuie știut, însă, că acest gen de intervenție are un potențial periculos, deoarece presupune deconectarea unor vertebre.
Ca tratament naturist, se pot utiliza remedii analgezice și antiinflamatoare precum Boswellia și Gheara-diavolului, în asociere cu creme sau uleiuri de ardei Cayenne (uz extern). Uleiurile esențiale de Levănțică, Mușețel, Măghiran și Rozmarin atenuează durerea și tensiunea nevralgică, prin aplicare directă pe traiectul dureros. Totodată, tinctura de valeriană și aspirina organică se dovedesc eficiente în combaterea nevralgiei Arnold și a celorlalte tipuri de nevralgii.
În încheiere, trebuie menționat că administrarea vitaminelor din grupul B este esențială pentru cei care suferă de nevralgii. Să auzim numai de bine!
Centrul de consultanță naturopată "SECOM(R)" București, str. Știrbei Vodă nr. 150, bl. 26C, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, fax: 0372/87.43.92, consultanta@secom.ro
"Nu mă pot vindeca de anemie"
(Răspuns pentru IOANA - Canada, F. AS nr. 1060)
Celulele roșii (hematiile sau eritrocitele) sunt produse în măduva osoasă și conțin hemoglobină. Hemoglobina conține fier și transportă oxigenul de la plămâni la toate țesuturile. Anemia este definită ca o scădere a cantității de hemoglobină sau a numărului de globule roșii. Urmarea este o cantitate insuficientă de oxigen în celule și, în timp, îmbolnăvirea celulelor și a organelor. Manifestările anemiei pot fi slăbiciune, leșin, scurtarea respirației, creșterea ritmului cardiac, dureri de cap, greață, pierderea poftei de mâncare, amețeală, sângerarea gingiilor, confuzie, infecții, senzație permanentă de frig, amorțeli, impotență. Anemia prelungită în forme severe poate pune în pericol viața, prin infarct miocardic, accident vascular cerebral și cancer.
Cauzele anemiei pot fi: lipsa vitaminei B12 (anemia pernicioasă), a acidului folic (anemia megaloblastică), a fierului (anemia feriprivă), defecte de formă și/sau structură a globulelor roșii, incapacitatea măduvei osoase de a produce eritrocite, trombocite și leucocite (anemie aplastică), distrugerea anormală a globulelor roșii (anemia hemolitică), stimularea scăzută a măduvei (anemie cronică), incapacitatea organismului de a utiliza fierul și stocarea lui în celule (anemie sideroblastică), defect genetic care provoacă sinteza de globule roșii anormale (talasemie), boli cronice (anemia secundară). Au fost identificate peste 400 de tipuri de anemie!
Anemiile pot fi cauzate și de dietele vegetariene, eliminarea unei părți de stomac, boala celiacă, boala Crohn, infecții bacteriene sau parazitare ale intestinului subțire, consum îndelungat de medicamente care reduc secreția de acid gastric, boli tiroidiene, diabet zaharat, alimentație deficitară, sindrom de malabsorbție, alcoolism, hrănirea sugarilor doar cu lapte de vacă (laptele de vacă conține foarte puțin fier), sarcină, anumite medicamente, pierderea de sânge prin menstruație, prin leziuni gastro-intestinale, alimentația cu cantități insuficiente de fier, absorbția intestinală redusă a fierului, necesarul crescut de fier (ex. la gravide), boli autoimune, hipersplenism, valve cardiace anormale, infecțiile virale, bolile de sânge, deficite hormonale, chimio și radioterapia, tumori maligne, afecțiuni renale.
Diagnosticul corect se pune pe baza hemoleucogramei și a altor analize specifice. Cunoașterea cauzelor este obligatorie pentru stabilirea tratamentului corect al anemiei.
Preparatele care conțin fier, folosite de dvs. de peste un an și jumătate, trebuie utilizate, totuși, cu moderație, deoarece fierul se poate acumula în organism și produce dureri abdominale, dezechilibre nutriționale, probleme digestive și cantități mari de radicali liberi care cresc riscul de cancer, boli cardiovasculare și neurologice. Și în cazul dvs. se dovedește că administrarea doar a unui produs cu fier, fără o evaluare completă a stării de sănătate nu dă rezultatele dorite.
În Centrul de Consultanță Naturopată SECOM(R), ne confruntăm frecvent cu diverse tipuri de anemii primare sau provocate de diferite boli cronice, rezultatele tratamentelor naturale recomandate fiind, în cele mai multe cazuri, pozitive. Pentru elaborarea programului de tratament folosim și informațiile - extrem de relevante asupra funcționării tuturor organelor - obținute prin testarea tip EIS (Sistemul de Electroscanare Interstițială). Testarea permite urmărirea evoluției stării de sănătate, dar și a rezultatelor obținute în urma administrării tratamentului complementar adecvat.
Deoarece locuiți în Canada, pentru elaborarea unui tratament natural competent ne puteți expedia prin poșta electronică rezultatele investigațiilor de laborator. Nu uitați, în spatele unei manifestări aparent banale și inofensive, se poatea scunde o boală care, tratată superficial, poate deveni gravă.
VASILE STANCIU - fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
"Caut extract de lemn-dulce"
(Răspuns pentru STOIANOF GEORGIANA, F. AS nr. 1028)
Stimată doamnă, extractul de lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra) îl puteți cumpăra din București (Plafar), indicațiile generale de administrare fiind specificate în prospect. Vă rog să mă sunați sau să reveniți cu amănunte privind nivelul de testosteron seric și vârsta dvs. Valorile normale, la femei, sunt: < 1 ng/ml sau < 3,5 nmol/l. Este secretat de ovare și suprarenale, normal, în cantități reduse. Dacă la femei acest hormon este excedentar, apare amenoreea și hirsutismul. Prelevarea de sânge pentru test se va face dimineața, când nivelele testosteronului au concentrația maximă. Înainte de a face testul, nu consumați: alcool etilic, ketoconazol, corticosteroizi, ciclofosfamidă, spironolactonă, cimetidină, dezametazonă, estrogeni artificiali (de sinteză), contraceptive orale - 2 săptămâni înainte de test, metilprednisolon, tamoxifen, bromocriptină, rifampicină etc.
Înainte cu 3 luni de efectuarea testului, evitați orice explorare radioactivă și nu consumați gonadotropine.
Foarte important! Un nivel crescut de testosteron trebuie să vă pună în gardă și să faceți investigații amănunțite. Producția anormală de hormoni corticosteroizi de către corticosuprarenală se poate datora unui defect genetic ce produce sindromul adrenogenital, care poate determina masculinizarea la femei.
Nivelele crescute de testosteron sunt asociate cu tumori ovariene, corticosuprarenale, hiperplazie suprarenală, hirsutism idiopatic, ovare polichistice, fibrom uterin. Pe lângă efectul de scădere a nivelului de testosteron, extractul de lemn-dulce mai este indicat în: hirsutism, amenoree, menopauză prematură, creșterea și mărirea fermității sânilor etc.
Multe femei sunt foarte mulțumite de efectele benefice în osteoporoză (50 picături în ceai de coada-calului) și tulburările de menopauză (transpirații diurne sau nocturne, palpitații și bufeuri). Efectul tincturii de lemn-dulce poate fi potențat dacă se administrează în paralel cu produsele: Vitex Agnus, Multi Gland Caps For Woman, Tre-En-En, Indole-3-Supreme, Female Hormone Blend, Evening Primrose + vitamina E.
Atenție! Preparatele din lemn-dulce (inclusiv ceai) se vor folosi cu precauție de persoanele hipertensive. Multă sănătate!
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie și consultant biorezonanță, București, tel. 0723/51.07.37
"Nu mă pot vindeca de anemie"
(Răspuns pentru IOANA - Canada, F. AS 1060)
Dragă doamnă, ce bine că există "Formula AS", cu ajutorul căreia putem face legături și peste mări și țări! Am mai avut un caz similar din Canada, cu amețeli și stare de oboseală și rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Este clar că aveți un deficit de absorbție în ceea ce privește fierul și de aceea este absolut necesară suplimentarea lui. Dar atenție, el va fi absorbit dacă îl veți lua într-o formă chelată, ușor de absorbit. Ceea ce vă mai trebuie, pe de altă parte, sunt suplimente cu fitosteroli, pentru a vă îmbunătăți absorbția la nivel digestiv și totodată vă ajută să creșteți energia organismului.
Compania de suplimente naturiste cu care colaborez are posibilitatea de a vă trimite în Canada, Fe chelated și Liver plus C, pentru a vă însănătoși.
Cu mult drag!