Nectarie Sfinte...
Început de iulie 2011. Părinții mei sunt într-o stațiune prin mijlocul țării. Abia aștept să mai treacă câteva zile și să-i îmbrățișez din nou. Vor veni și la noi. Nu i-am văzut de aproape un an, căci ne despart 800 km (noi locuim la Timișoara, ei la Năvodari). Dar, sună telefonul și tata îmi spune speriat că mama a avut un accident vascular cerebral. Trec cinci zile grele și iată-i aici. Plec cu ei la Constanța, căci mama vrea acasă la ea. Mergem la un medic neurolog, eu plină de speranță în tratamentul ce ni-l va da. Doctorița spune ceva de o tumoră pe creier. Mama face RMN, care confirmă că este vorba de un glioblastom (tumoră cerebrală grad IV) și suntem îndrumați spre neurochirurgie. Specialistul ne spune că tumora e foarte mare (cât un ou), cu tentacule în profunzime, ca de caracatiță. Spun: "Operați-o, vă rog!". Din păcate, dumnealui pleacă în concediu, iar peste o lună, când se va întoarce, va fi prea târziu. Vorbesc cu alt medic: tumora este profundă, nu poate tăia decât o parte din ea, se pot atinge nervii vorbirii, cei locomotori... Disperare! Mama, o legumă? Nu! O luăm acasă cu un tratament de câteva zile.
Dar mama, nu e mama! Nu mai știe cum mă cheamă, îmi spune pe numele unei mătuși moarte, dar știe că sunt fata ei, și mie mi-e de ajuns. Plâng și n-am nicio putere în a o ajuta pe cea care mi-a dat viață.
Am citit într-o revistă dragă mie despre un "doctor fără de arginți" - Sfântul Nectarie și, pentru liniștea mea, cumpăr acatistul, îl citesc, mai cumpăr câteva și le împart în familie și continui să citesc zilnic acatistul. Tot în această revistă,"Formula AS", am citit despre un doctor de aici, din Timișoara, la care am vrut să apelez de multe ori, dar acum e musai! Îl sun pe domnul doctor Mircea Peia, îmi dă un tratament pentru mama și este singurul tratament pe care mama îl urmează, în afară de cel pentru hipertensiune, pe care îl urma de ani de zile.
Mă întorc acasă cu o greutate imensă pe suflet, neputincioasă în fața sorții care poate să-mi ia pentru totdeauna persoana care mă iubește necondiționat. Sun zilnic să-i aud vocea mamei și mă sperii la fiecare telefon primit de la ei. Dar nu mă despart de Sfântul Nectarie, el face parte acum din familia mea și-l rog zilnic să nu lase boala să-mi chinuie mama, s-o facă din om neom, îl rog să-i facă trecerea dincolo mai ușoară. Dar Sfântul are alte planuri cu noi și, ca să-mi arate că face minuni, peste zece luni, când mama face un alt RMN, concluzia este - NU se evidențiază nicio formațiune tumorală. Nu spun că mama s-a recuperat complet. Mai are o ușoară semipareză, nu iese afară decât însoțită de tata, dar trebăluiește la mașina de cusut, așa cum îi place ei, face mici treburi gospodărești, face plăcintă... e MAMA ȘI ESTE VIE!
Ce am vrut să spun cu toate acestea? Am vrut să spun că grație dvs., "DOAMNĂ REVISTĂ «FORMULA AS»", am făcut cunoștință cu sfinți de care nu știam, cu minuni pe care nu le-aș fi aflat dacă nu le scriați în paginile revistei, și prin toate aceste daruri, pot astăzi să mă alătur și eu celor ce au primit ajutor de sus și spun: NECTARIE SFINTE ÎȚI MULȚUMESC!
MARIANA ILOIU - str. Dimineții, bl. 13, ap. 1, Timișoara
"Ne-am îmbrățișat plângând de bucurie, pe drum"
Dragă revistă "Formula AS",
Sunt o veche cititoare de-a ta. Cu nerăbdare și bucurie, în fiecare săptămână te aștept să intri în casa mea. Nu de puține ori, articolele tale m-au făcut să fiu mai puternică, mai tolerantă, mai înțeleaptă. În cele ce urmează, voi povesti cum m-a ajutat Dumnezeu, cât bine mi-a făcut și cât de puternică este rugăciunea. Nu este prima minune pe care am trăit-o de-a lungul vieții mele, dar s-a întâmplat de curând și I-am promis lui Dumnezeu că o voi face publică. În viața asta trecătoare tot omul întâmpină necazuri, mai mari sau mai mici, mai puține sau mai multe. În urmă cu un an, fiul meu a rămas fără serviciu. Și-a dat demisia de bună voie, în schimbul unei "afaceri" pe cont propriu. N-a fost să fie cum a dorit. Totul s-a terminat într-un fiasco. Iar fără serviciu în ziua de azi e ca și cum nu ai avea aerul necesar pentru a supraviețui. Și ca greul să fie și mai greu, s-a îmbolnăvit. Au urmat zile amare, zile grele... Îi era din ce în ce mai rău. Nu mai dormea, nu mai mânca... Au urmat drumuri la doctori, la București, analize, tratamente. Iar eu, de supărare, slăbeam văzând cu ochii, nu aveam liniște, nu aveam un reper. Tot optimismul care mă caracteriza se prăbușise într-un hău adânc. Sufletul mi se chircise de necaz și de durere. Luasem asupra mea toată suferința fiului meu. Mai mult ca oricând, aveam nevoie de susținere materială (de bani) și de susținere morală, iar eu nu mai aveam putere de nimic. Într-un moment de singurătate, când sufletul și trupul meu căzuseră în neputință, mi-am adus aminte că există "cineva" care sigur mă va ajuta. Mi-am adus aminte de Doctorul Suprem, de Dumnezeu. M-am înțeles cu fiul meu că trebuie să ne îndreptăm comportamentul moral și spiritual. De un timp, ne îndepărtaserăm de grija lui Dumnezeu. Rătăciserăm prin hățișurile uscate ale vieții și se înțelege, niciodată nu vine un necaz fără să fi făcut ceva rău. Cei apropiați mă încurajau să am răbdare, că totul se va rezolva, dar numai atunci când va vrea Dumnezeu.
Am început să ne rugăm, să facem rugăciuni, multe rugăciuni, pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate, pentru un loc de muncă. Am lăsat la biserică un acatist, să se roage și preotul pentru noi. Ne-am rugat la Maica Domnului, la Sfântul Ierarh Nectarie, la Sfântul Ierarh Nicolae, la Sfântul Cuvios Părinte Arsenie Boca și la Sfântul Mucenic Fanurie și am împărțit turte făcute de mine, timp de 9 zile, după fiecare acatist citit. M-am rugat din suflet cât am putut, cu umilință și credință că Dumnezeu mă va auzi, se va milostivi și îl va ajuta pe fiul meu. Uneori, în timpul rugăciunii, fără veste, îmi curgeau lacrimi pe obraz. Simțeam cum mi se bucura sufletul și o liniște dumnezeiască, pe care nu mă pricep să o descriu, mă învăluia...
Din ce în ce, boala fiului meu s-a potolit și toate neliniștile s-au dus. La două zile după ce am încheiat de citit acatistele, fiul meu a primit un telefon pentru interviu, de la o firmă unde își depusese CV-ul cu ceva timp în urmă. După alte două zile, a fost chemat la serviciu. O, ce minune! Când am aflat, ne întorceam de la biserică. Ne-am îmbrățișat și am plâns împreună de bucurie. Nu găseam cuvintele potrivite să mulțumim lui Dumnezeu și Sfinților Lui pentru ajutor. Rugăciunea rostită cu umilință și cu credință are putere nebănuită. Urcă la cer și Dumnezeu ne dă răspuns cum știe El.
Acum, când băiatul meu se duce la muncă zi de zi, când își câștigă din nou existența, încă nu m-am dezmeticit din bucuria care m-a cotropit. Îți mulțumesc, Doamne, îți mulțumesc, Măicuță Sfântă, vă mulțumesc Sfinților care ne înțelegeți durerea.
Am povestit această minune ca să afle și alții ce mult bine a făcut Dumnezeu cu mine. Am învățat să nu deznădăjduim niciodată, că știe Dumnezeu de ce avem nevoie și ne dă răspuns, după măsura credinței noastre. Aflând că fiul meu și-a găsit serviciu (un serviciu bun), mulți m-au întrebat dacă am avut pe cineva să-l recomande. Le-am răspuns: "Da, L-am avut pe Dumnezeu, pe Maica Sa și pe Sfinții la care m-am rugat". Iar nădejdea a fost primul lucru câștigat.
GEORGETA G. - Provița de Jos
Ziua în care am ieșit din coșmar
Eram o mamă tânără și fericită. Aveam un soț care mă iubea și singurul meu scop era să-mi fac viața cât mai plăcută și cât mai comodă. Într-o zi, am decis să-mi fac o ecografie la tiroidă (aveam o gușă moștenită, care însă nu-mi făcea nici un fel de probleme). Medicului nu i-a plăcut ecografia mea, prezentând un nodul de mari dimensiuni. Văzându-l puțin îngrijorat, am decis să mă duc la Spitalul Parhon din București, pentru niște analize suplimentare. Ajunsă acolo, mi s-a recomandat să fac o puncție și, surpriză... în urma puncției rezultatul a fost cancer.
În momentul în care mi-au comunicat rezultatul, m-a cuprins frica și disperarea și m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, învinovățindu-L pe El de toată boala mea. Plângându-mă în stânga și-n dreapta, o rudă care locuiește în București (Dumnezeu să-i binecuvânteze familia!) mi-a spus să trec pe la Mânăstirea Radu Vodă, acolo aflându-se moaștele Sfântului Nectarie, de mare ajutor. Îmi doream mult să mă vindec. Diagnosticul pentru mine era echivalent cu moartea. Nu puteam să-mi imaginez că după operație există viață. M-am dus cu o sticlă de ulei și cu Acatistul Sfântului în mână, la Mânăstirea Radu Vodă. Spre marea mea rușine, nu credeam că Sfântul va ajuta o mare păcătoasă ca mine, răzvrătită împotriva Bunului Dumnezeu și a tuturor celor sfinte. Dar frica e bun învățător, câteodată. După ce am luat ulei de la icoana Sfântului, m-am așezat în genunchi în spatele bisericii și am citit și acatistul. Apoi am plecat acasă, căzută în continuare în mare deznădejde și în mare întuneric.
Încercările grele ale vieții scot la iveală esența noastră, adevăratele valori, adevăratul suflet. Eu eram îngrozitoare: Dumnezeu mă îmbolnăvise, cei dragi mie mă indispuneau și pe restul oamenilor îi uram, că ei aveau ocazia să trăiască, și eu nu. Cu toate astea, încercam să mă rog (până atunci o făceam foarte rar) și să citesc și Acatistul Sfântului Nectarie.
A venit și ziua operației. M-am spovedit, nevrednica de mine, și m-am dus la operație. După intervenție, medicul m-a programat pentru chimioterapia obligatorie la Cluj (clinicile de acolo sunt foarte solicitate și trebuie să te programezi din timp). Am plecat acasă, așteptând să continui procedurile medicale. Nu-mi aduc aminte după cât timp de la operație (cred că două săptămâni), am sunat la Institutul Parhon, să aflu rezultatul testului histopatologic. Eram la serviciu și am început, instantaneu, să plâng... Rezultatul a fost nodul benign (necanceros). Coșmarul din care încercam să mă trezesc se spulberase. Eram sănătoasă! A urmat sărbătoarea Crăciunului, care a fost cea mai fericită din viața mea. Sfântul Nectarie, cel grabnic ajutător, m-a ajutat și pe mine, păcătoasa. Mult Milostivul Dumnezeu, Maica Lui prea Bună au avut milă și de mine. Dar, spre rușinea mea, ca să vedeți că esența rea nu se schimbă așa ușor, i-am promis Sfântului că, dacă mă ajută, am să-i fac cunoscută Marea Minune. Bucuria însă m-a orbit și am uitat de promisiune. Bunul Sfânt m-a ajutat în două luni (atât timp a trecut de la aflarea rezultatului înspăimântător și până la aflarea celuilalt, dătător de viață) iar eu mi-am adus aminte de promisiunea mea... după cinci ani. Bucură-te, Părinte Nectarie, tămăduitor al bolilor grele și ridicător din întunericul deznădejdii la viață. Slavă Ție, Dumnezeule, care nu ne părăsești niciodată. Slavă Ție, Maică Presfântă, că la Tine alergăm cu toate necazurile noastre! Îl rog pe Sfântul Nectarie să mă ierte că am făcut cunoscută marea lui minune după atât de mult timp, iar dragostea și mângâierea pe care mi le-a dăruit mie să le dăruiască și celor prin intermediul cărora am putut face public marele lui ajutor!
OANA BÂRSAN