PUTEREA RUGĂCIUNII

Cititor Formula AS
Cum a rămas mama vie

Nectarie Sfinte...
Început de iulie 2011. Părinții mei sunt într-o sta­țiune prin mijlocul țării. Abia aștept să mai treacă câ­teva zile și să-i îmbrățișez din nou. Vor veni și la noi. Nu i-am văzut de aproape un an, căci ne despart 800 km (noi locuim la Timișoara, ei la Năvodari). Dar, su­nă telefonul și tata îmi spune speriat că mama a avut un accident vascular cerebral. Trec cinci zile grele și iată-i aici. Plec cu ei la Constanța, căci mama vrea acasă la ea. Mergem la un medic neurolog, eu plină de speranță în tratamentul ce ni-l va da. Doctorița spune ceva de o tumoră pe creier. Mama face RMN, care confirmă că este vorba de un glioblastom (tumoră cerebrală grad IV) și suntem îndrumați spre neurochirurgie. Spe­cia­listul ne spune că tumora e foarte mare (cât un ou), cu ten­tacule în profunzime, ca de caracatiță. Spun: "Ope­rați-o, vă rog!". Din păcate, dumnealui pleacă în con­cediu, iar peste o lună, când se va întoarce, va fi prea târ­ziu. Vorbesc cu alt medic: tu­­mora este profundă, nu poa­te tăia de­­cât o parte din ea, se pot atin­ge nervii vor­birii, cei loco­mo­tori... Dispe­ra­re! Mama, o le­gumă? Nu! O luăm acasă cu un tra­ta­ment de câteva zile.
Dar mama, nu e mama! Nu mai știe cum mă chea­mă, îmi spune pe numele unei mătuși moarte, dar știe că sunt fata ei, și mie mi-e de ajuns. Plâng și n-am nicio putere în a o ajuta pe cea care mi-a dat viață.
Am citit într-o revistă dra­gă mie despre un "doctor fără de arginți" - Sfântul Nec­tarie și, pentru liniștea mea, cumpăr acatistul, îl ci­tesc, mai cumpăr câteva și le împart în familie și con­tinui să citesc zilnic acatistul. Tot în această re­vis­tă,"Formula AS", am citit despre un doctor de aici, din Timișoara, la care am vrut să apelez de multe ori, dar acum e musai! Îl sun pe dom­nul doctor Mircea Peia, îmi dă un tratament pentru mama și este singurul tra­tament pe care mama îl urmează, în afară de cel pentru hipertensiune, pe care îl urma de ani de zile.
Mă întorc acasă cu o greutate imensă pe suflet, ne­putincioasă în fața sorții care poate să-mi ia pentru totdeauna persoana care mă iubește necondiționat. Sun zilnic să-i aud vocea mamei și mă sperii la fiecare tele­fon primit de la ei. Dar nu mă despart de Sfântul Nec­tarie, el face parte acum din familia mea și-l rog zilnic să nu lase boala să-mi chinuie mama, s-o facă din om ne­om, îl rog să-i facă trecerea dincolo mai ușoară. Dar Sfântul are alte planuri cu noi și, ca să-mi arate că face minuni, peste zece luni, când mama face un alt RMN, concluzia este - NU se evidențiază nicio formațiune tu­morală. Nu spun că mama s-a recuperat complet. Mai are o ușoară semipareză, nu iese afară decât în­so­țită de tata, dar trebăluiește la mașina de cusut, așa cum îi place ei, face mici treburi gospodărești, face plă­cintă... e MAMA ȘI ESTE VIE!
Ce am vrut să spun cu toate acestea? Am vrut să spun că grație dvs., "DOAMNĂ REVISTĂ «FOR­MU­LA AS»", am făcut cunoștință cu sfinți de care nu știam, cu minuni pe care nu le-aș fi aflat dacă nu le scriați în paginile revistei, și prin toate aceste daruri, pot astăzi să mă alătur și eu celor ce au primit ajutor de sus și spun: NECTARIE SFINTE ÎȚI MULȚUMESC!
MARIANA ILOIU - str. Dimineții, bl. 13, ap. 1, Timișoara

"Ne-am îmbrățișat plângând de bucurie, pe drum"

Dragă revistă "Formula AS",
Sunt o veche cititoare de-a ta. Cu nerăbdare și bucu­­rie, în fiecare săptămână te aștept să intri în casa mea. Nu de puține ori, articolele tale m-au făcut să fiu mai puternică, mai tolerantă, mai înțeleaptă. În cele ce urmează, voi povesti cum m-a ajutat Dumnezeu, cât bine mi-a făcut și cât de puternică este rugăciunea. Nu este prima minune pe care am trăit-o de-a lungul vieții mele, dar s-a întâmplat de curând și I-am promis lui Dumnezeu că o voi face publică. În viața asta tre­cătoare tot omul întâmpină neca­zuri, mai mari sau mai mici, mai puține sau mai multe. În urmă cu un an, fiul meu a rămas fără serviciu. Și-a dat demisia de bună voie, în schimbul unei "afaceri" pe cont propriu. N-a fost să fie cum a dorit. Totul s-a terminat într-un fiasco. Iar fără serviciu în ziua de azi e ca și cum nu ai avea aerul necesar pentru a supra­vie­țui. Și ca greul să fie și mai greu, s-a îmbolnăvit. Au urmat zile amare, zile grele... Îi era din ce în ce mai rău. Nu mai dormea, nu mai mânca... Au urmat dru­muri la doctori, la Bucu­rești, analize, tratamente. Iar eu, de supărare, slăbeam văzând cu ochii, nu aveam liniște, nu aveam un reper. Tot optimismul care mă caracteriza se prăbușise în­tr-un hău adânc. Sufletul mi se chircise de necaz și de durere. Luasem asupra mea toată suferința fiului meu. Mai mult ca oricând, aveam nevoie de susținere ma­terială (de bani) și de susținere morală, iar eu nu mai aveam putere de nimic. Într-un mo­ment de singurătate, când su­fletul și trupul meu căzuseră în ne­pu­tință, mi-am adus aminte că există "ci­neva" care sigur mă va ajuta. Mi-am adus aminte de Doctorul Su­prem, de Dumnezeu. M-am înțeles cu fiul meu că trebuie să ne îndreptăm com­portamentul moral și spiritual. De un timp, ne îndepăr­ta­se­răm de grija lui Dumnezeu. Rătă­ci­se­răm prin hățișurile uscate ale vieții și se înțelege, nicio­dată nu vine un ne­caz fără să fi făcut ceva rău. Cei apropiați mă încurajau să am răbdare, că totul se va rezolva, dar numai atunci când va vrea Dumnezeu.
Am început să ne rugăm, să fa­cem rugăciuni, mul­te rugăciuni, pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate, pentru un loc de muncă. Am lăsat la biserică un acatist, să se roage și preotul pentru noi. Ne-am rugat la Maica Domnului, la Sfântul Ie­rarh Nectarie, la Sfân­­tul Ierarh Ni­colae, la Sfântul Cuvios Pă­rin­te Arsenie Boca și la Sfântul Mu­cenic Fanurie și am împărțit turte făcute de mine, timp de 9 zile, după fiecare acatist citit. M-am rugat din suflet cât am putut, cu umilință și credință că Dum­­nezeu mă va auzi, se va mi­los­tivi și îl va ajuta pe fiul meu. Uneori, în timpul ru­gă­­ciunii, fără veste, îmi curgeau lacrimi pe obraz. Sim­țeam cum mi se bucura sufletul și o liniște dum­ne­ze­iască, pe care nu mă pricep să o descriu, mă în­vă­luia...
Din ce în ce, boala fiului meu s-a potolit și toate neliniștile s-au dus. La două zile după ce am încheiat de citit acatistele, fiul meu a primit un telefon pentru interviu, de la o firmă unde își depusese CV-ul cu ceva timp în urmă. După alte două zile, a fost chemat la serviciu. O, ce minune! Când am aflat, ne întorceam de la biserică. Ne-am îmbrățișat și am plâns împreună de bucurie. Nu găseam cuvintele potrivite să mulțumim lui Dumnezeu și Sfinților Lui pentru ajutor. Rugă­ciunea rostită cu umilință și cu credință are putere ne­bănuită. Urcă la cer și Dumnezeu ne dă răspuns cum știe El.
Acum, când băiatul meu se duce la muncă zi de zi, când își câștigă din nou existența, încă nu m-am dez­me­ticit din bucuria care m-a cotropit. Îți mulțumesc, Doam­ne, îți mulțumesc, Măicuță Sfântă, vă mulțu­mesc Sfinților care ne înțelegeți durerea.
Am povestit această minune ca să afle și alții ce mult bine a făcut Dumnezeu cu mine. Am învățat să nu deznădăjduim niciodată, că știe Dumnezeu de ce avem nevoie și ne dă răspuns, după măsura credinței noastre. Aflând că fiul meu și-a găsit serviciu (un ser­viciu bun), mulți m-au întrebat dacă am avut pe ci­neva să-l recomande. Le-am răspuns: "Da, L-am avut pe Dum­nezeu, pe Maica Sa și pe Sfinții la care m-am rugat". Iar nădejdea a fost primul lucru câștigat.
GEORGETA G. - Provița de Jos

Ziua în care am ieșit din coșmar

Eram o mamă tânără și fericită. Aveam un soț care mă iubea și singurul meu scop era să-mi fac viața cât mai plăcută și cât mai comodă. Într-o zi, am decis să-mi fac o ecografie la tiroidă (aveam o gușă moș­tenită, care însă nu-mi făcea nici un fel de probleme). Me­di­cului nu i-a plăcut ecografia mea, prezentând un nodul de mari dimensiuni. Văzându-l puțin îngrijorat, am decis să mă duc la Spitalul Parhon din București, pen­tru niște analize suplimentare. Ajunsă acolo, mi s-a re­comandat să fac o puncție și, surpriză... în urma punc­ției rezultatul a fost cancer.
În momentul în care mi-au comunicat rezultatul, m-a cuprins frica și disperarea și m-am răzvrătit împo­triva lui Dumnezeu, învinovățindu-L pe El de toată boala mea. Plângându-mă în stânga și-n dreapta, o rudă care locuiește în București (Dumnezeu să-i bine­cu­vânteze familia!) mi-a spus să trec pe la Mânăstirea Radu Vodă, acolo aflându-se moaștele Sfântului Nec­tarie, de mare ajutor. Îmi doream mult să mă vindec. Di­agnosticul pentru mine era echivalent cu moartea. Nu puteam să-mi imaginez că după operație există viață. M-am dus cu o sticlă de ulei și cu Acatistul Sfân­tului în mână, la Mânăstirea Radu Vodă. Spre marea mea rușine, nu credeam că Sfântul va ajuta o mare pă­cătoasă ca mine, răzvrătită împotriva Bunului Dum­ne­zeu și a tuturor celor sfinte. Dar frica e bun învă­ță­tor, câteodată. După ce am luat ulei de la icoana Sfân­tului, m-am așezat în genunchi în spatele bisericii și am citit și acatistul. Apoi am plecat acasă, căzută în continuare în mare deznădejde și în mare întuneric.
Încercările grele ale vieții scot la iveală esența noastră, adevăratele valori, adevăratul suflet. Eu eram îngrozitoare: Dumnezeu mă îmbolnăvise, cei dragi mie mă indispuneau și pe restul oamenilor îi uram, că ei aveau ocazia să tră­ias­că, și eu nu. Cu toate astea, încercam să mă rog (până atunci o fă­ceam foarte rar) și să citesc și Aca­tistul Sfân­tu­lui Nec­ta­rie.
A venit și ziua ope­ra­ției. M-am spovedit, ne­vred­nica de mine, și m-am dus la operație. După intervenție, medicul m-a programat pentru chi­mioterapia obligatorie la Cluj (clinicile de acolo sunt foarte solicitate și trebuie să te programezi din timp). Am plecat acasă, așteptând să continui pro­cedurile medicale. Nu-mi aduc aminte după cât timp de la operație (cred că două săptămâni), am sunat la Institutul Parhon, să aflu rezultatul testului histo­pa­tologic. Eram la serviciu și am început, instantaneu, să plâng... Rezultatul a fost nodul benign (necan­ce­ros). Coșmarul din care încercam să mă trezesc se spul­berase. Eram sănătoasă! A urmat sărbătoarea Cră­ciu­nului, care a fost cea mai fericită din viața mea. Sfântul Nectarie, cel grabnic ajutător, m-a ajutat și pe mine, pă­cătoasa. Mult Milostivul Dumnezeu, Maica Lui prea Bună au avut milă și de mine. Dar, spre rușinea mea, ca să vedeți că esența rea nu se schimbă așa ușor, i-am pro­mis Sfântului că, dacă mă ajută, am să-i fac cu­nos­cută Marea Minune. Bucuria însă m-a orbit și am uitat de promisiune. Bunul Sfânt m-a ajutat în două luni (atât timp a trecut de la aflarea rezultatului înspăi­mântător și până la aflarea celuilalt, dătător de viață) iar eu mi-am adus aminte de promisiunea mea... după cinci ani. Bucură-te, Părinte Nectarie, tămăduitor al bolilor grele și ridicător din întunericul deznădejdii la viață. Slavă Ție, Dumnezeule, care nu ne părăsești ni­cio­dată. Slavă Ție, Maică Presfântă, că la Tine alergăm cu toate necazurile noastre! Îl rog pe Sfântul Nectarie să mă ierte că am făcut cunoscută marea lui minune du­pă atât de mult timp, iar dragostea și mângâierea pe care mi le-a dăruit mie să le dăruiască și celor prin intermediul cărora am putut face public marele lui ajutor!
OANA BÂRSAN