Pământul este absolut crucial pentru popoarele aborigene, el aflându-se în centrul vieții lor culturale și spirituale. Înainte de invazia Australiei de către britanici, cele mai multe dintre ele se stabiliseră de-a lungul coastelor continentului, în comunități pe jumătate sedentare, care trăiau din agricultură, pescuit și din creșterea vitelor. Aborigenii care se aflau în interiorul ținuturilor și în deșert trăiau din vânătoare și din cules, practicând o tehnică a arderii solului, pentru a încuraja creșterea plantelor preferate de către animalele pe care ei le vânau. De asemenea, aveau și niște tehnici foarte evoluate pentru a găsi apă.
În prezent, mai mult de jumătate dintre aborigeni trăiesc în orașe, de cele mai multe ori la periferii, în condiții îngrozitoare. Mulți alții sunt angajați ca agricultori pe terenurile ce le-au fost luate cu forța. Foarte puțini mai sunt cei care - mai ales în partea de nord a continentului - au reușit să rămână pe pământurile lor ancestrale, continuând să practice vânătoarea și culesul, devotați ritualurilor spirituale, între care la loc de frunte se află cultul strămoșilor și al morților.
Spiritele străbunilor
Credința că dincolo de lumea fizică există o viață populată de mai multe feluri de ființe spirituale este o certitudine generală la aborigenii australieni. Un fel de paradis, numit "Timpul Viselor", perioada în care au fost create toate formele naturale ale Universului, diferitele spirite ale naturii și spiritele elementelor. Este locul unde ajungem cu toții după moartea noastră fizică, așteptați și îndrumați de strămoși. Spiritele strămoșilor își au locuința în cer, în timp ce celelalte spirite, ale plantelor și naturii, există pretutindeni. "Tintookies", de exemplu, trăiesc în tufișuri, "Tintuppa" în plante, iar "Mimi" în găurile din stânci. Aborigenii știu să-l activeze pe Djang, energia spirituală a "Timpului Viselor" (un fel de paradis cosmic), practicând ceremoniile învățate de la strămoși și intrând, astfel, în contact cu lumea de dincolo. Ei cred că prin intermediul spiritului morților pot să pătrundă în "Timpul Viselor", care este etern.
Legătura cu strămoșii o fac wirinunii (un fel de vindecători și magi, în același timp), care primesc darul de a comunica prin percepții extrasenzoriale, putând astfel să-și întindă nivelul de conștiință la dimensiunea astrală ("Dowie" - corpul astral). Fenomenul cere o lungă inițiere, pentru a spori sensibilitatea la influențele psihice. Un inițiat trebuie să fi experimentat obligatoriu o moarte rituală și să fi cunoscut transformarea care i-a urmat. În timpul acestei experiențe de expansiune a conștiinței, care se petrece în transă, o mare cantitate de energie iese din corpul fizic al vraciului vindecător, pentru a se converti mai apoi în unde de energie, un fel de aripi, folosite pentru a ajuta corpul astral ce s-a detașat de corpul fizic să călătorească spre dimensiunea spirituală. (O experiență extrem de apropiată de aceea a unei morți clinice aparente.) În acest stadiu, doar un fir astral foarte subțire îl mai leagă pe vraci de corpul rămas pe pământ. Prin acest procedeu, vracii wirinun pot accede la planul astral, ajungând în lumea celor care și-au părăsit corpul fizic, dar nu și spiritul, care la aborigeni este nemuritor. Astfel se țese o legătură directă între viața de zi cu zi a pământenilor și faimosul "Timp al Viselor", o legătură esențială pentru viața și armonia tribului. Un wirinun este în măsură să comunice cu persoane dragi sau cu rude dispărute și să întâlnească chiar strămoși, pentru a putea, mai apoi, să afle răspunsuri la întrebările celor vii, mesaje benefice, în legătură cu recolta, cu vremea, cu sănătatea, problemele de zi cu zi ale comunității.
O altă metodă des folosită pentru a intra în contact cu lumea spiritelor constă în capacitatea vracilor de a percepe vibrațiile lumii înconjurătoare, un soi de receptor care captează semnalele subtile emise de orice ființă sau obiect. Grație acestei metode, obținută printr-un laborios ritual, wirinunii pot să mărturisească ce au văzut în lumea spiritelor.
Există numeroși aborigeni, mai ales printre cei în vârstă, care au, în mod natural, un "simț" al sufletului așa de dezvoltat, încât, fără să iasă din corpul fizic, sunt capabili să vadă, să audă, să simtă și să atingă informații aparținând lumii de dincolo.
Știința lumii spiritelor este primordială pentru aborigeni. Ei vor să știe cum arată viața de după moarte, să cunoască în detaliu marele plan trasat de către "Baiame" (creatorul) și de către strămoși, singurii care pot să le furnizeze informații despre trecut, prezent și viitor. E de necrezut cum niște oameni aproape sălbatici, care trăiesc în colibe și își pictează corpul în diferite culori, disprețuiesc confortul vieții, orientându-și eforturile către ceva mult mai vast decât simpla și trecătoarea lor existență, aici, pe "Tya" (Pământ). Nicăieri în lume nu există un cult al morților atât de "pragmatic" ca la aborigeni. Ritualurile lor nu reprezintă doar o simplă tradiție, ci un mod de a exista, prin îndemnuri primite din lumea de dincolo.
Muntele sfânt Uluru
Cultul morților și ritualul comunicării cu lumea de dincolo atrage mii de turiști, dornici să se împărtășească și ei dintr-o asemenea inițiere spirituală. Cele mai căutate locuri sunt niște podișuri înalte, cu formațiuni colinare, ca niște spinări de elefant, care ies din pământul roșu: Uluru și Kata Tjuta. Numită și Olgas, Kata Tjuta se ridică spre răsărit, la o înălțime de 546 de metri peste orizont. Niște formațiuni țuguiate de piatră, al căror nume, tradus din limba aborigenilor, înseamnă "locul cu multe capete", fiindcă se crede că acolo au trăit cândva strămoșii plecați în lumea de dincolo. Locul acesta este sacru pentru aborigeni. Legile tradiționale sunt secrete, fiind cunoscute doar de adevărații păstrători ai științei străvechi.
În ce privește Uluru, se spune despre el că este o bijuterie a Terrei. Pentru aborigeni, el este la fel de sfânt ca Templul din Ierusalim pentru evrei, sau precum Kaaba pentru mahomedani. Conform unei legende, pe Uluru a început facerea lumii. Uluru este un loc de pelerinaj pentru oameni de toate culturile, care vin să trăiască experiențe mistice. Așezat pe o intersecție a unor axe majore ale grilei magnetice a pământului, la fel ca și marile piramide ale Egiptului, Uluru emană energie telurică, pe care cei care ajung acolo spun că o simt ca pe un magnetism care le dă putere și le creează optimism. Uluru este un loc cu peșteri liniștite, lacuri și cascade formate pe stânci. Legendele "Timpului viselor" din cultura aborigenilor își dau întâlnire acolo, conferind locului un farmec inexprimabil și rangul de sorginte a străvechii mitologii.
Biblia lui Aranda (marele zeu)
Misionarul britanic Carl Strehlow a venit în Australia în anul 1894, oferindu-le localnicilor sprijin împotriva atacurilor fermierilor albi. La cererea vracilor-vindecători (wirinun), britanicul urma să le păstreze comorile spirituale pentru timpul viitor, ce se anunța tot mai greu. Din materialul uriaș pe care l-a avut la dispoziție (tradiție orală), Strehlow a alcătuit în cele din urmă așa-numita "Biblie Aranda", precum și un dicționar al limbii aborigenilor. Îndemnurile din Biblie erau exprimate în cuvinte simple:
* Legile de bază ale vieții vor fi păstrate și pentru generațiile viitoare, numai dacă oamenii vor trăi în armonie cu natura.
* Cântatul, dansul, povestitul activează energia vieții.
* Toți oamenii sunt responsabili pentru ca regulile de aur ale vieții și valorile spirituale să treacă de la o generație la alta.
* Părinții aborigeni nu văd în copiii lor un bun personal. Nu se simt răspunzători pentru caracterul și personalitatea lor. Familia copilului este întreaga comunitate, în care fiecare are aceiași părinți: puterea strămoșilor și cultul Pământului-mamă.
SUPLIMENT DE ANCHETĂ
Drapelul aborigen
Drapelul aborigen a fost desenat în 1971 de către Harold Thomas, un artist aborigen. El a fost expus pentru prima dată pe 12 iulie 1971, cu ocazia zilei naționale. Banda neagră reprezintă poporul aborigen. Cercul galben reprezintă Soarele și energia. Banda roșie face referință la ocrul utilizat în timpul ceremoniilor și în relația spirituală pe care aborigenii o întrețin cu Pământul. Acest drapel nu a fost recunoscut în mod oficial de către guvern decât pe 14 iulie 1995.