- Restituirea se face în baza unor principii de drept, nu în baza unor criterii etnice și nu se poate referi doar la locuințe, pentru că, pe de o parte, o serie de imobile care aveau destinația de locuință înainte să fie confiscate de comuniști au fost transformate ulterior în școli, spitale sau muzee, iar pe de altă parte, dacă suntem un stat european liber, atunci trebuie să garantăm toate proprietățile private, nu numai locuințele. Or, statul comunist a confiscat proprietăți de la români și maghiari deopotrivă, iar în 1948, anul naționalizării, Clujul aparținea de România Mare. De ce atunci puteau să conviețuiască proprietarii români și cei maghiari și acum nu ar putea? Nu putem fugi de istorie: maghiarii au avut o elită care a deținut proprietăți, cum au avut și românii. În plus, un imobil restituit va fi îngrijit mai bine decât unul aflat în proprietatea statului sau a primăriei. Am fost de curând la Cluj și am constatat că răul făcut orașului de Gheorghe Funar nu a fost încă reparat și că acest splendid oraș nu este valorificat pe deplin. Exemplul altor orașe a demonstrat că proprietatea privată este mai bine administrată și îngrijită decât proprietatea de stat. Statul se plânge întotdeauna că nu are bani și lasă monumentele în paragină. Muzeul de Artă din Cluj, găzduit în palatul Bánffy, nu arăta strălucit săptămâna trecută, când l-am vizitat, deși se află în proprietatea statului român, nu-i așa? În concluzie, nu cred că ar trebui să ne preocupe apartenența etnică a proprietarilor de drept, ci modul în care vor administra proprietățile redobândite. Dacă ele vor fi renovate și exploatate economic judicios, întreg Clujul va câștiga, nu doar maghiarii, care reprezintă de fapt doar 19% din populația orașului. Ar fi oare mai bine să le plătim foștilor proprietari maghiari despăgubiri imense și să lăsăm clădirile în proprietatea statului român, care le lasă în paragină? Mă îndoiesc.
Pe de altă parte, precedente de restituiri către proprietarii maghiari există deja în Transilvania: în Alba, Covasna, Mureș și Harghita există destule conace restituite familiilor maghiare care le-au posedat înainte de 1948, care le-au restaurat impecabil și le-au transformat în obiective turistice sau în hoteluri, creând astfel locuri de muncă și surse de câștig, inclusiv pentru stat.
În ceea ce privește proprietățile cultelor, nu putem privi chestiunea decât din punct de vedere juridic: proprietățile bisericii greco-catolice au fost trecute abuziv în proprietatea bisericii ortodoxe, după scoaterea în afara legii a greco-catolicilor de către comuniști, în 1948. Care ar fi temeiul juridic care ar justifica refuzul retrocedării proprietăților? Conflictele ce vor izbucni - dacă vor izbucni - trebuie rezolvate de autorități prin aplicarea legii, nu prin cedare la demonstrații de forță și șantaje. Aș pune pariu că, dacă nu sunt ațâțate de politicieni, conflictele inter-confesionale se vor rezolva mai ușor. Pun însă în acest context și o altă întrebare: dacă am restitui bisericilor proprietățile confiscate, nu am putea oare să renunțăm la finanțarea lor de la buget? Până la urmă, România este un stat sărac, și pentru că este incapabil, din motive politice, să valorifice la maximum resursele materiale de care dispune - iar proprietatea privată este o imensă rezervă de bogăție, nu doar pentru proprietari, ci și pentru stat.
- Traian Băsescu pare tot mai decis să se implice în organizarea unei Mișcări Populare bine articulate. Spațiul de dreapta începe să fie îngust. Între PDL, formațiunea lui Mihai Răzvan Ungureanu și Mișcarea Populară, cine are sorți să-i convingă pe cetățenii români?
- Potrivit unui recent sondaj, după alegerea lui Vasile Blaga în fruntea partidului, PDL a scăzut în sondaje la 13%. Hrănit cu nostalgia unității în cuget și simțiri a fostului PD, fostul partid de guvernare se îmbată cu iluzii și se lasă măcinat de rivalități și conflicte interne. PDL-iștii s-au bătut între ei pentru putere și pentru funcții și au uitat complet de electorat, partidul lor fiind tot mai puțin capabil să ofere soluțiile și strategiile pe care acesta le așteaptă. Forța Civică este inexistentă și nimeni nu ar putea numi alt membru al acestui partid, în afară de Mihai Răzvan Ungureanu. În plus, există destule indicii că este un partid de strânsură. Mișcarea Populară începe să se contureze ca o speranță politică, după desemnarea lui Marian Preda ca lider. Domnul Preda este serios și credibil, bine documentat și curajos, deși nu știm cât de carismatic se va dovedi. Ideea de a atrage într-o formațiune civică nou-creată electoratul educat și întreprinzător, cel care a asigurat victoria la limită a dreptei în 2004, 2008 și 2009 și care astăzi nu se consideră reprezentat, se poate dovedi salvatoare pentru dreapta politică de la noi, cu condiția ca ea să nu fie confiscată de politicieni oportuniști. Deocamdată, vedem că intelectualii din aripa reformistă a PDL, cum sunt Cristian Preda și Teodor Baconschi, dau semne că ar fi atrași de Mișcarea Populară, ceea ce este un lucru bun. Dacă și Monica Macovei se va alătura acestei mișcări, atunci vom avea și o garanție că Mișcarea Populară se va preocupa de chestiunea integrității în politică, despre care până acum ne-a spus prea puțin.
Chestiunea delicată legată de Mișcarea Populară este înaltul patronaj al președintelui Băsescu. Domnul Băsescu este un politician experimentat, un politician de partid, pragmatic și uneori cinic. Este adevărat că a avut inteligența de a-i asculta pe intelectualii de calitate și reticenți la compromis, inteligență care a lipsit și lipsește PDL. Totuși, "ce-l mână pe el în luptă"? Vrea oare să realizeze echilibrul politic, absent astăzi, de dragul țării, sau pentru a oferi o platformă politică unor personaje politice care-i sunt apropiate și care acum stau pe tușă? Este o posibilitate pe care nu o putem exclude, ceea ce ne face extrem de vigilenți față de evoluția Mișcării Populare.
Acestea fiind zise, creditez Mișcarea Populară cu cele mai mari șanse de creștere, și pe PDL cu cele mai puține. MP a pornit bine, îndreptându-se spre cetățean și situându-se în afara politicii convenționale, și-a ales bine liderul, nu se teme de intelectuali și are un program interesant. Adică, tot ce nu are PDL. Să vedem însă care va fi primul compromis...